Cărăm, după noi, zi de zi, bagajul traumelor lăsate de părinții noștri. Fie că le conștientizăm sau nu. Bine, în ultimii ani, unul din lucrurile bune petrecute pe social media, odată cu înțelegerea neurodivergențelor, a fost că oamenii au început să înțeleagă că unele din lucrurile pe care le fac, simt, acțiunile asupra lor sau a celor din jur, sunt cauzate de traume, de abuzuri în formă continuată, de minim 18 de teroare sub varii forme.
În primul rând, fiți mândri, sunteți trauma survivors, dacă ați ajuns până aici și dacă vă interesați despre ce se întâmplă cu voi, despre cum puteți fi mai buni, mai ales pentru cei din jurul vostru, pentru copiii voștri, pentru femeia voastră.
Second, chiar dacă vă e greu să vă gestionați traumele, chiar dacă sunteți la început și abia ați realizat că sunteți așa din cauză că ați avut o mamă abuzivă, victimizantă, care și-a transferat vinile și păcatele asupra voastră, voi sunteți de vină pentru că a făcut aia, și aia sau pentru că ați fost bătuți și uite ce bine ați ieșit, trebuie să faceți ceva.
Trebuie să învățați să treceți peste traume în relația cu oamenii dragi. Simțiți că sunteți poate agresivi, brutali, nu aveți răbdare. Învățați să aveți. Învățați să fiți varianta voastră bună, când sunteți alături de ai voștri.
NU UITAȚI. În majoritatea cazurilor nu suntem răi, agresivi sau brutali cu străinii sau cu oamenii care merită, pe stradă sau la job. Ci suntem cu cei care ne iubesc atât de mult, încât pot trece peste asta și să ne iubească în continuare.
Și să ne informăm doar din surse oficiale
Nu prea merge sa “treci peste”. Detest cand aud chestia asta, sa “treci peste”, eu nu am de gand sa trec peste. Am invatat ceea ce era de invatat si cercul vicios al abuzirilor s-a oprit la mine. Asta nu il face pe taica-meu mai putin animal, ura si dispretul vor exista pana in ziua in care inchid ochii.
e posibil sa fi inteles fix pula. treci peste, adica nu iti manifesta traumele fata de oamenii tai, nu te razbuna pe ei, nu iti varsa veninul pe ei.
Big Kahuna, poate ar fi fost mai adecvat titlul “învățați să depășiți traumele” sau ceva pe acolo?
Deea are un sâmbure de dreptate. În exprimarea uzuală “a trece peste” are exact conotația de care zice ea, să “lași de la tine”, să iei nedreptatea și să o împăturești în suflet.
Am înțeles din text că nu asta ai vrut să ne zici, dar după titlu primul gând acolo se duce.
Deea n-a luat bătaie cand a fost mică.
Adică… destulă!
adica pune stop traumei generationale.
Eu incerc din rasputeri, desi uneori mi se suie sangele la cap cu ce face fi-miu.
Zic ca sunt bine inca. Il intreb vrei aia Nu, Vrei aialalta, NU Vrei bataie DA si rade si intoarce fundu si zice sa ii dau bataie.
In rest, maica-mea 4 telefoane pe an, primeste in rest poze cu nepotul, platim casa de batrani.
E mare lucru ceea ce ai scris, și sunt absolut de acord.
Am făcut ani de psihoterapie, posibil să mai fac. Încerc din răsputeri să nu-mi vărs frustrările pe soțul meu. Admit că nu-mi iese întotdeauna. Dar trebuie. Nu este el vinovat că familia m-a abuzat ani și ani la rând, de-mi iese scor de depresie moderată chiar și după ani de terapie.
Da’ măcar nu mai vreau să mor.
Ultimul paragraf m-a dat pe spate. Cum ne manifestăm iubirea? Ce punem în loc de reproșuri și țipete și silent-moduri? E un challenge cu mine însămi în fiecare zi.
