Poza asta e de la finalul clasei a 4 a. Luasem premiul 1, dar nu știam asta, pentru că nu fusesem la școală, maică-mea tocmai ce luase o bătaie sănătoasă de la bărbată-su și era în pat, cu ochii vineți, buză spartă și ceva contuzii, așa că am stat acasă, să am grijă de ea, de copii și ce mai era nevoie.
M-am dus la festivitatea de premiere doar pentru că mi s-a părut că așa ar trebui să fie, terminam clasa a 4 a, intram într-a 5 a, mă despărțeam de învățătoare, am vrut să am o ultimă amintire cu ea. Din păcate, nu mai știu cum arăta, știu că o chema Elena Lupu, dar altceva, neam.
Nu aveam costum de uniformă. Eram destul de zvăpăiat și primii care sufereau erau, de obicei, pantalonii de la uniformă, care se rupeau, inevitabil, în genunchi. Mi-i cosea maică-mea, cât de mult se putea, să nu se vadă, dar na, se vedea și nu era ca și cum nu s-ar fi știut că provin dintr-o familie săracă, într-o clasa în care fetițele discutau despre ore de pian și balet, că i-a luat tati pian și acum poate exersa. Anyway. Nu aveam pantaloni de uniformă, pentru că erau rupți rău în genunchi, așa că i-am tăiat eu deasupra genunchilor și i-am făcut pantaloni scurți, dacă vă uitați cu atenție, un crac e mai lung decât celălalt, dar altceva nu aveam, aia e.
Nu prea contează ce s-a mai întâmplat, am scris aici povestea, e doar o amintire cu uniformă.
Țin minte în liceu cum ne verificau uniformele să fie de culoarea corectă (bine, înainte de revoluție, nu a durat mult), să avem matricola cusută pe mânecă, nu prinsă cu arici sau capse, să avem cravata de utecist de care trebuia, nu de aia de piele, subțire, de care ne făcusem noi rost.
Mi se părea și atunci, și acum, o demență faza cu uniforma. Eram, evident, săraci. De unde mm să iau mai mult de 2 cămăși regulamentare? Pantaloni? Vestonul ăla hidos? Cât timp pot rezista 2 cămăși, la spălat zilnic și purtat zilnic, că doar nu puteam să merg 2 zile la rând cu aceeași cămașă? Cât timp stă dunga la pantoloni dreaptă de să tai pâine cu ea? cum faci când ți se rupe cămașa la subraț când ești la școală și profesoara te trimite acasă să te schimbi, dar tu stai la o oră jumătate distanță de liceu și oricum nu ai avea cu ce să te schimbi, că cealaltă cămașă este la spălat.
Cred că demenții care vin cu motivări de astea, pentru introducerea uniformei, pe lângă că au, CU SIGURANȚĂ, un șmen cu producătorii de diverse produse de genul (vă dați seama câtă șpagă o să se dea la directori, pentru uniforma dedicată a școlii, care nu va putea fi produsă DECÂT de către firma dedicată, cu cele mai jegoase materiale posibile, la cel mai mare preț, că de aia s-a dat șpaga) nu cred că au cunoscut, vreodată, sărăcia reală. Cum e să nu ai de unde să cumperi cămașa quisdii, pentru că, dacă o cumperi, înseamnă să nu poți cumpăra de mâncare în una din zile. Cum e să nu ai cum să înlocuiești piesele de uniformă pe care copiii, evindent, le strică, la joacă, pentru că sunt copii.
Nu, e important să facem reguli, să fie bine. Pentru că da, sigur copiii cu bani nu se vor diferenția cumva.
Am încercat să colorizez cu gemini, dar nu are o problemă în a schimba trăsăturile personajelor.

Ce a mai cautat lumea pe Google
- andi moisescu
- doctor mitulescu gabriel pareri
- amp scz
- activitati bebe 3 luni
- antibiotic enterocolita
- robert baluta
- asternut pat
- cafea boabe de calitate
- indi catrina
- bors de fasole

Plus că fentă.
Las si eu asta aici, in caz ca vrea cineva sa stie cam ce propune legea asta.
Potrivit noilor prevederi, elevii vor avea obligația să se prezinte la cursuri în uniformă școlară, conform regulamentului unității de învățământ preuniversitar.
Modelele, standardele tehnice și elementele componente ale uniformelor școlare se stabilesc de Consiliul de administrație al fiecărei unități de învățământ, cu acordul consiliului reprezentativ al părinților.
Unitatea de învățământ nu poate impune elevilor alte elemente vestimentare sau accesorii decât cele stabilite, cu excepția ecusonului care conține denumirea unității de învățământ.
Pentru achiziția uniformelor se acordă gratuitate sau subvenții, iar cheltuielile pot fi finanțate din fonduri alocate din bugetele Consiliilor județene, locale, precum și din fonduri externe nerambursabile. Gratuitățile sau subvențiile se vor acorda în funcție de veniturile brute impozabile ale familiilor monoparentale, cu un copil, doi copii sau mai mult de trei copii.
Si gata, ma opresc azi 🙂
dada, se vor acorda gratuități si subventii. CU SIGURANȚĂ.
Nu-s fan costum nici la evenimente dar, la scoala ar trebui sa existe o uniformizare. Nu haine “scobite” ci ceva lejer care sa poata fi purtat de copii fara a fi inchistati.
de ce?
de ce ar trebui? singura varianta care mi se pare ok este ca fiecare scoala sa decida uniforma sa, sa devina parte din identitatea si brandul scolii, ca sa ajunga elevii sa o poarte cu ceva mandrie. si, desigur, asta inseamna sa participe la stabilirea ei, sa se faca concurs de design, etc.
Sigur, dar ce-ar fi ca scolile sa fie cele care platesc pentru asta? Daca vrei uniforma, vrei sa fie ceva cu mandrie, da-le tu pantalonii/fusta si sacoul. Forteaza si profesorii sa poarte acea uniforma. Asa o sa fie o mandrie:”Bai asta e elev la Liceul X, uite ca vorbeste si cu proful de acolo, amandoi au stema liceului, mare liceu, locul x pe tara”. Asa, ca ma fortezi pe mine sa dau bani pentru o uniforma, dar regula e doar pentru mine, profesorii pot veni oricum, e o mizerie. Am avut asta in liceu, cred ca primii 2 ani, trebuia sa purtam tricou polo, o anumita culoare. Initial cereau sa purtam si pantaloni la dunga etc, dar usor usor, probabil la presiunea unor parinti, s-a renuntat. Nu se mai fac diferente? Pai unii aveau tricou polo de la POLO sau branduri scumpe, altii aveau tricou polo din piata. Existau teribil de multe diferente. Uniforma nu o sa ne faca pe toti la fel, intr-o scoala, decat daca toti o poarta. Este ca la politicieni: noi ne asteptam sa se faca ceva cu traficul, dar ei merg cu girofar si sofer, pentru ei traficul e lejer, unde e problema? Cam asa si la scoli: cu exceptia elevilor, profesorii se imbraca cu ce vor si poarta ce accesorii vor, daca ar trebui sa poarte si ei uniforma, sa se chinuie sa o gaseasca, sa o cumpere, sa o spele, poate nu ar mai fi asa de “misto”.
