Toyota RAV4 sau Renault Austral?

Vă întreb așa, pentru că sunteți un grup select de specialiști, iar eu nu sunt neapărat așa ceva, pentru că dețin un golf, ceea ce mă descalifică complet. Întrebarea e pur teoretică, pentru că sunt ca băiatul ăla care intră în showroom la Ferarri, având 30 de lei în buzunar și sugându-și o măsea de resturi, pentru o gustare, dar are și opinii despre masina.

Dacă ați avea de ales între Rav4 și Austral, ce ați alege? Știu de problema cu insonorizarea de la RAV, pentru mine e o non problemă, conducând deja un golf și fiind perfect capabil să o insonorizez. Știu că a avut vali, dar părerea sa e invalidă aici, pentru că, să fim serioși, oamenii se ceartă, la el, pe faptul că toyota e lucioasă pe bord, ceea ce o face inacceptabilă. Plus, e și foarte mofturos, auzi, cică skoda de 35k e coajă ieftină.

Despre renault, am avut un Megane full, care a fost foarte, foarte mișto, dar avea clasica problemă cu greierașii, care mă scotea din minți…

Toyota RAV4 sau Renault Austral?

101 COMENTARII

  1. Austral. Am avut Megane din 2004 pana in 2010. Stiam de greierasi, al meu nu a avut. Asa ca zic Reno.
    Toyota aia in afara ca e misto pe afara, e trista rau inauntru.
    La revanzare o sa iei teapa. Nimeni nu vrea reno, de coyota o sa scapi instant. Dar daca cumperi masina doar cu gandul de revanzare, nu te mai bucuri de ea.
    Fapt divers: dat fiind trendul pe care e toyota acum, sa vad de unde iti iei. Se dau imediat si noi si sh. Uita-te putin pe anunturi. Daca nu se arunca la bani, scapa imediat de ele. Dar repet, triste rau inauntru.

    1. eu am avut dupa ce am parcat masina sub un copac cu kkturi de alea de frunze elicopter. ca intra frunzele prin grila in instalatia de aer.

  2. Bogdan

    Una ziua una noaptea, sa nu reflecte bordul lucios ?

    1. practic, da, o solutie impecabila

  3. Nu stiu nimic despre masinile astea, dupa aspect Austral imi place mai mult.
    Cat despre skoda, intr-adevar e o coaja der e scumpa, nu ieftina.

  4. Dpdv pret, daca vorbim de noul RAV4 cred ca este sensibil mai scump decat Austral, la modul ca una la pretul de baza e undeva la pretul unui Austral varianta Esprit Alpine, care e arata are detalii foarte misto comparativ cu verisunile mai “chele”.
    In orice caz, in functie de buget, la Renault am vazut niste oferte bune la Rafale in aceasta perioada.

    1. Și Bolojan ar trebui să se uite la Rafale, că la F35 au americanii codurile și nu poți să le ridici de la sol dacă nu vrea mușchii urangutanului de la Casa Albă.

    2. Crezi ca Dorel al nostru nu stie sa scoată siguranțele de la codurile alea?

  5. Ca proprietar de Suzuki Sx4 Scross din 2018, luat dupa Skoda Fabia, la mine a contat portbagajul. Am facut un tabel cu ce masini ne permiteam in functie de buget si am pus volumul portbagajului acolo. Primele 2 optiuni la vremea aia : asta si Duster de la Dacia. Asa ca a ramas Suzuki si nu am regretat. Acum ca buget, vad ca ar fi ceva mai ieftin Renault. Noi am fi vrut sa trecem la RAV4 acum un an, dar ne-am apucat sa refacem casa intre timp, ca s-au crapat peretii, asa ca s-au cam dus banii, era vorba de vreo 40k euro atunci, acum cred ca e mai mult. Verifica si cat costa reviziile anuale, noi am tinut cont si de criteriul asta spre final de achizitie. Mai multe gasesti pe forumurile dedicate, de la proprietari, daca au avut probleme si cum se comporta in timp. Inca ceva, ai grija la anvelope ca pe 20 inch sunt foarte scumpe. Cauta un deal cu roti complete de iarna bonus sau macar pune all-seasons pe masina. Nu te juca cu asta ca ele asigura contactul masinii cu asfaltul, e ce te tine pe tine in viata si pe ceilalti participanti la trafic. Nu cred ca vrei sa platesti de nou un mos de nou pentru ca ti-ai pus cauciucuri chinezesti, ca sunt mai ieftine un pic.