Sunt 2 tipuri de traume:
1. Cacaturi de traume din care poți să îți revii ușor dacă reușești să treci peste – de la o despărțire de o curva de kkt care nu te merită sau de la o concediere/experiență neplăcută la un job de kkt cu mediu de kkt și șefi de kkt
2. Traume nasoale în care fie fie dai cu capul în zid de nu te mai poți să ridici niciodată fiindcă te alegi cu o reputație pătată de la o greșeală imensă sau chiar o infracțiune comisă (nu neapărat ceva care să te ducă la
Pârnaie, dar grav) din inconștiență de nu mai poți să te speli nici cu mama săpunurilor … de obicei din prostie ajungi în situația asta . Și ajungi să iti futi cariera pe veci, căsnicia , reputația socială etc. fiindcă societatea nici nu o să te mai vrea.
3. Mai sunt traumele în care îl pierzi pe cineva drag din prostie (accident) sau din cauza unui răuvoitor (crimă, războaie). Îți revii, dar cu greu.
3 tipuri ….bgpl in butonul de editare care lipsește :)))))
Am adăugat și a treia categorie pe parcurs
Uite, pot să ajung traumatizat de la o greșeală comisă din prostie. :)))
Ti-as da un premiu, dar n-am.
Asa ca ramane doar respectul.
Ai dreptate maxima aici: “NU UITAȚI. În majoritatea cazurilor nu suntem răi, agresivi sau brutali cu străinii sau cu oamenii care merită, pe stradă sau la job. Ci suntem cu cei care ne iubesc atât de mult, încât pot trece peste asta și să ne iubească în continuare.”
trebuie doar sa vrei
www.patreon.com/cw/Arhiro
TRUE!
Pe langa traumele standard pe care le-ai tot expus pe acest blog mai sunt unele mai mici, ascunse, care ti se strecoara in minte si in suflet si de care e foarte greu sa scapi.
E vorba de cuvinte, de anumite comportamente care, repetate zi de zi, iti intra in cap si iti marcheaza apoi toata viata.
La mine in familie de fiecare data cand vroiam sa fac ceva ce iesea din tipare – lucruri marunte – mi se spunea – “noi (familia) nu facem asa” – de la mancat inghetata prea repede sau sarit intr-o piscina pana la schimbarea locului de munca de la stat cu unul de la privat sau pornitul unei afaceri.
Acest “noi nu facem asa” repetat la infinit te face sa intri in rand cu turma si, de fiecare data cand vrei sa ai o initiativa, sa chimbi ceva, te gandesti de doua ori si de cele mai multe ori renunti.
Am copilarit in anii 80, nu am avut parte de celebrele batai cu furtunul de la masina de spalat sau cu linia la palma, dar acest “noi nu facem asa” ma urmareste inca.
Sa zicem ca sunt un om realizat, am familie, 2 copii, proprietati si venituri suplimentare din care ma pot intretine decent fara sa mai muncesc de acum incolo, dar ma gandesc cate oportunitati am ratat din cauza acestui “noi nu facem asa”.
Cred ca trebuie sa consult un psiholog.
poate fi o idee. eu am noroc de adhd, ca am uitat 90% din ce mi s a intamplat
Învățați să treceți peste traume, să gândiți pozitiv, să fiți mai buni, să vă perfecționați, să vă detașați de probleme, să reușiți în viață, să postați pe insta și fb, să treceți peste, să vă analizați constelațiile, zodiile, ascendentul, ….
Cum ar fi să fim atenți la orice altceva decât la noi? Sa ne futem două palme de fiecare dată când ne surprindem privind spre interior?
eu: nu va mai varsati traumele peste cei dragi.
voi: sa moara mama ce prosti suntem.
the end.
imi pare rau sefule dar uita-te la comentarii. poate intentia ta a fost buna, dar i-ai adancit si mai mult in vortexul interior.
pai de aia zic. plm. poate sunt eu defect cand spun ca ar trebui sa avem grija de sufletele alor nostri, indiferent de cat de defecti suntem. uite la deea ce pornita e, probabil le da cate un sut in gura copiilor si le zice ASA IMI FACEA SI MIE TATA SI UITE CE BINE AM AJUNS
Hai sa nu ii criticam. Mai bine încercăm sa facem ceva pentru ei. Sa ii încurajăm sa își scoată capetele din propriile dosuri . Până la urmă si ei sunt fiii lui ‘nezeu in aceiași măsură ca și noi.
