Cand eram mic, eram mega slab. Mancare proasta, ceausista, sarakie, ceai dimineață, orez cu zahar la pranz, orez cu sare seara, mulțumim din inima partidului.
Second, fiind cel mai mare din familie, dar cu tata diferit de cel prezent atunci, cumva imbucaturile mele erau numarate. Opinia tatalui meu vitreg era ca copiii trebuie sa manance ce e mai prost iar tatal trebuia sa manance ce e mai bun, pentru ca el pleca la munca. Cel putin asa vazuse la el acasa si na, educația.
Condițiile astea usor primitive, mai putin usor, abuzive, m-au transformat intr-un soarece de mancare. Daca voiam sa mananc si eu ceva bun, trebuia sa fur din bucatarie, daca era si sa inghit rapid si pe nemestecate, ca sa nu fiu prins ca am mancat. Asta era situația, te adaptai, singurul loc in care luam bataia binemeritata pentru ca am mancat gresit era cand prindeam paine calda la cuptorul de aur si, de pofta, mancam, probabil, un sfert din paine si acolo nu mai aveam cum sa ascund, asa ca imi acceptam senin palmele si aia era. Dupa ce iei suficienta bataie, nu te mai doare si nici frica nu iti mai este, e doar ceva ce trebuie sa faci zilnic si aia e.
Ai zice ca genul acesta de alimentație m-a facut gras, dar v-ati insela profund, la 30 de ani cântaream vreo 70 de kilouri, la 1.80 înălțime, deși mancam destul de decent spre mult. La fel de rapid si hãpãit totul, așa cum fac si acum de altfel deși, in principiu, nu mai iau bataie pentru ca mănânc. Posibil sa fi fost si cele 3 pachete de Marlboro lung pe care le fumam sudate, uneori, noaptea, incepandu-l si pe al 4 lea.
Zic ca posibil de la aia pentru ca, atunci cand m-am lasat de fumat, in 2005, am inceput sa iau proportii dar sa si mananc corespunzator. Gen mancam 3 paini turcești la o masa ( penrtu cine stie ce e aia paine turceasca, are sens, pentru cine nu…nu)
Aaaanyway, in 2013 mi-am descoperit diabetul la care am muncit atatia ani si acolo s-a incheiag dolcefarnientele meu cu viata, desi tot gras am ramas.
Ce voiam sa va zic e altceva.
E plin internetul de oameni care sunt gata sa transforme orice drum pe care s-ar angaja vreun om cu probleme intru-un chin sisific, totul e neaparat fff greu, totul e ffff discutabil, nimic nu e usor.
E foarte usor sa preiei controlul capacitatilor tale fizice.
Trebuie sa misti curuletul la o sala si sa incepi sa te misti. Incet, vei invata si ce sa faci, si cum sa te misti, si ce te ajuta cel mai mult si tot asa. Nimeni nu s-a nascut învățat, nimeni nu stia perfect ce sa faca atunci cand s-a apucat de ceva.
Nu vreti sa ajungeti oamenii aia care nu sunt capabili, la doar cateva zeci de ani, sa urce 5 trepte, cum eram eu.
ORICE ati face din punct de vedere al sportului, intr-o zi, oricat de puțin, e ceva in plus față de ieri.
Acesta a fost your daily reminder sa va mișcați la sală.
Ce a mai cautat lumea pe Google
- smart forfour automat pareri
- acea e4
- cafeaua de marti
- antinevralgic forte farmacia tei
- bati dan cristian
- asa stare meme
- aronia suc ecologic
- 15 intrebari de logica
- bancnota 200 de lei
- bicicleta drag 29
Ai un vibe de Uncle Iroh 😉
www.youtube.com/shorts/bnVU6wAHEQc?vl=en
the pride of the fire nation:)
The bar bender
când am ajuns în București pe privighetorilor am fost oripilat de mâncarea puțină și proastă pe care ne o dădeau la cantina “academică”, doar la aplicații ne dădeau mâncare multă și bună.
eu eram reținut, mă abțineam să mănânc extra sau când veneau alți colegi cu mâncare de acasă, dar aveam colegi fomiști rău de tot, nu doar din Moldova, ci din toată țara, de peste tot.
cea mai bună masă era cea de dimineața și rar cea de seară sau când erau ziua armatei, ziua națională, ziua poliției (de ziua jandarmeriei nu ne dădeau masă festivă).
bineînțeles că la popotă erau numai bunătăți, dar eu n am fost acolo niciodată până am absolvit, au fost în anul 4 în luna mai câțiva colegi și un distrus de la catedra de jandarmi le a spus că n au voie acolo pentru că n au plătit fondul de rulment.
la popota de la jandarmii Bacău am mâncat mereu mâncare bună și cu toate scandalurile pe care le-am avut nu mi a cerut nimeni fond de rulment sau să îmi zică ceva rău.
asta a fost în linii mari experiența mea cu mâncarea în București, poate o să scrii într o zi și un articol despre fetele din București de care nu aveam voie să ne atingem fără protecția golanilor de la conducerea academiei, că altfel ni se întâmplau lucruri urâte.
eram tânăr și am crezut că dacă o să sufăr câțiva ani pe privighetorilor voi fi bine toată viața, dar în schimb am ajuns un pușcăriaș și un boschetar vai de steaua mea
Partea bună din tot ce ai scris este că timpul ăla nu se mai întoarce, partea și mai bună este că ai rupt lanțul ăla în care oamenii dau mai departe ce au primit (în cazul ăsta nu era nimic bun de dat mai departe). Eu, când eram mic, mâncam la desert ba o felie de pâine cu zahăr, ba bătaie, iar când mergeam cu mama cu tramvaiul trebuia să stau cu mâinile la spate ca să fiu cuminte. Mai lasa-ne cu AI-ul…
mers cca 2.5 km pe zi cu una bucata copil 14 kg in carca, bicicleta 8 kg cu chinga pe umar si ghizdan 5kg cu ce mai trebuie unui copil de 3.5 ani in spate se pune ca sport? Sau doar preambul la probleme de spate?
preambul:)))
Ăsta e un fel de: “ăia care zic că nu se poate, să se dea din calea celor care încearcă” (nu mai știu cum era motivaționalul ăla).
Dacă e ceva ce aș vrea să schimb în mentalitatea celor din jur ar fi stilul ăsta prăpăstios, mioritic. De ce să te chinui, că oricum murim? Știu și eu că murim, dar aș vrea să trăim oleacă înainte.
Un pic de mers la sală, un pic de petrecut timpul cu copiii, un pic de gătit ceva bun de tot. Copilul mai mare tocmai mi-a zis nonșalant zilele trecute că mai are x ani de petrecut cu noi și după aia trebuie să se descurce să aibă grijă de el.
M-a lovit asta cumva.
Mi-am făcut-o cu mâna mea, că eu tot am insistat să-l învăț chestii, să nu aibă un șoc când pleacă la facultate și nu se descurcă să-și facă niște ochiuri în tigaie.
Dar parcă mai ieri mi-l arăta asistenta de la naștere și plângeam că e frumușelul meu (am văzut poze, nu era chiar frumușel când s-a născut) și acum numărăm anii până când își ia zborul.
Și eu merg la sală și trag de fiare pentru cazul în care primesc nepoți și vreau să-i car în cârcă prin parc.
#amin, fata mosului:))) imi aduc aminte de fii-mea aia mare, singura de la care am amintiri de la nastere, cat era de neagra si urata si cu bube de alea de icter si eu o vedeam cea mai frumoasa:)))))))))))
Pe cuvantul meu, cand citesc despre copilaria ta, imi dau lacrimile mereu. E absolut horror. Imi pare sincer rau ca ai trecut prin toate astea. *hugs*
Urma cu aproximativ 11 luni am avut un maxim de 85 kg. Cu “dieta” mai controlata (cantitate mai mica, nimic dupa ora 18 (cu mici exceptii), alcool mai putin (de fapt, mai rar) si un pic mai multa miscare – nu sala (daca ma uit in urma nu-mi vine sa cred cat am fost de sedentar) am ajuns la 70/71 de kg. Unii zic ca e mult, altii ca e putin dar, eu ma simt (mult mai) bine in pielea mea si asta e tot ce conteaza. Pana in vara urmatoare as vrea sa ajung pana la un maxim de 65 de kg dar, stiu catbde greu am slabit sub 75 deci, nu-mi fac sperante prea mari.
“Hai, misca-ti curu’ de pe scaun; e sanatatea ta!” – Stati linistiti ca n-am devenit vreun “sfatuitor”.
Tu și Marius Damian. Pe Drumul Mătăsii, numai la Asia Express. Nu știu ce înălțime ai, dar, dacă nu ești Danny DeVito, ce să cauți la 65 de kg?
Da, titlul e corect. Nu trece vreun articol tematic, sau nici măcar, fără să apară vreo pramatie care să-i spună autorului cât e de greu. Sau să comenteze de jun.
Probabil că n-ar mai trebui să-i zică despre greutate, ci despre masă, că aia se măsoară la fizică în kilograme/chintale.
Masa, da? Care poate fi copioasă ori pantagruelică.