articol scris de dumi, #sănsăi într-o altă viață!

Aveam ideea acestui articol de ceva timp. Era pierdut undeva prin ciorne. Era planificat după alegeri, dar pornind de la un context diferit. Apoi, a apărut articolul d-lui Arhi care zice simplu că, „Moldovenii nu mai au un comunist jegos drept președinte„. În comentarii, unii au luat-o pe arătură zicând chestii despre moldoveni, cât de înapoiați sunt și, cineva sa încumetat să compare România anului 2011/2012 cu o Elveție în raportul R.M. – RO. Înțeleg excesul de patriotism în acest caz, chiar dacă este ușor exagerat.

Venind cu ai mei 2 bănuți în comentarii și cu o părere ușor diferită, discuția a devenit și mai dusă în extreme. Cum am primit o invitație (auto-invitație într-un fel) pentru un articol pe această temă, acesta este rezultatul. Voi aborda ceva politică, ceva istorie, un pic de geografie și câteva păreri și experiențe personale, finalul cărora l-ați citit pentru prima dată în comentariile amintite.

De ce a te defini ca „basarabean” este o formă a sindromului Stockholm. Și nu are un semn de întrebare, pentru că nu este una. Este o afirmație și o observație personală.

Sunt pregătit să-mi iau multe m///i. În cantități industriale, cum ar zice un filosof contemporan. De la basarabeni (sic!), de la moldoveni și de la români. Chiar de la unii unioniști și de la cei mai înverșunați patrioți (din ambele părți).

Părere despre alegerile actuale și politica (inexistentă) de la Chișinău

Pentru că articolul inițial a fost despre alegeri și rezultatul acestora, două mențiuni cu părerea mea despre ele.

  1. În febra victoriei și schimbării, când toată lumea se bucură și se felicită reciproc, cetățeanul trebuie să țină minte cel mai important element al democrației:
    Votul – în esență – este dreptul la protest!
    p.s. Până se potolește spuma de la șampanie, să ne bucurăm, căci mici sunt bucuriile vieții. După, să revenim cu picioarele pe pământ. Cele mai entuziasmate schimbări vin și cu cele mai mari dezamăgiri. Cu părere de rău, Republica Moldova știe asta (pentru cei mai curioși este despre accensiunea și dispariția practică a PLDM-ului din politică). A mai trăit asta!
    p.p.s. „În natură nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă”. (Antoine-Laurent de Lavoisier) (asta o fi un acces de inteligență, că nu-mi dau seama. a fost e chestie de moment).
  2. Asta e ultima și cel mai bun prieten (imaginar bineînțeles) se potolește.
    Stau trei din ei (toți imaginari) la povești. Care mai de care cu păreri:
    – Mai(a) așa….
    – Mai (a) așa…
    ….
    al treilea tace și nu zice nimic! Primul nu mai are răbdare și întreabă:
    – Mă, tu de ce nu Mai(a) zici nimic?
    – Apoi stau și mă gândesc… Țineți minte un lucru bine în minte acum! Dacă puteți, scrieți-l cu roșu (sic!) undeva și cu MAJUSCULE, ca să vadă tot poporul!
    „Votul ăsta a fost pentru o bună parte din alegători nu PRO-Maia, dar ANTI-IgorNicalaevici”, așa că, mai ușor cu pianul pe scări. Și mai ales, țineți minte asta pentru alegerile parlamentare. Indiferent că vor fi anticipate sau la termen!”

Acestea au fost 2 postări pe fb și cu asta s-au terminat pentru mine alegerile prezidențiale.

Încă o părerea personală și nu prea populară. Republica Moldova nu a avut de la independență o clasă politică educată. Prin partide s-au tot perindat mici sau mari afaceriști sau interpușii acestora. De fapt, aici intervine și partea nepopulară din părere. Singurul politician-lider a fost fostul președinte comunist Vladimir Voronin. El își dădea seama cum funcționează politica și dedesubturile ei. Restul au fost politicieni-carismatici care dispar mai repede ce influencerii din online.

Și apropo, o chestie importantă despre alegerile actuale. Funcția de președinte în actuala Constituție a R.M. este nesemnificativă. Fără o majoritate în Parlament președintele are mai mult un rol decorativ. Iar în acest context, miza adevărată pentru aceste alegeri este boost-ul necesar partidelor din spatele candidaților pentru alegerile parlamentare care urmează.

Câteva cuvinte despre mine

Am crescut și copilărit la 41 de km de frontiera R.M.-R.O. Mai exact, de punctul de trecere Albița. 41 de km pe drum național, că, dacă o luăm prin câmpii să fie cam 20 de km sau poate chiar mai puțin.

În zona asta vorbitori înverșunați de limba rusă nu prea sunt. Singura tangență cu limba rusă a fost că am învățat-o în școală. Din clasa a 5-a până în a 8-a, că așa era programa școlară. Pe lângă ele, am făcut franceză și engleză. Deci, să fim clari! Până am terminat liceul nu am simțit o presiune că cineva și-a propus să mă „convertească” la ideologia lui Marx și Engels, prost aplicată de la ei încoace de unele guverne. În alte zone sunt mulți vorbitori de rusă, unii chiar înverșunați, dar contextul e ușor diferit.