Pentru ca nu mi se pate normal sa-ti trimiti odrasla la scoala cu haine mai scumpe decat salariul profesorului. Cunosc un caz in care progenitura era imbracata + telefon mai scumpe decat costa masina cu care facea naveta profesoara. In plus, e foarre vizibila diferenta intre posibilitatile parintilor si scoala nu e cat-walk.
In ziua de azi “fara uniforma” e mai scump pentru parinti decat cu uniforma.
Total offtopic scz nu m-am putut abține.
Măi, Radu! eu te… piu piu piu (dirty language)!
Sper că n-am greșit adresa și ești cine cred eu că ești.
Radule, nu uniformizare trebuie să existe în ținută, ci decență, iar asta este deja prevăzută în ROFUIP (regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar). Multe școli/licee au preluat prevederea asta în propriile regulamente interne și cer o ținută decentă, ba unele o și definesc, ca să nu existe interpretări, dar oferă variante. Exemplu: pantaloni negri, albastru închis sau gri; cămașă albă sau albastru deschis. Există mai multe variante posibile în cadrul codului de ținută decentă. Nu e nevoie de uniformă pentru decență. Și încă ceva: dacă vrei să impui uniformă elevilor, ar trebui să le impui uniformă și profesorilor. Nu merge să le spui: voi, fetele de liceu, veniți îmbrăcate în negru și albastru, dar doamna profesoară de engleză are voie să vină cu sacou roz, iar cea de biologie are voie cu o bluză cu floricele. Dacă le ceri adolescenților să te respecte, trebuie să îi respecți și tu pe ei. Că altfel ajungem la vorba fabulei: noi vrem egalitate, dar nu pentru căței.
@LaurR2D2: Nu stiu cine esti si de ce “piu piu piu…” dar, da-mi ceva indicii.
@Stefan: Sunt de acord cu tine. Decenta ar trebui sa existe de ambele parti. Cum zicea cineva: “Tara asta n-are nevoie de legi/reguli ci e nevoie sa fie aplicate.”.
Pentru ca aspectul fizic, inclusiv cel vestimentar trebuie sa contribuie la intarirea regulii ca toti copiii sunt EGALI si ca departajarea se face pe baza de munca si rezultate, nu de posibilitati materiale, arogante, simboluri ce tin de traditiile, credinta sau etnia familiei.
De aia.
In plus in RO discriminarea si bullyingul intre copii pe baza de posibilitati materiale si arogante ale parintilor care s-au rasfrant evident si asupra progeniturii si se exprima prin vestimentatie si accesorii, fac enorm de multe victime si deturneaza grav concentrarea si conduita in scoala.
De aia uniforma ar trebui sa fie obligatorie, fara doar sau poate, pana la liceu.
Nimic fancy. Doar uniformitate.
BDUs de la Army Surplus :-))
“suntem la ediția cu numărul 61, și pentru prima dată va intra insertul complet cu ‘Măi, Radu!…'”.
La noi la școală e uniformă de vreo patru ani, dar uniforma este “tricou alb cu sigla școlii + pantaloni bleumarin / negri”. Da, putem să comandăm de pe un site, dar putem la fel de bine să venim cu ele de acasă, atâta timp cât coasem sigla aia de 5 lei pe tricou.
Dar motivația legii este absolut imbecilă – să eliminăm diferențele că cică e motiv de bullying. Bro, diferențele nu se văd la uniformă, se văd la pachețel. Da, toți aveam matricolă and shiet, dar când scotea unul parfum de parizer și ăla parfum de salam de sibiu și o banană… se cam vedea copilu’ de stewardesă.
Eau du Paris-Err
Spuneam mai sus, am avut acelasi sistem cand eram in liceu. Cica nu se pot face diferente: tricouri polo sunt toate alea cu guler, dar unele costa 50-100-300 euro, altele costa 50-100 lei. Tin minte si acum cand am venit acasa: mama, tata, m-au certat la scoala ca nu am tricou Polo. Ce este un tricou Polo? Pai cred ca tricou de la firma Polo…Cauta tricou Polo de la firma Polo si da in anul 2004 o caruta de bani pe el..
Cel puțin, copiii ar trebui învățați să marcheze diferențele mai subtil. Adică nu telefon flashy, paftale și tona de parfum.
Dar acolo, un Patek Philippe la mâna, un pixuleț de la Mont Blanc, un ineluș de la BVLGARI, de-alea…
intr-a IXa trebuia sa avem basca, noi baietii si fetele batic, mars ba cu uniforma voastra. nu uniforma este problema invatamantului la noi, hai s-o dam dupa fenta ca in rest le-am rezolvat pe toate.
Cred ca ideea in sine de a avea uniforma scolara nu e una gresita. Consider ca e benefica eliminarea diferentelor majore dintre copii proveniti din familii instarite (ce vor avea haine cool si trendy de la firma X si Y) si cei din familii nevoiase. Aditional o uniforma decenta e mult mai placuta vizual decat curcubeul aromelor Skittles intalnit cand fiecare e liber sa aleaga.
Problema este implementarea, asa cum ai mentionat in articol. In loc sa se urmareasca scopul nobil, toate lipitorile de partid vor profita de decizie si rezultatul va fi mai mult ca sigur o uniforma fie prea scumpa, fie ieftina si de calitate indoielnica.
Care este problema ca un copil vrea sa se imbrace mai colorat, la modul skittles cum spui tu? Adica de ce te fute pe tine grija despre cum se imbraca altcineva, atata timp cat e decent, daca nu e modelat dupa sablonul mintii tale care nu este capabila sa asimileze mai mult de 2-3 culori cunosc pe lume. Asa se vede cum zace dictatorul latent din voi, nu aveti putere de decizie asupra altora asa ca preferati sa v-o exercitați asupra copiilor, a celor care nu pot sa vi se opuna. Mi-e greata.
Din pacate partea asta cu familii instarite vs sarace si uniforme nu se aplica, pentru ca si daca se baga uniforme in toate scolile diferentele tot vor existe: telefoane smartphone iphone nu stiu de care, povestit de excursii in Patagonia si papuci Jordan or whatever
@anton … Am vrut sa spun ca o uniforma decenta arata mult mai bine pentru o scoala decat lipsa unei minime standardizari.