  6. O femeie ar alege Renault-ul, ca e rosu. Eu as alege Toyota, ca am masina asiatica si nu sunt rele deloc. Daca ai grija de ele si le intretii.. Vezi care masina iti ofera mai multa masina de banii oferiti. Daca au preturi asemanatoare.

    1. Și eu am asiatică.

    2. Sorin

      Corect se scrie sciatică

    3. Du-te, bă, cu sciatica ta! Păi ce, io sunt ăla De La Scularie? Io fac plonjoane din bară-n bară chiar și la matusalemica Seniorala-mi vârstă.

  7. Depinde la ce dotari vs bani, dar daca presupunem ca amandoua sunt la aceleasi dotari si aceeasi bani ca sa nu incline nimic balanta intr-o parte sau alta, dpmdv as prefera toyota in detrimentul unui duster cosmetizat. #parereamea

  8. La putere, consum și spațiu, RAV4 joacă într-o ligă în care Austral doar încearcă să țină pasul.

  9. Jean Luc Mélénchon

    La semaine passe, t’étais en train de chercher un BMW, et maintenant, tu veux t’acheter la voiture du people, Renault, alors ça va pas du tout!!!!!!!

    ce am invatat eu este ca, atunci cand vreau ceva, e mai bine sa merg pe feeling si instinct personal si sa ignor cu gratie parerile cunoscutilor (de exemplu, sute de mii de km cu tractiune spate, fara incidente, cand toti aveau ca must 4motion, quattro si xdrive), asa incat mergi si incearca ambele vehicule, vezi in care te simti mai ok, vezi cum se comporta pe autostrada (mediu spre mediocru ambele, din motive de aerodinamica stil frigider, galagie, etc.).

    Nu stiu cum se descurca motorul acela de motocoasa al lui renault pe caroseria respectiva, pe hartie toate suna bine, dar in viata reala eu cred ca se chinuie (fun fact, motorul lui toyota e dublu la capacitate cilindrica).
    Daca tot vrei sa epatezi, vezi ce are si citroen (C5aircorss, C5X, astea macar sunt confortabile, in trecut stiu ca aveau ceva hibrid 1.6 benzina+motor electric)….tot in gama de pret respectiva se invart.

  10. Cea mai vândută mașină( fără pick-up) în USA este Rav 4,Toyota are 2 mașini în primele 4 vândute în USA. Decizia nu este grea deloc….

  11. Sincer, daca te-ai indragostit de BMW, do it.
    Un X3 cat mai nou si cu km cat mai putini.
    Arunca o privire pe aici: autolux punct ro . Par ok, ii gasesti si pe TT. Nu am cumparat de la ei dar au masini care par super. Si le si prezinta profi.

    Si acum pe subiect:
    Dintre cele doua, personal as alege Austral. Mie imi place mai mult decat Toyota fiindca e plictisitoare.
    Dar eu nu sunt fan putere mare, accelerari ci mai mult confort si gadgeturi. Deci parerea mea e irelevanta.

    Alege ce iti place. Asa cum zice si Jean Luc mai sus: ” e mai bine sa merg pe feeling si instinct personal si sa ignor cu gratie parerile cunoscutilor” .

    1. “Nu am cumparat de la ei dar au masini care par super. Si le si prezinta profi.”

      Faptul că mașinile “par super” și le prezintă profi nu valorează doi bani.

      Am vrut să cumpar o mașină dintr-un showroom similar și pe cebia am descoperit că avusese avarie totală. Mașina era impecabila, nu avea nicio zgârietură, desigur.

  12. Dacia Bigster! – Asta e raspunsul meu dar, doar daca nu mai poti astepta pana anul viitor sa fie Dacia Striker! 🙂

    Pare gluma dar, nu e!

    1. Aici discutia este despre masini.

    2. @Radu: Tizule, nu stiu daca stii si cunosti dar, Dacia face masini.

