Știți faza, nu? Așa cum bănuiam toți, băncile din românia s-au înțeles să mărească ROBOR la niveluri de alea nesimțite, cu Banca Transilvania cap de afiș și tartor, că deh, e bancă românească, fundamentul ei e țeapa dată fraierilor. Mai țineți minte cum era? În fiecare an, BCR și BT prezentau profituri absolut de neimaginat pentru bănci din vest, din toate punctele de vedere. Pentru că erau liderii haiduciei.
Acum, după ce le-a fost administrată amenda, iată, angajații au ieșit în stradă. Ca să ne atragă atenția că amenzile alea poate le ating salariile și nu se face, că ei sunt victime colaterale. Sigur, când luau prime, bonusuri și suplimente de succes, își făceau doar treaba, nu erau ei cei ce decideau acele dobânzi imense.
În rest, de fiecare dată când auziți de chestiile astea, amintiți-vă că propaganda aia cu capitalismul pur e cea mai bună formă de economie, piața se reglează singură și alte rahaturi de astea de imbecili, că în nicio piață din lume nu se întâmplă asta ci, de fapt, întotdeauna se petrece fenomenul cartelizării pieței și stabilirii unor prețuri similare. Ați văzut Lafarge și Romcim, ați văzut firmele de asigurări, vedeți băncile, poate sunteți curioși și vedeți cum schimbă promisiuni financiare între ei Nvidia, Open AI, SpaceX, Microsoft, Google, Amazon, Apple și toți giganții, exact ca în bancul ăla cu străinul care a venit în sat, a lăsat 100 de euro garanție la han, a plecat la plimbare, hangiul a plătit cu suta la măcelar, măcelarul la fierar, fierarul la miner, minerul datoria de 100 la han, după care străinul a venit, și-a luat garanția și a plecat acasă. Business 100%, much succes. Toți promit miliarde de centre de date, promisiuni pe baza cărora cresc prețurile cipurilor, cipuri care cresc prețul produselor IT și al serviciilor conexe, care cresc prețurile…în fine, ați prins ideea.

Puneau și ei o pâine pe masă, ce atâta dramă?! O să mărească alte dobânzi, ca să aibă din ce plăti amenda.
Acum sa fim sinceri, acolo in strada era pulimea, cei ce stau in front office si middle management si tremura , pentru ca au rate si familii, pe de o parte, si ca ii ameninta conducerea cu AI si concedieri, dar care stau cuminti si isi asteapta locul la masa bogatilor, sa aiba si ei salarii nesimtite.S-a trimis mail de la sefi, sa iasa in strada sa isi apere famiglia, pai ies toti, ca altfel au pus-o.Iar soldatii subordonati, cu gandul la bastonul de maresal, sau chiar cu gura pe bastonul maresalului, au pornit la lupta cea dreapta.
Dar in vremurile astea tulburi, fara guvern, cu parlament si presedinte de fatada, vor contesta amenzile, in instanta li se va face dreptate, mai o interventie de la Bruxelles unde ni se va aduce aminte ca Romania traieste pe datorie, mai ceva interviuri in hotnews si la morar cu necesitatea consolidarii unui sistem bancar puternic, si se sterge cu buretele
Ahaha, asa va trebuie. Ati stat in banca voastră si ati asteptat sa va facă altii revolutiile. Sigur ca da. Meritati sa fiti storsi de toate resursele. Cu mentalitatea voastră de sclaveti supusi si obedienti(scuza-mi-ati pleonasmul sa mi-l scuzati), nici nu ma mir.
Ce o sa faceti? Absolut nimic. Si știți de ce? Pentru ca sunteți capabili de multe, dar nu sunteți in stare de nimic!
La ora asta ar fi trebuit sa citesc despre bancheri luati la bătaie, incendiati, banci distruse… Numai ca m-am trezit din somn, am dat dnable la gps, am deschis google maps si, ce sa vezi? Arata romania.
Semnat,
Unul cu niște zeci de mii de euro în banca.
In aproape toate celelalte tari europene sunt dobanzi la credite la jumatate fata de Romania, atat la ipotecare cat si la personale.
