Cele şapte luni ale lui Maali Almeida

Bună, tuturor,

Eu sunt doamna Paula, vecină de bloc cu Arhi, Cetin, sau „măi, nebunule”, cum îi spunem noi pe aici pentru că pune muzică tare în timpul slujbei de la biserică şi găureşte cu drujba sâmbăta dimineaţa la 7, şi nu putem şi noi, vecinele, să bârfim liniştite.

Arhi e cumsecade cu mine, îmi face şi mie cumpărăturile când merge cu maşina la Metro, şi atunci, eu îi mai primesc coletele de la branduri când e plecat în călătorii. De-aia e bine să ai blog, primeşti multe chestii gratis de la toată lumea. Poate că ar trebui să-mi fac şi eu blog, şi dacă-mi fac, aştept toţi producătorii locali de zarzavat, legume, pui fără chimicale şi ouă de ţară să dea cu PR-ul la doamna Paula.

Săptămâna asta, lui Arhi i-au venit nişte scrisori de la unchiu-su miliardar care a murit în Nigeria şi-i lasă 456 de miliarde de euro moştenire, nişte tigăi pe care am hotărât să le păstrez eu, că el are 456 de miliarde de euro să-şi tot cumpere tigăi din ele, şi ieri i-a ajuns şi o carte. Tot n-aveam ce citi, am zis să o citesc eu. Când a auzit Arhi, s-a supărat pe mine că i-am violentat corespondenţa şi a zis că dacă tot i-am dezvirginat ţipla de pe carte, să scriu despre ea.

Cartea se intitulează Cele şapte luni ale lui Maali Almeida de Shehan Karunatilaka (îi vom zice Boomshakalaka dacă mai apare în discuţie că mamaie e bătrână şi nu reţine nume lungi). Coperta e foarte frumos colorată. Aş şi păstra-o, că face ambient superb cu peştele de pe televizor. Practic, e o poveste care se referă la o perioadă foarte tulbure din Sri Lanka, un război civil care s-a purtat din 1983 şi până în 2009 între mai multe facţiuni care e urau de moarte. Şi când baba voastră zice că se urau de moarte, se referă la sensul propriu: se căsăpeau ziua în amiaza mare, cetăţenii pe care unii sau alţii îi credeau periculoşi se pomeneau subit în fundul unui lac, sau masacraţi în alte moduri de-astea creative, şi nici măcar ştabii nu erau în siguranţă, pentru că locul era plin de tot soiul de adunături rebele pe care nu i-au tras mamele de urechi în copilărie când ar fi trebuit.

Cică e genul de pată pe istoria ţării despre care lumea de acolo nu prea vorbeşte. Aşa cum evită nemţii subiectul Holocaust şi Rusia cam orice subiect care-i vizează pe vecinii direcţi. Boomshakalaka ăsta a cam avut un curaj de kamikaze când a scris-o. Dar faptul că a abordat un subiect atât de delicat l-a şi făcut bestseller în Asia, unde lumea ştie de povestea asta.

Personajul, Maali Almeida, e o curvă de om. Dar e o curvă simpatică; are un stil de a povesti tot ce i se întâmplă cu atât de mult umor şi cu conştiinţa deplină a faptului că e o curvă de om, încât te amorezezi din prima. Bine, lui mamaie i-au plăcut băieţii răi de când era mică, dar asta e altă discuţie. La 74 de ani, ar trebui să vă scriu aici despre colivă şi parastase, nu despre hăndrălăii din Constanţa.

Şi da, aş putea să aduc o colivă şi pentru cartea asta, pentru că se deschide cu o scenă la coadă, cam cum stătea mamaie la lapte, când era tânără şi cu ochii după hăndrălăi. Dar coada din carte e la ghişeele pentru lumea cealaltă, şi toţi cei de la coadă au murit din diverse motive, iar funcţionara e cam la fel de simpatică, cum era japiţa aia securistă de vânzătoare de la lapte în vremurile de altădată. Maali al nostru nu prea înţelege ce caută el acolo, pentru că are treabă şi ultima amintire era cu el vesel la un cazinou. La început crede că e drogat, pentru că, printre altele, face şi de-astea. Dar se pare că nu. E chiar mort. Un citat pe coperta din spate spune că scriitorul a vrut să dea şi morţilor din război un punct de vedere, şi mamaie apreciază tare că nu a ales un mort din ăla falnic şi nobil, să ne plictisească cu cugetări despre patrie şi frumuseţea sacrificiului, ci o curvă de om. Pentru că aşa, povestea combină toate nenorocirile războiului cu un ton delicios şi plin de umor, cam cum aveau hăndrălăii care o vrăjeau pe mamaie când era şi ea tânără şi pofticioasă.

Maali Almeida e fotograf. Dar pentru că e o curvă de om, nu lucrează doar cu una din părţile implicate în război, ci cu toate cinci, dacă e plătit. Cam cum făcea şi mamaie în tinereţe. Faptul că Maali s-a încurcat cu toţi înseamnă că are poveşti cu toţi, şi poveştile alea te cam fac să leşini de râs, pentru că unii sunt mai ticăloşi, mai javre şi mai lepre decât alţii, dar prin umorul lui Maali, situaţiile devin foarte amuzante.

Şi tot pentru că s-a încurcat cu toţi, toţi au motive să se simtă trădaţi şi să-i dea stingerea, de aceea, are treabă: să facă pe detectivul şi să descopere cine l-a omorât. Apoi, să-şi ajute prietenii să nu moară şi ei, chestie care, în perioada aia, se putea întâmpla foarte uşor şi din motive absolut ridicole. Evident că treaba nu merge simplu, că se complică birocratic, pentru că mama ticăloşilor, şi reali şi din viaţa de apoi, e mereu gravidă. Cam cum a fost şi mamaie în tinereţe, noroc cu o vecină bătrână care… Dar să lăsăm asta acum.

Nu vreau să mă lungesc mai mult. Noi, babele, avem limbariţă multă şi tindem să devenim obositoare. Cartea i-a fost trimisă lui Arhi de cei de la Bookzone şi o găsiţi aici. Doar atât: l-a ucis omul la care chiar nu v-aţi fi aşteptat şi din cel mai ridicol motiv. Pentru că asta e, în dragoste şi în război, totul e posibil.

Vă pupă mamaie. Arhi, sper că mă ierţi că ţi-am violentat corespondenţa, e tot ce mai violentez şi eu la cei 74 de ani ai mei, când numai vântul mi-o mai ridică…