Meth, Cox, Cristale, Speed, Diazepam, Alprazolam Voi începe acest articol fix cum nu-i place lui Cetin și conține și câteva englezisme pe care dacă nu le acceptați … scroll away. Totul a început într-o seară frumoasă de iulie. Soarele și Luna se tachinau pe cer, păsărelele cântau în pomii înmiresmați, iar din depărtare […]
Mă seacă formularea asta cu Oligarhi, care face o diferențiere, mă-nțelegi, între bogații rusiei și ceilalți, pentru că, vezi mata, ăia sunt bogați pentru că au furat de la ruși, pe când ceilalți nu au furat. De la ruși. Voiam să îmi iau asta de pe suflet. Probabil ați văzut cele două sinucideri […]
Dacă erați curioși ce mai face gripa sau covidul meu, amavut 2 zile in care am simtit doar gusturile tari, nimic între, nu mai simțeam mentolul din Heets și erau tare scârboase. Problema pe care o avem, și eu, și Luna, este că ne e imposibil să ne concentrăm la ceva. Până și […]
Acum două zile mă trezesc și mă dureau niște locuri din cap de parcă aveam bube în locurile alea, la atingere, desi nu simțeam mare lucru. Mke, Costele, ai ajuns la vârsta la care, dacă nu te doare ceva când te trezești, înseamnă că ești mort. Iată, sunt viu. A trecut ziua, pe […]
Mizerabilii ăștia, care au profitat de pe urma covidului la maxim și au contribuit decisiv la mișcarea antivax din românia, pentru că testarea e mai profitabilă decât vaccinarea, au realizat că costă prea mult ajutatul grautuit al oamenilor. Și, fiind, desigur, niște jeguri, s-au gândit că e ok să dea vina pe bogații […]
De diseară, de la ora 00, s-a terminat starea de alertă în românia. Am citit pe diagonală, numai chef de ghibirdicii români nu aveam chef, așa că nu știu dacă s-a terminat și cu masca în interior, marea problemă care freca la icre pe toată lumea, dar oricum, important e că s-a terminat. […]
Sau cât e, nici nu mai știu, am renunțat să număr ieri, când m-am prăbușit în pat și am dormit somn fără vise. Nu prea mai am vreo urmă de optimism, e evident că acolo se transformă totul într-un măcel al civililor și, în afară de ajutorul cu arme, nimeni nu dorește să […]
Vocea este a lui Vasile Vlașin, de la asociația Părinți salvatori. Ungaria, în continuare, blochează intrarea refugiaților, prin diverse tertipuri, unul din ele fiind un test covid. Înregistrarea este făcută de Radu, acum 5 minute, cât mi-a luat mie să editez audio în video.
Originalul AICI Minutul si scorul 03.03.2022 / 09:00 🪖Kievul a rezistat si in a 7-a noapte a războiului. S-au inregistrat mai multe bombardamente si mai mulți civili au fost ucisi. 🪖 Rușii au cucerit mai multe orașe satelit și sate din nordul, vestul și estul Kievului și au început să își instaleze […]
Scris de Alina, colega noastră, comentatoare și medic. O sa incep cu inceputul, cu facultatea. Am facut facultatea in provincie, din ce am inteles este putin mai buna in Bucuresti dar nu cu mult. Sistemul educational si cel medical sunt la pamant si ca atare nici facultatile de medicina nu sunt o exceptie. […]
Mă uitam ieri că guvernul nostru de antivaxeri a relaxat restricțiile de carantinare pentru nevaccinați, pentru că na, suferă lumea și mă gândeam, hesus, ce pierdere de bani, ani, viață pentru nimic, doar cu măsuri demonstrative și fără sens. Să luăm ca exemplu masca în spațiul public. E demonstrat că infectarea nu are […]
În ultima perioadă, mulțumită grijii ministrului Câmpeanu și a testărilor intense din școli, copiii mei au avut COVID, luat de la școală, evident. Nu, nu s-a închis clasa sau ceva, stați calmi, totul e așa cum era. Copiii sunt bine, mulțumesc, a fost mai rău doar o zi, cu stări de vomă și […]
Am o prietenă care a făcut COVID de la o colegă de birou. Bine, toți sunt vaccinați și boosterați, deci simptome mild. Ar fi niște povești cu DSP-ul cu ei, dar deja cred că e saturată piața de incompetența și delăsarea angajaților statului. Altceva voiam să vă zic. Când a simțit că are […]
Cetățeni, ședeți cuminți la locurile voastre. Mugur Mihăescu, acest erou al operațiunii antivax, acest vârf de lance al luptătorilor pentru drepturi și libertăți, această flamură a armatei celor mulți și inteligenți, acest port drapel al revoluției google…este vaccinat anticovid. De aia era liniștit și relaxat între turmele de proști. Pentru că îl durea […]
Ce se mai întâmplă în românia, bastionul antivaccinării europene? Păi… guvernul USL a decis că gata cu măștile de pânză, trebuie să trecem la FFP2 sau chirurgicale. Se știe, măștile chirurgicale nesterile făcute de diverși producători de pânzeturi sunt complet superioare măștilor din pânză făcute de diverși producători de pânzeturi. Mă gândesc că […]
Nici măcar nu mai tresar când aud că a mai apărut o variantă de covid. Da, ok, move along, vor mai muri câțiva, aia e, pământul are nevoie sa respire, mama natură trebuie să se regenereze. Mă agasează profund cum prezintă presa variantele astea. Era vineri de zici că tocmai începuse războiul nuclear […]
Ce vedeți în poză este triajul de la intrarea în spitalul Filantropia. Oamenii stau la coadă ca să completeze gunoiul ăla de hârtie despre covid, plus încă vreo 2, unde să bifeze că nu au avut covid și alte boli. După care dau hârtia în interior, să îi treacă una în catastif. Afară […]