Chestia asta de mai jos face parte din interviul corporate de angajare la Glovo, E un survey gen anonim, da, în care corporația află structura angajaților săi, din puncte de vedere al cui în cine își bagă pla.

Și eu mă întreb, așa, ca proasta-n târg, de când, din ce moment savoarea penisului meu a devenit punct focal de interes pentru o corporație, în acest caz una care ajută la livrat mâncare? Adică, în timpurile când aș fi fost interesat de un job pe undeva, oamenii voiau să știe chestii de astea irelevante, gen Unde te vezi peste 5 ani, Ce te motivează, în afară de foame, să vii la noi, Ce știi să faci, Ai copii, că dacă ai, nu te angajăm, pentru că intri în concediu de maternitate, faci 3 plozi și ne mai vedem în cincinalul următor, timp în care noi îți plătim salariu și avem postul blocat, lucruri simple.

Între timp, a devenit ilegal să întrebi o femeie dacă are copil și dacă vrea să facă copii, chiar dacă jobul tău presupune construirea de rachete spre Marte, ca să nu cumva să îi rănești dignitatea doamnei și să o discriminezi. În schimb, o întrebare normală a devenit:
Cu cine și cum îți place să te fuți?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.