La bunicul meu, în Mitocu-Dragomirnei, când ninge, apăi ninge. Adică la modul curtea se nivelează cu casa, gen 3 metri de zăpadă. Iar oamenii sapă tunele prin zăpadă, pentu că animalele din gospodărie nu se pot baza pe pompieri să vină să le dezgroape, șura nu trimite fânul prin teleportare, fântâna tot cu sistemul bielă-manivelă funcționează.

Și știți care e faza? În viața mea nu l-am auzit pe bunicu plângându-se că trebuie să dea zăpada la o parte și cerând imperios intervenția autorităților.

Priviți cu atenție. Doamna din satul CĂPĂȚÂNEȘTI DE BUZĂU nu poate ieși din curte, să meargă la magazin, pentru că nimeni nu i-a făcut cărare, prin drumul cu 20 de centimetri strat de zăpadă.

Desigur, nici unul din gospodarii căpățânoși nu a ieșit să își dea zăpada la o parte din poartă și astfel să degaje din șosea. NICIUNUL. Dar au în schimb internet și timp să se plângă pe facebook.

Acum plec, mă duc să fac o reclamație la primărie, pentru că am curățat eu strada din fața casei mele, de zăpadă și nu am așteptat să vină un greder să curețe, deși am plătit impozite. Și la fel au făcut și vecinii mei. Și strada noastră e curată. Complet.
Nemernicii.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.