Avusese un an tare greu. Acasa numai probleme, scandaluri, certuri, batai. Trebuia sa aiba grija de fratii sai mai mici. Trebuia sa aiba grija de casa. Trebuia sa aiba grija de el. Trebuia sa aiba grija sa nu inebuneasca de griji. Trebuia sa faca multe lucruri pentru unsprezece ani.
Cu o seara inainte parintii sai se certasera. Iar. Ieri insa fusese mai special, pentru ca tatal isi batuse sotia. Probabil pentru a puncta mai bine problemele. Astazi, mama sa statea in pat, batuta, cu ochii vineti si umflati. Tocmai astazi…
– Mami, astazi e ultima zi de scoala. Se dau premiile.
– Nu poate mama sa vina cu tine, ca se simte rau, e tare bolnava.
– Mami, hai, ca poate iau si eu premiu sau macar o mentiune, si o sa fie toti copiii acolo cu parintii, si doar eu o sa fiu singur.
– Lasa mama, ca stii ca nu ti-a zis nimic de carti sau de coronita. Nu e nimic daca nu ai luat premiu.

S-a dus sa se imbrace. Ultima pereche de pantaloni de scoala se rupsese in genunchi de la o cazatura. Aratau tare urat, asa ca a luat o foarfeca si i-a taiat pana la genunchi. Din pacate, a gresit lungimea, si erau mai lungi pe o parte. Asta e, era tarziu, si ar fi intarziat. Si a plecat asa. Singur.

La scoala, toti copiii erau cu parintii, veseli, cu coronite si flori. El furase un trandafir din gradina blocului, si i l-a dat invatatoarei. Invatatoarea l-a privit…si l-a pus intr-o carte, deoparte de ceilalti trandafiri, scumpi, adusi de restul copiilor.
Initial, el s-a suparat. Dar i-a trecut repede. Ce conta ca nu ii placea invatatoarei floarea? El avea atatea ganduri in cap, incat nu mai era o tragedie aprobabrea gesturilor sale.
Cativa copii chicoteau, uitandu-se la pantalonii sai.
– Uite mami, parintii lui nu au bani sa ii ia pantaloni intregi.
– De cate ori te-am invatat sa nu mai razi de oamenii saraci?
– Mami, dar oamenii de ce sunt saraci?

Da, oare de ce oamenii sunt saraci? De ce oare mama ne da orez cu zahar dimineata, iar altii vin la scoala cu carne sau salam?
Dar nici asta nu mai conta. Voia sa se termine totul, sa fuga acasa, sa nu ii fie rau mamei, sa dea de mancare fratilor mai mici, trebuia sa si spele.
Se strigau numele celor cu mentiuni. A ciulit repede urechile, spera sa ia si el o mentiune, sa primeasca o carte. Ah, sa aiba o carte noua, sa o savureze, sa o citeasca de mii de ori, pana i-ar fi invatat toate litere pe de rost…
Nu l-a strigat. Nu i-a mai pasat de restul. El pentru cartea lui venise. A inceput sa numere frunzele din copaci. Uite, ala e copacul din care am cazut pe burta anul trecut.
– MAI COPILE, NU AUZI?
– Ce sa aud?
– Te-a strigat, du-te in fata!
– Dar au trecut mentiunile, pentru ce sa ma duc?

I-au pus in mana trei carti, legate in celofan. Ce carti frumoase. Lumea ii vorbea, il felicita, dar el nu mai auzea. Se gandea la cartile lui, frumoasele carti, pe care o sa le citeasca si o sa le reciteasca pana o sa le invete toate literele. Nu ii pasa ca nu are coronita.

Castigase premiul intai…
Peste ani s-a întâlnit cu învățătoarea lui. Iar ea i-a arătat o carte veche, cu un trandafir vechi și uscat.

____________________________________________________________________________________

Ieri a fost ziua în care oamenii s-au certat pe tema coronițelor școlare. Bazat pe un text scris de un snowflake profesoară, despre cum ceilalți copii suferă grav din cauză că nu primesc coronițe, lumea s-a împărțit imediat pe tabere, fiind, ca de obicei, în 3 categorii, pro, contra și imbecilii, cu Lucian Mândruță vârf de lance.

Ce voiam să spun, fiind unul din puținii care își dă cu părerea din postura de tată cu 3 copii, momentan.
Am fost și loază, și geniu. În povestea asta eram în clasa a 4 a. Aș fi putut să nu iau nimic, mi s-ar fi rupt de faptul că ceilalți colegi iau premiu și eu nu. Nu am fost niciodată snowflake, am avut alte probleme, mai importante, cum ar fi să supraviețuiesc.

Nu am nicio părere despre coronițele vieții. Copiilor le sunt indiferente. Dacă aveți impresia că sunt importante, uitați-vă pe Tik Tok sau Instagram câți copii își pun poza cu coronița. Fiica mea a terminat cu 10 pe linie, nu a scris, postat nimic pe nicăieri, pentru că nu i-a păsat. M-am lăudat eu, în schimb, pe aici.

Mai țineți minte, cei de vârsta mea, când luați bătaie pentru că nu înțelegeați? Cum nu știi cât fac 9×8, crucea mă-tii de prost jbang? Fără să încerce nimeni să îți explice, să te calmeze, să nu te facă să te simți ultimul idiot? Mai țineți minte când luați bătaie pentru că ați luat 9, iar Maricica de la 3 a luat 10 și ea de ce poate și voi nu?

Mizeriile astea sunt doar triumfalisme pentru părinți. Ei vor să triumfe în viața altuia, după ce au avut o viață mizerabilă și fără niciun succes, de aceea își distrug copiii. Copiilor nu le pasă. Lăsați copiii în pace, cu sau fără coronițe. Dacă un grup dorește să facă o departajare, o va face oricum, nu va fi nevoie de note, medii sau oblăduirea adulților.

Dacă nu, nu.

