Nu am găsit un titlu mai inteligent de atât, care să acopere ambele subiecte tratate în articol, așa că va trebui să ne mulțumim cu această formulare polițienească, care, de fapt, nu e deloc despre poliția lecturii.
Dacă aveți un copil mic și îl vedeți că citește mult, peste ceea ce ar trebui să facă copiii de vârsta sa, că e interiorizat și, în majoritatea timpului se retrage în lumea cărților, nu îl categorisiți rapid ca fiind un geniu și, prin urmare, de aia citește mult, foarte bine, în sfârșit avem un geniu în familie, ura.
În majoritatea cazurilor, apetența aceasta spre literatură și interiorizarea unei lumi predictibile, aflate între paginile cărților, este semnul unei divergențe tip ADHD sau Asperger, nu semnul unei genialități. Luați copilul de mânuță și mergeți să îi faceți niște teste de genul, ca să aflați din timp dacă cumva aveți fericirea de a avea un copil care nu este neurotipic.
Nu, nu veți putea face nimic pentru el, în mod direct, după ce aflați diagnosticul, pentru că nu există o vindecare pentru asta, nu e, propriuzis, bolnav, legăturile sale cerebrale sunt cablate în mod diferit față de restul, iar faptul că toți cei care nu sunt ca el sunt considerați normali, de către aceiași neurotipici, nu înseamnă că normalitatea actuală este normalul care ar trebui să fie.
Daaaaar, dacă veți ști asta, veți începe să citiți mult pe tema asta, veți afla lucruri noi și, ce e mai important, veți afla lucruri noi despre copilul vostru și veți înțelege cum trebuie să vă purtați cu el, cum trebuie să vorbiți cu el, totul pentru a-i crea un safe haven în familie și pentru a-l ajuta să se dezvolte cât mai bine, în direcția în care îl va duce neurodivergența sa.
Legat de lecturi, chiar dacă vi se pare că puiuțul vostru este genial și citește mult, incredibil de mult, NU îl lăsați să citească tot ce îi cade în mână, la vârsta la care alți copii încă nu vorbesc corect pentru că nu au bolta palatină dezvoltată.
Pentru că vor ajunge să citească lucruri grele, de neînțeles pentru copii de vârsta lor. Drame îngrozitoare, născocite de autori porniți să scoată gemete și lacrimi din piepturi de gravide adulte, nu de copii. Am citit Wuthering Heights, cred, pe la vreo 6-7 ani, găsită prin cărțile doamnei Boehm, de la etajul 2. Se numea La răscruce de vânturi și, vă zic, mi-a făcut creierul terci, cu toate complicațiile, cu Caterina moartă, cu Heathclifful vieții, vă zic, terci.
Și nu a fost singura, am citit zeci, dacă nu sute de drame, că erau singurele cărți vechi pe care le avea femeia aia în casă, avea o casă plină ochi de cărți și, evident, probabil prefera dramele, chestiile grele, femeie, bătrână, singură. Când citeam eu Somerset Maugham, colegii mei de clasă încă nu învățau tabla înmulțirii. Nu mai zic de cărțile nebune legate de nazism, lagăre, cărți cu poze, cu descrieri vivide ale crimelor de acolo. Știați că naziștii, în lagărul de femei de la Ravensbrück, le legau picioarele gravidelor care trebuiau să nască, după care notau meticulos toate chinurile iadului prin care treceau până mureau? Ei, iată, eu știam, și nu aveam o vârstă formată din două cifre. Știați că în camerele de gazare, morții formau o piramidă, cu baza formată din copii, după care bătrâni, femei și sus de tot, bărbații? Pentru că Zyklon B e un gaz care ocupă camera de jos în sus, prin urmare, în căutarea aerului, cei mai puternici se urcau pe cei mai slabi.
Practic, toate lecturile astea, în ordinea lor dementă, nu au făcut decât să îmi construiască un scut protector, la nivel psihic și să îmi oblige creierul să evite orice înseamnă dramă și dramatism. Nu pot citi decât SF-uri ușurele sau bazate pe știință pură, cum sunt cele ale lui Liu Cixin, fantasy-uri, comedioare tâmpite, scenarii de teatru, lucruri care nu mă pot afecta și nu îmi pot face mintea să se transpună în locul unor personaje cărora li se întâmplă chestii atât de îngrozitoare.
Prin urmare, da, urmăriți lecturile copiilor voștri, dacă le plac cărțile. Informați-vă înainte și oferiți-le opțiuni de citit potrivite vârstei lor. Vor ajunge și la vârsta la care vor putea citi brutalitățile și dramele lumii. Dar până atunci, păziți-i și aveți grijă de ei, pentru că cititul acesta fără filtru nu îi face deloc geniali, ci îi transformă în niște adulți…diferiți.
