14.12.2023

Să vină doamna Steer, să ne explice mecanismele

Credeați că Oliviile și Piersicuțele și restul de vaci antivacciniste nu vor avea efect în lumea reală? Credeați că ele sunt doar acolo, undeva, într-un neant intangibil, de unde nu ne pot afecta? Iată, de fapt pot. Copii nevaccinați, pentru că nu e nevoie de vaccin, iar vaccinul […]
23.09.2023

Medicii de la Marius Nasta sunt doar excepții

Atunci când clovnii politici vor accepta, public, că românia, în general, are o cangrenă, un cancer generalizat în rândul personalului medical, abia atunci se va putea încerca începerea unei operațiuni de deratizare, cu legislație dedicată mitei, care să scoată, pentru totdeauna, din sistem, tumorile maligne care sunt acum răspândite peste tot. Pentru că, acum, […]
07.08.2023

românia, țara lui N-a avut zile

Încă o operă de artă a ucigașilor din sănătate.Documentul, consultat de News.ro, arată că, în data de 31.07.2023, în jurul orelor 17:45 s-a prezentat în cadrul serviciului CPU Băneasa (jud. Constanţa), o pacientă în vârstă de 75 ani, cu boli cardiovasculare asociate, diabet zaharat decompensat, neoplazie mamară, afecţiuni neurodegenerative şi bronhopneumonie cu dificultăţi […]
04.08.2023

Un ajutor, cât de mic, pentru David

Ca o paranteză înainte de, din ce știu eu, există un sistem prin care statul poate deconta costurile acestea, acel formular 51 sau cât era. Dacă este cineva familiarizat cu sistemul, vă rog explicați-l, poate fi un ajutor nesperat.Bună Cetin,Știu că în mod obișnuit nu publici așa ceva, deși ai făcut și rare și notabile […]
08.06.2023

Întotdeauna culegi ceea ce semeni. Dacă nu ești pirat

M-am abținut să îmi dau cu părerea despre greva profesorilor, în primul rând pentru că sunt biasat, urând cu patimă guvernul, președintele și, în general clasa politică. În plus, consider că toată lumea ar trebui să fie alături de profesori, pentru că ei sunt cei ce ne educă copiii, majoritar. Restul v-ați pus mâna-n cur […]
30.01.2023

Mai multă toleranță zero, cu comentarii

A apărut între timp bijuteria asta. (Mersi VanHers @ ArhiChat)Modelul ăsta e întâlnit peste tot când o gașcă de japițe 100% încearcă să explice niște aranjamente, manevre sau ciupeli. Așa reacționează paraziții când sunt deranjați.Se începe cu iubirea de dreptate și un articol de lege, apoi se mai mănâncă niște căcat. Abrupt, apare […]
20.01.2023

Am mărit salariile medicilor ca să le fie bine

Şefa Secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost reţinută în urma unui flagrant organizat de poliţişti şi procurori, pentru luare de mită. Ea a primit în mod repetat de la pacienţii blonavi de cancer sau de la apropiaţii acestora sume cuprinse între 50 de lei şi 50 de euro, dar […]
10.01.2023

Cine plătește pentru furturile din timpul COVID?

Am scris o grămadă de texte în perioada covidului, pe temă. Am scris de furturi, de decizii politice luate pentru a susține jecmănirea tip OK Medical, am scris despre măgăriile cu măști, cu plata a milioane de vaccinuri care au expirat sau inutile, gen Asta Zeneca. Și eu sunt doar o mică entitate într-un […]
25.11.2022

Dar cu cercetarea Covid cum mai stãm?

Admirând ce se întâmplă în China ziele astea, cu reizbucnirea epidemiei (știi cum e, când vaccinezi 1.5 miliarde cu vaccin facut dupa urechea lui Xi Ping, mai greut cu eficienta, dar ai plan la hectar. Mergeți să vă faceți doza 5, merităefortul) și mă întrebam și eu, ca omul. În afară de vaccinul care bagă […]
07.11.2022

Fizica nu doare: Imagistica cu rezonanță magnetică (RMN)

Sunt absolut convinsă că nu ați mai dormit noaptea de dorul fizicii, și cine sunt eu să vă iau bucuria științei? Am poftă să vă povestesc ce se întâmplă în corpul nostru atunci când facem un examen RMN.  RMN vine de la rezonanță magnetică nucleară, dar pentru că poporetul când a auzit de nuclear a guițat că […]
01.10.2022

Atacul Lymanului, prin ochii unui soldat ucrainean

11.45 O coloană rusească, transportând focoase nucleare, a fost văzută la Rostov. https://arhi.fra1.digitaloceanspaces.com/1ukraina/IMG_4414.MP4Only a few mins here. Ran out of ammo and backed off south. Am a bit traumatized and need some sleep. I have no idea what is going on except we engaged a lot of elements headed to Kreminna. They have to be […]
27.09.2022

Șpaga, ca și ura, e în suflet, vagi prieteni

Acum deja destul de mulți ani, toți plângeam pe umărul medicilor români, care, sărmanii, erau obligați să ia șpagă, pentru că salariile erau mizerabile. Ceea ce e adevărat, nu poți cere cuiva să se concentreze să îți salveze viața dacă el se gândește de unde cumpără gâturi de pui diseară să facă o tocăniță proteică. Fraieri […]
27.07.2022

Să ne pregătim de COVID, dar fără panică

Se apropie toamna, începe iar circul cu Vai, ne năpădește covidul, să mai plătim câteva zeci de milioane la OK Medical și alte șmenării de genul, pentru teste, ca să ținem boala sub control, să vină măștile pentru care a fost condamnat tipul de la UNIFARM, să ne salveze viețile la popor! E ok să avem […]
25.03.2022

Când sunt suficienți bani?

Potrivit sursei citate, în data de 3 martie, „inculpatul, medic în cadrul Institutului Oncologic București, a pretins suma de 9.500 de lei, cuantum pe care l-a redus apoi la suma de 6.000 de lei, pentru a realiza o intervenție chirurgicală în cadrul unității medicale menționate, sumă pe care a primit-o de la martora denunțătoare la […]
14.03.2022

OK Medical, deșeurile sistemului medical românesc

Mizerabilii ăștia, care au profitat de pe urma covidului la maxim și au contribuit decisiv la mișcarea antivax din românia, pentru că testarea e mai profitabilă decât vaccinarea, au realizat că costă prea mult ajutatul grautuit al oamenilor. Și, fiind, desigur, niște jeguri, s-au gândit că e ok să dea vina pe bogații ucraineni care […]