După liceu, au urmat 4 ani de capitală. Aici mi-am dat seama de dihotomia dintre vorbitorii de limbă rusă și cei de română (cei care vorbesc limba moldovenească să meargă cu succes în țara lor, dacă or găsi-o). Când unul îi zice celuilalt „vă rugăm să vorbiți în limba de stat”, primește înapoi un usturător „gavarite pojalusta na celoveciskom iazîke”, care în traducere liberă ar însemna „vorbiți vă rog într-o limbă omenească”. Lupta asta crâncenă vine dintr-o normă constituțională. În Constituție, norma prevede că limba de stat este moldovenească. Chiar dacă Curtea Constituțională a stabilit ulterior, prin interpretarea oficială, că limba vorbită este română, mai sunt unii care încă se înverșunează să vorbească moldovenească. Spor lor, ce să zic!

Tot aici au început primele mele observații și antipatii față de „sunt basarabean”. Chiar dacă mi-am dat seama de asta mult mai târziu.

N-am o problemă cu rușii sau cu limba rusă, dar prima formă de protest a fost anume în direcția asta. Sper că cei care au ajuns prin Chișinău, au văzut Piața Centrală. Acolo obișnuiam să-mi fac o bună parte din cumpărături. Și criteriul era foarte simplu:

-Bună ziua. Ce preț aveți la kg de mere?
-Zdraste! Tridțîti lei!
-Mulțumesc. Să aveți o zi bună!

Și îmi vedeam mai departe de treabă. De multe ori nu trebuie să complici prea tare lucrurile simple. Asta, în contextul în care sunt „utilizator independent” în limba rusă. Citesc, scriu și vorbesc liber în limba rusă, chiar dacă mai am mici lacune de gramatică.

Un mic context pentru „sunt basarabean”

Când apare în discuție „sunt basarabean”, istoria intervine cu date importante:

  1. 28 mai 1812 – prima anexare prin Tratatul de la București. Are loc anexarea la Imperiul Rus și ținutul primește numele de Basarabia;
  2. 5 martie 1918 – Tratatul de la Buftea. În același an are loc Marea Unire;
  3. 23 august 1939 – Pactul Molotov-Ribbentrop. Basarabia este trecută în secret în zona de influență sovietică. În 26 iunie 1940 ca urmare a ultimatumului de 24 de ore dat de U.R.S.S. României, cea din urmă cedează Basarabia. În 2 august al aceluiași an apare Republica Sovietică Socialistă Moldovenească;
  4. 31 august 1991 – ca urmare a mișcărilor de eliberare națională și căderea fostului bloc comunist apare pe harta politică și geografică statul independent Republica Moldova. (pentru mai multe informații este wikipedia).

În tot acest amalgam tumultos apare la un moment dat Transnistria. Un conflict-satelit creat special de U.R.S.S. pentru a menține influența politică și strategică în zonă. A fost un modus operandi la căderea U.R.S.S.-ului. Astfel de exemple mai sunt: Abhazia și Osetia, Nagorno-Karabah, iar recent Crimeea și Donbas.

În acest schimb de administrații, pentru a modifica partea etnică a populației, au fost mutați oamenii cu miile, în tot fostul teritoriu al URSS. După care, au schimbat manualele din școli, au deportat o bună parte din intelectuali și au introdus alfabetul chirilic. Am găsit câteva cărți din care au învățat părinții – not bad, not terrible.

Îi înțeleg pe rușii care au venit forțat aici! Îi înțeleg pe cei care sunt nostalgici după vremurile când erau tineri și puternici. Dar, nu îi pot înțelege pe cei cu „sunt basarabean”! Adică aș putea să-i înțeleg, dar să fie născuți înainte de Marea Unire. În schimb, spor să găsiți pe cineva.

De ce sunt văzuți rău românii peste Prut?

Aici nu am neapărat o certitudine. E mai mult o presupunere care circulă de la cei mai bătrâni. Și anume, armata!

Întrebați-vă ce făceau buneii sau părinții voștri (depinde ce vârstă aveți), dacă au făcut armata, ce făceau soldații când treceau Prutul? Că poveștile de peste Prut duc cu ele întâmplări familiale. Așa, un bocanc frățesc în maxilar, dintr-o dragoste paternă față de frățiorul mai mic (să ne înțelegem – nici soldații ruși nu erau exemplari).

Unii sunt nemulțumiți că România a cedat fără luptă și mult prea ușor acest teritoriu.