Acea uniforma poate avea una, doua sau noua culori. Poate oferi o identitate unei scoli, nu sunt adeptul impunerii unui format general pentru toate scolile.
Daca tu ai inteles ca prefer standardele de pe vremea raposatului imi pare rau sa iti zic, gresesti total. Am trait si nu, nu vreau asa ceva.
@Daniela – de acord.
Eu aveam alta cretinatate in scoala generala: husa de banca. Pentru ca bancile erau urate si mazgalite, s-au cumparat huse (cand zic s-au, zic din banii paarintilor) pentru fiecare banca.
Husa trebuia sa fie curata si calcata si era responsabilitatea fiecarui elev sa o aduca astfel (se facea cu schimbul, o saptamana o caram eu, o saptamana colegul de banca).
Bineinteles ca unele huse erau impecabile si apretate, altele erau mototolite si cu urme de cerneaza. Copiii de la bancile alea erau bullied pentru ca parintii lor uitau sau nu ii interesa de huse? Evident.
La noi venea directoarea in inspectie si toate husele care nu erau perfecte le aduna pe podea in fata tablei si le juca in picioare.
Pe langa asta mai si urla ca o disperata la noi, cred ca hobby-ul femeii aleia era sa larpeze ca e un drill instructor, urla prin scoala din absolut orice motiv. Sau cum ar spune Deea, barba-su avea puta mica si fiindca n-o putea face el sa urle in pat, urla ea in afara patului.
A facut asa saptamanal un pic peste 4 ani pana cand s-a mutat intr-o clasa un baiat de ceva general de jandarmerie si dupa o inspectie in care i-a jucat si aluia husa in picioare a venit tac-su a doua zi la scoala.
Cred ca ziua aia a fost una dintre cele mai grozave zile din scoala generala, 40-45 minute ala doar a urlat cum ii ia directoarei mortii in pula si le fute pe secretare (nu erau cine stie ce bunaciuni, doar le-a venit ideea sa-i zica sa plece ca altfel cheama politia si i-au sarit dracii aluia si pe ele).
Pfoai, am si uitat de huse. Voi ce culoarea aveati? Ale noastre erau albastre.
Pune intrebarea altfel: mai erau si alte culori de huse in afara de albastru? :))
La noi in scoala clasa de bogati avea huse rosii si restul sarakilor albastre.
Ar trebui să fie decizia fiecărei școli, nu “lege” națională. Pe vremea mea, de exemplu, Colegiul Național Alexandru Lahovari din Rm. Vâlcea era ceva aparte, elitist. Se intra greu, cu medii mari; știu că la clasa mea de mate-info ultima medie a fost pe la 9,5. Fiecare generație avea olimpici naționali, fiecare clasă, indiferent de profil, trimitea aproape toți elevii mai departe la facultățile din București și Timișoara. Iar pentru un orășel ca Râmnicul era ceva deosebit, contrar obiceiului local de a crește “hecări”, căpșunari de export și păcănele.
Eh, pentru noi, elevii de la Lahovari, era o mândrie să mergem la acel liceu și ne unea un sentiment de apartenență la ceva bun. Ne-ar fi plăcut să avem uniforma liceului, să ne deosebim vestimentar pe drumurile dintre cartierele muncitorești și colegiul din centru. Probabil am fi mâncat în fiecare zi bătaie pe drum, dar mândria costă :))
Dar să fi fost decizia școlii, nu ceva obligatoriu pentru toți vâlcenii. Că ăia de la școlile de mecanici și de pădurari n-ar fi vrut să-i recunoască lumea pe stradă :)) Ăia da, să vină ca sorcovele, n-ar trebui obligați.
si eu am facut liceul la lahovari la valcea. generala am facut o langa la nr 1 ( scoala cu ceas ii zicea cand am inceput clasa 1 si dupa s a facut take ionescu ). asa e, erau multi olimpici buni pe vremea aia. si eu am fost olimpic la matematica, an de an in generala mergeam in tabara de matematica de la voineasa dar de exemplu Stefan Smarandoiu care era cel mai bun profesor de matematica din vremurile alea si scotea olimpici, batea de rupea elevii…. la istorie il aveam pe Sorin Oane care era autorul cartilor de istorie de pe care invata toata tara istorie
În tabăra de la Voineasa, Smărăndoiu o caftea pe fie-sa cel mai des :)) Stătea la băieți în cameră până târziu, chipurile să mănânce cipsuri. De treabă fie-sa, oricum, se băga la biliard cu noi, fără fițe. Eu am făcut la Nr. 10, în Ostroveni, dar mergeam la Nr. 1 cu grupa de olimpiadă. Tot Smărăndoiu făcea pregătire cu noi, cam 2-3 ore, gratis! Nu prea le nimerem eu la olimpiadă, dar mergeam cu grupa în primul rând pentru excursii și pentru McDonalds. La finalul fiecărei pregătiri, mergeam cu grupa la Mecul din centru. Era ofertă pe vremea aia, la fiecare hamburger cumpărat (4 lei bucata) primeai unul gratis.
Pe Oane nu l-am prins la istorie (am nimerit la Voiculescu), dar am fost coleg de generație cu copiii lui, vestiții frați Oane, deștepți foc.
Bătea mai bine Voinea.
esti esti 86 nascut, p acolo.
ii stiu si pe fratii oane. pe fie-sa lu smarandoiu cred o cheama iulia,mai avea un frate putin mai mare.
l am avut si pe voiculescu profesor la lahovari, erau super om desi era perceput ca om rau. mergea el pe coridoare numai cu mainile impreunate la spate.
cand s a deschis mcdonaldsu ala in centru am stat la coada mai ceva ca aia la merdenele la amzei…. s a inchis acum ceva timp, era emblematic pt oras mcdonaldsu ala. in acelasi an in care s a inchis a murit si cubanezu, care era si el un ambasador al mcdonaldsului ala….. e trist rau orasul acum, centrul e mort, magazinul cozia e mort
’87. Am fost la reuniunea de 20 de ani vara asta, iar Oane a ținut discursul de deschidere în sala Filarmonicii. Voiculescu încă trăiește; a venit cu ochelari de soare și pălărie de traficant columbian, elegant, nonșalant, prinde sigur suta. Pe noi de la mate-info ne cam certa, se plângea mereu că suntem pramatii și își pierde bătrânețea cu noi, în loc să stea liniștit la muzeu. Dacă nu știam lecția, ne punea să zicem Tatăl Nostru în latină pentru sfântul 5. O mai știu și acum. Pater noster qui est in caelis, sanctificeter nomen tum, advenat regnum tum, fiat voluntas tua; sicut in caelo, et in Terra :)) La istorie și la latină am avut oricum cele mai mici note.