Procesul de la Nurnberg, il aveam in casa, cred pe la 8-9 ani l-am citit; nu pot sa zic daca si cat de mult m-a marcat, nu mai imi aduc aminte. La 4 ani am invatat sa citesc si m-a dus mama si mi-a facut permis la biblioteca si cred ca de pe la 6 ani ma duceam singur sa-mi iau carti.
Am citit cu pasiune mii de carti cat am fost mic, si mi-a prins foarte bine pentru ca mi-a dezvoltat viteza de lectura, si acum parcurg si inteleg un text foarte repede. Chiar mi-aduc aminte ca m-a certat o bibliotecarea ca imi bat joc de ele, imprumutasem trei carti si le adusesem a doua zi.
Eu am crescut la inceput cu Jules Verne, Alexandre Dumas, mitologie, romane de capa si spada, jurnale de explorare si calatorie, Thor Heyerdahl era eroul meu…dar asta pentru ca imi pictau o lume total diferita de cenusiul comunist din jur.
Mi-a fost insa f. greu sa gasesc numitorul comun pentru copiii mei si sa le trezesc pofta de lectura, pentru ca ce stiam eu nu mai putea trezi aceeasi emotie, aceeasi fascinatie pentru ei. Iar cartile recomandate acum ca lectura pentru 6-10 ani mi s-au parut maculatura, dar poate sunt subiectiv. Cumva lucrurile s-au reglat natural, fi-mea a pus singura mana pe Tolkien, fi-miu a pus mana pe minge si pe mouse, asta e, 50/50.
da, si la mine a iesit mai 30-60, ca cei mari sunt interesati sa citeasca cum sunt eu interesat sa invat dialectul tembo-habe. aia mica e tot timpul cu carti dupa ea.
Tembo-habe :), uite asa recunosti cine stie de Melania Lupu
da, e codul nostru secret, din cand il cand il inserez, ca sa vad daca suntem din acelasi grup select:)))))
Tu chiar nu știi cum să mai faci ca să ne excluzi pe noi, tinerii.
Fix pe MATALE se chinuie să te excludă!
Nu ieste adevărat. Acum copii nu mai citește de loc. Eu a-m citit enorm în copilărie și asta ma ajutat de nu v-ă puteți închipuii. Dacă nu citeam atât, azi numi dădeam seama câtă dreptate are domnul nostru Călin Georgeșcu.
Și dacă nu citește deloc, ce control sa ii fac?
nimic, abandoneaza si tu, cum au facut altii:)))
Sa va uitati la Wuthering Heights din 2026 – e pe Netflix, cu Margot Robbie – super costume, super scenografie.
Aha, super costume si scenografie. Dar filmul in sine ? Jocul actoricesc, scenariul, regia ?
Maine poimaine o sa laudam filmele pentru calitatea fontului subtitrarii.
Chiar așa!
Pe mine mă deranjează teribil titrarea cu font alb! Dacă N pot să o fac galbenă, nu mă uit la film!
merită maxim filmul, i-o dă lu Margot Robbie din toate pozițiile
Lecturile mele preferate in scoala primara erau: Soldatul Svejk- Hasek, Am fost medic la Auscwitz_ Mikols NuStiuCum, Procesul de la Nurnberg etc.
M-am dezvoltat absolut normal: foloseam termeni precum “vitupera”, “maieutica” s.a.m.d. Expresii de genul “te iubesc ca pe un dop in cur”, “iupaida, iupaida, Dumnezeu nu ne-o lasa!”, “femeia este o curva! nu vrea sa se f… cu mine!”.
Cartea de la San Michele, nimeni?
@Arhi -fratello metallico, sper ca nu am inteles eu ca Liu Cixin este SF usurel. Celebra trilogie m-a bagat total in ceata.
Nu pot citi decât SF-uri ușurele sau bazate pe știință pură, cum sunt cele ale lui Liu Cixin
Ai gasit problema, cititul. Nu ecranele care tampesc creierul copilului, cititul era problema.
eu vorbesc de copiii neurodivergenti, deea, ce faci tu cu copiii tai e treaba ta.
ea e divergenta fața de sine,trebuie iertată
Vizitele la Dachau si Auschwitz mi-au confirmat atrocitatile descrise in cartile copilariei, dar mi-au spulberat totodata marile sperante puse in omenire.