În tot acest context discuția se duce spre Unire. Și cum de puține ori am avut un cuvânt decisiv (că mișcări și vise au tot fost) de spus în această problemă ca stat, am să repet comentariul meu de la articolul inițial a d-lui Arhi:

„R.M. a fost odată RO. Acuma nu e decât visul umed al nostalgicilor. O unire este posibilă doar în contextul unor evenimente regionale sau mondiale care ar configura harta teritorială în zonă. Până atunci vise tati. Vise.
În altă ordine de idei, faza amuzantă este că ziceți că moldovenii vor buletin doar pentru a zburda prin Europa. Amuzant este că vin de la acei cetățeni patrioți țara cărora are cea mai mare rată la emigrație din Europa.
p.s. Trebuie să ne vedem lungul nasului, după să comentăm de alții. cum sunt moldoveni de rahat, așa sunt și români de rahat. nu etnia te definește, dar „la ce mănânci”. Dacă moldovenii și românii au ceva în comun, este faptul că încă gândesc în clieșee.
p.p.s. Moldovean cu 7 ani de studii în România și cu acordul și binevoința d-lui Arhi poate o să vină și un articol „de ce a te defini basarabean este o formă a sindromului Stockholm” scris de un moldovean. Până atunci să fim noi sănătoși”. (link) (singura rectificare: 5 ani de studii, nu 7).

Personal am obosit de această discuție despre Unire. Dintr-un ideal al unui popor, a ajuns „o mâță moartă aruncată în grădina vecinului”. Și poate din acest motiv există un procent considerabil din populația R.M. care vor liniște și independență. Vor să fie gospodari la ei în ogradă.

Și cel mai puternic argument contra Unirii sunt afacerile. Ortodoxe sau mai puțin ortodoxe – frontiera dintre cele două țări a permis și încă permite multora să se îmbogățească. Grosolan și nejustificat! De la muritori de rând care trec ilegal țigări, la proxenetism organizat pentru politicienii de la București.

În altă ordine de idei, Unirea rămâne un laitmotiv de curtoazie diplomatică și o invitație la vot, atunci când este cazul. Oriunde este discuția despre Unire sau RM vs RO apare o poliloghie itnerminabilă și neproductivă. Se pare că trebuie să trecem peste asta și să nu mai cârcotăm unii contra altora din auzite. De ambele părți sunt ascunse schelete în dulap, deci ar trebuie să avem grijă de ele. Cum ar fi să înceapă de aici Unirea?

Tinerii sunt putătorii virusului „sunt basarabean” ca o formă a sindromului Stockholm

Până a ajunge la studii în România am mai auzit pe alocuri „sunt basarabean”, dar nu cu atâta ardoare cât am auzit-o peste Prut, în partea României.

Ca să înțelegeți de unde observația asta. Republica Moldova ca stat independent este mai mare cu un an decât mine. Generația mea, practic, ar trebuie să se debaraseze de „sunt basarabean”. Însă, dacă te uiți la studenții care merg la studii în România, toate asociațiile acestora au în denumire „basarabean” sau „basarabeni”. Asta, deși programul prin care au mers la studii în România zice „admitere români de pretutindeni„. (păcat că în Republica Moldova nu există un program analog pentru românii din România. Nu că s-ar înghesui lumea la admitere – dar măcar așa, simplu, din recunoștință și cochetare diplomatică).

Atunci cum vine asta: „admitere români de pretutindeni”, iar asociațiile de studenți veniți din R.M. sunt pline cu „sunt basarabean”.

Este unul din motivele principale pentru care nici nu am făcut parte din una. Am văzut în 5 ani de studii identificarea cu „sunt basarabean” mai mult decât în 22 de ani trăiți în Republica Moldova.

Așa mi-am dat seama că „sunt basarabean” este o formă a sindromului Stockholm. E ca situația unei soții bătute crunt de soț, iar la întrebarea „de ce nu pleci?” răspunde foarte lucid „dacă-l iubesc, cum să-l las?”. Evident, în contextul „sunt basarabean” sunt mai multe variabile, dar schimbarea parcă ar trebui să pornească de la generația tânără. Mai ales că, primii copii ai statului independent R.M. ajung la vârsta în care își fac o casă, o familie, se interesează de politică și vor să schimbe ceva. Dar ce folos, dacă istoria are memorie scurtă și primează interesele pe termen scurt?

Eu mai cred într-o bună administrare politică la Chișinău. Dar nu mai mult de 10/15 ani, când generația mea va fi suficient de matură politic pentru a lua decizii cu verticalitate și nu din oportunism și interes de partid. Dacă în 10/15 ani nu se va schimba nimic în discursul politic și în faptele celor de la guvernare (primii politicieni crescuți de la zero într-o independență tumultoasă), vom putea spune că statul acesta este pierdut.

Ce suntem acuma? Nici cu românii, nici cu rușii și nici independenți! Care s-au debarasat de „sunt basarabean” – fie sunt prin România, fie sunt unioniști extremi. Dar care ar fi sensul la „sunt basarabean”, dacă de el ar depinde cetățenia română? E clar că, schimbarea începe de la noi și de multe ori ține de atitudine! Cum ar fi ca asociațiile de studenți să fie primele care se leapădă de „sunt basarabean”. Asta ar fi cu adevărat o declarație de dragoste!

V-am cam săturat cu termenul „context” în acest articol. Dar țineți minte un lucru de la un „basarabean” (ultimul sic!) care a protestat când a fost catalogat așa.

Informația mereu este utilă, însă adevărata ei valoare este dată de context.

Vă mulțumesc!