Mă uitam la clipurile astea cu cutremurul de ieri din Filipine și aveam așa, o stare de anxietate și nor negru în ceafă și nu înțelegeam de ce, pentru că, în principiu, mă hlizeam la cum îl găsiseră ăia pe dumnezeu și țipau cu Iisus ne apără alea.
Și mi-am dat seama.
Cel mai spărietor cutremur la care am participat a fost cutremurul din 2005, cred. Da, sunt aproape sigur că era 2005. M-a prins în Constanța, acasă, la etajul 4, ultimul etaj, într-un bloc nu neapărat nou sau bine întreținut.
Și a început blocul să se bălăngăne ca în desene animate pentru că, pentru prima dată, asistam la un cutremur al cărui mișcare de forfecare era fix perpendiculară pe latura lungă a blocului. Și se mișca într-un fel înfiorător, noi eram sub o grindă și ne uitam cum ba nu se mai vede galeria cu perdele, ba se lasă în jos de mă uitam la lustră direct în față.
Dar, mai îngrozitor de atât nu a fost mișcarea, deși așteptam, din secundă în secundă, să se rupă ceva și să ne ducem dracului.
Mai îngrozitor a fost sunetul. Băi, se auzea un huruit infernal, ca și cum ieșeau monștri de nivel Godzilla din pământ, un zgomot cum nu auzisem niciodată și nu am mai auzit niciodată de atunci. Tot ce auziți în filme, ca special effects, sunt pistol cu apă față de momentul când ești acolo și auzi cu urechile tale și te lovește ca un pumn uriaș în piept sunetul ăla.
Deci da, dacă nu ați trecut prin asta, când va veni cutremurul ăla mare, care va nivela Bucureștiul și va aduce prețurile la case la normal, să nu vă fie frică de bălăngăneală ci să vă fie frică de ce o să auziți. Îmi dau seama cum ar suna, combinat, sunetul de la cutremur cu urletele alea nebune pe care le auziți în unul din clipuri…
Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul