Maia Sandu susține unirea Moldovei cu românia

Maia Sandu susține unirea Moldovei cu românia

Maia Sandu: Pactul Ribbentrop–Molotov a trasat linii prin mijlocul unor naţiuni, prin familii, prin vieţi care nu au avut niciun cuvânt de spus. Ceea ce este astăzi Republica Moldova a fost rupt din România

Acum vreo 10 ani scriam despre Maia Sandu, femeia pe care o considera capabilă să îl dea jos pe mizerabilul rusofil Igor Dodon și să schimbe traiectoria rusă a Moldovei.

Iată, 10 ani mai târziu, nu regret, dimpotrivă, pot spune că, poate, ne aflăm într-un moment Alexandru Ioan Cuza și poate am putea examina posibilitatea legală ca Maia să poată candida și la președinția româniei și să vedem ce iese după aia.

Sigur, există acea majoritate rusă din Moldova, adusă în locul moldovenilor trimiși la moarte, în Siberia, de către Stalin și Hrusciov, dar poate există o soluție, zic și poate cei care sunt în Moldova de maxim 2 generații să nu aibă drept de vot la un eventual referendum. Sau dacă sunt atât de pro ruși, să fie și ei urcați în vagoane de tren și expediați în Siberia, cum au fost cei ale căror case și ale căror pământuri le-au ocupat și acum se declară mândri găgăuzi și ce kkt de sălbăticii mai au acolo.

Dar, până una alta, Maia Sandu nu dezamăgește și se mișcă incredibil pentru un președinte de stat mic.
Între timp, Nicușor se duce cu sete spre statutul de Klaus Johannis 2.

14 COMENTARII

  1. nea_zapada

    Si eu credeam bălării d-astea cu unirea înainte să lucrez în RM. Unioniştii sunt foarte puțini, majoritari sunt independentiştii, pro-rassia pe locul doi. Ultimele două categorii ori ne urăsc cu patimă, ori ne (măcar) detestă.
    Chiar nu avem nevoie acum de cai troieni, avem destui călinopiteci pe cap. Başca banii de trebuie băgați în infrastructură ca să-i aducem măcar pe fundul prăpastiei, acolo unde suntem noi. Ei nici acolo nu sunt.

    1. absolut corect, e o directie nu doar imposibila politic dar si economic, social, riscanta strategic, etc.

      ce e de retinut este resursa politica Maia Sandu care e 10 clase peste majoritates covarsitoare a miticilor care fac umbra pamantului degeaba prin politica damboviteana.

    2. Fix așa ! Să stea la ei acolo .

    3. @Tom dă-mi și mie exemplu de om politic născut în București. Celor născuți în București nu le place politica, că e curvă!

    4. Cica Ciolacu ar fi 100% bucurestean dupa locul nasterii. Si ce i-a mai placut!

      La fel Nasui, Sosoaca, Piedone, Burduja, Gorghiu, dintre cei actuali. Dintre fosti sunt nume sonore: Nastase7case, Motocicleanu, Roman, Diaconescu, Aurescu, si-or mai fi si altii.

      Doi, termenul de “mitici” desi 100% nascut in Bucuresti de “tata” Caragiale, s-a extins istoric la toti regatenii (printre care ma numar, cu modestie).

      Ori, acest bazin s-a dovedit “tremendously and very strongly fertile” pentru politica romaneasca de aici provenind majoritatea celor care au lasat tara pe butuci.

  2. Ca declaratie suna bine dar smecherii si combinatorii de peste Prut, ca banuiesc ca sunt si la ei ar fi deacord sa se subordoneze lui Grindeanu, Bolojan, Kelem, Simion, Fritz?

  3. “Se duce cu sete”
    Am râs amar…
    E deja acolo.

  4. “Între timp, Nicușor se duce cu sete spre statutul de Klaus Johannis 2.”

    Tru’.

  5. Cam tîrziu pentru metoda lui Vitautas Landsberghis, nu mai poți arunca acum rusofilii peste gard. Singura variantă e cea a lui Băsescu, dați-le burse și pașapoarte românești să vadă cum e lumea din vest și timpul lucrează în favoarea tinerilor.

  6. Un foarte mishteaux podcast pe tema asta, al lui Cosmin Popa. Recomand!! www.youtube.com/watch?v=QzlIaH0xGoc

  7. Majoritatea românilor nu vor unirea cu Moldova, majoritatea moldovenilor nu vor unirea cu România. Rușii și-au făcut treaba ca să nu se poată o Românie Mare.

    1. la ce ne trebuie noua sa ne traga aia in jos cu saracie, rusofilie si moldovenism. sa nu mai vorbim de fantastica gagauzie cu trupe rusesti, trupe care ar ajunge stationate pe teritoriu NATO in caz de.
      lor nu le trebuie unire nici atata, aia rusofili se uita dincolo, aia rusofobi ii intereseaza numai sa-si primeasca pasaportul romanesc sa poata pleca mai departe in vest.

    2. cum zice colegul motanes

  8. Unirea pare a fi singura lor șansă de a intra în UE, fiindcă, în formatul actual, la pachet cu Ucraina, e greu de crezut că vor fi acceptați. Neputând să livreze aderarea, PAS și Maia Sandu, care, da, este o politiciană mult peste ce avem noi, încearcă să mute discuția pe unire, dar pentru asta ai nevoie de un plan din partea României, pe lângă declarații pompoase cu frații noștri și altele.
    Cel mai ușor lucru, părerea mea, ar fi încercarea de decuplare de Ucraina, dar e greu de crezut că conducătorii politici externi de la noi pot face asta și, după, să forțeze aderarea așa. Să nu uităm cât ne-a luat nouă să intrăm în Schengen cu actuala conducere politica.

ADAUGA COMENTARIU

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam