# Fragmente din cultura liceului românesc
Liceul este perioada în care observațiile despre lume devin mai ascuțite, iar realitățile cotidiene se transformă în subiecte de conversație și dezbatere. Adolescenții găsesc umor în comportamentele adulților – cum ar fi momentul când un bărbat devine ridicol fără să și-o dea seama – și se întreabă cu seriozitate ce se întâmplă cu țara, indignaţi la fiecare creștere de impozite.
Există o nostalgie ciudată pentru o Românie pe care, în fapt, nu au trăit-o pe deplin, ideea unui trecut mai ordonat „când eram o țară serioasă". Insomniile și anxietatea sunt moneda comună a conversațiilor târzii pe rețele sociale, iar referințele culturale – de la mitul adidașilor de piele până la gluma cu țiganul din poveștile bunicilor – plutesc în aer ca o limbă comună pe care nu ai cum s-o eviți.
Peisajul liceului românesc este construit din amintiri despre oamenii care au dispărut, despre cum profesorii teaches English-ul lor dubios, și din melancolia unei generații care presimte că copilăria a fost mai inocentă decât crede ea acum.
