Contul meu
Scris de Ștefan
Disclaimer:
Sunt profesor în învățământul preuniversitar din România. Tot ceea ce scriu este din experiența proprie. Cu toate acestea, o parte din lucrurile pe care le dezvălui nu mi s-au întâmplat direct mie, ci unor colegi. De asemenea, o parte din informații le am din contact indirect cu situațiile respective, sau le-am aflat de la colegii implicați. Iarăși, o parte din informații, cele care nu țin neapărat de activitatea profesorului, le am de la persoane care sunt/au fost directori de școală, sau de la personal didactic auxiliar (secretar, contabil, informatician, bibliotecar etc.).
A fost weekend. A fost weekend și îi promisesem lui Cetin că o să vin cu un episod nou, centrat pe povestea unei directoare de școală. Doar că numai la gândul că trebuie să-mi reamintesc și să retrăiesc experiențele pe care le-am avut în școala respectivă… mi s-a cam tăiat cheful și am decis că mai bine mă duc la oraș să-mi vizitez fiul care tocmai și-a luat o chirie împreună cu prietena lui. Nu regret nicio clipă alegerea, chiar dacă m-a costat un sfert de salariu.
O să încep cu o explicație pe care am pus-o și într-un comentariu la primul episod, dar zic că e mai bine să fie aici, mai vizibilă.
În România există mai multe sisteme de învățământ (preuniversitar, că ăsta e cel care ne roade cel mai tare). Și nu este vorba despre privat versus stat, sau teoretic versus tehnologic, sau general versus vocațional.
Nu. Eu vorbesc despre niște delimitări care nu există pe hârtie, niște diferențe nedocumentate nicăieri, dar care există și care schimbă orice discuție în momentul în care ești conștient de ele.
Urban versus rural. Cea mai mare diferență. Apoi, cu diferite grade, urban central versus urban periferic, comună mare versus sat mic, școală de elită versus școală obișnuită. Mă rog, poate că despre diferența dintre școlile de elită și celelalte s-a vorbit și se vorbește mult. Depinde și ce se vorbește.
Hai să începem cu asta din urmă, să vedem câteva aspecte care ne interesează și pe care nu le vezi dacă nu ești în interior. În primul rând, ceea ce este cel mai evident și care dă tonul unei școli de elită nu este selectarea elevilor (așa cum se vehiculează în societate prin media) ci selectarea corpului profesoral. În școlile de elită nu se pătrunde decât foarte greu. Da, este adevărat, trebuie să fii și bun, pe lângă pilele inerente de care ai nevoie. Odată ce ai un corp profesoral stabil (și bun), restul curge de la sine, părinții se vor bate ca să le ajungă copilul la școala aia și vei avea de unde să alegi copii buni care să pună în valoare ce știu profesorii respectivi, întreținând astfel un cerc al valorilor.
La capătul celălalt al spectrului, ai școala obișnuită, no-name, care are și ghinionul să fie la mama dracului, printr-o comună aflată la vreo sută de kilometri de cel mai apropiat oraș, și unde nu vrea nimeni să vină să profeseze decât dacă este deja localnic (adică stă undeva într-o rază de 15-20 km).
Gândiți-vă voi singuri cum se traduce asta. Dacă e prea complicat, hai că vă dau eu niște linii directoare: la școala de elită vei avea aceiași oameni în fiecare an, cu schimbările inerente la fiecare câțiva ani, când mai iese câte unul la pensie și este selectat un înlocuitor. În partea cealaltă, se poate întâmpla să ai ÎNTR-UN SINGUR AN doi profesori la aceeași materie. A venit la începutul anului că nu a avut altă variantă, apoi s-a eliberat un post undeva mai aproape de casă (de obicei prin concediu prenatal și ulterioare) și a fugit mâncând pământul. În cel mai fericit caz, se găsește cumva câte un calificat care să preia orele respective, fie și prin distribuirea lor la cei existenți deja în școală. De multe ori, asta nu este posibil, fie pentru că ceilalți au deja prea multe ore suplimentare, fie că nu le vor (nu pot fi obligați să le ia) și atunci intră în scenă necalificatul. Și asta nu este o situație chiar atât de rară cum ați fi tentați să credeți.
