Școala românească: Episodul 3 – Tot despre oameni din sistem

Hai să vedem câteva exemplare de profesori pe care le-am întâlnit prin școlile pe unde am lucrat. Sunt persoane reale. Nu o să le dau numele, este irelevant pentru scopurile noastre.

1. Profesoară de istorie. Domnișoară bătrână, ieșită de vreo 2 ani la pensie. Și a făcut prelungire de contract, permite legea. Tradiționalistă, aproape habotnică, idei despre trecutul măreț al țării noastre care s-a terminat în 1989. Suntem cel mai măreț, cel mai deștept și cel mai minunat popor, dar n-am avut noroc de-a lungul istoriei și ne-au exploatat (și încă o fac) străinii. Vorbește mult despre lucrurile astea, inclusiv în pauzele pe care le petrece în clasa la care tocmai a avut ora. Elevii sunt terorizați când au oră cu ea pentru că știu că după ea nu mai au pauză. Cu toate astea, este foarte liniștită și blândă, nu ridică tonul, nu taxează la note. Deși majoritatea elevilor ei nu o suportă din cauză că vorbește mult despre alte lucruri decât materia pe care o predă și le mănâncă pauzele, ei au rezultate excepționale la bacalaureat. Nu îi forțează să învețe, nu este exigentă. Cred că îi uzează prin „picătura chinezească”.
2. Profesoară de matematică. Patruzeci și-un pic de ani. Alcoolică. Seara, la vreo două ore după ce a terminat programul, este deja beată bine și începe să dea telefoane în care (se) plânge incoerent despre diverse lucruri; în principal despre cum pe ea nu o ajută nimeni. La școală se implică la nivel declarativ în activități relativ dificile pe care i le fac până la urmă alții pe care reușește cumva să-i racoleze. Bineînțeles, după aceea, meritele sunt ale ei. Nu știu foarte clar ce face în clasă, dar știu că aproximativ o jumătate dintre elevii ei ajung să facă meditații cu ea indiferent de anul de studiu. Gurile rele spun că asta este tactica ei de mulți ani de zile: nu face în clasă ce trebuie să facă, după care, cu tupeu și gură mare, le spune părinților că TREBUIE să-și mediteze copilul pentru că el nu pricepe în clasă deși ea explică foarte bine. În câteva ocazii a explicat că pentru ea salariul reprezintă doar bani de buzunar. Elevii ei care dau evaluarea națională sau bacalaureatul nu obțin rezultate prea bune.
3. Profesoară de engleză. Facultate de geografie în limba engleză. Habar n-aveam că există așa ceva. A declarat la un moment dat că nu e nicio diferență între o profesoară și o vânzătoare la magazin alimentar. Nu știu dacă mai e cazul să spun altceva despre ea. Poate doar că la orele ei nu se face nimic altceva decât se copiază în caiete conjugări de verbe și liste de vocabular. Chiar și la clasele mici.
4. Profesoară de franceză. A intrat în sistem când nu terminase încă facultatea (Spiru, of course) dar soțul era viceprimar în comună. Nu scrie corect românește. Nu prea vorbește pentru că, undeva în adâncul ei, cred că știe că e mai bine să-și țină gura decât să se facă de râs. Este la fel de artificială și plină de substanță ca un balon de săpun. În clasă se transformă în tiran, cere liniște desăvârșită și țipă la elevi, deși la orele ei nu se învață nimic. Se scriu pe tablă texte în franceză, conjugări de verbe, liste de vocabular.
5. Învățătoare. Vreo 2-3 ani până la pensie. Sincer, nu știu cum reușește să respire fără ajutor. Exemplu clar de analfabet funcțional. Nu este în stare să facă nimic care implică cât de cât ceva gândire logică. Nu este în stare măcar să înțeleagă ce înseamnă documentele didactice (planificări, planuri de lecție etc.), darămite să le mai și conceapă. Nu știe să folosească măcar la nivel de bază calculatorul (sau telefonul smart, pe care de altfel îl are și îl folosește doar pentru apeluri), nu știe să facă o copie xerox, s-a întâmplat să nu știe să-și descuie portiera de la mașină și să ceară ajutor. De altfel, așa se descurcă: cere tot timpul ajutor (a se citi: să-i facă alții treaba). Cumva, găsește oameni care să facă asta. Și reușește atât de bine, încât ani la rând a avut gradație de merit (pentru cei care nu sunt în sistem – asta este cea mai mare bonificație pe care o poate avea un cadru didactic pentru rezultate deosebite).
6. Profesoară de economie. A lucrat vreo 10-15 ani în sistemul bancar (ghișeu). La un moment dat a înțeles că în învățământ se câștigă mai bine, mai ales dacă prinzi și ore suplimentare. Foarte organizată și conștiincioasă, face bibliorafturi întregi cu documente didactice – planificări, planuri de lecție, fișe de lucru, modele de teste etc. În clasă, informația este prezentată sec, totul este pur teoretic și foarte tehnic. Nu înțelegi nimic dacă nu ai deja ceva studii pe domeniu.

Vreo 60% din profesorii pe care i-am cunoscut în 10 ani de sistem: la orele lor se copiază „lecția” de pe tablă, sau se scrie aceeași „lecție” după dictare. Elevii trebuie să memoreze și, pentru evaluare, să repete.

O să mai vin și cu alte exemple de profesori/învățătoare. Deocamdată e suficient. În următorul episod voi încerca să dau câteva exemple de cum se fură bani în învățământ ca să înțelegeți de ce sunt totuși atractive pozițiile de decizie (director, contabil-șef, membru în consiliul de administrație etc.), chiar dacă sunt mai prost plătite.