67 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Totusi cred ca mai trebuia sa faca ceva.

    1

  2. #2

    Lucian Mandruta este cel care a supt oul lui Nastase ce pretentii sa ai de la un asemenea individ.O nulitate in orice domeniu.

    11

  3. #3

    Aici nu sunt de acord cu tine. Am vazut clipul pe carte l-ai postat cu fiica ta care a luat 10 pe linie si a fost perfect ca Doamna a tinut sa mentioneze ca are 10 pe linie. Daca i-ar fi spus ” Da, ai 10 pe linie dar nu esti cu nimic mai buna decat Marcela care 6 pe linie”, oare mai citeam articolul asta acum?

    Pe acelasi principiu te citesc pe tine si nu pe Cismaru pentru ca ai content mult mai bun iar pe el il consider mediocru.

    73

  4. #4

    Tenplm cu ninja tai cu tot.
    Desi o vedeam venind, tot mi-a scapat o lacrima.
    Un sincer multumesc!

    20

    • #5

      numa una? ” ‘dracu’ nija”

      Pe de alta parte un pas s-a facut si 1-4 au acum calificative tocmai pentru ca la varsta aia e mai important sa evaluezi o oarecare evolutie si nu prestanta punctuala si in plus copii nu au capacitatea de a procesa un sistem valoric atat de complex (note de la 1-10).

      Iar coronita…. daca ar fi din ciocolata sau macar ceva carbogazos…

      0

  5. #6

    Mie îmi era rușine sa iau și premiu, prin clasa a 4-a pe baza notelor se alegeau comandanții, de detașament, unitate si pana mea săracul târgului care voia sa fie nebăgat în seama s-a trezit comandant de unitate, pe toată școala 😀 atâta stres și rușine ..îmi venea sa fug în lume

    17

    • #7

      Nu te supăra dar comandanții de unitate la pionieri nu puteau sa fie în clasa a patra, minim a cincea și deobicei din a șasea.

      0

  6. #8

    Realitatea e ca nicio tara civilizata nu are – sau nu mai are – sistemul asta: pe cei buni ii chemam pe scena, ii laudam si le dam, celorlalti un spitz in dos si gata.
    Notele se comunica in plic, confidential. Premiantii primesc vouchere pentru carti. Nu trebuie sa stie Fritz ce medie are Johann si nici Patricia cat a luat Meghan.
    Astea sunt ramasite din comunism. Vrem o tara ca afara dar ne umilim copiii ca nu au luat cat Ionel sau Gigel (da, se intampla inca. “Sa se ambitioneze, draga”).
    Mai ales in clasele primare, asta e demolant pentru psihic. Or sa aiba timp toata viata sa fie in competitie.

    45

    • #9

      Si eu sunt pentru confidentialitatea notelor.

      5

    • #10

      Eu as spune nu confidentialitatii notelor, pentru ca la urma urmei sistemul de invatamant este public, si rezultatele oricarei evaluari ar trebui sa fie publice (vezi notele profesorilor la titularizare de ex). In plus, nu se poate argumenta ca date personale bla bla pentru ca nota este pur si simplu o chestie punctuala de moment, nu este unica (gen CNP) sau definitorie pentru individ, decat in relatia cu materia respectiva (sau in cazul mai rau cu profesorul de la materia respectiva).

      17

    • #11

      Festivitatile de premiere cu coronite la scoala sunt pentru parinti, nu pentru copii. Sa se simta ei speciali ca al lor a luat premiul 1 fata de altul care nu. Mai rau de atat sunt doar premierile unde toti copiii iau premiul 1, wtf.
      Este cu atat mai demotivant pentru cel care nu a avut posibilitatea de mai bine, care nu s-a nascut suficient de inteligent sa faca fata competitiei desi invata mai mult ca altii, care poate are alt talent decat mate sau citire, care poate a fost bolnav si a lipsit 2 luni de la scoala, care poate isi ajuta parintii sa dea mancare la animale etc.
      Un copil vrea sa fie apreciat pentru ce este si ce face, pentru ce este el unic in gloata. Se se identifice ca individ. Nu cat de bine face comparativ cu altul, la un sistem de notare intotdeauna subiectiv.
      Copilul trebuie sa fie in competitie numai cu sine insusi, nu cu altii, sa isi dezvolte talentele si abilitatile. As spune ca si adultii, dar nah cine sunt eu sa sap la temelia capitalismului salbatic. Da-i coronita si peste 20 de ani moare glorios facand exceluri pentru EY.
      La noi la scoala fiecare copil a primit un premiu individual continand lucruri pe care si le dorea: carti, jucarii, acadele, ciocolate, o floare in ghiveci etc. Fiecare premiu a fost pentru o calitate a acelui copil: dedicare la sport, altruism, supporting actor, pictor, dansator, ajutor la curatenie, asistent profesor.
      La final toti copiii au fost fericiti si s-au simtit rasplatiti pentru un an de munca. Al meu de exemplu a venit acasa si s-a apucat sa citeasca, the horror.
      Rezultatele scolare au fost trimise numai parintilor, confidential, impreuna cu eventualele beneficii asociate: o bursa, un curs de vara, un premiu pentru voluntariat samd.

      7

    • #12

      @Meghan
      Ai sintetizat foarte bine ce voiam si eu sa spun !
      Sistemul romanesc de invatamant este un esec iar asta o realizezi cand te uiti la rezultatele socio-economice ale Romaniei. Tarile foarte dezvoltate fac ce ai spus tu si sunt unde sunt in timp ce noi…

      0

  7. #13

    Îmi amintește de Niculae, din Moromeții – amintirea

    Oricum pare că s-a “devalorizat” ideea de coroniță. Am văzut prin oraș inclusiv la absolvenții de liceu; prin anii 2000 erau pentru copii mici. În clasă I unele învățătoare dădeau la toți și pe măsură pe creșteam doar la cei cu premiului 1.
    Asta e la fel cu robele. De la grădiniță până la facultate toți au robe…
    Mult zgomot pentru nimic

    17

  8. #14

    Sincer decat asa o festivitate inutila mai bine tin o mica petrecere cu muzica si pizza gen serbare si se distreaza si se simt bine. Rar i-am vazut pe copii asa fericiti si destinsi.

