Avatar photo 01.06.2021

Românii nu mai fac sex ca altădată – 1 iunie

Bine, ei de fapt vor să spună altceva, dar noi trebuie să tratăm cauza, nu efectul, nu punem boii în spatele căruței și nici înaintea vacii, ci trebuie puși între hulube, dacă mă-nțelegeți. Desigur, pot fi invocate multe motive. Biserica o să spună că păcatul malahiei, sodomiei și al ăăăă…oralității, pentru că nu produc prunci și […]
Avatar photo 17.05.2021

Razboiul educațional din Palestina

O dată la câțiva ani avem război în zona aceea. Anul acesta, într-un mod absolut coincidental, războiul a început exact când Benny Netaniahu, prim ministrul Israelului, a pierdut puterea și un alt premier a fost pus să formeze un cabinet. Evident, acum nu mai avem timp de alt cabinet, că suntem în război și […]
07.10.2020

Catharsis: Cum e sa ai o nunta romantica pe jumătate

M-am căsătorit cu soțul meu, love of my life, iubirea aia la prima vedere, omul meu providențial, în martie, de ziua mea, la fix 6 luni după ce ne-am cunoscut. A fost cea mai apropiată dată pe care am găsit-o și singura cu care a fost de acord familia lui. Norocul meu, care voiam o […]
Avatar photo 21.09.2020

Lucrurile sunt grave doar dacă sunt în curtea noastră

Ați auzit vreodată de genocidul populației Rohingya? Sigur că nu, pentru că la tv se dau doar ce a făcut Gigi, Arahat sau Trump. Rohingya sunt niște musulmani din Myanmar, care au fost uciși de către guvern, sute de mii, în cele mai barbare, sunt mărturii despre mii de femei violate de trupele guvernamentale, […]
CNCCI2 scaled
Avatar photo 20.05.2020

Donează pentru linia întâi.

O serie de echipamente de ultimă generație în valoare de peste 500.000 de lei, provenind din donații realizate prin platforma Donează pentru linia întâi, au ajuns la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției (CNCCI), „creierul” operațiunilor de intervenție de la începutul crizei medicale generate de COVID-19. Donația constă în PC-uri, video proiectoare, laptopuri, […]
uighuri
Avatar photo 14.10.2019

Noi și nimeni alții suntem complici la crimele din lume

E plin internetul de meme și reproșuri despre cât de nasol e la arabi și cum femeile nu au drepturi și despre cum această sălbăticie trebuie eradicată etc. Totodată, aceste memeuri sunt făcute de pe o terasă de la Burj Al Arab, cu o cafeluță tradițională și narghileaua în dinți. Eventual ne revoltăm că un […]
trocadero
Avatar photo 02.09.2019

Să nu-ți pierzi capul

Am fost și sunt un expert în dating. Online, offline, cum vreți voi, vă dau lecții despre cum să ieșiți cu fata, ce să faceți s-o impresionați de la prima apariție, cum să fie prima privire, primul pas, primul cuvânt, am rețeta garantată a succesului. Dragele moșului, vă zic cu mâna pe inimă, vă iubesc pe toate […]
Erdogan dictator
10.04.2019

O opinie despre Turcia

Scris de G.V.V Ceea ce urmează este doar experiența mea din cei aproape doi ani în Istanbul și împrejurimi. Exprimări de genul ”turcii fac/zic așa” înseamnă că majoritatea celor cu care am interacționat se comportă în acest fel, nu majoritatea populației. De asemenea, cea mai mare parte din viață am trăit-o în România, deci comparațiile (vizibile […]
0 Shamima Begum BBC
Avatar photo 20.02.2019

Shamima Begum si drepturile omului

În UK a fost, zilele trecute, un val masiv de isterie națională datorită unei doamne numite Shamima Begum. Doamna Begum, actualmente de 19 ani, a plecat, la 15 ani, din UK, cu surle și trâmbițe, să se alăture ISIS și să își ofere vaginul primitor luptătorilor statului islamic care au nevoie de rejuvenări cu sânge […]
tassimo
Avatar photo 11.04.2018

Tassimo de la Bosch

Am stat 15 minute încercând să îmi fac o cafea și rugându-mă de el să pornească. Vis.
CORPORATIST LA SAPA
Avatar photo 16.10.2017

Am venit cu fonciirea și zeciuiala

Citeam înainte un comentariu aici, despre zeciuială și mi-am adus aminte de școală. Baza istoriei școlare învățate de mine a fost făcută pe vremea comuniștilor. Așa cum muzica pe care o asculți se fixează pentru totdeauna în jurul vârstei de 15 ani, așa și cunoștințele cu caracter emoțional se fixează definitiv în tine în […]
religia este opiul maselor
Avatar photo 29.09.2017

Ce faci când ceA cu care te-ai căsătorit se schimbă?

Am citit primul articol, cel scris de o doamnă religioasă, despre cum simte că soțul s-a îndepărtat de ea și am simțit dorința și cumva și nevoia de a scrie la rândul meu această scurtă poveste. Din păcate este foarte adevărată și foarte dureroasă, eu fiind oarecum în postura soțului doamnei. Mi-am cunoscut soția acum mai […]