Pe la 12 ani, dupa ce terminasem toate cartile din casa, m-am dus singurel la biblioteca sa imprumut carti. Fiind copil ciudat, cumva mi se parea rusinos sa deschid cartile si sa citesc din ele acolo sa vad despre ce sunt, ca mi se parea ca trebuia sa stiu deja. Asa ca le alegeam dupa culoare si marime.
Prima carte imprumutata? Posta de Charles Bukowski. O carte complet nepotrivita pentru 12 ani. Ca e cu babardeala si injuraturi.
Si m-am dus la doamna de la imprumuturi, a luat cartea, s-a uitat la mine, mi-a dat cartea si mi-a urat la revedere. Pe parinti nu i-a interesat ce citesc.
A doua carte a fost povestea unui fost copil-soldat din Africa, unde descria destul de bine prin ce trecea si cum omora oameni.
Mna.
Am fost diagnosticat cu ADHD aproape de 30 de ani. Am tot discutat cu maica-mea, de ce nu m-a dus la doctor cand eram mic. O tot da cotita, ca erau alte vremuri, ca nu si-a dat seama. Era evident pentru orice om care voia sa vada. Realitatea e ca nu m-a dus ca ii era frica de ce o sa zica lumea. Ca era un esec personal sa ai un copil defect. Pentru multi cred ca inca mai e.
multi? majoritatea
@Arhi, tu nu intelegi ca, pentru tati si mai ales pentru mami cea corporatista, copilul care sta cuminte in coltul lui si nu ii deranjeaza e o adevarata binecuvantare? Asa pot sa faca si ei home office cu un ochi in Netflix si celalalt in Outlook, cu ce vrei sa mai supravegheze si copilul?
In plus, copilul nu poate avea prieteni nepotriviti, care – vezi doamne – sa il invete prostii, ca el nu are niciun prieten. Mana cereasca, iti zic!
Îmi aduc aminte că și eu am fost cititor de mic și da, am citit niște cărți înainte să am mintea pentru ele. Am citit Dune atunci când eram prea prost pentru ea (eram în liceu, era la modă, eu eram prost în liceu); am citit alea de Alexandre Dumas pe vremea când mda, erau interesante, dar eram în gimnaziu și nu înțelegeam deloc politica. Acum nu aș mai avea răbdare.
…dar eu am copil cu HFA.
Dacă ajungi să-ți dai seama de divergența asta tocmai când copilul a învățat să citească înseamnă că nu prea ai fost atent la copil. Mai mult, îndrăznesc să zic că copii neurospicy din ziua de azi dezvoltă fixații obsesii mult mai devreme din cauza (yeah, ați ghicit!) ecranelor. Așa că într-o familie medie din România mai degrabă găsești copilul cu ochii fix în ecran decât în cărți
Copilul meu citește tot ce-i pică în mână atâta timp cât sunt random non-fiction facts. Mai știti rubrica aia “știați că…” din revistele de copii – ăla e fi-miu. Evident familia din jur i-a tot luat “enciclopedia corpului uman”, “enciclopedia vulcanilor”, “13 lucruri uimitoare despre lume” etc etc etc. și acum este un trivia pe două picioare, câteodată nu chiar în avantajul lui:
– La ora de religie a zis că “unii oameni aleg să nu facă copii”, ceea ce evident a atras un “dar copii sunt dar de la Dumnezeu heu heu” de la profesor, iar el ne-a mărturisit acasă că “puteam să le zic de contracepție, dar colegii mei nu sunt pregătiți să afle despre asta”.
– A citit cumva despre menstruație și se apucase să-i spună soră-sii care avea 5 ani pe atunci ce urmează să i se întâmple, noroc că am interceptat conversația și i-am închis gura
– A citit despre nu știu ce boală rară și acum are ipohondrie pe tema asta (HFA vine cu o doză sănătoasă de anxietate)
Pe de altă parte – trag de el să citească orice literatură. A luptat la propriu cu “Colț alb” (pentru școală), “Prinț și cerșetor” (a urât-o profund), “Legendele Olimpului – Zeii” (“ce-i cu atât de mult mâncat de oameni și căsătorit cu surori?!?!”) și acum înoată prin “Singur pe lume” (noroc că există variantă prescurtată care are doar 300 de pagini) cu plânsul de rigoare când au murit diverse personaje.
legendele Olimpului:))))
Melodia asta se potriveste cu postarea. Sau invers.
O sa incerc din nou.
www.youtube.com/watch?v=7y4MUCCHFGY
împăratul muștelor, ferma animalelor (desenele și cartea), am înțeles altceva la fiecare recitire (la interval de câțiva ani). șobolanii, marea caiet…