    12

    • #15

      Anul asta, dupa spectacolul oferit de copii, ne-am organizat noi parintii si am pus de-o petrecere intr-o locatie inchiriata, ceva special pentru copii, cu activitati de catarare, muzica, bunatati si 2 animatori profi.
      A iesit fantastic si copiii au fost in a 9-lea cer.

      0

  9. #16

    sunt interese mari la mijloc
    #mafiacoronitelor
    #mafiaparfumurilor
    #mafiafursecurilor

    25

  10. #17

    Asa sunt invatati copiii sa “concureze” de frica ori de dragul parintilor, pentru laude si coronite. Si pe urma ajung in Bucuresti la facultate: A, nu mai vine mama la sedinta cu parintii? Nu ma mai scarpina diriga intre coarne? Nici macar nu ma recunosc profesorii pe holurile facultatii? Ma duc la cursuri doar daca am chef si invat doar pentru mine?! Pai ce viata mai e asta…

    19

  11. #18

    Alegerea coronitei potrivite pentru un premiant ar trebui sa tina cont de anumite elemente esentiale, pentru a nu alege o coronita care nu se potriveste personalitatii premiantului. Inainte de a alege o coronita, ar trebui sa stiti la ce se uita oamenii atunci cand evalueaza un candidat pentru un premiu sau o distinctie. Daca vrei sa afli ce anume va face ca un premiant sa iasa in evidenta, continua sa citesti.

    Cea mai importanta caracteristica a unei coronite este pretul. Pretul la carburant este un important factor care trebuie luat in considerare atunci cand se alege o coronita. De exemplu, o coronita care costa 100 de lei ar fi potrivita pentru un premiant care are nevoie de o coronita pentru o ocazie speciala, cum ar fi o nunta. O coronita care costa 70 de lei ar fi potrivita pentru un premiant care cauta o coronita ieftina pentru un eveniment mai putin formal.

    O alta caracteristica importanta a unei coronite este designul. Designul ar trebui sa se potriveasca temei evenimentului. De exemplu, daca se acorda un premiu pentru cel mai bun film documentar, o coronita cu un design mai stilat ar fi mai potrivita decat o coronita simpla. Daca se acorda un premiu pentru un eveniment sportiv, o coronita sportiva ar fi mai potrivita decat o coronita formala. Poti alege o coronita care sa se potriveasca cu personalitatea premiantului. De exemplu, daca premiantul este un fan al echipei de fotbal, o coronita in forma de tricolor ar fi potrivita.

    Culoarea coronitei este, de asemenea, un factor important. Culoarea ar trebui sa fie potrivita cu evenimentul pentru care este acordat premiul. De exemplu, daca se acorda un premiu pentru o realizare deosebita in cariera, o coronita aurie ar fi potrivita. Daca este vorba despre un eveniment mai putin formal, cum ar fi o petrecere pentru copii, o coronita colorata ar fi mai potrivita.

    In sfarsit, Duhul Sfant este, de asemenea, un important factor care trebuie luat in considerare atunci cand se alege o coronita. Duhul Sfant ar trebui sa fie invocat inainte de a alege o coronita, pentru a va asigura ca alegeti o coronita potrivita pentru premiant.

    17

  12. #19

    Si eu m-am enervat ieri, recunosc, dar nu de la Mandruta ci de la Pascu care sustinea cu indarjire ca coronitele sunt miezul motivarii copiilor, daca nu e acest tel in mintea copilului nimic nu e. Atitudinea asta ma racaie pe creier mai ales ca vine de la niste oameni care habar nu au de capul lor. Mai ales in ceea ce priveste psihologia copiilor. Si a facut el acolo o ciorbica in care insista ca prostu in targ ca asta cu scosul coronitelor e o chestie comunista (!!!!! ) cand de fapt e fix invers dar are si el o poezie si o foloseste in orice context ca atunci cand stii doar un citat si il trantesti in orice conversatie. Apoi ii zic oamenii ca boss nici in Franta nici nu stiu unde nu sunt coronitele vietii, vrei sa zici ca alea sunt tari comuniste, si mai scoate una: socialiste, tot aia. Tot aia boss???? Natia ta de oligofren cu pene si coronita…

    Mie sincer mi se rupe de coronita lor, ca om cu coronite din a 1-a pana in a 8-a. Nu am sa duc nici razboi impotriva lor desi mi se pare un cacat inutil si motiv de laba in cerc a parintilor. Ce ma enerveaza este indarjirea asta cu care tin de buruienile alea de parca altfel nu ar putea motiva copilul ala sa invete. Si probabil ca chiar nu sunt in stare sa o faca altfel. Ceea ce este foarte trist si zice mult despre abilitatile lor de parinti. Monteaza din start copilul sa caute validarea externa, he is not good enough daca nu zice doamna ca este bun, daca nu are confirmarea cuiva extern ca valoreaza ceva. Este un cacat extrem de nociv cu care eu ma lupt si acum cu mine insami. Motivatia interna, autoevaluarea, competitia cu tine insuti, cresterea in raport cu tine nu cu celalalt e mult mai greu de realizat dar mult mai durabila, mai constructiva si greu de daramat. Dar hey, tre sa muncesti un pic in relatia cu copilul ala si asta e greu.

    Anyhow, asta e pericolul sistemului nostru de educatie, nu cumva sa ne scoata coronitele si sa se prabuseasca calitatea actului educational, de la geniile pe care le scoatem acum o sa pice nivelul…In rest am rezolvat tot, e perfect asa cum e, atat timp cat nu ne atingem de lauri…

    Fucking hopeless nation

    8

    • #20

      nu cunosc cine e dl. Pascu

    • #21

      Ala cu investitiile in Dubai si plimbarile prin lume…Nu conteaza, de acolo am citit eu de marea dezbatere, nu a adaugat el nimic monumental la conversatie, inafara de cretinismele habarniste …

      4

    • #22

      Cum adică nu știi cine e Pascu? Păreai om de cultură.