Hai să mai facem o comparație. Cea mare: urban versus rural. Și o să vorbesc despre ceva care, la prima vedere, o să vi se pară că nu are nicio legătură cu calitatea actului didactic. Structuri și forme de învățământ. Vedeți voi, la oraș lucrurile stau destul de simplu:
- Ai grădinița, cu program normal sau prelungit, cu o formă de învățământ, cel preșcolar. De obicei, o clădire. Ea este o entitate juridică, cu CIF, structură de conducere și de administrare.
- Ai clasica școală generală care, de cele mai multe ori, deține una-două clădiri (mai des una) și două forme de învățământ (primar și gimnazial). La fel, entitate juridică, CIF etc.
- Ai liceul, una-două clădiri, una, două sau trei forme de învățământ – liceal / profesional / postliceal. Entitate juridică etc.
- Uneori, și astea sunt cazuri izolate, care se găsesc mai mult în orașe mari, ai așa-numitele „colegii naționale”, care au mai multe forme de învățământ – de la primar până la liceal / postliceal.
Dincolo, în rural, se întâmplă următorul lucru: ai o entitate juridică în comună, care se numește „Liceul X” sau „Școala profesională X”. Doar că, ce să vezi, „Liceul X” se comportă în rural ca un colegiu național, înglobând toate formele de învățământ din comună, inclusiv toate școlile și grădinițele de orice fel din satele componente.
De ce e asta important? Pentru că se simte la funcționare. Fiecare entitate juridică are conducere asigurată de director / director adjunct, consiliu de administrație și aparat administrativ (aici e mai complicat de fapt, se împart în personal didactic auxiliar – secretariat, contabilitate, bibliotecă etc. și personal nedidactic – îngrijitori, muncitori, paznici etc.). Și în funcție de numărul de elevi înscriși (doar în funcție de asta!) poți avea unul, doi, trei directori adjuncți sau niciunul. Poți avea două, trei secretare sau doar una. Poți avea doi contabili sau doar unul. Pricepeți ideea.
Unde e buba? Imaginați-vă școala dintr-o comună mică, dar cu trei sau patru sate componente. Școală cu elevi puțini, dar care are toate formele de învățământ, de la grădiniță până la liceu / profesională. Un director (eventual și un adjunct), o secretară, un contabil, poate și un administrator de patrimoniu dacă au noroc. Ăștia trebuie să țină o școală care are câteva structuri, undeva pe la 70-80 de cadre didactice și o grămadă de probleme inerente unei astfel de „întreprinderi”.
Și contează foarte mult câte forme de învățământ are o școală pentru că totul se face separat. Secretariat, contabilitate… Sunt alte conturi, alte proceduri, alte raportări. Aceeași situație trebuie făcută de mai multe ori, câte una pe fiecare formă de învățământ. Calcule contabile separate. Raportări separate. Totul separat, înmulțit cu numărul de structuri de multe ori.
Și când se întâmplă asta, și se întâmplă în mare parte din țară, nimic nu va funcționa cum trebuie. Cred că n-ar trebui să mai explic că majoritatea posturilor astea de conducere și administrare sunt ocupate de oameni care nu doar că sunt incompetenți, dar sunt și indolenți iar, uneori, de-a dreptul hoți (se învârt mulți bani care pot fi furați în învățământ).
În condițiile astea, profesorii vor fi puși în situații absurde, în care vor trebui să se gândească mai mult la cum să fie siguri că secretara nu le-a greșit încadrarea și vor avea salariul greșit (dacă vor lua mai puțin decât ar trebui, nu vor recupera banii decât cu multă luptă și timp pierdut; dacă vor lua mai mult, li se vor reține foarte rapid în luna următoare celei în care se descoperă eroarea); vor trebui să fie foarte inventivi în ceea ce privește procurarea de materiale didactice de care au nevoie; vor avea foarte multe situații și hârtii de făcut pentru cele mai absurde raportări pe care le cer inspectoratele școlare… și așa mai departe.
