Arhi Arhi 21.09.2023

Vine poliția, îmi ia toată marpha

Mi-a trimis filmulețul un băiat care livrează la Bolt Food și care a rămas blocat cu mașina, pentru că na, demonstrau polițiștii, să ia și ei salarii mai mari. Știți ce aș face eu, dacă aș fi la negocieri cu gunoaiele astea? Le-aș da o hârtie pe care să scrie: – Bine, bine, nu mai ține linia ocupată! […]
Arhi Arhi 14.09.2023

Din micile satisfacții ale unui utilizator de internet

Vă spun, am văzut filmul ieri și m-am tot gândit, am făcut topuri în cap și am ajuns la o singură concluzie. Nimic nu mă face mai fericit, la un clip de internet, decât atunci când văd cocalari de ăști care, dragă doamne, protestează împotriva a varii căcaturi asupra cărora noi nu avem absolut nici […]
Arhi Arhi 01.08.2023

Rammstein, vânătorul și pădurea

E prima dată când îmi pare rău că am ratat un eveniment, altfel sunt mulțumit cu recordul de peste cinci concerte și festivaluri la care am fost vreodată. Am aflat că au concert aici când am văzut artificii pe geam, deci un pic prea târziu. Sunt mare fan Rammstein din două motive: pentru că e cea mai […]
Arhi Arhi 21.06.2023

Dar de ce e interesată corporația în ce mod mă satisfac sexual?

Chestia asta de mai jos face parte din interviul corporate de angajare la Glovo, E un survey gen anonim, da, în care corporația află structura angajaților săi, din puncte de vedere al cui în cine își bagă pla. Și eu mă întreb, așa, ca proasta-n târg, de când, din ce moment savoarea penisului meu a devenit […]
Arhi Arhi 10.03.2023

Și casnicele e oameni

Citeam ieri o știre despre o doamnă din Spania care a câștigat, la divorț, 204k euro de la soțul ei, pentru că dânsul a insistat să stea acasă în cei 20 de ani de căsnicie, să aibă grijă de copii și să pună o fasolă caldă cu pancetta când vine domnul acasă de la muncă. […]
Arhi Arhi 15.02.2023

Dr. Romania: Sau cum a încetat sa-mi mai fie frica de operații dupa ce am fost operat ca pe front

Scris de VM Povestea care urmează s-a petrecut in anul de glorie 2004, intr-un oras mic de langa Alba Iulia vestit pentru o închisoare si pentru o bucata de aluminiu veche de 25.000 de ani care de fapt s-a dovedit a fi o piesa de Messerschmitt. Intr-o luni, in vacanta de vara, eram pe strada cu bicicleta […]
Arhi Arhi 24.01.2023

S-au dus și rezoluțiile de nou an 2023

Scris de Iulia Am cunoscut în decembrie, pe Bumbler, un tip care mi-a plăcut. Drăguț bine de tot, simpatic, sociabil, am vorbit cu el o tonă de lucruri și nu m-am plictisit o secundă, decent, liniștit, cam tot ce ți-ai putea dori de la un bărbat. Adică nici măcar o intenție de glumă tip Hai să […]
Arhi Arhi 06.01.2023

Cristian China Birta, pentru noi, este Bufnici doi

Efectiv sunt blocat, la filmul ăsta. Un om de aproape 50 de ani, tată de fete, plin de foioioi și vorbe bune, face cel mai dezgustător victim blaming la adresa fetelor violate și prostituate de către frații Tate. Serios, sunt derutat, nu îmi vine să cred că ai putea spune așa ceva. Nu mă pot gândi […]
Arhi Arhi 13.12.2022

Facebookul Ambasadei Olandei nu este un loc liber la discuții, ci de discuții

Salut Cetin, acum cateva zile mi-am exprimat dezacordul privind decizia schengen pe pagina de facebook a ambasadei Olandei din Romania. Dupa cateva zile, incercand sa intru iar, am observat ca m-au blocat. Unde este libertatea de exprimare pe care domnii olandezi o propovaduiesc? Unde este marea Olanda care respecta regulile democratice si ne face pe noi […]
Arhi Arhi 08.12.2022

Cățelul vostru ce gender este?

Mă gândeam la chestia asta cu genurile, dusă la extrem și am realizat o treabă. Sunt fraier. Sunt atâtea modalități de a lua banii proștilor, iar eu am ales munca. În loc să devin consilier pentru alegerea genului câinelui sau pisicii. Să îi învăț pe proști că jigodia lor își dorește să fie apelat cu […]
Arhi Arhi 07.11.2022

Fizica nu doare: Imagistica cu rezonanță magnetică (RMN)

Sunt absolut convinsă că nu ați mai dormit noaptea de dorul fizicii, și cine sunt eu să vă iau bucuria științei? Am poftă să vă povestesc ce se întâmplă în corpul nostru atunci când facem un examen RMN.  RMN vine de la rezonanță magnetică nucleară, dar pentru că poporetul când a auzit de nuclear a guițat că […]
Arhi Arhi 06.10.2022

Vai, ce nasol e Nicușor

În ultima perioadă, văd tot felul de declarații de alea cu Vai, ce rău îmi pare că l-am votat pe Nicușor, nu am apă caldă, nu s-a transformat toată furăciunea PSD din ultimii 20 de ani, nu s-a acoperit peste noapte furtul grosolan executat de Gabriela Vrânceanu Pandele Firea Șicâțiormaififost, pentru asta am votat eu?? […]
Arhi Arhi 19.09.2022

Ți-ai lua un Samsung Flip?

Mă uit cu jind, de ceva vreme, la un Samsung Flip. Pentru cine nu știe sau nu a apucat, eu sunt fan telefoane flip de pe vremea Startac și de când scăpa Neo banana de la geamul de la care i-a fost frică să fugă. De când au fost inventate genul acesta, mi s-a […]
Arhi Arhi 08.09.2022

iPhone 14, complet diferit de iPhone 13

AM urmărit lansarea iPhone 14 cu un singur scop. Să văd dacă au băgat USB-C în locul alimentării proprii, singurul motiv pentru care aș fi luat un alt telefon, care să în înlocuiască pe 11 Pro Maxul actul. Surpriză, nu, ceea ce înseamnă că, de la anul, va fi ori încărcare wireless pentru toate, ori se […]
Arhi Arhi 05.07.2022

The end of social networks

Pe 30 iunie, unul din prietenii mei de treaba de pe facebook m-a reclamat, la Facebook, că mă impersonez pe mine însumi de numa numa. Facebook nu a stat cu mâinile în sân și m-a blocat pe loc, pentru că nu se face să impersonezi o vedetă de asemenea calibru de până și Andreea Esca […]
Arhi Arhi 04.07.2022

Care e cea mai urâtă minciuna care v-a spus-o cineva care v-a inselat?

A plecat gagica mea din vremea aia cu o delegație în Bulgaria. Iubire mare, o să îmi fie dor nebun de tine, mânuțe atinse până în ultima secundă, tot tacâmul. Eu, fraierul competiției, sâmbătă, știind unde merge, hotelul și camera, hai să îi fac o surpriză și să merg la ea, neanunțat. Am plecat seara, […]
Arhi Arhi 13.06.2022

Care a fost cel mai îngrozitor loc de cazare ever?

Dacă tot a venit vara și am plecat toți prin diverse grecii, în căutarea bronzului perfect, evident, creierul meu obosit și bolnav și-a adus aminte de cele mai nașpa chestii prin care a trecut, pentru că, desigur, așa funcționez eu. Prima dată când am mers la mare a fost imediat după revoluție, 90 sau 91, nu […]