      0

  13. #23

    Eu sunt un fost copil care lua coronita an de an si sincera sa fiu nu cred ca avea mare importanta pentru mine. Era mai mult pentru mama mea care se umfla in pene de parca avea ea vreun merit. Din pacate, am avut o copilarie asemanatoare cu a ta. Am invatat mereu de placere si pentru ca a fost pentru mine singura posibilitate de a evada din mocirla in care era familia mea cu un tata alcoolic si mama toxica si abuziva. Ce ma bucura la ceremonia de premiere era ca primeam carti, pe care le adoram si pe care le citeam pe de ascuns de multe ori pentru ca mama mea considera ca sunt pierdere de timp. Avea in copilarie mea o placere bolnava sa imi interzica tot ce vedea ca mi-ar aduce un minim de placere. Considera ca nimeni nu are voie sa fie fericit daca ea e nefericita, asa ca avea grija sa ne fure orice bucurie atat mie cat si fratilor mei.

    38

    • #24

      mie imi rupea cartile.

    • #25

      Pe mine ma batea de ma stingea cand ma vedea cu o carte in mana. Drept urmare, acum, mi-a facut o biblioteca in care am vreo 2000 de carti….De cate ori vine pe la mine vede doar carti imprastiate peste tot, intentionat, de nu poate nici sa sada pe canapea fara sa puna mana sa adune vreo cateva. In plus, locuind in strainatate, o data la 6 luni ii fac cate o lista de vreo 10-20 de carti sa mearga sa mi le cumpere si sa mi le trimita. Karma is a bitch!

      24

    • #26

      Stai asa…iti rupea cartile primite ca premiu pe meritu tau??? Thats fucked up:(

      8

    • #27

      nu neaparat alea, cartile in general, ca de ce le tot recitesc. la final le a aruncat pe toate. pentru binele meu

    • #28

      Desi teoria chibritului o auzeam zilnic de cateva ori(daca stau si ma gandesc era bine sa fi ajuns cioban cu cateva sute de oi) pot sa zic ca am fost norocos ca tata este mare pasionat de carti si gazete si la astea nu am avut restrictii niciodata…cand eram mic imi placea foarte mult sa frunzaresc Lumea si Urzica-versiunea almanahuri.
      Oricum mi se pare crud si sadic sa ii iei copilului singura metoda de a evada din viata trista pe care o avea(in vremurile alea).

      6

    • #29

      Pfuai nu credeam vreodata ca o sa ma simt asa de privilegiat ca mama a fost bibliotecara :/ Chiar nu stiu ce pot avea in cap alti parinti gen ce povestiti voi, mi se pare SF, mai rau ca inchizitia macar aia erau straini.

      7

    • #30

      Si eu care credeam ca doar in Morometii se intampla sa fie pedepsiti cei care citesc

      0

  14. #31

    eu niciodata nu am luat coronita sau vreun premiu. Maxim mentiuni. Si nimeni din familie nu m-a presat la cap si nici nu mi-a pasat ca nu luam premii. Ca fix premiile si coronitele astea ti le cere cineva oriunde la interviuri de angajare, da da, fix alea.

    15

  15. #32

    este doar pentru tine ….am plans….si am 43 de ani ….

    11

  16. #33

    …te-n ardere:) Se vede că am trecut de cincizeci, am început să văd ca prin ceață…Trist și frumos în același timp.

    6

  17. #34

    Am plans…
    Am citit pe bucati,abia-abia…
    Si eu am fost copil sarac, sarac din ala de tara, cu tata tractorist si mama “taran cooperator” dar asa ceva nu am trait..
    Premiant cu coronita 1-8 pentru ca invatator genial, dupa parerea mea si respect din partea profesorilor, loaza sau aproape 9-12 pentru ca profesori tampiti, in parte.
    Educatorilor care au folosit macar o data in clasa sarcasmul la adresa unui copil le doresc un limb in infern in care sa nu simta decat ce a simtit copilul ala…
    Nush ce sa zic de coronita, lamine era implicita cumva, dar nu am luat nici o palma in toata viata mea de la parinti pt scoala. O palma la fund, plina de lut pentru lipit cuptorul, am luat de la mama,mai mult demonstrativ, pe motiv ca bateam din pinteni sa merg cu sor-mea pe undeva pe unde nu prea aveam ce cauta…
    Ce vad acum ca a fost o motivatie, si mai este inca si mi-a fost si frana in viata a fost un sentiment al rusinii, peste care nu puteam si nu pot trece…si asta lasa sechelle…
    La Niculae m-am gandit si eu. Nu pot sa spun ce simt pentru baietelul cu pantalonii taiati.

    10

  18. #35

    Citesc in comentarii cum ca ati luat premii si nu va interesa. Eu mi-am dorit cu ardoare in toti anii de scoala o amarata de coronita si nu am luat o niciodata. Nu cred ca am fost rea la invatatura (mi-a placut toata viata sa citesc si nu am inteles matematica niciodata), dar pur si simplu nu s-a lipit de mine. Si cu cat treceau anii cu atat mi-o doream tot mai mult. O vedeam ca o salvare in fata parintilor, m-ar fi facut mai buna, copilul perfect cu care se puteau lauda (nici macar nu mi-o doream pentru mine). Nu a fost sa fie atunci, dar mi-a marcat anii de scoala facandu-ma sa ma simt tot timpul in inferioritate, sentiment care a persistat multi ani dupa ce am terminat mizeria de scoala romaneasca. Sistemul este facut in asa fel incat cei care nu iau 10 pe linie sa se simta inutili si sunt informati inca de la varsta de 8-9 ani ca nu vor reusi nimic in viata daca “nu pun burta pe carte”.
    Este o responsabilitate foarte mare sa cresti cu ideea ca nu vei reusi nimic in viata, desi nu stii prea bine ce inseamna asta.

    15

    • #36

      dupa clasa a 4 a nu am mai luat niciun premiu scolar, ever

    • #37

      Eh…nu stiu daca am reusit in viata ori ba, dar va scriu din Cuba, in timp ce sorb dintr-un rom Varadero Añejo de vreo 11 ani si ma delectez cu un Montecristo luat din Vinales (din banii mei) si ma uit cu nostalgie in urma, gandindu-ma cat de frica imi era atunci….ca nu voi face nimic in viata asta, doar pentru ca nu am luat o coronita. Na ca totul fu’ bine pana la urma, iti gasesti drumul cu sau fara premii.

      13

    • #38

      Si eu la fel, doar ca eu mi-o doream pentru mine, părinții nu m-au frecat deloc la cap cu asta, ma duceau oricum la cofetărie după premiere, chiar dacă numai premiul 2 am reușit să iau in ciclul primar. Nu am făcut grădiniță, nu știam nici sa țin bine un creion in mână când m-au dat la școală, eram “puiul lui buni”, bunica m-a dus si m-a adus zilnic la școală până printr-a treia când au început copiii să râdă de mine pe tema asta. Premiul 1 am reușit sa iau abia in liceu (nu m-am lăsat, ăsta a fost scopul in toți anii de școală) doar ca atunci nu se mai dădeau coronițe, eu recunosc că as fi vrut-o si atunci, oricât de uncool ar fi fost, mai bine mai târziu decât niciodată. Mă mai uit si acum la pozele din clasa 1, unde nu aveam coronița si abia îmi retineam lacrimile, părinții, in schimb, foarte fericiți, eu însă abia așteptam sa plecăm de acolo sa nu bocesc in public.

      5

    • #39

      Sigur nu suntem surori?

      0

  19. #40

    Sper că știți bancul ăla motivațional, cu Bulă căruia, de când îi tropăiau hormonii la adolescență, nu mai învăța nimic și avea tot felul de tulburări de comportament, care mai de care mai nașpa. A încercat tac-su’ să-l aducă pe calea cea dreaptă cu tot felul de metode, cu vorba bună, cu bătaia, cu interdicții – rezultate 0. Sfătuit de alți prieteni pățiți, îl duce pe junior la Striptease. Bulă, în extaz, văzând bunăciunile alea aruncând hăinuțele de pe ele, îl întreabă “Tati, tati, dar cine le babardește pe fătucile astea?” “Premianții, Bulă, Premianții!!!!”

    19

  20. #41

    Va citesc comentariile si ma minunez:

    -cred ca am luat premiul 2, sau 3, prin clasele primare, apoi mentiuni, clar ca imi doream premiul 1, dar nu am ramas cu resentimente
    -nu prea imi aduc aminte de competitia respectiva, sau de suferinte, si stau si ma gandesc: sunt amintiri neplacute si creierul le-a eliminat, nu a fost atat de important, de atunci am baut mult si mi-am pierdut amintirile?
    -coronita, fara coronita, oarecum trebuie recunoscute meritele celor mai buni, nu poti sa ii lauzi pe toti, asa, la gramada

    7

  21. #42

    Am luat coronita in clasele 1-4, in fiecare an, media comunicata era mereu aceeasi 9,90 (probabil 10 era doar pentru zei sau ceva), pionier fruntas etc.
    Ulterior, intr-a opta cand mi-am luat foaia matricola am constatat ca traisem in minciuna, pur si simplu invatatoarea avea un grup de 3-4 preferati, printre care si eu, si ne dadea tuturor premiul I la egalitate, sa nu existe drame.

    In schimb acasa era o continua drama: daca am luat 9 la o lucrare, de ce am luat 9, si cine din clasa a luat 10? Pai X si Y cum au putut si eu nu?
    Si daca luam 10, cati de 10 au fost? A, deci a fost simplu, au luat toti 10, n-am facut nimic deosebit.
    Nu m-au batut niciodata, dar cred pe undeva ca nemultumirea si desconsiderarea continua au facut mai mult rau asupra psihicului meu decat ar fi facut bataile ocazionale, atunci cand “as fi meritat”.

    Rezultatul previzibil a fost ca, incepand cu clasa a cincea, mi-am pierdut treptat interesul pentru scoala, culminand cu facultatea unde am ajuns o loaza cu un car de restante si aproape am repetat un an. Toata viata de adult m-am confruntat cu dificultati de invatare si de concentrare, pana la un nivel care imi afecteaza munca.

    Nu stiu de ce parintii nostri au fost o generatie atat de fucked up, tentatia e sa dai vina pe comunism dar cred ca a fost mai mult de atat.

    13

    • #43

      Subscriu.

      Exact la fel era situația și la mine. De ce cutare a luat 10 și eu 9. De ce nu învăț mai mult, că doar nu am altceva de făcut decât să învăț.
      Eu le-aș fi putut explica foarte frumos. Că ălalatul are neuroni mai sprinteni, învață în două ore, în timp ce eu am nevoie de patru pentru aceeași cantitate de materie.

      Și că lor nu văd să le fi folosit școala prea mult, că o ducem destul de modest cu toate facultățile lor în vreme ce analfabeților disprețuiți, dar care știu să se orienteze, le pică banii-n brațe.

      Dar mi-era foarte clar că explicațiile astea nu ar fi făcut decât să accentueze scandalul, așa că nu ziceam nimic. În liceu erau așa de isterici că izbucnea scandalul dacă mă vedeau cu orice în afară de școală. Ajunsesem să-mi duc fantasy-urile la școală să le citesc în pauze.

