Anul ăsta sărbătorim 86 de ani de la nașterea lui Sorin Titel, în cinstea lui, azi o poveste din viitorul absurd.
În primul rând, slavă mielului preasfânt Cetin carele a zămislit puhoiul lui de oameni virili și femei neprihănite ce te ajută la strâmtorare.
Am povestit acum câteva zile, am avut nevoie de o cremă care nu se găsește prin America, iar o fată tare de treabă de-aici, de pe blog, m-a ajutat, fie-i numele lăudat, așa să pățiți și voi.
Și pentru că n-aveam o metodă de transport imediată am decis să apelez la curierul agenției.

Sun la operatoare și zic:
– Bună, dă-mi și mie curierul pe București, România.
Îmi răspunde una de ziceai că ține-un cui în priză, era să-mi spargă urechea.
– A PIERDUT BANII!
– Ce bani, doamnă?
– A, nu sunteți de la disa? că mie așa îmi apare…
– Ba da, dar eu încă nu i-am dat niciun ban… Cum i-a pierdut înainte să-i dau?
– Stați un pic.
(stau, cântă melodia, rod o unghie, în sfârșit revine)
– AUZIȚI?
– Inițial da, dar depărtați puțin receptorul.
– Să știți că l-au dat afară, vă face ramburs prin cec săptămâna viitoare.
– Doamnă, zic, eu nu i-am dat niciun ban, ce ramburs?
(iar mă pune pe pauză, cântă melodia, rod altă unghie, revine nervoasă)
– Localizăm pachetul, AȘTEPTAȚI…
– Dar n-am trimis, doamnă, niciu… (pauză, melodie, rod și unghiile de la picioare, revine cu glas duios de mierlă)
– Să știți că pachetul e-n siguranță.
(uatdăfac?!)
– Bun doamnă, păi de ce nu spuneți așa de la început, că îmi făceam griji…
– Notați ză traching nambăr: șapte șapte, doi doi, unu trei…
A închis.

Băi, zic, poate am sunat în viitor, asta deja știa ce-o să se întâmple cu pachetul meu, ce prost am fost, măcar o întrebam de numerele la loto.
Ce fac acuma, la cine să apelez?
A vrut coana Tanța să zică ceva de strălucitul ei neam cu reprezentantul de seamă Florinel, noroc că le am cu viitorul, sun la un fost vecin.
Pățit cu voci de cuie-n priză, pun telefonul pe speaker la o distanță sigură.
Coana Tanța pe lângă mine.
– Să trăiască Romario, ce faci băbăiete?
(răspunde în șoaptă)
– Auzi mă, cu crema aia mă dau eu sau se dă ea?
Altu’ cu déjà vu… E clar, am prins viitorul.
– Romario tată, zi repede până nu pierd legătura, a murit Iliescu?
– Hî?!
– E lasă, zi cu crema…
– Bănică, tu ești mă?
– Nu, zic, sunt fostul tău vecin, nea Ilie.
– Aaa, păi zi bre așa, că-mi apare cu număr de Spania.
– E America…
– Cum?! Nu mai ești în Spania?
– Romario, ia de-aicea două palme că pe urmă le pierd, eu su…
(intervine coana Tanța cu voce de operatoare)
– E ILIE, FOSTUL TĂU VECIN!
– Ce voce ai bre, zici că ești Trăistariu, nu te-am recunoscut…
(fac semn la coana Tanța, tornero cu spatele că mă faci să râd)
– Credeam că nu mă mai ții minte…
– Aaa, cum să nu bre…
– Și ziceai ceva de-o cremă, ce cremă?
– Eee, nuuu… de-aia bre… hai că acuma mă faci să…
– Păi zi mă Romario, ce cremă?
– Hai bre, mi-a trimis Bănică din Spania, am crezut c-a sunat el, ai și matale pe-acolo p’in America, e de-aia de crescut, mă-nțelegi? Dai cu ea și-ți crește. (face-o pauză pentru efect) Adică mie nu-mi trebuie că o am mare, da’ eram curios, nu știu cum să fac…
– Vrei să-ți arăt la telefon?
– A, nu bre, da’ nu știu cum e mai bine, mă dau eu sau se dă ea?
La care coana Tanța cu voce de Trăistariu:
– Păi Romario, mamă, dacă o ai mare, eu zic să se dea ea, să se mai adâncească.

Hai toate bune și la mai mare!
Viitor frumos să aveți!