Ca să vedeți că eu chiar cer sfaturi pe bune și țin cont de ele, când le cer, nu sunt de genul Pentru că mulți dintre voi m-au întrebat…, vă prezint și rezultatul întrebării mele.

A durat ceva până să mă decid, recunosc, dar, după ce am cumpărat-o, vă spun, nu știu cum am putut trăi atâta timp fără să folosesc așa ceva. Efectiv este din altă clasă, alt univers futuristic. Ba chiar eram trist că nu are Android și ce să vezi, Carplay funcționează de minune. Și e mare, tati, 1.79 înălțime, e cât un tanc. Sunt destul de în vârstă ca să pot conchide că, în viața asta, nu cred că mai folosesc altă marcă de mașină.

Am fost puțin cu ea prin țară, nu i-am dat cine știe ce talpă, că eram cu întreg familionul în ea, dar vă spun, senzația de a o conduce este priceless. Desigur, când întri în județul Brăila, bolidul național care te depășește, indiferent de ce viteză ai, este Mercedes, în toate iterațiile.

Trebuie să îi schimb anvelopele, nu sunt deloc mulțumit de Pirelli Scorpion cu care a venit, patinam azi pe ninsoare la Brăila ca Surya Bonaly.
Chiar, pe jenți care au acum, pe ele, 275/50/R20, merg montate 265/45/R20? Mai aproape de Pantelimon unde găsesc un magazin online cu anvelope care să aibă și montaj?

O mentiune pentru cei de la Idea Leasing și Impuls Leasing (să trăiți, tov. Cezar), care s-au mișcat extrem de rapid și cu răbdare infinită. Și vreau să zic că, în sfârșit, am reușit să trăiesc vremurile în care leasingul mi-a zis ce acte am nevoie, eu am trimis actele, mi-au zis ok, se aprobă, mergi și ia-ți mașina. Doar atât.