de Mititelu Robert

Motto : “Toate micile mizerii unui suflet chinuit / Mult mai mult ii vor atrage de cat tot ce ai gandit.” (Mihai Eminescu)

 Cine a fost Mihai Eminescu ? Ce a reprezentat el pentru România ? Ce i-a oferit Romania marelui poet ? Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile pe care mi le-am pus inainte sa ma apuc serios de citit poeziile acestuia.

Dupa cum bine stim, Mihai Eminescu este recunoscut de critici ca fiind cel mai valoros poet român , dar acesta nu are parte numai de laude, ci și de critici. Cât de mult ar trebui sa ținem cont de aceste păreri? Mai degraba eu le consider utile, dar nu cred ca ar trebui supraestimate. De ce ? Pentru că pe Eminescu nu îl cunosti citind descrierea facuta de un critic, ea nu iti poate oferi adevarata cunoastere in ceea ce il priveste pe magnificul poet. Nu il poți descoperi doar citind articolul vreunui cârcotaș, ce incearcă sa te convingă că Eminescu nu a fost chiar așa de mare pentru că a scris unele “poezii” obscene , al caror scop era, cred eu, acela de a  starni rasul prietenilor intr-o lume lipsita de amuzamentele noastre de azi (nu existau, de pildă, nici calculator, nici televizor!).

Cine suntem sunt noi sa il judecăm pentru acele manuscrise ? Noi nu am „comis” niciodata asemenea fapte , n-am rostit niciodata un cuvant “urat” , n-am vorbit niciodata vulgar, și el va fi fost precum suntem si noi, doar niste oameni, a greșit cum, desigur, greșim și noi. Eminescu nu poate fi cunoscut intr-un asemenea mod, el se citește, se intelege si se simte.  Puterea sentimentelor, ideile filosofice, patriotismul nu pot fi intelese citind cuvintele altuia, ci doar citind și recitind aceeasi poezie, acelasi vers, acelasi cuvant de mai multe ori, totul trecut prin filtrul propriu.

Faptul că Eminescu a fost un geniu nu este, cred, necunoscut oricărui roman, dar câți oare vor fi meditat cu adevarat asupra poeziei sale…?

A fost numit “Luceafarul poeziei romanesti” nu pentru că ar fi scris o poezie intitulata “Luceafarul”, cu 98 de strofe, si care, la prima vedere, pare o opera complexă și valoroasă doar prin prisma amplorii poemului, ci pentru că de-a lungul vietii a „ars” ca o flacară vie, impărtășindu-se din nectarul curat al iubirii cuvantului scris, in poeme care vorbesc despre istorie, despre dragoste și patriotism , despre filozofie si univers.

De ce este el deosebit față de ceilalti poeți români și de ce nu din lume ? De obicei, un poet bun „toarnă” în forme unice, in poeme de valoare, propria sa conceptie despre lume, dragostea sau patriotismul, ca valori perene,  insă Eminescu introduce toate aceste concepte intr-o singură poezie, astfel capodopera sa capătând o valoare inestimabilă.

Nu a fost infailibil, a greșit in privinta multor lucruri, se aseamană din acest punct de vedere pefect cu noi, toți ceilalți, însă opera sa scrisă cu atata grijă pentru evidențierea sunetului sublim al cuvintelor alăturate și meticulozitatea de metronom îl diferențiază de ceilalți. Ar fi o crasă ipocrizie aceea de a-l critica pentru greșeli de care nu suntem nici noi străini. Și, în fond, cine va arunca primul cu piatra?

Poate că Eminescu nu a fost un elev care trata cu foarte mare atenție educația institutionalizata, căci aproximativ toate studiile sale au fost finalizate cu intermitențe. Dar a studiat la Viena conceptiile despre viata a anumitor filozofi  intorcandu-se de acolo cu un bagaj de cunoștințe care l-au ajutat și influențat pe parcursul vietii sale. A fost un strălucit autodidact, iar caietele eminesciene, manuscrisele păstrate releva un personaj complex cu o sete extraordinară pentru cunoașterea unor domenii diferite.

Marele poet nu a avut de partea sa decat natura, plaiurile mioritice constituind pentru acesta o neincetata sursă de inspirație. A iubit Romania si a exprimat acest lucru cum a știut el mai bine, prin poezie, dar și prin articolele sale politice. Unii îl acuza de faptul că mesianismul sau, care patrunde in sufletul cititorului ca urmare a extraodinarei sale capacitați de descriere, poate transforma ceva oarecare in sublim. E posibil sa fie așa cum admit unii, dar intenșiile poetului trebuie să fi fost cu totul altele, acelea de a îl face pe cititor să realizeze frumusețea unei țări care capata identitate pe harta lumii, trezind sentimentele nationale adormite ale compatriotilor sai.

A fost și va ramane victima unor clișee, atât pozitive, cât și negative, important este insă ca noi sa nu devenim victime ale acestora. Cum poti deveni victima unor clișee, fie ele si pozitive? Foarte simplu, căci odata ce ai ajuns să crezi in ele fară sa citesti opera, ești o victima, iar plictiseala este inevitabila, așa cum a fost și cazul meu, satul de încantații superlative sterile de tipul “Eminescu e cel mai bun, cel mai mare, cel mai…” , ajungând, in final, să refuzi să-i mai citești opera. Ca să nu mai spun de comentariile de genul: „Poezia e frumoasă, dar poetul…”. Eu cred că ar trebui să citim poezie, nu poeti.

Așa am descoperit că Eminescu trebuie citit, înțeles și simtit, fară a ignora cu desăvârșire alte surse critice, desigur, dar încercând să trec mesajele unei poezii care este, pentru mine, fascinantă, prin filtrul propriilor mele trăiri.

M-a frapat antepenultima strofa din “Scrisoarea I” in care Eminescu părea să anticipeze reacția urmașilor săi la auzirea numelui său. Aceștia vor încerca, după cum spune poetul, să îl laude, dar nu pentru a-i preaslăvi numele, ci pentru a se “lustrui” pe ei, inaltați „deasupra tuturora”. Ei vor incerca să facă din orice colos un pitic. Se obisnuiește deja cu gândul că, pe masura trecerii timpului societatea nu se va mai concentra la fel de mult asupra valorii operei, ci asupra suprimarii geniului, prin incercarea de a gasi cele mai mici greseli pe care să le poata aduce la văzul tuturor.

Eminescu a fost pentru mine „cel mai mare poet roman”, evident victima fiind a cliseelor arhicunoscute, dar a devenit doar Eminescu, un Eminescu al meu, pentru ca l-am citit, l-am înteles, iar ceea ce mi-a transmis mie nu m-a făcut decat sa il admir si să il recunosc cu adevarat ca fiind un mare poet. Cu sau fară cartitori, cu sau fară critici de duzină, Eminescu a fascinat si va continua să fascineze o mulțime de cititori.

Nu cred ca i-ar fi făcut mai mare placere lui Eminescu decat sa iși vadă opera citită și ințeleasă de cat mai mulți, fiindcă titlurile, meritele, inventate sau nu, recunoscute sau nu, nu ar fi fost decat niște banale vorbe in vânt sau hârtii fară valoare, uitate pe un raft prăfuit de bibliotecă.

Dincolo de toate acestea, ramăne însă poezia…