Ieșise zilele trecute studiul ăla anual, cel pe care nu îmi vine mie niciodată să îl cred, în care românii își declară credința profundă în armată și biserică, care armată și biserică sunt la cele mai înalte niveluri de încredere ever.

La încredere în biserică nu mă bag, oricum se bazează pe principiul credinței în basme, e normal că atunci când crezi că doamne doamne e ocupat să contabilizeze cine și-o trage anal și să ajute la uciderea ucrainenilor pentru a le măsura tăria credinței, să ai încredere în inventatorii acestor povestiri.

Dar încrederea în armată? În care armată? În cei 1200 de generali? În generalul izmană, cel care nu a pățit nimic pentru cazul Gigină? În Ilie Năstase? În analfabetul care este prim ministrul româniei acum? În șmenurile cu echipamente? În AK-uri vechi de 50 de ani? În TAB-urile care sunt cutii ale morții? În MIG-urile care cad când plouă, noi fiind singura țară NATO care are morți indirecți din cauza războiului din Ucraina? În ce aveți încredere, când vă referiți la armată? La faptul că pot dispersa manifestații sau la ce?

Mă gândeam la asta fugitiv, băgând și poliția la capitolul încredere. Dacă mai țineți minte, mi-a fost spart apartamentul acum mulți ani, furând chestii gen laptopuri, aparate foto, parfumuri consumate. A fost poliția, mi-a distrus casa cu praf negru, cică după amprente, cred că mai am și acum mizerie de aia și au plecat. Am fost a doua zi să le dau seriile aparatelor, m-au refuzat, nu e nevoie, avem tot ce ne trebuie.

Nu am mai auzit niciodată de ei. În primii doi ani mai sunam să întrebăm despre dosar, ni se răspundea că se cercetează. După care am abandonat, nu avea sens să mă mai agit. Efectiv reclamația la poliție a fost degeaba. Iar eu să am încredere în poliție. În armată. În guvern.

Right.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.