Nu încerc să țin partea profesorilor. O să scriu în episoadele viitoare și de ce nu avem nicio șansă cu oamenii care sunt acum în sistem. Dar, chiar dacă am avea acum oameni cât de cât pregătiți și dedicați meseriei (da, e o meserie, bullshit-ul cu vocația funcționează în alte utopii), tot nu și-ar putea face treaba, pentru că trebuie să facă alte lucruri, doar ca să mențină în picioare șandramaua asta care se tot dărâmă pe zi ce trece.
Pe final, o să repet ce am mai spus, sub o formă sau alta: eu nu am soluții și nu sunt vreun merituos. Nu sunt nici măcar un exemplu pozitiv, sunt prea non-conformist și bagpulist ca să aduc într-adevăr vreo plus-valoare sistemului. Mă mulțumesc să fac ce știu că pot să fac astfel încât să nu distrug și mai mult materialul uman din fața mea în clasă. În rest, observ și eu ce se întâmplă în jurul meu și dau din gură acolo unde ascultă cineva.
P.S. N-am vorbit despre directoare, știu. Mai întâi să vorbim la modul general, ca să avem context, apoi o să-i vină rândul, promit. Și ei, și altora.
NOU
Buna dimineata la toata lumea. P-asta din poza a luat-o Georgică Blondu, un fost coleg de-al meu de la Stanford :))))) Adica stiti povestea v am mai spus :))))))))))
NOU
iar ai sechele cu Abramburica… of, of… măi,măi…
NOU
Din păcate în școlile de elită sunt acceptați toți copiii cu părinți potenți chiar daca sunt proști de bubuie, și apoi “susținuți” de profesori cu note bune pentru a menține media și statisticile sus. De ce? Pentru ca sa fie școală elitistă are nevoie de dotări și finanțe, asigurate direct sau indirect de acești părinți.
NOU
Da, există și această situație. Gândește-te că, totuși, astfel de loaze sunt doar un procent relativ mic, altfel nu s-ar justifica rezultatele cu promovabilitate apropiată de 100% și cu note foarte mari la evaluarea națională și bacalaureat. Și știu, se fraudează și examenele astea (mai greu, dar încă se poate), dar nu la un astfel de nivel. Cel puțin eu nu am auzit de așa ceva. Și să fraudezi ani la rând rezultate pentru o școală, cred că ar fi circulat informația măcar la nivel de zvon.
NOU
scolile de elita sunt tinute sus de rezultatele elevilor obtinute in urma investitiilor uriase in meditatii. aia cu profesorii speciali de la scoli de elita e o eroare sau o exagerare. se fac meditatii in dementa, se fac de cand intra copilul la scoala, se fac pentru ca sunt profesori care nu predau nimic, se fac pentru ca sunt profesori care predau doar olimpicilor si restul nu fac fata fara pregatire suplimentara etc
NOU
Școlile de elită au rezultate bune pentru că foarte mulți părinți își permit să asigure tone de meditații copiilor. Și ajung și copii buni și foarte buni care chiar merită notele alea. Cu susținerea profesorilor cu note mari eu știu că e exact invers, cu cât e școala mai de elită cu atât are minim 2-3 profesori superexigenți care terorizează copiii. Profesori bine pregătiți sau nu prea, după caz.
NOU
Fraților, nu țin să vă contrazic. Nu cunosc fenomenul școlilor de elită în profunzime. Sunt convins că aveți dreptate atunci când spuneți că acolo meditațiile sunt motorul evolutiv și cel care ține valorile ridicate.
Rețineți, totuși, că meditațiile alea se fac în majoritatea lor tot cu profesorii de la acele școli.
Aa, că nu-și fac profesorii treaba la școală și din cauza asta elevii trebuie să se mediteze, asta nu denotă că profesorii sunt slabi, ci doar ipocriți și jeguri puse pe câștig.
