Acesta e mesajul pe care i l-am dat fetei mele, după ce au pierdut finala Ligii Campionilor la junioare, de la Budapesta.
În general, nu scriu despre viața copiilor mei, pentru că am interzis, nu am voie să le citez conturile de social media, să vorbesc, să le pun poze, pentru că mi-e frică, mai ales acum, când sunt mai mari decât mine.
Dar azi nu o să mă abțin, cu toate riscurile, pentru că echipa fetei mele, CSM București, a jucat finala EHF Champions League la junioare și a pierdut, după o luptă de mi-a stat pulsul, cu repriză de prelungire în care am plecat în bucătărie și am tocat pătrunjel, pentru că nu am mai rezistat.
Inițial voiam să scriu despre jurnaliștii care, la interviul de ieri cu senioarele CSM, care au pierdut, sau, în fine, unii dintre jurnaliști, erau ocupați să etaleze școala de presă a lui Ovidiu Ioanițoaia, scormonind după gunoi, în loc să discute despre sport, despre ce s-a întâmplat pe teren, despre viitorul jucătoarelor, despre viitorul echipei.
Știți ce mi-a schimbat ideea și m-a făcut să scriu doar rândurile de față?
Antrenorul fetei mele, Alex Moise, de la CSM București.
Era repriza a doua. O luptă epuizantă, multe goluri luate, un joc foarte fizic, unguroaicele se apărau de zici că apărau Transilvania, om la om, umăr la umăr, uneori chiar violent. Time out cerut de antrenor și mă așteptam să țipe la ele, să le zică ceva de rău.
Doar că nu. Le-a zis ceva despre tactica de joc, le-a îmbărbătat și le-a zis, în timp ce le trimitea pe teren, BUCURAȚI-VĂ DE HANDBAL! Mie, ca spectator, mi-a schimbat, pur și simplu optica prin care priveam partida și m-a făcut să mă bucur altfel de joc, de faptul că acolo, undeva, era și copilul meu, prin tribune, brambura și băiatul meu, eram toți fericiți, sănătoși și ne bucuram de un joc.
Da, domnule Moise, ne-am bucurat de handbal. Mulțumim că ne-ați dus acolo.
În rest, o să mai auziți de Maria Antonescu, Maria Petrache, Maria Sprâncenatu, Alexia Chiru, Raisa Stanciu, Mara Iliescu, Bianca Zabuliche sau Aisha Ametcea.
Ne vedem la anul, mai puternici!
Viata de tata de sportiv talentat si performant nu e deloc usoara. Dar asta e esenta, enjoy the game. Bravo lor, trofeele se uita, prietenia si lupta impreuna, nu. Felicitari !
La finala europeana in orice sport de echipa este o foarte mare perfomanta in sine.Ca pierzi sau castigi depinde si de noroc, dar drumul pana acolo clar arata ca ai meritat sa joci acea finala.Mult succes pe mai departe!
Congrats Aisha!
E cea mai emotionanta postare a ta de cand sunt zilnic pe site-ul asta (undeva 2007-2008). Felicitari din suflet! Hai Romania!
În liceu aveam o colega de clasa handbalista. Adusa de la Hunedoara la Oltchim. Era cât mine de mare si era plina de vânătăi in genunchi si coate. Daca îți f…a o palma, te lasă lat. Noroc ca avea o mișcare circulara a bratului si puteai eschiva.
Sper ca handbalistele din ziua de astăzi au protecții mai bune…
Felicitări si primaria/ministerul sa sară cu banu’!