# Trecere
Viața cotidiană e o succesiune de mici și mari treceri pe care le neglijez adesea. De la o taxă asupra viicurilor pe care o plătim inconștient până la momentele când instinctul de conservare ne trădează cu o rată penibil de scăzută – totul e trecere. Stau la unitate și fac târâș pe coate să evit o trotineta pe trotuar, iar în același timp bicicliștii și trotinetarii fac circ fără arbitru. Trecerea de la haos la ordine pare un vis îndepărtat.
Unele treceri sunt cu miros de ardei iute, altele cu gust de otravă. Sunt zile când o singură știre îți închide orizonturile, când eul interior se-ntinde și amenință să consume tot oxigenul din jur. Atunci trebuie să-l calmezi, să-i șoptești că da, poate trece și asta. Un doi și trei de zero – numerele reci ale unei realități care se cuvine rezumată ca să înțelegem ce s-a întâmplat. Urmărirea acestor treceri, mică și măreață, e sigur ceva mai mult decât zăpada care se topește în martie.