NOU
In Vest se fac meditatii? Sunt curios.
Daca nu se fac, e clar ca in Romania se predă prost. Sau programa e prea grea.
NOU
@S Nu am auzit pe nimeni dintre rudele și prietenii de afară să dea meditații copiilor. Dar și școala e din alt film
NOU
@Ioana Nu ai auzit de meditații în afară dar ele se fac totuși. Problema în afară este că sistemul este mai bine pus la punct iar noi că imigranți nu prea avem acces la școlile lor de elită, mare parte din ele private. Și cu siguranță dacă vrei să intri la o universitate de prestigiu nu este îndeajuns ce faci la școală. În plus, din ce am observat în UK, contează școală primară din care vii că să intri în școala generală/liceul pe care îl vrei și apoi în universitatea pe care o vrei. Se face apoi diferență la angajare dacă ai terminat o universitate oarecare din top 200 și dacă ai diploma de la una din top 10.
NOU
Care faceti copii peste 5-10 ani sa va ganditi sa-i dati la scoli private si sa strangeti cascaval. Scolile de cartier sunt deja varza, alea de la sate sunt praf pulbere fina. Au mai ramas scolile centrale dar si astea o sa ajunga varza in urmatorii ani. In paralel o sa se inmulteasca scolile private unde o sa fie o scoala normala si de bun simt. Nu vor fi scoli de olimpici dar vor fi scoli unde copiii invata in siguranta si aia care isi bat joc de ora sunt dati afara din scoala.
NOU
Tu ești un optimist. Și eu chiar sper ca ideea ta cu școli private din ce în ce mai multe să se materializeze.
Dar eu sunt sceptic. Și mai știu și câteva chestii.
Cum ar fi că la nivel de administrație națională (clasă politică, instituții ale statului, ministere etc.) nu se dorește asta – ar fi mai puțini bani de mânărit.
De asemenea, la nivelul societății și al potențialilor proprietari de școli private, zona rurală nu ar fi deloc atractivă.
Se va ajunge la un fel de echilibru ca cel pe care îl descrii în orașele mari și mijlocii. Restul țării va fi lăsat în paragina învățământului de stat care va fi și mai subfinanțat (inclusiv prin furt și administrare defectuoasă) și se va dărâma de tot în maxim 20-30 de ani.
NOU
Uookei… eu tot timpul am întrebări… și acu simt că am și pe cine întreba. Deși o să vi se pară pueril, vă rog puțină răbdare și îngăduință. Din mai multe direcții am auzit că directorii în instituțiile de învățământ sunt numiți politic și ăsta ar fi un lucru rău, ei atunci ce mama dracului lege sau ordonanță de urgență sau mai știu eu ce drăcovenie ar trebui dată că să schimbăm lucru ăsta. Idem pentru spitale. Pont pentru USR zic eu.
NOU
Aici e cu dus-întors. Conform legii, directorii sunt numiți pe posturi în urma unui concurs. Problema este că fie nu se prezintă suficienți oameni la concurs ca să se acopere posturile de directori, fie nu se iau notele de promovare. Și atunci inspectoratele numesc directori interimari (da, de cele mai multe ori pe criterii PCR), care pot rămâne interimari ani de zile atâta timp cât nu vine altcineva prin concurs pe postul respectiv.
Și mai este un aspect: sunt foarte multe cadre didactice care nu vor postul de director, chiar dacă ar avea competențele necesare, din cauză că nu e atractiv – salariu uneori mai mic decât dacă stai la catedră și ai și niște ore suplimentare, concediu mai puțin (vreo 20 vs. 62) și cu perioada stabilită de inspectorat, responsabilități mari și multe, lipsa instrumentelor de orice fel cu care să-ți faci treaba… Lista este foarte lungă.
