madonna jpg
27.08.2009

De ce a plâns Madonna după mine aseară

Am primit informaţii foarte clare că aseară, în culise, Madonna plângea şi se dădea cu fundul de pământ că eu nu am ajuns la concert, şi cum e posibil aşa ceva, toată călătoria ei în rromânia e ratată fără prezenţa mea. No, îmi cer scuze pe aceasta cale, dar, înainte de le a spune, o să […]
beer belly 01 jpg
26.08.2009

Ai 30, liber la burtă

Mă hlizeam la comentariile de la postul ăsta, citind cum troliţele supărate, cu miros de văcuţă în nări, urlă şi strigă că şi bărbaţii put, nu doar ele.Cînd azi dimineaţa, în timp ce prestam la budă despre diverse, am avut o revelaţie. Practic tot publicul feminin din zonă e de acord că bărbaţii de […]
elena udrea3 jpeg
21.08.2009

Udrea, telefonia mobilă şi securitatea

Ieri l-am sunat pe Sebi, să văd ce spanac mai face prin turul ăla al ardealului al lui. Şi în timp ce discutam de diverse, ne-am amintit de ce zisese Vali pe twitter, că avem telefoanele urmărite. Aşa că am început să ne jucăm şi să spunem în clar cuvinte ca […]
alex match1
15.07.2009

Hai să facem ceva 2

După mobilizarea de aseară, am reuşit să strângem 670 de lei în cont. În seara asta am avut supriza ca Tim, căruia îi mulţumesc din suflet, să vină şi să dubleze suma depusă în cont, cu promisiunea că va dubla orice altă sumă ce se va mai depune. Adică până acum un […]