Nu mai ai Cozia, dar ai mall, ai cinematograf, ai parcuri centrale, curățenie, flori, totul arată îngrijit, ordonat la dungă. Oraș cochet Râmnicu Vâlcea. M-aș retrage la poalele Capelei într-o casă din aia cu grădina în pantă. Sunt faine casele, cum mergi de la statuie pe lângă Capela, faci curba la dreapta, spre Olănești. Mi-aș lua casă acolo, dar nu vinde nimeni.
Și nici bani n-am :))
@Dani In ce an ai terminal liceul? Si eu am fost la scoala generala 10 si la liceu la Lahovari, dar cred ca nu in acelasi timp. Cu Voiculescu am facut istorie.
Oh, nevermind, acum am vazut ca ai mentionat in ce an esti nascut.
e bosorog
Chimie ati facut cu una Mihalcea?
Va recomandam grupul de hi5 “generatia 86-87 valcea” sau tot ceva de pe vremea noastra: “get a roooom!!” sau ” fute-o baaaah!”
Pro uniformă. Elevii conștientizează ca aparțin unui grup distinct (fără a discuta importanța grupului față de altele), diluează discrepantele vestimentare (scump/ieftin, original/fake etc), mai puțin timp pierdut în zona “și astăzi cu ce mă îmbrac “. Dacă se alege și ceva normal, clasic, fără dungi, carouri, culori trăznite și mai bine.
Al patrulea paragraf:
Pentru achiziţia uniformelor şcolare se acordă gratuitate sau subvenţii, iar cheltuielile aferente pot fi finanţate din fonduri alocate din bugetele consiliilor judeţene, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi ale consiliilor localăe, precum şi din fonduri externe nerambursabile.
Urasc uniformele cu pasiune si cine vrea uniforme, sa si le bage in cur!
Un cod vestimentar decent e mai mult decat suficient.
Gen fara tocuri, decolteuri (mai ales la baieti), din astea…
Ce-ai bre cu tocurile, nu te-au lasat sa porti cand erai mic?
Super idee, munca patriotica cand? Eheeiii, cand culegeam eu cartofi si mere, ce frumos a fost, ce vremuri, toata lumea era fericita…
O dată ne-au dus la cules de mere pentru export, golden și încă un fel și ne-au supravegheat atent să nu încercam sa mâncăm vreunul. Ce vremuri, ce frumos era.
Eu am prins uniforma cand eram prin clasele primare, stiu ca imi era dificil sa imi leg x-ul la spate la acel sort care venea peste uniforma. Dar macar erau calitative si tineau, stiu ca le-am forjat la maxim.
Apoi prin liceu clasa a 11-a, s-a gandit directorul evident sa mai castige si el un ban si o spaguta, asa ca a decretat sa avem uniforme.
Nu aveam nicio problema cu instituirea uniformei pentru ca mi-era lene maxima cu o seara inainte sau dimineata sa imi strofoc mintea cu ce sa ma imbrac a doua zi care sa aiba noima si sa nu fiu luata in deradere. Pentru ca deh, eram la un liceu majoritar feminin, dar cu fitze si figuri ce geanta are aia, ce haina are cealalta iar eu eram o fata simpla caruia nu ii pasa la vremea respectiva asa de mult de chestiile astea.
Bucuria a fost de scurta durata pentru ca desi erau bani de luat uniforma, nu mi-a placut obligatia cu care s-a impus tinuta care nu era nici ieftina in anul 2006 si nici putina (nu puteai sa iei jumatati). Taica-meu a trebuit sa cumpere asa: camasa (alba), sacou, fusta e denim, pantaloni de denim, tricou (rosu) si cravata (rosie). Culorile liceului erau alb-rosu predominant.
S-a comandat uniforma si atunci ne-am dat seama cu totii ce teapa mare ne-am luat. Era de o calitate execrabila. Camasa era 100% sintetica iar daca puneai ceva in buzunarele de la fusta de denim, blugii sau sacoul se faceau instant albastre. Nu mai zic ghiozdanele sau gentile frecate de sacou. Am incercat noi sa fixam culoarea cu otet si alte cele dar n-a avut efectul scontat. Prin urmare, a urmat o mica rebeliune din partea noastra cu refuzul de a purta cacaturile astea in care din cele 5 clase, 3 am tinut greva totala de a nu le purta si am fost suspendati 2 saptamani si cu scaderea notei la purtare. Pentru ca eram in prag de final de semestru II si cu amenintarea ca ne lasa cu mediile neincheiate, dupa acele 2 saptamani am capitulat cu totii si am ajuns sa purtam rahaturile alea. La final de clasa a-12-a i-am dat foc la tot tacamul in spatele curtii mele.
Ca si concluzie: sunt de acord sa fie uniforme daaaaaaaar:
– fiecare liceu/scoala/gradinita whatever sa isi aleaga sigla, culoarea si modelul dorit. Si de preferat nu veston ca e stupid. Tricou simplu sau tricou polo cu sigla scolii e arhi suficient. Am inteles ca noul proiect de lege impune sa fie toti la fel, pe toata tara. Ceea ce iarasi repet, e stupid.
– sa existe posibilitatea sa isi comande fiecare de unde vrea. Sunt constant in apropierea inceperii scolii promotii ba la lidl, ba la lc waikiki ba la marks and spencer etc tricouri polo iar fiecare parinte poate sa le duca la inscriptionat singuri sau la comun cu altii. Sau se poate face comanda comuna cum am facut si eu si am iesit de trei ori mai ieftin decat daca comandam de pe site-ul recomandat de scoala (haha, lol) unde numai un tricou este 50 si ceva de lei. Eu am luat 5 tricouri cu 100 de lei de pe george.uk
Nu mi se pare normal sa obligi sa ia numai de la x firma. Stiu stiu, ciolan, bani fuseriti etc dar ma gandesc la toate costurile unei familii care au mai mult de un copil. Trebuie sa diferentiem si mai tare clasele sociale intre cei care isi permit si cei care nu isi permit?
eu am facut liceu de arta. nu cred ca le-a trecut vreodata prin capsa uniformizeze artistii.
eu aveam blugi taiati , geaca wrangler de pe vremea lui tata sp care scrisesem cu pixu AD DC, cu tot felul de chestii cusute pe ea, insigne care mai de care,, tricouri cu guns, metallica, o camasa verde d-aia cu patratele legata la mijloc, inca una rosie pe mine daca era mai frig, bocanci de la clujana si vara, lanturi ordinare, bratari, ochelari de soare rotunzi cu lentile rosii, par pana la umeri.
Depinde de nivelul școlii, dar eu cred că ar trebui să existe uniformă obligatorie cu legitimație în toate instituțiile de învățământ, chiar și în universități.
Asta nu înseamnă că ar trebui să avem uniforme universale ca-n comunism. Mă apucă și acum un fior pe șira spinării când când aud sau revăd Liceenii.
În cazul școlilor de cartier și a liceelor cu profil real/tehnic/sportiv , nu trebuie ceva complicat. E suficient un tricou polo de aceeași culoare pe timp de vară, un hoodie/cămașă/geacă de blugi cu emblemă pe timp de iarnă. În fond, la liceele tehnice te pregătești să devii blue collar worker.
Și da, blugii n-ar trebui să mai fie interziși.
Poate pentru stimularea competivității, ar merge să se înființeze cluburi școlare sau frății sportive și să fie pe culori, cu emblemă, să mai diversifice și să mai coloreze atmosfera. Să nu fie totul cenușiu cum am avut eu parte în clasele primare.
La mine în liceu, prin anii 2010-2013, uniforma era compusă din tricou bleu și geacă cu glugă cu emblema colegiului, indiferent de profil. Blugii erau permiși. Majoritatea îl purtau până în clasa a zecea. Profesorii nu mai puteau să aibă control asupra ținutelor vestimentare de la clasa a 11-a.
În cazul școlilor performante și a colegiilor de profil filo, socio-uman, artistic sau mate-info din zona centrală care te avantajează în căutarea unui job de white-collar worker, neapărat uniforme ca la Oxford, cu cămașă, cravată, sacou și fular. Eventual, chiar să fie eșarfe sau fulare pe culori ca la Hogwarts și să existe o Cupă a Caselor cu Puncte pentru a stimula competitivitatea.
E până la urmă vorba de prestigiul academic.
obligatoriu uniforme la fetele de liceu. ca alea de la japonezi. fustita neagra si camasuta alba.
plm in alta ordine de idei io in scoala m am dus de fro 2 ori la scoala fara uniforma ptr ca plm. si erau aia toti in nadragi albastru inchis si camasa aia in patratele si io la nadragi scurti rosii de folbalist si tricou alb. cine plm mai era ca mine. evident c a iesit scandal de fiecare data.
si apropo de țol festiv fui acu vreo 2 saptamani la o nunta. blug si camasa. a mea si restu lumii costume rochii de seara plm. io gigi butelie. pai de unde plm sa gasesc ba costum? m a dus a mea peste tot. i am zis ca daca imi gasesc ceva d a gata iau. altfel nu. pa unde intram baga a mea placa: buna ziua, gasiti ceva ptr domnu? si toate vanzaroarele erau…cum plm sa nu. io stateam relax ca stiam. si evident ca gaseau fix pl. la nadragi poate ca se potrivea ceva, da la sacou canci. la umeri si maneci se potriveau d-alea marime 70 80 sau ce plm e la megaultragrasi in schimb veneau pa burta ca pa gard. la camasi la fel. traiasca blugii si waikiki ba ca acolo am gasit o camasa care sa vina cat de cat. cu manecile suflecate ca altfel parca era de capatat. macar venea ok pe umeri si spate. plm. fara uniforme. sa vina fiecare cu ce are.
Oxford si altii ca ei au uniforme, si nu par sa simta ca li se atenteaza la libertate, la etc. Dar la romani, da. Numai noi ne-am prins. Prosti cu crengi aia de la Oxford Harvard si etc.
da, doar ca aia sunt oxford si harvards, nu liceul tehnoindustrial 12 din Broscauti
Am in comitat licee tehnologice cu uniforme. Adica aia invata sa fie chelneri, tractoristi. Si-s mandri si le poarta. Faza este ca se poate,se face si acum, iar odata ce va trece valul de revolta/aprobare, treaba va functiona. Numai ca in timpul valului voteaza sau nu astia guvernul vietii si nu e nimeni atent Ș) aia ma doare pe mine.
Nu ca daca am vorbi despre cum voteaza aia s-ar schimba ceva, da pana mea, asa mi s-a pus mie pata azi.
Marea majoritate a școlilor din Anglia au uniforme, nu doar Oxford.
Da ma, fix asta era problema in invatamantul românesc care a cauzat rezultatele dezastruoase la testele PISA: lipsa uniformei. Ce s-a facut pentru a depasi situatia asta rusinoasa? Pai uite fra: e bine ca a luat atitudine pesedeaua, de acum inccolo sa avem doar generatii de olimpici in uniforme.
Unde dai si unde crapa, stii cum zic?
Compari mere cu pere. Care e nivelul facultatilor Oxford si Harvard? Cati bani primesc de la stat dar si de la parinti, sponsorizari, etc? Normal ca isi permit sa bage si fluturasi in fund daca vor, pentru ca pot. In schimb daca bagi uniforme si interzici sa se ia din alta parte decat de la firma x-ulescu, chiar si la o scoala din comuna y, multi nu o sa aiba bani sa faca asta pentru copiii lor. Si poate renunta sa ii mai trimita la scoala.
Îmi aduc aminte în clasa a șaptea când pe directorul școlii l-a apuct damblaua să ne impună la toți să purtăm toți o vestă neagră abjectă cu insigna școlii. Ne amenințase cu scăderea notei la purtare.
Că nu mai voia să se infiltreze golani sau băieți de la alte școli în căutare de fete cu care să fumeze după sala de sport sau să se joace fotbal cu colegii.
Deși, asta nu cred că ține de uniformă, ci de nivelul de securitate. Iar paznicii erau din ăia cu burtă, chelioși și de 50-60 de ani.
Arata ca o vestă de ospătar dacă o puneai peste cămașă. Și era degeaba oricum. Dacă sărea gardul vreun fost coleg repetent exmatriculat care voia să ne facă o vizită ca să joace o partidă de fotbal la ora de sport, unul din colegii mei îi dădea vesta lui cât timp stătea să pară că e de-al școlii și paznicul să nu-și dea seama. 😀
“cu burtă, chelioşi, de 60 de ani”.
Meriți ban direct, vericule!
Cam de pe toate blogurile, aș zice.
Clar NU. Stabilirea unui cod vestimentar e OK – o combinatie de culori care sa nu fie stridenta. Si atat.
Asadar s-au rezolvat TOATE problemele invatamantului primar, gimnazial si liceal din Romania si acum umblam la reglaje fine gen uniforma,LOL.
Ca sa citez din Zarax :”Un cod vestimentar decent e mai mult decat suficient”.
Acum nu va ganditi si voi ca va aparea o firma de partid care va primi contracte pentru fabricat uniforme, bai ce oameni rai dar bineinteles totul se va face pentru binele copiilor.