NOU
Ca o mică picanterie legată de directoarea despre care tot o să povestesc eu la un moment dat, poate chiar cu nume și prenume, ea a venit ca interimar. Numirea asta se face până la încheierea anului școlar (31 august) sau până la organizarea unui nou concurs, whichever comes first. În anul următor s-a înscris la concurs, că e ambițioasă și vrea scaun de șef. În seria ei au mai fost câțiva candidați, neconcurenți – fiecare viza un alt post. S-a dat proba scrisă și, surpriză!, doamna a luat nota 4 și ceva. Cum nu se făcea să rămână fără coledzi, mă-nțelegi, vorba lu’ nenea Iancu, s-a anulat concursul și s-a dat din nou, ca să nu rămână fata repetentă. De data asta a reușit să ia 7-le sau 8-ul de rigoare și a reușit să-și pună imensul cur pe scaunul râvnit.
NOU
Este o discrepanță foarte mare între salariile inspectorilor și cele ale directorilor discrepanță mărită de cumulul de responsabilități și atribuțiuni. Rezolvare ar fi bonus pt directori tăiere din salariile inspectorilor. Ideea care am vrut să o punctez este că atâta timp cât directorii vor fi lachei politici nu există nici o șansă de ieșire din hazna.
NOU
“În partea cealaltă, se poate întâmpla să ai ÎNTR-UN SINGUR AN doi profesori la aceeași materie.”
Se intampla nasoale din astea si la scolile/liceele de elita, daca profesorul are destule pile.
NOU
@Ștefan Am observat că te-ai axat pe doi poli: pe școlile de elită și școlile rurale, situate departe de centrele urbane. Cei doi poli nu sunt reprezentativi pentru învățământul din România. Ce vreau să spun este că grosul elevilor din ciclul primar și gimnazial învață la școlile de cartier din orașe.
Bunăoară, la exemplul tău cu directoarea și concursul, am două exemple recente (unul chiar la școala unde învață copiii mei) de directori care au obținut punctaje mici în urma concursurilor și locul lor a fost ocupat de oameni care sunt clădiți din alt aluat. Nu este vorba în niciunul din cazuri despre școli de elită, ci de școli normale de cartier, cu bune și rele.
Sugestia mea este să încerci să structurezi episoadele pe aspecte care sunt valabile în unitățile obișnuite de învățământ, așa cum le cunosc majoritatea cititorilor. Altfel concluziile pe care le vor desprinde cititorii neavizați pot fi denaturate. Ar fi bine să le povestești despre cum se titularizează profesorii pe posturi, despre cum se scot posturile la concurs, despre fenomenul mobilității personalului didactic, despre cauzele lipsei personalului calificat pentru anumite materii, despre profesorii suplinitori, despre pregătirea pedagogică a cadrelor didactice, despre norma didactică, despre salarii etc.
Abia așa vor putea înțeleagă mai bine situația și cei care nu au contact cu învățământul decât din poziția de părinte.
NOU
Mulțumesc pentru sugestii. O să vorbesc și despre lucrurile astea.
Încerc să fac textele ceva mai scurte și să vorbesc despre câte unul-două aspecte pe rând.
Da, știu că școlile de elită nu sunt reprezentative pentru sistem. Despre școlile din mediul rural, te-aș contrazice. Ele sunt foarte multe și, chiar dacă o școală de la sat are mai puțini elevi decât o școală de cartier, câștigă la reprezentare pur și simplu prin forța brută a numerelor.
Și vreau să vorbesc despre ele tocmai prin prisma faptului că suspectez eu că cititorii lui Cetin sunt mai mult din urban și nu cunosc și ruda de la țară a învățământului.
P.S. De foarte multe ori, școala de la sat are de vreo 2 ori mai mulți elevi decât o școală obișnuită din oraș – vezi explicația din articol.
NOU
Da, școlile rurale sunt foarte multe, dar nu ne raportăm la numărul de școli, ci la numărul de elevi care învață în ele. Uite o statistică de la Ministerul Educației, care arată că în rural învață aproximativ 1 milion de elevi, iar în urban aproximativ 2 milioane. www.siiir.edu.ro/carto/#/statistici
Nu vreau să se înțeleagă că mediul rural nu contează. Ideea este că problemele din mediul rural nu sunt aceleași cu cele din mediul urban. Valabil și invers, pentru cazurile fericite: dacă ar veni și ar povesti un profesor de la Ciugud și cititorii ar extrapola experiențele lui la întregul mediu rural, iarăși ar trage concluzii greșite.
