Arhi Arhi 05.01.2024

O floare si doi gradinari sau amara aromă a florilor de cireș

Nu știu neapărat cum să încep acest text. L-am rugat pe Arhi să mi-l corecteze, cât de cât, pentru că nu mai stau demult în România, îmi e greu să îmi aduc aminte formulări și cuvinte, deși încă nu vorbesc cu they/them când e vorba de o singură persoană. Sunt o persoană (32/F) destul de […]
Arhi Arhi 03.01.2024

Și unde v-ați petrecut revelionul și cum?

La noi s-a petrecut tradițional, clasic, după ce ne-am întors de afară, mai ales că, fiind ziua Lunei pe 1 ianuarie, atmosfera este de relativă lejeră înmormântare, ceea ce o înțeleg perfect, că și eu mă simt la fel de ziua mea, cu singura diferență că ea este tânără și foarte frumoasă, iar eu […]
Arhi Arhi 12.12.2023

Arhi, nu am cumpărat Pompierul, nu am bani

Am tot primit comentariul acesta, legat de cartea mea (nu, nu am scris nimic la cealaltă, de atunci, din varii motive de prostcrastinație) Așa că, dacă tot e decembrie și sunt cadouri și alea, până la finalul lunii, Pompierul se vinde cu 3.99 euro. Adică vreo 19 lei, un sfert de shaorma de la Dristor. […]
Arhi Arhi 06.11.2023

Episodul 5 – Amestecate

Scris de Ștefan Episoadele 1, 2, 3, 4 A fost vacanță. O săptămână între module. În total, nouă zile. Nouă zile care erau programate pentru „mine”: să ascult muzică, să mă uit la filme, să citesc, să fac în general lucrurile pe care am chef să le fac în momentul acela, nu pe […]
Arhi Arhi 27.10.2023

Cine a vrut copii, sa ii crească

Înainte de orice, aș vrea să știți că acest post e citit de soția mea, i-am scris lui Arhi cu aprobarea ei, pentru a vedea și alte opinii, nebiasate de legături cu noi. Suntem doi străini de pe internet, eu M/35, ea F/30. Suntem căsătoriți de 4 ani. Și avem un copil de 2 luni. Aici este […]
Arhi Arhi 22.09.2023

De ce nu-mi vedeți postările pe facebook

Poate erați curioși de ce nu vedeți postările mele în feed. Simplu, iată, sunt focusat pe chestii civice, vaccinarea anti covid și mă mai iau și de alte lucruri sensibile. Am o istorie de violuri multiple, scriu clickbait, bănuiesc că pozele cu fii-mea sunt alea tip clickbait și, ce e mai grav, îl impersonez pe […]
Arhi Arhi 15.08.2023

Românii irosesc mancarea si de aia mor copii in Africa

Dacă e ceva ce mă scoate din sărite major este fariseismul acesta de tip woke. Nu mai bea suc cu paiul, paiele poluează. Schimbă-ți mașina anual, funcție de noile standarde euro. Ia-ți electrică. Sortează gunoiul, pentru ca un băiat deștept să nu trebuiască să angajeze țigani oameni la muncă pe groapa de gunoi,să vină gata […]
Arhi Arhi 19.07.2023

A.I.-ul derivativ nu este chiar inteligență artificială

Mereu m-am gândit că toate avertismentele astea ale unor diverși potentați cu bani, despre cum VAI, A.I. NE VA DISTRUGE, TREBUIE SĂ INTRODUCEM REGLEMENTĂRI DRASTICE, SĂ INTERZICEM DEZVOLTAREA, sunt doar un mod de a face reclamă variilor inteligențe artificiale care au apărut în ultimele luni ca ciupercile după ploaie și de a mai face niște […]
Arhi Arhi 28.05.2023

Cele şapte luni ale lui Maali Almeida

Bună, tuturor, Eu sunt doamna Paula, vecină de bloc cu Arhi, Cetin, sau „măi, nebunule”, cum îi spunem noi pe aici pentru că pune muzică tare în timpul slujbei de la biserică şi găureşte cu drujba sâmbăta dimineaţa la 7, şi nu putem şi noi, vecinele, să bârfim liniştite. Arhi e cumsecade cu mine, îmi face şi […]
Arhi Arhi 29.03.2023

tu unde iti mai faci ITP-ul

Scris de der cu scuzele de rigoare pentru intruziune, ma prezint, anacronic, cu urmatroarea piesa. ITP-ul – al doilea RCA al zilelor noastre Ca un mandru posesor de cazan cu vechime certa care justifica ITP anual, caut – si de cele mai multe ori si gasesc – cate o dugheana care imi prelungeste, legal, dreptul de a ma […]
Arhi Arhi 02.03.2023