Si asta de zeci de ani.
Si de absolut fiecare data, apare cate un PROST care tine cu gardul, sa ne explice doct cum Romania este tara de risc, ca nu e nu stiu ce productivitate, ca pula in cur.
Ar trebui amendati lunar cu cate o suta de milioane, pana isi baga mintile in cap.
Nu mai pot face profit nesimtit, AFARA !
Comisioanele afisate exact, la virgula, la fiecare tranzactie, nici astazi nu le afiseaza, dupa 30 de ani de banking in Romania.
In alta ordine de idei, Digi a convertit oficial toate tarifele la euro, o alta marsavie de care nimeni nu vorbeste.
Desi majoritatea operatorilor practicau schimbul valutar in backend (de asemenea o marsavie), macar nu o sugeau prin batista.
Sper ca ANRC-ul sa ii pizduie si pe aia.
întrebarea mea e de ce nu i-au futt și cu ircc. daca te uiți la un grafic comparativ ircc vs robor, se vede de la o posta că sunt corelate deși, teoretic, nu ar trebui sa fie.
iar cei care nu realizează încă care e problema cu băncile (sa mănâncă și gura lor), să-și ia creditul și să vadă ce însemna diferența la rata între ircc la 1.5 cum probabil era cand au luat creditul și 6.5 (cam cea mai mare valoare la care a ajuns)
oentru ca analizele astea dureaza 5-10 ani
Sunt corelate economic, se urmaresc una pe alta (IRCC va ajunge tot timpul la aceeasi valoare ca ROBOR, dar dupa 4-6 luni).
Ambele depind de dobanda cheie a BNR.
Sa nu uitam cum a fost cu criza la americani, bancile s-au dus la stat, ala i-a sters cu buretele, s-au intors si si-au dat prime grase iar si au facut tot ca pana atunci. De ce ar fi aici altfel?
“Acum, după ce le-a fost administrată amenda, iată, angajații au ieșit în stradă. Ca să ne atragă atenția că amenzile alea poate le ating salariile și nu se face, că ei sunt victime colaterale. Sigur, când luau prime, bonusuri și suplimente de succes, își făceau doar treaba, nu erau ei cei ce decideau acele dobânzi imense.”
Ce vorbesti, acum o saptamana au protestat angajatii brd nemultumiti de concedieri si lipsa de cresteri de salariu in conditiile in care banca raporteaza profituri mare.
Si cam asa e, iau bonusuri cativa sefuti, dar restul pulimii nu ia nimic. Maxim un 150 de lei pentru copil de Craciun :))
Frumos ar fi ca toti cei care au avut credite si au fost impactati de smenul asta sa primeasca banii inapoi. Dar na suna Lia si se rezolva.
Paine si circ.
Asta ne ofera tara asta, asta ni se da la tv, asta ni se da pe social media.
Populism ieftin.
Nimeni nu intelege ca dobanzile la credite depind pana la urma de rata inflatiei, care depinde mult de guvern.
Adica ai rata inflatiei mare, BNR mareste dobanda de politica monetara ca sa tempereze inflatia, bancile maresc ROBOR-ul pt ca ele joaca in principiu intr-o marja lasata de BNR. Adica cere o dobanda mai mare decat dobanda de politica monetara BNR daca imprumuta bani si o dobanda mai mica decat dobanda de politica monetara BNR cand se imprumuta de bani. Cam cum e la cursul de schimb valutar de la banci si case de schimb fata de cursul BNR.
Dar e usor sa dai in banci pt ca lumea le uraste la maxim. Nu ne uitam ca totul vine de fapt de la guvern.
Vreti dobanzi mai mici, luati credite in EUR, nu se da dobanda ca in vest, dar nici departe nu e. Nu mai vrea BNR-ul credite in alte valute dupa ce s-a fript la criza din 2008? Atunci luati in RON, dobanda dependenta de ce face guvernul roman.
Vedeti cat e dobanda acum in Bulgaria la credite. De ce e asa mica? Pt ca e vorba de EUR, nu e inflatia de pe RON.
Ce mi se pare haios este ca CC pare ca a zis ca n-a fost cartel, dar a dat amenzile pt ca au putut vedea toti ce dobanzi dau ceilalti. In fine, mai urmarim presa pe subiectul asta sa vedem exact acuzatiile.
E vorba de ani de zile cand am avut dobanzi duble fata de vest, bulgari, etc.
chiritoiu doar vrea un alt mandat.
n-are absolut nicio dovada, nici macar circumstantiala.
bancile au respectat normele si procedurile bnr la sange.
“cazul” e o gluma proasta. puteau sa se ia de banci pe alte chestii de cacat pe care le fac, ex abuz in contracte care face infinit mai multe victime printre clienti, dar nu pt “manipularea robor”. nu exista asa ceva.
distractiv cum au sarit la cap toti spalatorii de cadavre care vor sa mai spolieze un pic cetateanul de niste bani si voturi, cum e lindicul ala penibil de piperea alaturi de curentatul ala habarnist cu gura mare si scoala putina de la psd care se activeaza pe chestiuni bancare.
e doar furtuna intr-un pahar cu apa sa creada tzugulanul ca uite, bah, sa vezi cum imi dau astia inapoi zecile de mii de lei platiti “in plus” pe ceea ce vor astia sa para furaciunea bancilor si ma refac dupa buzunareala la care m-a supus “Ilie Saracie”.
pt ca vorbim de o natie de prosti incurabili, o sa tina capul de afis numarul asta de circ pana cand cazul va fi desgfiintat in prima si a doua instanta, chiritoiu reconfirmat pt al 4lea mandat, banii de amenda returnati bancilor iar tugulanii vor trece inapoi la munca pe branci pt plata ratelor. nu ar fi prima oara cand se intampla. si nici ultima.
circul devine din ce in ce mai prost. penibil de prost.
Că acționarii sau conducerea băncilor s-au organizat într-un grup infracțional organizat e una. Faptul că niciun specialist din atâtea bănci nu a avut curajul să iasă și să spună, “bă, poliție, justiție, uitați ce fac ăștia!”, este cu atât mai grav, pentru că sunt mai mulți. Când este atât de multă lume implicată, e greu să nu se afle. Asta înseamnă să-ți iubești poporul, nu să te cațeri pe macarale cu steagul în mână. Și nu înseamnă sifonare. Nu se lasă și cu pușcărie? De ce nu se lasă și cu pușcărie?
Vă mai amintiți de cazul Samsung, Altex, Flanco etc., când își comunicau pe WhatsApp strategiile concurențiale?
Toți sunt înțeleși intre ei. Diferențe de 1 ban la produse intre Dedeman si Leroy Merlin. La fel cu MG, Altex , Flanco.
Concurenta are loc la nivel mic, la micii producători – ăștia mari se înțeleg intre ei si se bat in bugete de marketing si cat de frumos îți zâmbesc angajatele.
Nu inteleg de ce se comenteaza ca “privatii sunt rai” sau ca nu e bine sa fie libertate economica?
Romanii nu vad legatura intre costuri mari (dobanzi mari la credite) si:
1. “nu ne vindem tara” si “privatii sunt rai”
2. statul atrage majoritatea creditelor. Statul plateste 6-8% cu risc spre zero. DE CE AR DA bancile credite mai ieftine? De ce as vrea eu, ca banca, care poate imprumuta statul roman cu 8% in EUR, sa imprumut clientii romani cu 4% cat e dobanda in vestul europei? De ce o banca ar vrea sa castige mai putin?
3. piata bancara romaneasca e controlata de stat
– Statul român deține o cotă de aproximativ 15%-16% din activele totale ale sistemului bancar autohton, prin intermediul a două instituții majore: CEC Bank (deținută 100% de stat) și Exim Banca Românească (majoritar de stat)
– Statul ia credite masiv de pe piata concurand cu romanii si firmele romanesti
4. numarul de banci e extrem de mic in Romania (e aproape imposibil sa faci o noua banca privata in Romania)
In Europa: e medie de aproximativ 1 bancă la fiecare 97.000 de locuitori
Germania: Are cea mai fragmentată piață, cu peste 1.250 de instituții de credit
Romania: ~ 30 de bănci din care 2 de stat (si alta ca BCR care a avut 30% din credite neperformante dupa ce a absorbit banca ailalta de stat folosita pentru furt generalizat).
