M-am căsătorit cu soțul meu, love of my life, iubirea aia la prima vedere, omul meu providențial, în martie, de ziua mea, la fix 6 luni după ce ne-am cunoscut. A fost cea mai apropiată dată pe care am găsit-o și singura cu care a fost de acord familia lui. Norocul meu, care voiam o nuntă mică, s-anumit COVID19, pentru că familia de medici a soțului meu dorea o ditamai chilabaua, să se audă până la Agigea că fiul lor s-a însurat.

Anyway, a fost nunta, ne-am căsătorit, am fost fericită, serios, foarte fericită, mă priveam în oglindă și spuneam cu gura mare Mă numesc doamna Oblomovici (evident, am alt nume, nu trebuie să mă căutați pe internet. Fac parte dintre comentatorii arhiblogului și ne conversăm des, dacă asta era curiozitatea)

Și am plecat în luna de miere. Aici. Până să plecăm, nici măcar nu auzisem vreodată de Turks and Caicos, sună mai degrabă a șuberekărie, nu țară. Sau arhipelag, ce e aia.

Frumos în luna de miere. Frumos. au fost aproximativ 12 ore incredibil de frumoase.
Pentru că la 6 seara ne bătea la ușa bungalowului soacră-mea, extrem de supărată, care, când am deschis ușa, mi-a dat o palmă, țipând Curvo, credeai că nu ajung sau cum?

Până să îmi revin, a intrat în casă, a trântit totul și a început să îl ia la rost pe minunatul meu soț. Cum a putut să plece fără ea? Nu știa că își dorește să fie cu el în acele momente minunate? Aruncă la coș toți anii în care a avut grijă de el și de viața lui pentru o nimeni de pe stradă?

Eu încă nu îmi revenisem din uimire, așteptam să îmi ia cineva partea pentru palmă, pentru înjurătură, dar nu. Soțul meu privea în jos, spășit și dădea din cap, trist. Am ieșit afară, furioasă, nu îmi venea să cred că sunt într-o situație atât de tâmpită, atât de clișeică și fără sens.

Am fost și m-am plimbat printre magazinașele alea mici de pe Sommerset, să mă calmez. După vreo 20 de minute, m-am întors, sperând că lumea s-a calmat și că am putea să discutăm, să vedem de ce nu pot sta în luna mea de miere fără mama soțului meu.

Doar că soțul meu era plecat.Se pare că se dusese să o cazeze pe mămica. Nu a vrut să vorbim, palma primită a fost Hai, că mama e o femeie mică, nu te-a omorât, să fim serioși.

Yada yada yada, peste 2 zile soțul meu pleca în românia, împreună cu maică-sa, rugându-mă să îl scuz, dar mami are și probleme cu sănătatea, nu e un moment bun să o las să sufere așa, ca un câine, vorbim acasă, nu vrea să fiți în același avion, tu vii când se termină sejurul.

M-am întors când s-a terminat sejurul, doar că nu mai aveam casă. Soțul meu îmi închiriase o garsonieră la periferie, îmi mutase lucrurile acolo (acolo am stat în carantină, de fapt, noroc cu prietenele mele) și m-a anunțat sec că trebuie să căutăm un notar să divorțăm, această căsnicie o tulbură prea tare pe mami, rămânem prieteni și, poate, după ce lucrurile se mai liniștesc, încercăm din nou.

Am fost la notar, dar la 30 de zile după am omis să mă duc. I-am răspuns la telefon a doua zi, motivând că am fost plecată din oraș și nu am putut ajunge. Îl mai țin de vreo 2 ori, după care îi cer divorț la tribunal.

Ca să avem o lună de miere completă.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.