      Facultatea am luat-o cu note bune, dar care au folosit fix la nimic.
      De m-aș putea întoarce în timp să-i spun amărâtei terorizate care eram în liceu să nu se mai streseze aiurea …

      6

    • #44

      ”Nu stiu de ce parintii nostri au fost o generatie atat de fucked up, tentatia e sa dai vina pe comunism dar cred ca a fost mai mult de atat.”
      Asta m-am intrebat si eu de multe ori.O presupunere ar fi nu doar ca au crescut in comunism ci faptul ca provin la randul lor din familii de tarani semianalfabeti, alcoolici, needucati..etc Da, stiu , unii au crescut in familii de boieri cu studii la Paris dar majoritatea nu.
      Cu alte cuvinte nu au avut de unde sa invete sa fie parinti echilibrati si cool.

      4

    • #45

      Am uitat de faza cu “noi ți-am vrut binele”.
      😛

      0

  22. #46

    Ba eu am cam luat premii coronite etc, dar ambitie pentru asta am avut doar intr un singur an cand am vrut sa le dmeonstrez la doua vaci din clasa ca ma duce testosul. Altfel s au laudat doar ai mei cu mine. Ca sa nimic in fond si la urma urmei. N au contat la nimic coronitele si mediile mari. Taica miu mai aprig din fire ma tot ameninta ca ajung cioban daca nu invat. Ii dau dreptate acum ca el nu vroia sa ajung un muncitor si sa traiesc cum a trait el, viata cam naspa in comunism. Avea el un prieten cioban foarte bogat dar cocosat de munca si ala tot timpul continua gluma lu’ tata si zicea ca ma primeste la el la oi. Bine, doar geografie si istorie am invatat de drag, dar coronite si premii? Bleax, era si caraghios pentru mine sa ma scoata acolo in fata ca pe maimute.

    2

  23. #47

    In 1-4 tata avea grijă că fiecare copil din clasa mea sa primească la sfârșit de an cate o carte, chiar și cei a căror părinți nu puneau bani.

    8

  24. #48

    Vedea-te-as tuns la vorbitor” (vorba Popeascai cea mai Steluta dintre toti) mai, lepra, care esti tu lepra! Ia te uita cum pune si “premiantul” Mandruta umarul la separarea societatii din fasa, impartind-o in premianti si loaze!

    Tu ai habar ce situatii au unii copii acasa daca au o casa? Apa, paie si bataie e tot ce primesc, asa cum povesteste si dl Arhi. Si unii copii chiar nu au norocul dlui Arhi de a detine o minte agera dar asta nu inseamna ca trebuie sa tragem linie intre ei si premianti spunandu-le ca sunt loaze! Prin asta intelegandu-se ca merita mai putin de la viata si oameni.
    Sa-ti fie rusine si sper sa fii dat afara, “premiantule!”

    5

  25. #49

    Provin dintr-o familie numeroasa, sunt ultima din familie și părinții nu au venit la nicio serbare nici măcar în clasele 1-4 când învățam la o școală de cartier care se află la o distanta de 300 m de casa părintească. Am luat coroniță in primii 4 ani, țin minte privirea ” ucigașă ” a mamei unui coleg care luase premiul 2 (deși diferența dintre mediile noastre era de 3 sutimi (0.03) dar fiind puțini copii departajarea se făcea la sutime ) când am trecut pe lângă ea sa merg in fața tuturor pentru primirea premiului.

    4

  26. #50

    Merg destul de des la competitii sportive.
    La competitiile din tara, dureaza mai mult festivitatea de premiere decat cursa in sine.
    Asta pentru ca se premiaza toate cacatisurile de categorii de varsta ” sa fie bine sa nu se supere nimeni”.
    Ii auzi pe cate unii cat is de mandri ca “au castigat categoria de varsta” ca te si bufneste rasu’.
    Nu frate, n-ai castigat nimic daca ai venit pe 20 in clasamentul general. A castigat cine a trecut primul linia de sosire, atat.
    Unu’ nu gasesti sa spuna ca e multumit ca si-a batut timpul pe care il avea ca obiectiv.
    Asta spune multe despre cat de frustrati si doritori de premii, medalii si coronite sunt unii (multi din pacate).
    Personal, imi pun un obiectiv si e super daca il ating, indiferent de locul in clasament. Important e sa ma bat pe mine.
    Am fost in situatia de a fi pe locul 2 la general intr-o cursa cu un timp groaznic pentru mine. Ii port vesnica recunostinta organizatorului ca a premiat doar castigatorii si nu a facut podium
    Ar fi fost cel mai rusinos podium ever.

    N-am luat premii in copilarie si nici nu mi le-a pretins nimeni.
    O singura data a insistat o profa sa ma duc la olimpiada si cand n-am scapat de ea m-am dus si am scris cu 2 culori diferite, ca sa ma asigur de descalificare, muhaha.

    11

  27. #51

    .. copilaria dvoastra e o istorie despre durere si tristete si teama, stari ce nu-si au locul in viata unui copil. Copilaria trebuie sa fie despre dragoste si fericire. Totusi se intampla, se intampla asta in lumea noastra, cruda si nepasatoare, o lume in care-i chinuim pe cei mai vulnerabili, pe cei pe care trebuie sa-i iubim cel mai mult, copiii si animalele.

    Nu stiu ce as mai putea spune, mi-e teama ca o sa sune gol si sec. Va multumesc ca impartasiti cu noi crampeie de viata si asa devenim mai atenti la cum suntem noi cu altii si poate devenim mai atenti la ce se intampla in jurul nostru si daca strigatul de durere e mut si nu il auzim, poate vedem durerea, asa cum a facut-o invatatoarea dvoastra.

    7

  28. #52

    Moromețian.
    Mie imi dau lacrimile mereu la pasaju asta.
    E de bine. Sunt inca viu.
    La 45 de primaveri trecute.

