A mai trecut un an în care am ignorat Eurovizionul și uitam complet, dacă nu îmi aducea aminte Vasile de el, care a scris Vasile o recenzie la melodiile alea de mori de râs, se cunoaște condeiul ăla bun și exersat, dublat de acel talent pe care îl găsești rarisim. Anyway. Am […]
Din când în când, pe rețelele sociale, voiajează o poveste de religioși, despre cum a ars casa uneia extrem de credincioase, credincioasă care a ars și ea împreună cu casa, dar ce să vezi, la capul patului era biblia credincioasei, care a scăpat neatinsă. Mare putere dumnezeiască! Evident, se ignoră faptul că doamna […]
Acum ceva vreme, vorbeam cu un fost amic și îi zic să îi dau cadou o chestie pe care dorea să și-o cumpere. Eu o aveam acasă, nu mă costa nimic, decât să o dau giveaway, mai bine o dau unui cunoscut. Da, bine, uraaa, te sun mâine dimineață când ajung în oraș […]
Aș vrea să fie clar de la început, nu am văzut filmul Dont look up, nici nu intenționez să îl văd, tot ce scriu aici se bazează pe trailer și pe operele complete ale autorilor de facebook. Cumva, undeva alaltăieri, pe seară, a început nebunia. Toată lumea îndemna pe toată lumea să vadă […]
Mulți dintre voi nu realizează ce binecuvântare este că au acces liber la muzică, oriunde se întorc, în zeci de aplicații, streaminguri, radiouri normale și online, sute și mii de surse de muzică nouă, pe care o poți pune fără să se repete o perioadă de mai multe vieți de om. Știți ce […]
Anul ăsta sărbătorim 86 de ani de la nașterea lui Sorin Titel, în cinstea lui, azi o poveste din viitorul absurd. În primul rând, slavă mielului preasfânt Cetin carele a zămislit puhoiul lui de oameni virili și femei neprihănite ce te ajută la strâmtorare. Am povestit acum câteva zile, am avut nevoie […]
Ieri a fost ANPC și pe la Mega Image. Vedeți aici ce magazine, ce au găsit și ce sancțiuni au dat. Eu am penelit pozele de la ei, le consider bun public, sunt făcute de un angajat al statului în exercițiul funcțiunii. Aaaanyway. În ultimele zile a fost desfășurată o acțiune în forță […]
Contrar opiniei publice protocroniste, deși trăim departe de țară și ni se face dor de-acasă, naționalismul nu s-a lipit de noi. Dar, puțin acolo, o sămânță de român tot a rămas – că deh – îl scoți pe român din România, dar pe România n-o scoți din român. Așa că ne-am “botezat” cei […]
Suntem în plină furtună cu Marele Alb – despre care, sincer, când am auzit am crezut că e o rasă de porc. În fine, azi o poveste cu business și credință. Nu dau sfaturi de business că Cetin plătește puțin pe cuvânt publicat iar de religie n-am ce să zic că sunt fiu […]
Am fost vineri să îmi fac ITP-ul la mașină, pentru că, dintr-o eroare, a aflat nevastă-mea că e expirat, din greșeală, tocmai din August. Bine, glumesc, pur și simplu am uitat, mereu uit să îmi pun reminder pentru asta, chiar și acum am uitat. Problema de care m-am lovit au fost două. Prima […]
Anii 33-500 AD: Creștinismul a început ca o sectă a iudaismului și a așa a rămas până a ajuns la Roma După moartea și învierea lui Iisus Hristos în anul 33, cei 11 12 apostoli s-au răspândit prin Europa, Africa și Asia, ca să propăvăduiască cuvintele Mântuitorului. Unul dintre ei a ajuns și […]
Parcă v-am mai zis despre ultima mea măsea scoasă de o paricopitată de gen feminin, care trecuse, cel mai probabil, prin facultate, ca gâsca prin apă sau ardeleanca prin carne și nu a fost în stare să îmi omoare nervul, așa că a decis să îmi scoată măseaua, care era, altfel, perfect sănătoasă. […]
S-a dus vara, băi nene, și n-am apucat să ajung la nudiste anul ăsta. M-a dus coana Tanța cu tot cu soacră la mama gaia, în Noua Zeelandă – și-acuma… (înghit de emoție) … stați un pic… nici nu pot să vă povestesc… că mă podidesc lacrimile… acuma soacră-mea… … era să moară […]
Și ca să încheiem apoteotic discuțiile despre sex din prima zi după concediu, cred că nu prea se dă atenție suficientă și de către partea noastră, a celor considerați deschiși și relaxați în privința identității sexuale și care nu ne ghidăm viața după niște legi făcute acum 2000 de ani pentru […]
Scris de Dumi Fratele vostru basarabean (cooohh, coooogghhh – (SIC!)) a ieșit și el din anii ’90. În limba contemporanilor, și-a redobândit cetățenia română după 4 ani de la depunerea dosarului (prin legea aia faină când un politician avea nevoie de voturi). Din ăștia 4 ani, cam 1.5 ani de […]
Nu știu cum v-a fost vouă în 2020, dar pe mine m-a prins pandemia fix în țara cu cele mai urâte femei din lume: Olanda. Faza e că dacă ați vedea cum cască o olandeză pe stradă de zici că face Palpatine vocalize, nu cred că ați mai supraviețui. Iar eu îl aveam […]
Am primit săptămâna trecută o amenințare prin poștă, nici acuma nu știu ce să fac… Presimțeam că e ceva nasol, că eu nici facturile nu le primesc tipărite. Ultima oară când am primit ceva la plic m-am însurat. Și oricum, atunci era normal să primești plicuri. Era pe vremea când internetul abia încolțea, […]
La cat scuipa jucătorii, dupa 90 de minute au toti share de ADN unul pe celalalt mai rau decat la 3some in 22. Dupa ce am vazut Franta – Elvetia, Germania – Anglia e ca Voluntari – Chiajna. Englezii simuleaza de zici ca sunt toti Cristiano Ronaldo. De fiecare data cand ma uit […]
Bine, e un fel de râsu plânsu mid-yearul ăsta, având în vedere că, azi dimineață, am fost trezit din somn de o ploaie în asemenea hal de am zis că îmi sparge obloanele. Asta e, mergem înainte. Și dacă tot suntem aici, prietenii noștri de la cdkdeals vin cu această […]