Observ ca, ironia sortii, unele din comentarii, tocmsi asta sugereaza-sa ne. diferentiem de aia saraci si prost!
Ca sa nu mai zic de absurdul ideii de “egalitate”, de parca nu poate exista un pix care sa coste cat toate toalele si ce or mai avea pe ei toti ceilalti colegi ai vreunui pogorator direct din duhul loro piana…
Ca sa nu mai intreb cu ce protejeaza uniforma in fata drogurilor care trec granita nestingherite-aud ca nr de capturi din portul c-ta e infim fata de celelalte porrturi… aaa, stai, ca ii punem pe infractorii aia mici sa mai sufle si-n drug-test la prima ora a zilei, sa invite dom-le ce-i aia ordine si disciplinary, ca uite noua ce bine ne-a prins!!
Se vor asorta foarte bine uniformele cu buzele de pește și bidinelele de la ochi…
Pe de-o parte inteleg unele din motivele astora pro-uniforme scolare, dincolo de comunismul clasic “era mai bine…” and shiet. E ok aia clasica in care faci o incluziune (hăștaginclusive) pentru ăia mai necăjiți si alte cele. Apartenenta de scoala meh. Uniformizare si reducerea artificiilor beizadelelor clasei doar in teorie, pentru ca mergem frumusel in japonia si vedem cum poarta unele tinere fustitele de la uniforma, din nou, dincolo de lore-ul internetului complet exagerat!
As miza mai degraba pe cum se practica inainte la mine la gimnaziu/liceu: te imbraci decent, nu te colorezi in cap, nu circ, nu scandal, nu machiaj strident, poti fi metalist cu o gaura in genunchi la blugi, poti sa vii imbracata in fusta pana la genunchi, hai chiar putin deasupra pentru clasele XI/XII, dar altele poate sunt prea multe. Si nu s-a dat deloc in extreme, a fost chiar ok, fiecare elev a avut posibilitatea sa se exprime prin vestimentatie si nu le-au fost suprimate nici eul liric nici imaginatia sau caracterul.
Dar cand profesorii au coloana vertebrala de râme sau se trezesc cu procese pe cap daca incearca sa impuna un stil decent de vestimentatie, nu prea poti face asa ceva pentru că rumeinia.
Iar cand aduci in discutie fix ce spune Cetin, ca uniformele sunt primele victime ale jocului copilaresc, e clara treaba! Si, bombonica de pe coliva problemei false a uniformelor: statul zice din gura multe si cu faptele mai putin, daca e sa vorbim de cine va plati uniformele. A propos, in ce stare mai sunt tabletele alea date copiilor din scoli de catre guvern?
Cred ca ar fi mai multe, dar s-au zis deja sau am obosit sa ma gandesc la ora asta.
So yes…
Ca parinte mi se pare o idee excelenta, m-ar ajuta enorm.
Nu se mai chinuie fata: ce haine sa imi iau, ca astea nu sunt la moda, astea nu se potrivesc, o colega are altele mai faine.
Am auzit ca mai sunt si probleme, unii sunt marginalizati sau se rade de ei ca nu au haine de marca.
In loc de asta: cumpar 5 uniforme de aceeasi marime si sunt linistit.
Plus ca arata foarte frumos, si copii se simt ca apartin unui grup: o clasa sau o scoala.
Am vizitat de curant Tokio si am vazut mai multe clase de copii care iesisera in excursie, toti imbracati la fel, arata foarte frumos.
Popor mai dresat şi mai nefericit ca ăla nici că mai găseşti.
eu sunt contra.
materiale mai oribile ca cele folosite la uniforme nu am vazut. si evident, ca de la un singur magazin se pot lua.
macar le permite varianta: tricouri albe/ pantaloni albastri
Am discutat cu copiii mei pe tema asta – gimnaziu, cls. 5-8. S-au intors argumente pro si contra, s-au dat exemple si din Anglia, si din comunismul romanesc. S-a ajuns la concluzia ca daca exista 1-2 elevi care ar putea fi dezavantajați de regula (costul uniformei, probleme acasa, stresul copilului,etc), regula nu ar trebui impusa. Un copil, al carui parinte e stresat acasa ca trebuie sa-i pregatesca uniforma pt a doua zi, nu va avea o viata usoara. Copilul ala este acel „1% matters“ din „I, robot“ al lui Asimov. Mai intai vedem cum impiedicam sa facem rau, mai intai asiguram solutii la problemele astea, apoi venim cu reguli.
Ce faci cu un copil care isi rupe pantalonii buni, fiindca s-a jucat fotbal in curtea scolii, pe asfalt? (pe iarba nu au voie, ca o strica) Ii faci observatie parintelui? intre timp copilul deja si-a luat bataie acasa ca a rupt pantalonii. Acum o sa isi mai ia inca o bataie, fiindca parintele a fost sunat de catre profesor si profesorul s-a plins. Astea sunt cazuri reale. In loc de bataie, poate fi cearta. In loc de cearta, poate sa nu fie nimic, copilul tot simte ca nu a avut suficienta grija. Nu exista „ asta nu e problema scolii“, atata timp cat o chestie scolara ii afecteaza in mod direct viata de familie. Si cazurile astea sunt mai dese decat am vrea sa admitem, fiindca, garantat, orice parinte o ia pe aratura macar o data.
Vreti uniforme? ia de asigurati tranzitia: 4 ani de zile de acum inainte profesorii sa dea exemplu, sa poarte ei uniforma scolara in fiecare zi si sa respecte aceleasi reguli. Si elevii sa ii observe si sa le documenteze fiecare abatere si sa raporteze parintilor/directorului.
Daca niste adulti din cadrul aceleasi instituții nu sunt in stare sa poate uniforme, de ce avem pretentii mult mai mari de la niste copii? Daca adultii se opun fiindca au drepturi, atunci copiii nu sunt si ei oameni cu drepturi?
Rant over.Multumesc pt spatiul de emisie
Chiar ar fi foarte frumos sa existe si o uniforma pentru profesori. Ar arata mult mai respectabil decat unele fenomene pe care din pacate le vad prin scoala.
la Băneasa pe privighetorilor am purtat uniformă 4 ani, plus vreo câțiva ani la bătăușii legal primitivi șpăgari corupți din Bacău, cel puțin în anii 2000 uniformele din MAI erau rezistente, inclusiv încălțămintea.
din păcate cred că corupția va fi marea problemă la uniformele din școli.
personal cred că este o idee foarte bună, dar vă fi aplicată românește, adică foarte prost
Din experienta irlandeza.
Exista scoli unde uniforma e obligatorie si scoli unde te duci cum vreo.
Cand e obligatorie e specifica unei scoli anume. Inclusiv echipamentul sportiv.
