12.12.2022

Ce bine că ești, ce mirare că sunt

Nu știu dacă v-ați prins, dar, odată cu ChatGPT, copy.ai, open.ai și ce alte inteligențe artificiale mai sunt pe acolo, sistemul românesc de învățământ, bazat pe memorarea tembelă, pe Analizați literar poezia X, tocmai s-a dus dracului. Când am dat bacul, mi-a picat, la oral, poezia lui Nichita Stănescu, Ce bine că ești. Legătura mea cu […]
12.12.2022

Pământul e plat. Ca și creierul

Oamenii și-au dat seama de multe mii de ani că pământul este sferic. Efectiv, pentru o minte normală, existau unele lucruri care se justificau doar dacă pământul avea curvatură. Gen dispariția catargelor navelor în zare. Prima documentare apare în anul 500 îen, la filozofii greci. În anul 300 îen, astronomii greci îi calculează inclusiv circumferința. Eratostene […]
12.12.2022

Textul lui Mirel

Scris de Mirel Salut Cetin, am promis un text, acum multe luni in urma, daca poate fi publicat, n-ai decat. Disclaimer!,- in textul de mai jos, foarte probabil veți întâlni o serie de greșeli pe care mi le asum, dat fiind faptul ca nu am nici prea multa scoală, sunt plecat de 23 de ani di România […]
30.11.2022

Telefoanele Huawei șterg automat filmările de la protestele din China

Chinese social media users report Huawei phones automatically deleting* videos of the protests that took place in China, without notifying the owners. *Not sure if it’s from the cloud or device level Our sci-fi movies have not even imagined this level of dystopia… pic.twitter.com/BKtJcRnus5 — Melissa Chen (@MsMelChen) November 30, 2022 A trecut ușor neobservat […]
24.11.2022

Bătrâneilor, mai țineți minte anii dance?

Se zice că gusturile muzicale îngheață la vârsta de 15 ani, ce îți place atunci îți va plăcea toată viața. Cred că, în mare parte, e adevărat, pentru că, pentru mine, muzica de bază este disco sau dance-ul anilor 90 plus rockul din acea perioadă. Evident, îmi plac și ce a mai ieșit după, dar […]
21.11.2022

Cine ce are cu sărbătoarea Crăciunului?

CÂnd am ajuns prima oară în UK, nu mai țin minte exact când în octombrie, era ceva sărbătoare a eroilor, țineau o floare în piept toți, ne-am dus la IKEA, unde era totul pregătit pentru crăciuni. Brazi, beteală, globuri, totul era cu o aură de happy happy joy joy. Dar ce era complet neașteptat era […]
09.11.2022

Ce ai schimba in viață, dacă ai avea mașina timpului?

Discutam ieri, la un suc natural de cola, cu niște oameni simpli, chestii de astea filozofice, precum timpul, viața, moartea, science fiction, profanarea mormântului lui Ion Iliescu, de astea simple, de oameni, cum spuneam, simpli. Și cea mai complexă întrebare, dintre toate întrebările complexe, a fost asta. Ce ai schimba în viața ta, dacă ai avea o […]
02.11.2022

Copii, a început Black Friday la Finestore!

A început de ieri și cei de la Finestore zic că îl vor ține până pe 31 noiembrie. Sincer să fiu, mă gândesc că devine o idee bună o perioadă de reduceri pe termen lung, pentru finalul de an, dacă ținem cont de piedicile logistice externe magazinului, aglomerație, nervi și altele. Ce magazin […]
01.11.2022

Ce înseamnă reclamele pentru niște papuași

Când a fost campionatul mondial din 1990…nu sunt suficient de bun la scris ca să pot descrie ce simțeam atunci. Veneam din comunism, veneam de sub o cupolă dementă, unde fuseserăm ținuți cu forța, nu aveam idee ce înseamnă ideea de libertate, eram niște oameni simpli, peste care venea, brutal, viitorul. După care a venit […]
29.10.2022

Amintiri din copilărie

Unii dintre voi știți că îmi place să mai gătesc, din când în când, zilnic, din cauză că nu vrem să murim otrăviți de Luna sau ceva. Stăteam eu azi, în timp ce ciopârțeam o ceapă și mă gândeam la bunica mea. Femeie de la țară, muncitoare de la cântatul cocoșului până noaptea târziu, epitrop la biserică, […]
26.10.2022

Cum să ai răbdare și să învingi ANAFul

Scris de Fata cu povești Am luat odată un kil de căpșune de la Obor, 15 lei, dar eu-mi cunosc traista de piață și mi s-a părut cam ușoară. Așa că am făcut un mare act de curaj pentru mine, am cerut să-mi cântărească iar, era doar jumate de kil. Și-am cerut […]
24.10.2022

Cristi Pomohaci sfințește în draci

Domnul violator de băieței, fostul preot Cristian Pomohaci, nu are vreo problemă cu faptul că nu mai face parte din biserică sau ceva, dânsul poartă uniforma cu drag și spor, se prezintă drept părintele Pomohaci, lumea îl adoră, pentru că sigur minorul ăla violat de el a fost trimis acolo ca să îl ispitească, a […]
17.10.2022

Aș mai vrea niște umor real, se poate?

Am găsit caricatura asta la o prietenă, pe facebook și mi s-a părut incredibilă. O adiere de bun simț, inteligență, lumi care nu mai există demult într-un Idiocracy wannabe zilnic. Pe vremea răposatului Ceaușescu, apărea, anual, un calendar cu rețete sub forma unei cărți tip bliblioteca pentru toți, din acelea mici. Cea mai mișto chestie din […]
06.10.2022

Sunt singurul care il tine minte pe Shindobatto na bouken?

Practic, nimeni din jurul meu nu isi aduce aminte sa fi fost la tv sau sa il fi vazut, zici ca traiesc ziua cartitei. Pe de alta parte, sunt si mai tineri decat mine… ‘member Sandy Bell? ‘member […]
04.10.2022

Help cu un OBD de mercedes

Mi-am cumpărat, prin peregrinările mele, un OBD pentru GLE, pentru că m-au anunțat oamenii de la Autoklass că am o nouă aplicație disponibilă, care mă lasă sa verific mașina, mă anunță real time de senzori, de pana mea, diverse, că nici nu mai țin minte exact. Evident, mi-am luat OBD, am instalat aplicația, la fel […]
27.09.2022

Cum sa iti stergi copilăria

Cum să îi distrugi copilăria cuiva? Simplu, îi explici despre ce e vorba în mod real în povești. Albă ca Zăpada. Ești un prinț de numa numa, te plimbi prin pădure, căutând vânat proaspăt, cu care să îți hrănești ogarii. La un moment dat, te împiedici de un sicriu de sticlă. În el, o tipă moartă, […]
26.09.2022

Mi-am luat Tesla ca să o încarc la Lidl

Cum stăteam eu de dimineață la Petromul de pe Plevnei, unde e motorina mai ieftină, am auzit o discuție între doi domni serioși, pe la vreo 40 de ani, care stăteau și ei la coadă, la combustiil ieftin. Citiseră nush ce articol, pe undeva, despre cum că ar fi normal ca stațiile de încărcare, pentru […]
30.08.2022

Tinmar pune AR în țepar

V-am povestit în decembrie despre Tinmar, dacă mai țineți minte. Oamenii m-au informat în decembrie, pe 20 decembrie, că mi-au schimbat contractul și, că de la 1 ianuarie, voi avea alt preț la energie, alte condiții contractuale. Practic, pe 20 decembrie, când absolut totul este închis, peste tot, eu aveam la dispoziție 10 zile […]