Era să treacă săptămâna fără să felicităm un alt politician care și-a îndeplinit visul. Iat-o, cât se poate de roz și cu aceeași privire ageră, dar inteligentă, în poziția de făcut filmuleț TED. Să nu vă prind că ziceți că nu e chiar TED ăla mare, ci e TEDx. Înțelegeți că standardele sunt […]

Clipul ăsta cred că e cel mai viralizat short din istorie. Un băiețel not very smart se apucă să se destăinuie la șefă-sa despre cum i-a rămas gagica gravidă. După care e concediat fără drept de apel, iar tipa de la HR îi explică că nu mai e necesară poziția sa și e […]

Later edit: Intre timp, un link. sport.hotnews.ro/stiri-tenis-26529149-interviu-eveniment-39-equipe-specialist-care-examinat-probe-ale-simonei-halep-condamnam-nevinovata.htm Din păcate, o carieră superbă se încheie sub auspicii urâte. Știu că, acum, toți specialiștii în tenis din românia, aproximativ 18 milioane, se vor împărți în două tabere, tabăra V-am zis eu și tabăra Simona, te iubim, că ca tine nu găsim. Eu […]

E prima dată când îmi pare rău că am ratat un eveniment, altfel sunt mulțumit cu recordul de peste cinci concerte și festivaluri la care am fost vreodată. Am aflat că au concert aici când am văzut artificii pe geam, deci un pic prea târziu. Sunt mare fan Rammstein din două motive: pentru […]

Una dintre regulile de bază în Romulania: dacă niște oameni pățesc ceva nașpa și semnalează, se găsește o majoritate de japițe care să îngroape problema. Invariabil, roiul de muște de adună să apere rahatul, din instinct. Azi lucrăm cu cea mai mizerabilă postare pe care am citit-o vreodată la Mîndruță, despre care știam […]

Sunt un cetățean obișnuit care-și dorește în Schengen, deși asta, cumva, îmi poate periclita cariera. Cetin știe! De ce trebuie România să intre: – pentru a elimina din vidul legislativ amnistierile personalizate, dosirea, înfundarea sau uitarea unor dosare; – pentru a face organizațiile și instituțiile de stat să recunoască faptul că multe din […]

Ea este Iustina. Iustina este din Botoșani. Iustinei îi este frică să meargă acasă, pentru că, dacă se duce de 1 decembrie, știe că tatăl ei se va îmbăta și își va aduce aminte că este din vaslui și, poate o bate, poate o…you know, Vaslui style. Așa că Iustina stă la unitate […]

Stimate Domnule, Vă trimit acest email sub anonimat deoarece sunt cadru medial (în altă secție decât cea menționată), iar raspandirea acestei informații mi-ar afecta cariera în mod iremediabil. Mai exact, vor face tot posibilul sa ma dea afara. Doresc să vă prezint o situație halucinantă ținută ascunsă la Spitalul Judetean din Târgoviște. Daca […]

Am reușit să ne cărăm ieri de acasă amândoi, să vedem un film și mi-a căzut ochii pe Eternals. La care am reușit să iau bilete 4DX, prin urmare, mă doare spatele și acum. Nu e de mine, tăticu, asemenea manifestare, efectiv îmi strică tot mojoul și toată concentrarea, plus mișcările alea haotico-zguduitoare. […]

Mă uitam cu un aer destul de acru la jocurile olimpice de anul acesta și la modul trist în care se desfășoară, fără public, fără animație, cu reguli anti leproși, sportivii luându-și singuri medaliile din tăvi and so on. Aceste jocuri olimpice sunt măsura incompetenței autorităților din întreaga lume și denotă […]

Poate o știți pe Corina Crețu. E tipa care era extrem de îndrăgostită de Colin Powell și îi trimitea scrisorele de amor, de practic i-a încheiat cariera politică omului. Dar desigur, și-a lansat-o pe a ei, pentru că în politică nu e important la care cap…ești, ci al cui. […]

Este un aparat fix. Este special cofigurat pentru dumneavoastra. Blocheaza atacurile inainte sa ajunga la dumneavoastra. Nu veti mai fi influentat de telepatie, arme psihotronice care va ataca pe dumneavoastra sau ataca in masa nici de armele cu radiatii care au un efect extrem de puternic in apropierea lor. Sanatatea […]

VICTOR PONTA: 39,57% 40.01% KLAUS IOHANNIS: 30,19% 30.54% C.P. TĂRICEANU: 5,83% ELENA UDREA: 5,17% KELEMEN HUNOR: 3,87% MONICA MACOVEI: 4,65% C. VADIM TUDOR: 3,71% DAN DIACONESCU: 3,84% Ambele numărători paralele de aseară au fost pe garduri cu acuratețea. ACL îl dădea pe Iohannis la 33% și Ponta la 36%, USL pe […]

Curtea Constituțională a respins legea cartelelor pre-pay luate doar cu buletinul, o lege adoptată de Parlament acum trei luni și care îi obligă pe utilizatorii de cartele preplătite să se legitimeze. În viziunea judecătorilor această lege este doar o completare a așa-numitei legi Big Brother, pe care, de asemenea, au declarat-o […]

Știți cum a pornit Justin Bieber în cariera sa muzicală, nu? Cânta coveruri pe youtube, până l-a descoperit cineva. Bine, între timp a ajuns un drogat vai de mama lui, care mamă, by the way, îi furniza drogurile. Și pe care el a turnat-o la poliție că îi furniza drogurile. Familie închegată, deh. […]

Mă uitam ieri, la articolul cu schimbatul abecedarelor, la opiniile celor ce au o problemă cu faptul că în actualele abecedare, mamele sunt prezentate ca fiind cele ce au grijă de copii. E incredibil cât de devalorizată este, în rromânia, în cadrul rețelelor de hipsteri pseudo intelectuali, ideea de mamă, ideea de […]

Poate vă doreați un mic exemplu de blogging pozitiv, sau de social media pozitiv. Exemplele sunt multe, e clasică asta cu îl înjur pe zoso sau arhi și devin celebru, că ăștia sunt fraieri și îmi răspund, dar ăsta e cel mai grupat pe care l-am văzut vreodată. 6 twitturi, un Salut și […]

Nu știu dacă v-am zis cât de fotbaliator am fost eu în viață. Întâi la clubul Voinicelul, după aceea la Dinamo, ca să îmi închei cariera glorioasă la Rapid, înainte de începerea clasei a 11 a. Încheiere concluzionată ceva gen Mai lasă și tu dracului mingea aia, că vine treapta a 2 a […]