io-s fiul lui tata, zeul actual al oamenilor nu a contribuit
Corect, pe langa asta, ii pocnesc zilnic peste gura si din tampiti nu-i scot. Ai ghicit exact cum sunt. Aplauze!
aia zic
În aceiași măsură ca si ei….. a c e i a ș i m ă s u r ă. ……… a c e i a ș i ……….
poate ,,aceeasi masura”, nu sunt nazi grammar, dar mie asa imi suna corect!
Dar tot ce au facut, toate sacrificiile, tot timpul si resursele financiare dedicate au fost pentru binele nostru, pentru a ajunge oameni, pentru a reusi in viata.
MArturisire: pana cand fiul meu nu a fost diagnosticat, nu stiam ca sunt si eu neurodivergent. MAstenire de familie, dupa toate aparentele, intrucat si tata , Dumnezeu sa il ierte, avea ceva.
Nu am fost traumatizat de paruinti la modul dur. Jigniri mai mult. Dar altii…colegi, invatatoare – sa arzi in iad, madam, smaola si pucioasa, pentru batai – profesori si, mai tarziu, oamenii din jur…au avut grija sa egaleze scorul.
E greu cu autocontrolul. Cand eram tanar ma ascundeam in carti si in singuratate. Nu am multi prieteni, iar cei pe care ii am ma inteleg, si ei fiind schiloditi la greu de viata.
Acum imi este greu. Dar trebuie. Nu imi pot varsa nervii pe nevasta si mai ales pe copii si mai ales pe fiul meu. Sau pe mama. Nu e ok. Dar e greu.
Ce sa mai zic de socializare…
La job imi e dificil sa duc sarcini la bun sfarsit, daca mi se pune pata nu fac si poti sa urli la mine, ca ma doare fix in bara de la masina de tine. Ai o drama … zero empatie, ale mele sunt mai mari, mai dure. Doar dramele copiilor ma misca, in rest poti sa cazi lesinat langa mine si te dau la o parte si trec…
Povara sinelui, mai ales cand nu poti controla anumite impulsuri orice ai face, e data naibii…
majoritatea, daca nu toti cei diagnosticați la maturitate sunt pentru ca s au dus cu copilul la medic, remarcand ca ceva nu e in regula
Scuze de typo, lipsa ochelari…uit lucruri minore, dar tin minte toate statisticile planetei, iarasi semn de neurodivergenta, asa suntem, ne agatam de toate nebuniile si amanuntele, citim n carti despre toate nenorocirile, lagare, holocaust, ma pot uita la fotografii cu morti si nenorociri fara sa treesar, cu exceptia copiilor, si nu suntem in stare sa ne calcam hainele…ne apucam compulsiv si impulsiv de ceva si rar ducem pana la capat, avem pasiuni de neinteles de cei din jur si facem legaturi dintre cele mai ciudate intre fapte, evenimente si oameni, tinem minte ce faceam la 1 an sau ca ne-am intalnit cu x in mijlocul Madridului acum 35 de ani si nu suntem in stare sa ne tinem nervii sub control, Doamne fereste vreun declic…la mine, de ex, este umblatul prin lucrurile MELE, cartile MELE, locul MEU din casa, deie scaraotchi sa mutati ceva sau sa stricati ca fac jihad…stiu, pare tampenie, dar asta e, si cateodata fac urat de tot, plus ca stiu, la milimetru, unde am pus ceva si cand nu e acolo, jale…Sau, de exp, eu cand merg undeva ma tin de o rutina stricta , sunt putin flexibil, vizitam locul ala, mergem acolo, apoi la ora x mancam samd, nu stiu de ce este asa, dar ma adaptez cu greutate la vreo schimbare, avand senzatia ca nu imi ajunge timpul sau viata sa mai ajung acolo!, fir ar el de acolo…cascada lu peste, manastirea x, castelul y parca pleaca si eu nu ajung sa le vad…