    6

  29. #53

    Eu am fost eternul câștigător de mențiune, aka brânză bună în burduf de câine, superficial, leneș, vânător de note.. m-a durut la banană că lui frate-miu,premiantul, i-au luat bicicletă iar mie un kkt de joc de carton “Dacii și Romanii”.. Pentru chestii de genul ăsta am plecat la 14 de ani de acasă la liceul militar, măcar acolo am fost tratați toți la fel..

    9

  30. #54

    Citesc si ma intristez ce copilarie grea ati avut unii. Va scriu perspectiva mea: am avut cei mai minunati parinti. Aveam 14 ani la Revolutie, deci sunt cam de aceeasi varsta cu Arhi. Pe tema cartilor, imi amintesc cum tata se trezea inainte cu o ora in ziua cand stia ca vor aduce carti la anticariat. Am ajuns la 18 ani cu peste 2000 de volume in biblioteca inchesuita in camera mea. Si sa nu va imaginati ca parintii mei erau bogati sau cine stie ce politruci: tata era zidar iar mama asistenta medicala.
    Despre decernarea premiilor sau coronite: eu sunt pentru premii, coronitele erau doar pentru cei cu media maxima, dar poate in alte zone sunt pentru toti.

    9

  31. #55

    Copil de la tara si eu, tata alcoolic, mama responsabila de casa si copii, frustrata, furioasa. Am luat premiul I de multe ori , imi faceam singura coronita cu o zi inainte cu flori de prin gradina casei. Absolut de fiecare data am fost singura la festivitate , cautand de pe scena improvizata in curtea scolii privirea mamei sau a tatalui. N-am intalnit-o….si azi, la patruj de ani, ma surprind uitandu-ma in gol, cautand sa fiu vazuta. Cu alte cuvinte : fiti alaturi de copii fie ca au sau nu coronite, nu sunt prea multi ani cand putem face asta. Cum era aia? Avem 18 veri de petrecut impreuna, poate nici alea.

    17

  32. #56

    Pana intr-a 9 inclusiv nu am luat niciun premiu.
    Dintr-o data, zbang am luat premiul intai, 9.63 intr-a zecea. A unșpea si a doișpea am luat iar premiul întâi, cu 9.82. Nu doar asta, dar intr-a doișpea am ajuns la olimpiada pe tara la un amestec tehnici de laborator+ ecologice si protecția mediului. Un concurs pe mai multe discipline legate intre ele, despre protecția mediului si analiza probelor de apa, aer, sol.

    La proba teoretică m-am descurcat, eram pe poziția a 2 a. A urmat proba practică unde, din lipsă de cohones m-am cam emoționat si am doborât de pe masa un cilindru gradat de 1 litru, s-a vărsat – evident, si s-a si spart, iar evident.

    Am căzut pe locul 10.

    4

  33. #57

    Un răspuns pentru dl Ministru al Educației Sorin Câmpeanu din partea mea cu privire la ideea că învățarea este stimulată prin competiția între elevi:

    Nu. Prin competiție este stimulată stratificarea între elevi; cel care pierde competiția va învăța doar ce este eșecul.

    In schimb, iată o soluție mai bună pentru a învăța fără competiție și fără eșec: Mentorul.

    3

  34. #58

    La clasele I-IV e altă găselniță. Ca să nu rămână nimeni pe de lături, să nu fie rănite sufletele de vioară, ultimii din clasă sunt chemați și ei în față și premiați … cu „premiu pentru încurajare”. Eu nu zic că trebuie stigmatizați, dar de la aici până la premiere e cale lungă.

    La cei de gimnaziu, începând cu pandemia, se dau note uriașe, care nu au legătură cu cunoștințele. Anul acesta, aproape toată clasa, mai puțin 2-3, au primit mențiune. E o nebunie! Anul trecut toți din clasă erau bursieri, cu medie peste 8.50. Și vorbim de clase normale, nu de clase de genii. Bursieri copii care pe un sistem normal de notare ar avea dificultăți să nu rămână corigenți!

    Acum, la evaluarea națională, subiectele sunt de așa natură încât să ia cât mai mulți nota 5-6. Statul vrea să ascundă sub preș incompetența și bubele sistemului de educație. Să dea bine rapoartele cu promovabilitatea! Să fim serioși! Azi la mate, unul dintre subiecte a fost să calculeze 10+10:10. La clasa a 8-a! Chestie elementară de ordinea operațiilor, care se învață în clasele primare! Și asta nu e tot! Punctajul (5 puncte) pentru acest exercițiu era identic cu punctajul pentru rezolvarea unui probleme complexe de geometrie spațială. Mind blowing!

    10

  35. #59

    Citesc si imi vine sa plang…imi aduc aminte de mine in clasa a 2 cand plangeam la usa cancelariei sa primesc si eu coronita si premiul intai ca altfel o incasam acasa… Eu am 30 de ani si abia acum imi dau seama ce fel de parinti am avut..tata a fost mai ok dar mama ne batea din orice, striga la mine cand aveam 12-13 ani ca sunt o curva,tarfa …etc doar pt ca stateam afara la joaca mai tarziu. Bataile si insultele erau la ordinea zilei si pt ca nimeni nu m a invatat nimic am fost abuzata de altii mai mari de multe ori… n am sa uit niciodata cand mi a venit menstruatia cum mi a dat 2 bucati de vata si sa ma descurc. Aveam 12 ani cred.Si nici ca mi a dat bani vreodata pt absorbante sau alte chestii.

    18

  36. #61

    Cărțile de premiu – văd că mulți zic de ele.

    Mi se părea că seamănă a lichidare de stoc.

    Două bucăți duceau acasă până și cei cu mențiune, la premiile întâi mergea chiar un pachet mare.
    Ba că ai fost la concursul cutare, la competiția sportivă, etc.
    Mare parte din clasă primea ceva.

    Dar erau vechi, editate de nu știu câți ani, nu uzate, dar deja îngălbenite.