De regula arata dencent, nu neaparat urate sau ca la puscarie.
Dar uniforma nu e deloc ieftina! Si calitatea nu e neaparat deosebita. Nu sunt dementa de scumpe, dar clar e preferabila o camasa bine facuta vs ce vand magazinele “dedicate”.
De regula uniformele pastrate bine trec la copii mai mici. Prioritate cei care nu-si permit, dar triajul ce e ok si ce nu e ok e facut de parinti responsabili.
La scolile unde nu exista uniforma fiecare se duce cum vrea. Si e inevitabila concurenta cu cine se imbraca cel mai bine. Si inevitabil unele scoli mai trimit copii acasa cand vin imbracati pentru club. Dar nu toate scolile. Si e destul de show!
Personal prefer uniforma, iar ai mei copii o prefera. Pentru simplul motiv ca un concurs de imbracat bine e cam naspa.
Daca nu as fi avut experienta de aici as fi fost total anti-uniforma. Dupa anii aia comunisti cu mizeriile alea de haine…
Cred că sunt adevărate ambele – și că haina îl face pe om și că nu îl face.
Nu îmi place binele forțat altora. Nu sunt de acord cu uniforma obligatorie sau cu un stil formal impus.
Daca cineva dorește sa isi exprime respectul fata de o institutie, asta e de admirat, dar nu as impune acest lucru.
În alta ordine de idei prioritar ar fi fost ca manualele sa fie disponibile pentru scolari cu minim 2 luni înainte de începerea scolii, nu uniformele sunt esențiale.
Dar e mai usor sa ceri respect decât sa îl oferi.
Sunt atâtea probleme fundamentale cu educatia, nu as incepe cu uniformele.
Mai am o mențiune – contează enorm cum impui regula, oricare ar fi ea. Să zicem că cineva merge la școală cu adidași cu luminițe sau cu tricou cu Daffy Duck. (Făcut asta în generală) De acord ca poate fi neadecvat, dar țipete sau trimis acasă nu rezolva situația.
al meu e deja a XI-a, mai am un an si scap de jegul numit scoala romaneasca gratuita. Gratuita o fi ma-sa, care stim cu totii ce este
da, am servit cu el treaba cu uniformele in scoala primara si gimnaziu (ma rog, nistet tricouri cu culorile si sigla liceului). Niste jeguri de materiale, se decolorau si se scamosau imediat, plus ca retineau transpiratia si duhnea toata clasa ca la nebuni. Smenuri ale directorului, evident.
S-a renuntat (neoficial) la ele foarte repede, profii au fost usurati ca puteau iarasi sa respire in clase, asa ca nu au zis nici pas.
ala care zice ca atenueaza diferentele e un cret*n, diferentele alea se vad la pantofi, la sandwish, la banii de buzunar, la parfum, la tunsoare, la orice. Si, mai ales, la cat de des iti schimbi uniforma (ca eu intr-a IV-a inca o aveam pe aia din clasa I, evident ca se vedea, ce plm vorbim)
gratuit pentru aia care depun dosare cu sina si adeverinte si declaratii si multe alte hartii? De te costa mai mult transportul pentru a produce toate hartiile decat gratuitatea lor de c*cat?
Scoala romaneasca e un r*hat la care copiii se duc cu scarba, stiu ca nu ii ajuta la nimic iar profilor nu le pasa de ei, iar daca vor sa devina ceva trebuie sa munceasca pe cont propriu. Zisa de ficior-miu zilele trecute. Fix uniforma ii trebuie, sa fie fundita de pe gramada de balegar
Pentru mine scoala a fost o puscarie. Am urat-o cu patima. Profesorul avea drept de viata si de moarte asupra ta.
Am devenit un semi analfabet functional dupa absolvirea asa numitei facultati. In liceu am uitat ce am invatat in scoala generala, la facultate am uitat ce am invat in liceu si tot asa. O infinita adunatura de materii cu un continut infinit de informatii. Mult si f prost, inca am batatura pe deget de la atata scris de mama. Profesorul turuia o ora neintrerupt iar noi trebuia sa scriem cuvant cu cuvant ca la noi se face carte bai tata baaaaa, nu ca la strainii astia vai de ei care nici de mana nu stiu sa scrie.
Si acum la aproape 40 de ani ma apuca de doua ori pe an un rasuflu de usurare ca nu mai trebuie sa ma duc la scoala.
@Halu Dar hey, altfel se va simti aceasta experienta mirobolanta de viata din invatamantul romanesc cand toti vor fi imbracati la fel, vor simti apartenenta de grup cand vor scrie dupa dictare imbracati in niste carpe de plastic care iti confera linistea si confortul psihic al unei minime standardizari vestimentare.
Catre astia care sunteti adeptii uniformei: mergeti baabaeti si va imbracati toti de maine in sutana, deoarece este un stil vestimentar care se muleaza perfect pe mindsetul vostru, si circulati asa in societate timp de un an. Si mai vorbim dupa aia. Dar sa aveti grija ca poate nu aveti bani de din alea brodate cu fir de aur si cristale Swarowski si va luati pe urma bullying involuntar de la inaltii prelati barosani.
Uniforma, dar sa fie facute de Boss, ca au experiență!
Sa ma kk in ea de uniforma, mai ales pantalonii aia de stofa.
Era iarna si ma duceam la primul curs de informatica. Pe drum, faceam un mic ocol ca sa il iau pe colegul Johnny. Cum necum, am calcat intr-un canal descoperit si nesemnalizat care avea o pojghita de gheata deasupra. am avut inspiratia sa ma tin, dar tot am venit pana la tibie cu picioarele in apa aia.
In fine, mi-am continuat drumul ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
La informatica, dupa vreo 10 minute, profesorul: copii, si voi simtiti miros de canalizare? :)))
Contra contra contra.
Copilul de bani gata in uniformă are oricum un iPhone ultimul model, pantofi sport de sute sau mii de euro în picioare sau chiar un Rolex delicat.
Copilul sărac în uniformă are adidașii moșteniți de la frații mai mari, geaca rămasă scurtă la mâneci și de mâncare un măr.
Pe de altă parte chiar și copiii sunt oameni și au voie să își exprime personalitatea prin vestimentație, cu respectarea decenței impuse de regulamentul școlii.
Uniforma/ uniformizarea aduce a comunism, uite cât de egali suntem toți.
nu. nu din cauza de uniforma, ci pentru ca de la copii si de la parinti se toooooot cere, si de la conducerea invatamantului nimiiiiiic de ani de zile.
de simplificarea programei scolare se discuta din 1990.
anul asta inteleg ca nu s-au facut nici manuale.
testele PISA arata ca am ajuns pe penultimul loc in Europa.
As zice ca e randul lor.
Ar fi bine uniforme, dar vândute la prețuri accesibile tuturor. Acum, că tu ai bani și comanzi uniforma lui fiu-tău de la Burberry, aia ar trebui să se vadă în calitatea materialelor, a croielii, nicidecum în etichetă.
Nu știu cum este în România, dar aici în Canada râd copiii de ăia care nu se îmbracă în brand names, îi izolează… Nu merge cu pantofi sau teniși de la Giant Tiger – I love that store!!! – căci îl condamni pe copil la surghiun în Siberia bullyingului.
Am o verișoară al cărui fiu, acum vreo 15-16 ani, era la 1-4. Se duceau vara până în Buffalo/NY și stăteau 48-72 de ore la câte un motel răpănos, ca să poată intra înapoi în Canada cu marfă de $600 de persoană, fără să plătească vama.
În NY State taxele pe produse erau sensibil mai mici, și implicit prețurile prin outlets erau sensibil și mai mici ca în Ontario, așa că $1800 marfă din Buffalo era echivalentul la vreo $3000 în Toronto. Everything brand names, of course…
Ea și cu soțul, la ei ca și la mine, mai mergea și un blug/tricou/chiloți de la Walmart – adică 80% din timp. Singurele chestii de îmbrăcat/încălțat la care nu am făcut eu niciodată rabat au fost bocancii de drumeție, lansete/mulinete de pescuit și încălțămintea/rachetele de tenis. Am zis și de îmbrăcat? Să trecem peste…
Pro uniforma si pro “telefoane la sertar pana la finalul zilei de scoala”. Asa e la scoala “noastra” si in 7 ani nu a veniti niciodata acasa povestind sau traind evenimente tip “bully”.
Sa ma f*t in uniforma voastra.
Si in toate regulile voastre tampite cu care ingraditi imaginatia si cresterea libera a copiilor.
Si in sistemul vostru de invatamant invechit, aglomerat si prost, cu care le f*teti creierii copiilor.
Si in idiotii de profesori, incapabili si incompetenti, care distrug viitorul si visele copiilor.
Va mirati ca nu vor copiii sa vina la scoala? Ca nu le place la scoala? Ca nu invata, ca nu citesc?
Ce sa le placa? Discrepanta tampita dintre ce exista in lumea reala de astazi (adica tehnologie, telefoane smart, computere, jocuri mega-realiste etc, asa cum au majoritatea pe acasa) si ce exista in scoala (sali de clasa urate, materii inutile, profesori cretini care stiu doar sa dicteze cate o ora din vreun manual prost, table jegoase si sparte pe care inca se mai scrie cu creta etc)?
Rezolvati in plm astea, schimbati’le si aliniati’le cu realitatea in care traim, si apoi veniti cu idei de genul – uniforme si alte kkturi.
Lasati in plm ideile tampite si modurile jegoase in care ati fost voi obisnuiti sa faceti scoala, nu le mai impuneti acestor copii, care oricum sunt si vor fi de 1000000 de ori mai destepti decat ati fost sau sunteti voi, idiotilor.
@Arhi: probabil n’o sa aprobi comentariul acesta, sunt constient ca e dur, dar macar m’am racorit putin. 🙂
Nu e dur, e doar usor penibil.
@W: de ce?
Pentru ca faci din tantar armasar, vorba aia. Copiii de 1-8 don’t GIVE A SHIT despre uniforma. Auzi la el “ingraditi imaginatia si cresterea libera a copiilor” :)). Sunt convins ca am pierdut atatea talente din cauza uniformei obligatorii :))
“idiotii de profesori, incapabili si incompetenti, care distrug viitorul si visele copiilor” – ai fi surprins ca astia de care zici sunt o mica parte.
“Va mirati ca nu vor copiii sa vina la scoala? Ca nu le place la scoala? Ca nu invata, ca nu citesc?” ba da le place, eu nu inteleg, ai copii la scoala si ai trecut prin toate ororile astea ? daca da, vina e in 90% la parinti.
In fine, poate ai avut o zi proasta si ti-ai varsat frustrarile aici.
@lazy-cat
Tu dacă ai avea copil într-o școală de stat românească, ai fi confortabil cu ideea că riscul să sară gardul școlii niște golani sau chiulangii în trening de la alte școli ar fi destul de mare?
Și că s-ar putea să-ți caftească copilul?
Pentru asta sunt uniformele în cazul școlilor de stat care nu-și permit să aibă paznici profesioniști și camere video.
Eu cred că fiecare școală de stat ar trebui să acorde inclusiv încălțăminte, pantaloni, cămăși, sacouri, geci printat cu emblema școlii, nu un simplu hanorac, tricou sau vestă.
1. Am copii intr’o scoala de stat romaneasca, din pacate. Din fericire, la aceasta scoala nu se cer uniforme, ar fi fost mai mult decat stupid, avand in vedere profilul scolii.
2. Adevarul este ca golanii si chiulangii se imbraca doar in trening, se stie.
3. Se stie, din nou, ca golanii si chiulangii din aceeasi scoala cu copilul tau, nu’i fac nimic acestuia, obligatoriu se duc sa sara gardurile altor scoli, sa poata sa cafteasca si ei linistiti.
4. Si ultimul adevar absolut: in momentul in care golanii si chiulangii sunt obligati sa poarte uniforma, se stie ca nu doar ca se conformeaza fara exceptie, dar uniforma ii opreste automat din a cafti alti copii, le schimba comportamentul de nu’i mai recunosti.
De unde le scoateti, in plm??
Ca să concluzionez de ce ar trebui uniformele să fie obligatorii în școli:
1. Securitate: să nu mai vină intruși
2. Prestigiul fiecărei școli
3. Îi pregătește pe elevi pentru VIAȚĂ și îi responsabilizează.
În multe profesii se poartă uniformă.
La supermarkete, cinema și fast-food – ești obligat ca angajat să porți tricoul ăla cu guler care nu-ți place.
La restaurante, baruri și cluburi – ești obligat să porți cămașă și vesta care ți-o dă patronul. Chiar și dansatoarele au o ținută obligatorie impusă de patron.
La agențiile de pază, în poliție și în jandarmierie – ești obligat să porți uniforma și echipamentul din dotare cu spray, pulan, pistol, insignă etc.
Ca medic în clinici și spitale și în laboratoare porți HALAT.
Pe șantier, în construcții și în fabrici, chiar și ca electrician, instalator sau mecanic auto- ești obligat să porți uniformă și echipament de protecție.
În armată – porți uniformă militară!
Și dacă lucrezi în bănci, în IT , în jurnalism sau în învățământ sau chiar în politică, trebuie să vii îmbrăcat prezentabil când muncești într-un mediu corporate.