Nu mai credeți in fitness gurus și profeți

De când folosesc instagram (ca idee, s-a plâns lumea că de ce am șters pagina blogului de pe facebook, că acolo o urmăreau. Pentru că nu ați auzit de rss feed. Anyway, mă gândesc), sunt asaltat de reeluri cu fitneși guru din toată lumea, bănuiesc că mă ia după locație, că intru zilnic la Worldclass.

Mbăi nene, câtă nemernicie este și în domeniul ăsta, este incredibil, pur și simplu este același lucru ca în orice alt domeniu cu legătură cu internetul. Zero facts, minciuni cât casa, tâmmpenii lansate cu siguranța adevărului suprem, oameni cu genetică de culturism de concurs dând sfaturi despre cum trebuie să lucrezi ca să îți lucrezi bicepsuțul, gagici în colanți mulați pe rozetă făcând aplecări și filmându-se de la spate, ca să le cumperi ultimul program ultimate de fitness, care sigur sigur te va slăbi masiv, nici nu mai ai nevoie de dietă, fost sportive de performanță, grăsune dar, evident, cu forța dată de 20 de ani de muncă în domeniu, explicând că BMI e doar un număr și că nu ești grasă cu BMI de 50, trebuie doar să îți schimbi mentalitatea și cum te privești și o grămadă de tâmpenii.

Sunt ultimul om care vă poate da sfaturi despre fitness. Tot ce am făcut și fac este pe barba și mintea mea, nimeni nu m-a învățat nimic, nu am avut antrenor, nu fac cursuri de nimic de la nimeni. Așa că nu vreau să vă dau un sfat, ci doar niște povețe, ca de la gras la gras, că și eu sunt în continuare grăsan, nu am scăzut sub 100 de kile, doar se schimbă compoziția corporală.

Primul sfat e să nu primiți sfaturi de la oamenii care își câștigă o pâine dând sfaturi pe instagram sau oriunde pe internet. Oricine, oricare are un program, un țel ascuns, o idee cum să facă bani mai mulți. Vreți să aprofundați jucărelele pe care le faceți la sală? Căutați texte scrise, de preferință vechi, de preferință de către specialiști. Dar cel mai bine e să vă căutați propriul ritm, propriile exerciții. Nu știți cum se face, sunt aplicații pe net care vă arată exact ce și cum, indiferent de aparat. Eu folosesc Gymbook, dar asta e doar una din multe.

Următorul e să aveți răbdare cu voi și cu sala. Merg la sală în mod constant din noiembrie 2024 (pentru ăia repezi la dat sfaturi, nu e prima oară când merg, nu am fost toată viața gras, e ok), când am decis că stop joc, mai sunt oameni care au nevoie de mine, amânăm suicidul prin mâncare și obicveiuri proaste. Și am tot auzit că, după o perioadă, mersul la sală începe să devină o plăcere și organismul se obișnuiește cu el și îți cere să mergi din nou, și devine adicție.

Vă rog să mă credeți că mai mult de un an am așteptat ca organismul să se obișnuiască, și efortul vieții să devină plăcere, și să devină adicție. Să mor dacă exista vreo urmă de plăcere, pur și simplu era un chin, zi de zi, un iad să mă ridic de pe canapea și să mă duc la dracu cu cărți ca să încep să împing vagoane. După care ajungeam distrus acasă, cu umerii în pioneze, cu dureri de palme și de spate (și acum mă doare un mușchi la spate, în dreptul rinichiului, de mă ridic ca bunicul. Da, da.), iar peste o zi o luam de la capăt. Și tot așa. O secundă nu am simțit vreo plăcere sau ceva.

Schimbarea s-a întâmplat după mai bine de un an. Nu mai știu exact. Știu că, într-o dimineață, m-am trezit, m-am dus la rucsac, mi-am pus prosopel, mănuși, sticla de apă și am plecat, happy și voios. A doua zi la fel. Zi de zi, de se mira nevastă-mea ce dracu s-a întâmplat cu mine, poate am făcut o amantă sau ceva, că eu nu plecam de acasă fără să mă plâng înainte măcar jumătate de oră. Și în continuare, merg, zi de zi. O dată la câteva zile, fie ele 3, fie ele 4, iau o zi de pauză, pentru că, vorba aia, mă mai uit și în buletin și nu aș vrea să mă rup sau ceva. După care o iau de la capăt. Zilnic. Simt că îmi place, simt nevoia de a mă duce, da, o simt, cumva, ca o adicție, nu aș putea să nu mă mai duc o săptămână, gen, mi-ar fi frică să nu cumva să pierd progresul. Așa că da, plăcerea aia și adicția vine, dar pentru fiecare vine diferit. Aveți răbdare cu voi și țineți-vă de tâmpenia asta, în care trebuie să munciți zi de zi, tot restul vieții, ca să arătați moderat de grași. La un moment dat, vă promit, vine și plăcerea.

Ultima povață e dată din experiența privirii celorlalți oameni din sală, în special cei ce sunt vizibil noi, ușor dezorientați, nu prea știu ce să facă și cum
Țineți minte o singură chestie. Dacă scopul vostru e să vă crească puțin mușchiul, nu neapărat mult, dar cât să se vadă că, pe lângă shaorma, vă place și sportul, trebuie să faceți exercițiile până când epuizați mușchiul. NIMENI din sala aia nu se uită la voi justițiar, nimeni nu vă cântărește și nu trebuie să impresionați pe nimeni. Alegeți greutatea care credeți că vi se potrivește să faceți 8-10 repetări, fie ea și cea de 2 kile, e irelevantă greutatea în sine, și când simțiți că sunteți la limită, încercați să mai faceți minim 2, să vă cadă greutatea aia din mână. Ca să crească și să se refacă, fibrele musculare întâi trebuie să facă microrupturi. Iar alea se fac la efort real, epuizant, nu la mișcările alea multe, care nu fac nimic pentru nimeni.

În fine, asta e doar așa, ca adjuvant la ce v-am zis, dacă credeți că e o prostie, ignorați-o, poate chiar e.
Dar în rest, no fitness gurus și consistență. Zi de zi, mergeți și faceți ceva. Dacă faceți ceva, cât de puțin, doar o urmă de transpirație, spre deosebire de rupt canapeaua, CU SIGURANȚĂ mâine veți fi mai fit decât azi.