  13. ambele exemplare sunt foarte similare.
    austral sta mult mai bine la interior si la multimedia.
    recomand full-hibrid la austral, chiar daca bateria aia 2kw pare mica, poti merge exclusiv electric destul de mult timp, mai ales in oras. si chiar si la 120+ km/h vei avea full electric.
    consumul mediu scos de mine 5.7L (cam intr-un an), iar electric a functionat aproape 50%.
    ai destul rezervor – 56litri, deci poti sta linistit cam 900-1000km daca mergi linistit, normal.
    eu am de urcat dealuri cu inclinatie destul de mare, deci probabil ca rezultatele ar putea fi mult mai bune pe un traseu plat.
    insonorizarea este cea care ma nemultumeste cel mai mult, oglinzile de la primul model fiind zgomotase dupa 100-110km/h.
    motorul chiar daca este de 1.2, este ok majoritatea timpului. nu are raspuns instant atunci cand o calci brusc, ii trebuie cam 1 spre 2 secunde sa reactioneze in scenariul in care bateria este descarcata in acel moment, dar mereu are putere. cam asa este la toate cu motoare micute, deci va fi doar o chestie de obisnuinta.

    ce nu imi mai place, pe locul 2 cum ar veni, este plecatul de pe loc, atunci cand decupleaza frana de serviciu electrica, pentru ca smuceste putin de tot. nu mereu, dar alea 2-3 ori cand o face pe mine ma deranjeaza. stiu ca aproape la toate este la fel, am vazut si pe mercedes hibrid fix acelasi comportament. daca dezactivezi auto-hold-ul nu vei mai simti, dar… cine vrea sa stea cu piciorul pe frana mereu? eu nu.
    camera marsalier este o gluma pentru anii 2025-2026, dar na, isi face treaba.
    sistemul multimedia imi place, ecranul este generos, rezolutie buna, ios si android fara fir. butoane fizice pentru majoritatea comenzilor, ceea ce este excelent.

    rav4 nu am condus, dar am fost ca pasager de mai multe ori. zgomotul in spate mi se pare mult mai puternic si incepe de pe la viteze de 80km/h+. nu este la fel de fasneata si putin mai lenta la accelerari puternice.
    interiorul si multimedia sunt meschine, comparativ cu austral.

    probabil ca unele dintre problemele expuse au fost rezolvate pe ultimul model – austral, zic.

    1. dar la austral exista o motorizare de 200CP, parca

    2. Da, corect. Cea full hibrida are 200cp.

    3. Partea asta:
      “motorul chiar daca este de 1.2, este ok majoritatea timpului. nu are raspuns instant atunci cand o calci brusc, ii trebuie cam 1 spre 2 secunde sa reactioneze in scenariul in care bateria este descarcata in acel moment”

      Asta ma dispera si nu voi lua niciodata o mizerie care se comporta astfel. Bateria de 2kwh nu e ceva care sa tina multa vreme. Si sa stau cu ochii in bord cand vreau sa depasesc ceva si sa vad ca de fapt stai asa, ca la depasirea asta nu ai bateria incarcata, deci mumu, lasa ca ultimele doua depasiri le-ai facut misto.
      Adica sa ai parte de lipsa de putere cand ai nevoie si sa urmaresti mereu ceva indicator, nu stiu voi, dar eu as lua-o razna.
      La subiect, detest Renault cu pasiune, dar e pur personala opinia. Toyota, prea scumpa si mult prea galagioasa la viteze de autostrada ( sa zicem 110-130 kmh) , insa daca e de mers prin oras, probabil e ok.
      Daca vreau masina sa ma deplasez si sa nu-mi fac prea multe griji ca una alta, Toyota. Daca vreau sa arate bine masina la exterior si probabil si interior, fara jena de motor anemic, mergi pe Renault. Dar sa fie nou sau in garantie. Chiar daca ii detest, design-ul nu e rau deloc.

  14. anukoi Boshorock

    Renault, că are culoarea mai frumoasă. Deși răspunsul inițial era da.

  15. Ia-o pe aia cu airbaguri mai mari!

  16. Orice cu 4 cilndri.

  17. Seat Tarraco

  18. Austral am văzut doar in showroom și arăta frumos și cam la fel de ieftin precum RAV4, care mai e și urâtă pe deasupra, dar am zis pas că atunci nu aveau, sau nu aduceau AWD, sau ceva de genul – aveau disponibile doar cu tracțiune pe două roți, nu știu detalii. Habar nu am de ea, dar mi-a plăcut vizual.

    RAV am avut două mașini, prima SH, a doua nouă pe care am ținut-o 10 ani până anul trecut.
    Nu mi-a plăcut niciodată modelul ăsta și le-am urât de când am cumparat-o pe prima și până am vândut-o pe cealaltă. Nici nu cred că mai cumpăr vreodată, cam cu parere de rău.

    Deranjant de urâte și nu le-aș recomanda nimănui că mai au și alte defecte din firea lor – “așa face toate”.

    Dar nu prea se strică. Eu nu mă pricep la mașini, dar tot ce am înlocuit au fost chestii banale de suspensii, chestii pe la frâne, curele, pompe și cu costuri previzibile. Nu am rămas în pană vreodată nici eu nici soția și nici cu mașina blocată în service cu săptămânile.

    Am vândut-o că a rămas soția înzăpezită cu ea acum o iarnă, că nu a vrut să monteze lanțurile din portbagaj, și a zis că nu se mai urcă în rabla asta, că știe ea că are 4×4 de jucărie și că sunt zgârcit. Mă gândesc că în nordul Europei mai are și ea dreptate și contează și 4×4. Eu am altă părere, dar nu-i pasă cuiva anume.

    Am cumpărat Volvo XC60, că cică are 4×4 bun și sunt deja satul de el, dar e frumos și e mai bun prin zăpadă, cred. Mi-a sărit airbag-ul când am dat într-o groapă prin Slovacia , la nici 6 luni de când l-am cumpărat.
    Pe lângă asta, ce i-a pus capac și vreau sa scap de ea, am recall pentru ceva probleme cu șuruburile de la scaune, consumă ulei cam 1 litru la 5000km și cică “e normal”, iar bonus soția se plânge că nu se deschide portbagajul când bagă piciorul sub el, la mine merge, dar ăstea sunt probleme de pretențioși, gen din buton ce are.

    Până la un update de software a fost un chin să parchez in garaj sau lateral , că făceau senzorii ca toți dracii și frâna automat, trebuia să dezactivez mereu tot. Și așa am zgâriat bara din spate.
    Când mă gândesc la asta RAV-ul a fost o mașină bună. Dar nu știu pe nimeni care să zică că îi place.
    Deci Austral, ia-ți Austral. Și vezi tu ce nu e bun la ăla.

  19. Greu… la fel de bune sau la fel de slabe; Toyota a avut băiatul ăla din Ardeal și nu o lăuda, Renault austral roșu ( dar mild, nu fhev) are consăteanul tău de pe celălalt blog, gastro-filologic. Eu dacă aș avea banii de una din astea două ( da’ n-am, ca mi am luat cauciucuri la Bentley) i as pune la saltea și aș lua striker, la lansare, 1.2 hibrid-g ( automata, punte spate electrificata, motor 1.2 benzina și gpl, baterie de vreo 0,7-0.8 kW)..daca va avea și un interior mai moale, e bestbuy. Dacă totuși nu Dacia, de banii ăia mi aș lua un BYD hibrid ( suvul ăla de la ei ) sau ceva de la PSA ( haha hihi, nu..nu mai au probleme cu cureaua în ulei ca la vechile puretech) ..gen c5 aircross , c5x, 3008…

  20. Cumpara un Suzuki Across e mai ieftina decat Rav4 si e aceasi masina. De preferat SH , vei economisi o suma serioasa.

  21. Ca fost posesor de mazda care avea “piano black” la interior, adica negrul ala lucios, daca esti cu pitici pe creier la detalii e un cosmar. Se vede orice amprenta si se zgarie si daca te uiti gresit la el.
    Acu la tine nu e cazul dar pe noi astia mai auti … cu atentie la detalii ne scoate din sarite.

  22. Dacă nu e post făcut cu undița, ești invitat să testezi un RAV4 PHEV 2023 ( cunoscut și ca Suzuki A-Cross ). E alt animal față de RAV4 hybrid. Extrem de util, DOAR DACĂ ai unde să-l încarci. Ai mailul meu, vorbim dacă vrei.
    Dacă nu e post făcut cu undița, ești invitat să testezi un RAV4 PHEV 2023. E alt animal față de RAV4 hybrid. Extrem de util, DOAR DACĂ ai unde să-l încarci. Ai mailul meu, vorbim dacă vrei.

  23. Rav4 daca ai de gand o masina long term, Renault daca o schimbi la 4 ani. Toyota iti ofera 15 ani garantie daca faci reviziile la ei (cel putin asa e prin Navodari)

  24. Eram in liceu cand am vazut prima data o toyota RAV4. Am exclamat cu uimire: baaa, ce misto e toyota asta RAVA :)))))

  25. GLE e singura masina pe care o voiai, restul erau carute.

    1. da…dar cand te loveste sarakia…

    2. cand te loveste sarakia, iti iei Kia. Numai sa nu-ti iei Toyota Highlander, chiar daca am auzit ca ard fara probleme.

  26. Pentru că anul trecut mi-am cumpărat o mașină nouă și chiar cochetam cu ideea de a cumpăra un Austral sau RAV (printre alte opțiuni) și chiar am făcut un drive-test etc cu fiecare, recomand RAV4. De ce?
    Rav, ca orice Toyota e mai spartană la interior dar se ține mai bine pe drum și mi-a părut mult mai confortabilă la condus aproape ca o joacă, senzația de siguranță și vizibilitate excelentă. Adaptive Cruise Control destul de deșteapt cât să nu pună frâne mai brusc decât e necesar, la fel și la accelerare, combinat cu o cutie automată e ce trebuie. Și partea mai importantă… Toyota are un program de garanție mega generos și în general marca e recunoscută pentru mașini durabile. În final am ales Toyota, doar că alt model 🙂

    Austral e mai frumoasă la interior (și exterior) și un pic mai ergonomică în ce privește spațiile de stocare și accesul la butoane/ecran, bordul e mai lucios ca la RAV 4. La condus e cam barcă, mi-a părut mai greu de manevrat în spații înguste, inclusiv la parcare, ACC-ul e bun dar nu la nivel de Toyota. Garanția e standardul din industrie, nimic deosebit și pare că Renault tot testează variante pe aceiași platformă (Arkana, Kadjar dacă se mai fabrică, Rafale) semn că e work in progress.

    Nu știu cât te-ar interesa, dar dacă te interesează mai mult confortul, vizibilitatea, manevrabilitate etc și nu extra opțiuni super șmechere și spațiu de băgat porcul în portbagaj îți recomand Totota C-HR, mai ales că zilelea astea se lansează versiunea nouă prin Europa și e posibil să aibă prețuri promoționale.

  27. Mergi liniștit pe un RAV4 hibrid vechi de câțiva anișori, nu-ți trebuie mai mult…
    Poți lua în calcul și Lexus, dacă ești amator de senzații la volan.

  28. GLK 2.2 verificată, sursă serioasă, 240k, convertizor schimbat, 11k. În partea cealatde București, Domnești dacă bine mi aduc aminte.

    Dacă te mănâncă leasing, ia asiatica.

    1. nu vreau masini peste 200k. masina asta o iau definitiva, nu o mai schimb.

    2. Toyota. Frantuzoaica e comoda, recunosc. Dar in afara de asta…sa mor daca mi vine ceva de bine sa zic.

    3. Daca nu o mai schimbi… ia RAV.

      Eu am fost la dealer sa iau Rav.
      De curios am zis sa fac un drivetest si cu Camry inainte.
      Mi s-a parut prea zgomotos RAVul.
      Erau cam in aceeasi bani si am ramas la Camry.

      N-am bani de mai mult si isi face treaba (deja a facut 4 ani).

      Mai conduc si un Megane la munca.
      Vizite dese la service (unde spun ca zgomotul de tractor e normal) ma fac sa nu iau vreodata in calcul Renaul.

      My 2cents…

  29. Aspectul e in ochii privitorului. Asa ca nu discut.
    Da,Toyota are in general o problema cu antifonarea, dar eu as avea mai multa incredere in sistemul Hibrid de la japonezi care foloseste un motor 4 cilindri aspirat, nu turbo 3 cilindri ca la Renault.
    Atelierul de detailing pe Youtube face niste rewiew-uri foarte documentate.

  30. Ia-ti maestre o dacie noua cinstita. Faci 90% oras cu ea, ce rost are sa arunci bani aiurea. Cand ai excursii in afara tarii pui curu’ in avion sau daca e prin europa pe undeva mai pe-aproape inchiriezi ceva calumea.

  31. Once BMW, always BMW. :)))
    Eu as alege Toyota, ca e mai mare 🙂

  32. Motorul de 2.5 si cutia CVT de pe RAV sunt si pe Kuga 3, dacă te încântă mai mult.

    1. nu-i aceeasi Marie…

  33. Mazda Cx-5.
    Pleacă de la 32 si ceva. cutie automata in echiparea standard.

  34. Am 100k facuti cu RAV4, luat in 2023. Problema cu insonorizarea e reala, eu am resimtit-o venind de pe Tiguan, care prin comparatie era fosnet de lebada….dar te obisnuiesti. Conteaza f. mult si stilul de mers, cat de frecvent treci de 140-150 (rugam puritanii sa se abtina).
    Cei 220 de CP sunt buni, reali, ii simti si te ajuta sa te strecori prin trafic (acum sa nu faci comparatie cu BMW-ul cu care te-ai dat recent :)).