NOU
recunosc, cand am citit comentariul tau aseara eram WTF vorbeste omul asta, nu are cum?! dupa care am cautat si eu. surpriza, desi suntem o tara eminamente agrara, cu populatie majoritar rurala, totusi cei mai multi elevi sunt in orase. Explicatia?
NOU
Populatia rurala imbatranita?
NOU
Am văzut în satul bunicilor că localnicii își duc copiii la școală la oraș. Este vorba despre o distanță de 15 km. S-au unit mai multe familii, ca să împartă costurile și îi duc cu mașina prin rotație. Cred că și asta ar putea fi una dintre explicații. Cine are posibilitatea materială, face pe dracul în patru să îi ofere o șansă mai bună copilului.
NOU
Legat de ciudatenia cu numarul de elevi mai putini in rural decat in urban explicatiile cred ca ar fi:
– o parte din ruralul periferic urbanului invata la oras
– ruralul este preponderent format din scoli gimnaziale, arareori mai apare cate un liceu si ala doar in comunele foarte mari (sau care obisnuiau sa fie mari).
– cea mai mare parte a absolventilor de gimnaziu din rural fac liceul la oras (naveta) sau renunta la studii.
NOU
Recunosc că m-a frământat câteva zile imaginea asta cu doar 1 milion în rural și dublu în urban. Și nu înțelegeam cum se poate ca raportările oficiale să fie astea. Sunt greșite? Sunt umflate? Chiar e țara asta altfel decât o vedem?
Apoi mi-a picat fisa. Nu avem contextul. Orice raportare statistică, dacă nu o pui în corelație cu datele folosite, poate să dea rezultate (aparent) greșite. Nu, cifrele nu sunt greșite, dar hai să vedem un pic ce se întâmplă la bază, acolo unde sunt datele primare.
– O parte (semnificativă, zic eu) din satele românești sunt parte componentă a unor orașe. Sigur știți asta. Școlile din satele alea, deși au toate condițiile de școală rurală, apar în statistici ca aparținând de urban.
– Există destul de multe “orașe” în țară cu 4.000 – 8.000 de locuitori, care nu sunt altceva decât niște comune cu sate aparținătoare. Evident, școlile de acolo, sunt “urbane”. Condițiile? Păi, na… ca la țară, că atunci când ai 5.000 de locuitori (caz real de “oraș” în care am locuit), bugetul local e doar cu puțin de tot mai mare decât al comunei de la 15 km distanță, tot cu 5.000 de locuitori.
Iată, două situații (pe care le-am identificat eu; or mai fi și altele, nu știu) care explică o parte din discrepanța numerelor.
NOU
@Stefan
Sa zicem ca sunt un ITrist care intentioneaza sa se lase de meserie in 5-10 ani (45-50). Cam are ar fi sansele sa ma “retrag” in invatamant. Nu luam in discutie subiectul financiar. Ma gandesc ca materiile vizate ar fi mate, fizica, informatica/TIC. Am fost olimpic pa vremuri si inca mai pot sa predau/rezolv probleme de mate de gimnaziu pentru copiii mei.
– Din ce-am citit mi-e neclar daca pot preda mate/fizica (am terminat Automatica si am modulul pedagogic).
– Logic pare greu sa intri in partea de mate pentru ca se fac meditatii si banuiesc ca sunt destui doritori de extra-venit care sa nu ma agreeze ca si concurent. Dar nu cred ca sunt prea multi doritori sa predea fizica – info mai ales la nivel de gimnaziu. Am dreptate?
– Dptdv unde e mai rewarding sa predai: gimnaziu sau liceu?
– Care ar fi pasii de urmat? Ma duc la usa directorului: “Boss! N-aveti p-acilea nevoie de un preduitor de fizica?”