De unde să îmi iau tricouri la fel de mișto precum Arhi

Bine, precum cele pe care le poartă Arhi, dar merge și așa, să știți. Pentru că mulți dintre voi m-au întrebat (nu, serios, nu e ca la marinfluenceri, chiar m-au întrebat :))) ) de unde îmi iau tricourile minunate pe care le […]
Arhi Arhi 12.12.2022

Textul lui Mirel

Scris de Mirel Salut Cetin, am promis un text, acum multe luni in urma, daca poate fi publicat, n-ai decat. Disclaimer!,- in textul de mai jos, foarte probabil veți întâlni o serie de greșeli pe care mi le asum, dat fiind faptul ca nu am nici prea multa scoală, sunt plecat de 23 de ani di România […]
Arhi Arhi 09.12.2022

Reacții la Familia e cea pe care ți-o construiești

Scris de Diana Nițulescu Ai mei nu vor ști niciodată cât rău mi-au făcut. Încă am coșmaruri. Deși dorm legat noaptea, mă trezesc epuizată. Mă chinuie comportamentul de nemernic al tatălui biologic, cum o tortura pe mama, infidelitățile, violența, minciunile lui. Azi noapte am visat din nou cum o scoteam din mâinile lui după ce stătea […]
Arhi Arhi 11.11.2022

Fiți puternice, a început Black Friday la Finestore! Și niște vouchere de la bătrânul Arhi

Câștigătorii codurilor sunt Bogdan, Mandea Saracu și Nemesis. Codurile sunt valabile pana pe 31.12.2022. Mailul lui Bogdan nu e valabil si efectiv nu am cum sa dau de el. Daca pana luni nu se schimba ceva, dam codul altcuiva. Mâncarea e fudulie, băutura-i temelie. Sau în fine, orice ar fi, dacă nu ai […]
Arhi Arhi 06.10.2022

Orci luand decizia corectă de a nu deveni fertilizator în Ucraina și predându-se cu tot cu tanc

22.32 Atunci cand vodafone iti tine spatele orice ar fi 21.00 Cum sunt antrenati recrutii rusi Se pare că ideea de a înființa o linie dedicată pentru soldații ruși care se predau și de a oferi o recompensă babană pentru aparatură chiar are succes, peste 2000 de ruși sărind pârleazul.
Arhi Arhi 01.10.2022

Atacul Lymanului, prin ochii unui soldat ucrainean

11.45 O coloană rusească, transportând focoase nucleare, a fost văzută la Rostov. https://arhi.fra1.digitaloceanspaces.com/1ukraina/IMG_4414.MP4 Only a few mins here. Ran out of ammo and backed off south. Am a bit traumatized and need some sleep. I have no idea what is going on except we engaged a lot of elements headed to Kreminna. They have to be […]
Arhi Arhi 30.09.2022

Ce efect are decizia de astăzi a lui Putin

18.52 Funny cum idiotii utili sunt primii care se grabesc sa vada ce periculoasa e decizia lui Putin. Muie ma. 18.27 Armata mizdii 18.21 Mor prietenii ruși înainte de a ajunge pe front și nu îi bagă nimeni în seamă. https://arhi.fra1.digitaloceanspaces.com/1ukraina/video_2022-09-30_17-21-09.mp4 Pro-Kremlin #Russia|n blogger Vladlen Tatarsky in the Kremlin Grand Hall adds his commentary after Putin's speech: "We'll […]
Arhi Arhi 29.09.2022

Kind reminder pentru Cătălin Striblea

În primul rând, nu îmi vine să cred că EU trebuie să îl apăr pe Bromania și, tangențial, dreptul la liberă exprimare. Deci Bromania face un film. O idioțenie, ofcors, ca orice altă “producție” de-ale lui. Dar, în film, se strecoară un moment de geniu, inspirat de reclamele Fidbec iz fifti. Dialog: Care e faza asta cu […]