DACA ai libertate economica (concurenta) atunci ai credite ieftine.
DACA statul intervine “sa ajute” -> atunci ai credite scumpe.
Degeaba se supara romanii ca “privatii si bancile estem rele” – mai bine s-ar supara ca sunt prosti si voteaza cu comunisti, socialisti si alti isti.
Romania Valoarea totală a activelor~881 miliarde RON (~177 mld. € PIB)
Germania Valoarea totală a activelor ~10,6 trilioane
Si care e impactul statul roman in asta?
€Creditul neguvernamental în PIB~23% (cel mai mic din UE)
€Creditul neguvernamental în PIB pentru Germania: ~95% – 100%
Adica in Romania nu se dau credite. Ne bucuram de statul roman neocomunist si la fel ca in anii 90 ne suparam pe oricine altcineva si ca “strainii sunt rai”.
pune tu degetelul unde am zis eu ca privatii sunt rai sau ca nu e buna libertatea economica. dupa care bati campii ampulea despre cum dobanzile si plm, intr-un articol unde e vorba de manipularea artificiala a unui indice economic cu scopul de a obtine venituri necuvenite. inteleg ca nevoia ta este de a comenta intotdeauna impotriva a ce zic eu, dar alege-ti si tu bataliile, ca sa nu te blochez ptr mancat cacat aiurea. tkx
@Arhi e blogul tau, incerc sa nu critic aiurea. E blogul tau, daca vrei sa ai doar feedback ca ai perfecta dreptate tot timpul, have fun.
Ai scris ceva de genul “amintiți-vă că propaganda aia cu capitalismul pur e cea mai bună formă de economie, piața se reglează singură “. Fraza care cred ca trebuie criticata pt ca cel putin in cazul de fata e fix invers – e despre economie controlata de stat, sistem bancar distorsionat de stat (in calitate de competitor si client).
Critic ca lumea merge dupa fenta ca “bancile e rele”. E posibil sa fie asa cum zice, e posibil sa nu fie asa. Parerea mea este ca probabilitatea ca bancile sa fie “de vina” in cazul asta e spre zero. Si incerc sa zic alta perspectiva:
cel mai important factor legat de ROBOR e ce dobanda plateste statul roman la creditele luate (1 an: 6,25%, ROBOR la 6 luni 5,95%). Cu ala se compara creditele date de banci. De ce ar da romanilor credite mai ieftin decat statului roman?
aici e doar un meci prin care statul roman incearca sa le zica bancilor sa aduca in continuare bani sa se dea la bugetari – daca se mai tine minte a fost acum cateva saptamani niste emisiuni de stat unde bancile au zis ca e prea riscant statul roman.
si de fiecare data cand romanii zic ca “bancile sunt nesimtite” isi trag un procent mai mare la ROBOR si se dau mai spre stanga un pic. Bancile sunt un ajutor real al romanilor (imperfect desigur). Problema e ca in loc sa fie 300 de banci in Romania sunt 30. Si nu vor fi 300 de banci niciodata daca romanii nu inteleg ca bancile sunt un lucru bun (chiar daca imperfect). Si vor merge tot spre stanga pana cand vor fi doar banci de stat.
economia nu e controlata de stat aici. tocmai pentru ca nu e controlata, statul se imprumuta, obligatoriu, de lei, la banci. altfel si-ar tipări cati lei are nevoie si ar merge mai departe. inclusiv in US este exact acelasi sistem.
capitalismul pur la care ma refer e mizeria aia keynesiana in care statul nu are voie sa controleze in vreun fel participantii din piata, pentru ca se regleaza singura. surpriza, nu se regleaza niciodata, ci doar se formeaza oligopoluri care opresc dezvoltarea, tin preturile ridicate si, iata, comit infractiuni pentru a avea castiguri masive. asta s-a intamplat intotdeauna, in toate erele, pe toate pietele.