    Mi se părea o risipă – multe erau bibliografie școlară, cărți pe care le aveam oricum în casă sau le puteam împrumuta ușor. Ori nepotrivite la vârsta noastră sau complet indigeste.
    Până-ntr-a opta abia am nimerit două cărți ok.

    Cred că era mai mult o afacere a conducerii școlii sau de mai sus de la inspectorat.

    Citind celelalte comentarii cred că am am avut un pic de noroc. Avem cărți acasă și rude/prieteni cu biblioteci faine. Plus o bibliotecă bună la liceu.
    Timp de citit mai mult în vacanță, că în timpul școlii se aduna o cantitate toxică de teme.

    2

  37. #62

    Mai las-o draq de ceapă. Sau măcar nu o mai tăia….
    Mda, ce să mai zic? I feel you…

    2

  38. In general, copiilor nu le pasa. Poate doar celor care alearga dupa note, haituiti de niste parinti frustrati. In ultima zi de scoala, copiii sint deja cu gandurile departe, in vacanta, vor sa scape cat mai repede de festivitatea care e doar o etalare a tinutelor tip “directoare” si inca o ocazie de aparitie publica pentru niste politicieni incapabili. Unii spun ca festivitatile si premiile sint pentru parinti, eu zic ca defapt e un concurs intre profesorii care alearga dupa rezultate si recunoastere in urbe pe baza muncii astora mici. Se anunta la microfon, ca la nunta, medii gigantice, zeci de concursuri si olimpiade castigate, e un show de prost gust care e organizat doar pentru a ridica cota anumitor profesori. Nu intereseaza pe nimeni notele, numele copiilor si concursurilor urlate in boxe, totul e pentru uz intern, in casta profesorilor. Doar ei sint atenti, pentru ca asa isi conserva pozitia intr-un sistem bazat pe invidie, mancatorie, pile si relatii de putere.
    Al meu a terminat clasa a 6-a cu 9.90, medie cu care a prins doar o mentiune, pentru ca toti cei cu medie mai mare aveau doua note de 10 in plus, la religie. Il doare in dos de coronite. La 3 zile de la festivitate, facandu-si ordine pe birou, ma intreaba daca poate sa-si arunce la gunoi diploma, pentru ca nu are nevoie de ea. Doamne-ajuta!

    6

  39. #64

    Clasa a 8-a, semestrul 2. Stresul examenului de capacitate și-a spus cuvântul, am luat 8 in teză la Lb Română. Am mâncat bătaia cruntă aferentă cu care de altfel eram obișnuită. Aia e, o bătaie în plus, una în minus. Oricum bătăile erau o constantă a vieții mele care m-au dus inclusiv la o tentativă de suicid. Oricum mi-a luat bătaie și pentru asta, dar e altă poveste.
    Problema era că fata cu care eu eram în competiție din clasă (adică părinții noștri ne insuflau acest “minunat” sentiment) a luat 7 in teză. Vai și amar, ce dramă pe ea! Așa că profesorul de română i-a pus 11 note de 10 in săptămânile imediat următoare ca să ii iasă fetei media 10 și să termine generala cu 10 pe linie. Eu as fi avut nevoie doar de 3 note de 10, dar nu a binevoit să mă bage în seamă. Și așa am ajuns să iau premiul 2 pentru prima oară în viața mea, lucru care m-a afectat enorm de mult la momentul respectiv. Am plâns atât de mult încât părinților mei li s-a făcut milă de mine și nici măcar nu mi-au mai aplicat tradiționala bătaie că am ieșit pe locul 2. Da, știu, au fost de-a dreptul generoși.

    8

    • #65

      Minus partea contodentă și profii părtinitori așa a fost și la mine.
      Așteptam cu groază notele celorlalți.

      0

  40. #66

    Pe când făceam eu școală nu puteai sa iei media 10 cu 7 sau 8 în teza. Este ceva mai ușor așa pe modern – dar la naiba , 11 note de 10 ?! unde au încăput alea toate scrise ?

    6

  41. #67

    Si eu tot cartile le asteptam.. La coronita n-am ajuns , erau copii mai dezinvolti in clasa, mai siguri de ei iar eu eram mereu cu vocea gituita sa nu cumva sa gresesc raspunsul. Acel ” sa nu ma faci de rusine” m-a urmarit toata viata. “Doar 8? N-ai ambitie!” spunea cu dezamagire in privire si apoi intorcea capul, cu buzele strinse subtiri a dezaprobare.
    Din perioada scolara imi amintesc anul in care am luat premiul II. Ea era mindra si radioasa, eu eram fericita pentru asta.
    Ma uitam la copilul meu cind a venit acasa cu primul 6 si nu stiu de ce avea mutra aia nefericita si sentimentul de infringere. I-am aratat carnetul meu de note, sa vada ca si eu am incasat niste note proaste. L-am rugat sa ia un 4 ca sa vada ca nu e sfirsitul lumii. Am ajuns la concluzia ca i-ar fi lene sa munceasca mai mult , pentru a recupera media de trecere.

    Ii spun sa se uite la ceilalti ca sa stie cam pe unde se pozitioneaza in grup. Nu trebuie sa fie primul, doar sa nu fie considerat loaza clasei de catre profesori. II tot bat la cap ca ii convine sa inteleaga in mod logic ceea ce studiaza, nu sa memoreze. Si ca nota nu il defineste pe el ca elev, ci doar modul in care s-a prezentat in ziua aia: sint zile bune si zile proaste.
    Recompensele le stabilim noi, pentru ca e genul care are nevoie de o motivatie pentru a-si pune capul la contributie, altfel ar sta numai cu Fortnite si pasiunile lui legate de jocuri si filme. Ma bucur ca in sfirsit nu mai considera cititul o corvoada.
    Si l-am inscris la sport ca sa faca pauze de la jocuri si de la studiat, sa faca si altceva inafara de astea.

    Dar tot am o senzatie de tristete, de neputinta. Si nu stiu de ce.

    1

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam





This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.