– Scopul demersului asta ar fi sa o las mai moale pentru ca in ritmul asta nu prind pensia si nu vreau sa stau sa fac laba la birou pe post de presse papier. Apoi as vrea sa pot sa dau inapoi ceva catre comunitate. Nici eu n-am fost singur pe drumul meu si-am avut destui profi care m-au ajutat si poate cu ajutorul marelui compilator din cer poate pot si eu sa ajut pe altii. In ultimul rand n-as vrea sa ma ramolesc stand acasa, prefer sa fiu activ, sa pun mintea la contributie, dar intr-un mod mai light fara sa ma culc seara cu problema si sa ma trezesc dimineata cu solutia.
NOU
Cam târziu răspund, dar sper să ajute. Nu știu cât de bine pot să-ți răspund la toate întrebările, dar încerc. Măcar la unele cred că te pot îndruma către locurile unde vei găsi răspunsuri.
– Dacă ai modulul psiho-pedagogic (vezi că sunt două nivele, îți trebuie și nivelul 2 ca să poți preda la liceu) este foarte bine – vei fi plătit ca și calificat. Indiferent de specializare, dacă nu ai modulul psiho-pedagogic făcut nu poți fi încadrat decât ca necalificat.
– Despre ce poți preda cu Automatica nu știu să-ți spun foarte clar. Sigur-sigur poți preda informatică și T.I.C. Este foarte posibil să poți și matematică sau fizică. Cel mai simplu ar fi să te duci la un inspectorat școlar și să încerci să vorbești fie cu un inspector pentru managementul resurselor umane, fie cu unul din inspectorii de specialitate pe matematică sau fizică. Oricum, din ce mai știu eu, cu matematica din facultățile de profil tehnic poți preda la clase cu profil tehnologic, pentru teoretic îți trebuie tot facultate de ramură teoretică. Nu știu ce se întâmplă la gimnaziu. Cum spuneam: inspectorat – acolo găsești răspunsuri mai clare.
– Da, în general pe partea de matematică este mai mare bătaie pe posturi. Ca și pe română. Ai intuit bine, meditații. Pe fizică, în momentul de față este penurie de profesori calificați în sistem. Ca și pe chimie sau pe TIC. Pe informatică este tricky – asta nu se face decât la clase cu profil teoretic și nu sunt chiar așa multe posturi. Reține că este diferență între informatică și TIC ca materii – prima este materie de specialitate (de obicei la liceu), a doua este de trunchi comun (așa se numesc materiile pe care le studiază toți) și începe de la clasa a V-a.
– Unde e mai rewarding să predai depinde de mai mulți factori. Tipul de personalitate și caracterul tău, felul în care te raportezi la copii, tipul de elevi din școala sau clasele respective… Ca să-ți dau exemplul meu, eu am lucrat câțiva ani într-o zonă din țară unde la liceu îmi plăcea foarte mult (copii mai deschiși, interesați să învețe lucruri, care citeau, erau implicați în viața socială etc.) iar la gimnaziu simțeam că nu reușesc să relaționez cu ei – eram pe lungimi de undă diferite. În zona în care sunt acum (capete diferite ale țării) îmi place mai mult la gimnaziu; cei de la liceu sunt efectiv niște mici adulți abrutizați care nu au în cap nimic altceva decât “școala vieții”, manele, păcănele, combinații, învărteli, alcool, nicio perspectivă de viitor, niciun interes pentru ce vor face anul viitor – trec efectiv prin viață lăsându-se duși de curent. Și un individualism feroce, tradus în “nu doar să-mi fie mie bine, dar să le fie rău celor care nu sunt lângă mine”. Ambele zone rurale, ambele defavorizate economic, școli asemănătoare ca structură și profil.
– Pașii de urmat – începi cu inspectoratul. De-acolo se fac și desfac ițele angajărilor în sistem.
NOU
Saru-mana bossule! 😛
Multumesc frumos de sfaturi si de idei. Pentru mine asta e un plan pe termen lung, dar inteleg ca primul pas e la inspectorat sa vad unde si la ce ma pot incadra.