nu ma interesează feedbackul pozitiv. ma intereseaza sa nu mai bati campii ptr ca ai tu o idee pe care vrei sa o dezvolti, punand egal intre INDICELE COMPOZIT robor si dobanda din piata. si m ar durea fix in cur de ce debitezi, daca nu ai lega asta de ce spun eu, lasand impresia ca cele 2 subiecte sunt similare. ai ceva de spus, simte te liber, sunt atatia care delireaza aici pe teme proprii. nu ma lega pe mine de fantasmele tale.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata dobânzii la care băncile care contribuie la calcularea acestui indice sunt dispuse să ofere împrumuturi sub formă de depozite în lei celorlalte bănci contributoare. Cu alte cuvinte, ROBOR este rata cu care o bancă este dispusă să împrumute alte bănci.
Bancile au optiunea pe piata locala sa imprumute alte banci, sa imprumute clientii proprii (firme si persoane fizice) sau sa imprumute statul roman. Pentru asta au un pret care e dobanda.
Daca dobanda pe care o primesc de la stat e N atunci nu vor imprumuta altor firme sau altor clienti la pretul de (N-n) ca banca ailalta sa incaseze mai mult de la stat.
Da, din pacate Keynes a promovat interventia statului in economie, cu intentii bune si cu rezultate mixte, unii ar zice chiar negative – pe baza ideilor lui au fost salvate bancile care trebuiau sa dea faliment in 2008. Aici suntem de acord ca statul nu trebuie sa ajute firmele sa devina oligopol sau monopol (cica “prea mari ca sa cada”). Si de asta avem nevoie ca statul sa permita ca noi banci sa apara in Romania daca tot vrem sa dispara oligopolul de facto de aici.
Prin 2009 primeam o dobanda la contul de economii de 9% pe an. Acum e 2-3% cel mult. Am zero credite la banca, stiam eu de ce am fugit de ele. Tot noi clientii vom plati aceste amenzi. Imediat vor creste comisioanele bancare ale clientilor. Daca cresc un singur comision cu 5 lei la milioane de clienti, calculati voi cati bani vor face. Da, unii se vor muta la alta banca, dar majoritatea vor ramane din comoditate.
E mai usor sa atingi cerul cu mana decat sa atingi targetul..
Ma mir ca nu protesteaza impotriva amenzii si eternul Isarescu. Dar sigur va iesi sau va trimite un trepadus din lingaii lui care sa ne spuna ca suntem noi prosti si nu intelegem ca, de fapt, e normal sa existe acele dobanzi uriase in Romania, ba mai mult ca daca nu era El, Isarescu, dobanzile alea ar fi fost si mai mari. Fi-mi-ar scarba!
x.com/ClaudiuNasui/status/2064599542742364355
A iesit si Nasui sa shitposteze pe twitter, adica cum ne permitem noi sa comentam, cand singurii castigati din dobanzile mari suntem noi, cu banii in banca si sa ne bucuram ca bancile ne ofera privilegiul ca ne ofera dobanzi care nu acopera nici macar jumate de inflatie in timp ce ei cer dobanzi de isi fac cruce strainii de fericire cand vad ca dobanzile lor sunt minuscule fata de ce jegmaneli fac saracele banci la noi.
Asa , deci bancile isi vor angaja cele mai bune case de avocatura si deja se pregatesc de contraatac.Pana sa incaseze statul roman amenzile alea babane or mai treaca niste luni bune, poate chiar ani.Intre timp se mai schimba guvernele, se pot schimba oamenii de la consiliul concurentei..etc.
of, BRD, acea banca minunata unde in Apr 2014, cand mi-am depus demisia dupa 3 ani juma’ de sclavie, cu cele mai groaznice directoare din lume (sarumana, doamnelor Flavia si Adela), tipa de la HR era absolut siderata ca NU aveam nici un credit pe numele meu.
nimic, nada, rien.
asta era intotdeauna o oportunitate de santaj cand iti dadeai demisia: ‘stii, daca nu vei mai fi angajat, nu mai beneficiezi de conditi speciale, de dobanzi preferentiale, ai doi copii, doua credite ptr casa si masina, nu stiu ce sa spun’.
da, fratica, asta facea BRD pe banda rulanta.
na de-aici.