    Masina folosita inclusiv la concedii in strainatate, am facut Grecia, Italia, Franta, Germania fara probleme; cand ajungi pe autobahn in schimb o sa te enervezi cu limitarea aia la 195 km/h, pentru ca e evident ca masina mai poate, dar nu are voie :). In schimb nu o sa poti sa o tii sustinut peste 160 decat daca iti place sa opresti la 300km sa alimentezi, papa de rupe si rezervorul este mai mic (cred ca maxim am bagat un 48l in ea). La un mers normal, cinstit, consum mixt in jur de 7 cu ocazionalul calcat de pedala.

    In rest, in functie de echipare, mai ai si un remote start din aplicatia lor, care pentru mine a devenit must-have, sa intru in masina incalzita iarna si racorita vara. I-am pus bare de portbagaj de la bun inceput si cand am plecat in afara (5 persoane) nu am avut probleme de spatiu cu un portbagaj inchiriat.

    Pana acum nici un fel de probleme, reviziile facute la timp, all good.
    Per total, daca ar fi sa enumar chestiile care m-au deranjat: zgomotul la viteza mare, faptul ca trebuie sa dezactivez lane assist si sa activez autohold la fiecare pornire si latimea spatiului din portiere (intra o sticla de suc de 0.5 dar nimic mai mare).

    De Renault nu stiu, nu am avut….

    1. Oameni care merg cu masina pana in Germania, Franta in concediu… sa mor, zici ca lucrati pe Duba sau pe Comunitate. Ce are vere un zbor cinstit?

    2. Parca remote start nu era legal in europa sau?

    3. pai si nu poti scoate limitarea?

    4. Aplicatia e disponibila pe Europa, eu nu am avut nici o problema sa inregistrez connected services, inclusiv remote services. Poti porni clima remote, bloca si debloca usile si sa pornesti avariile (util daca ai uitat unde ai lasat-o in parcare).

      Cred ca numai anumite tari au legislatie specifica anti remote-start, cum ar fi Germania si asta relativ recent.

  35. RAV. Am și recomand. De Renault ce să zic… parca era o lege nescrisă: să nu-ți cumperi mașini cu F: Ferrari, Fiat și franțuzești

    1. si FOpel

  36. Parerea mea este ca Austral este comparabila cu Corolla Cross, ambele fiind compacte inaltate din Megane si Corolla. RAV4 este putin mai mare, dar mult mai puternic fiind bazat pe platforma de Camry.

    Daca vrei sa faci uber sau ai nevoie de hybrid atunci toyota, altfel si un renault poate merge 200-300k km fara probleme.

    Dar cea mai populara ar fi Ford Kuga 2.5 hybrid, motor de mazda, cutie de toyota si pret de ford. Eu personal am avut experiente proaste cu un Focus 2 si imi e scarba de acest brand.

    Dar daca ar fi banii mei, chiar si castigati la ruleta as merge pe Ssangyong Torres sau Kia Sportage (doar manuala, fara hybrid)

  37. none of the above. dc vrei cat de cat masina tb cautat sh. astea noi sunt practic tablete carosate…

  38. Big beautiful woman si recomandările sale…

    1. Ai Fiat, este? 🙂

    2. Întreabă omu: RAV sau Renault?
      Popescu: Mazda!
      Dacă erai pe blog la Șrec te făcea cârnat instant 🙂

    3. Nu am Fiat, dar nu m-ar deranja unul.
      Dar ce ai cu Fiat? BBW nu incape cand merge la spectacolele de travestiți?

  39. Nu cred ca iti dai seama ce problema mare are rav4 cu antifonarea…
    Sub duster.
    Si noul model “ cica” e la fel
    Apropo de ce ai vandut gle ul?

    1. am inchis firma si era complicat, asa ca am dat o cu tot cu masina unui crestin caruia i-a placut (salut, Costin)

  40. @cetin intra pe EuroNCAP si vezi cum arată manechinul la impact frontal… La cât ești de mic, daca un bajet cu B6 AWD (se duc spre 1600kg si au motorul in fata axei fata vrei 300 de kile de fonta) decide sa intre in depășire si te agata in Austral pe E85… ne zici cum vrei coliva.
    Nu-s fan RAV4 dar, ca posesor de alee personală in cimitir, cum i-am zis și colegului vasile+escu nu as cumpara de noua mașina care are sub 90 la EuroNCAP pentru pasageri adulți.
    Momentan ramân la sedan doar pentru ca au păstrat airbagul la genunchi :)))

    1. baiatu asta de care zici tu ca il omoara pe tatar, e din Focsani cumva? da mai multe detalii, nu lasa la voia intamplarii

    2. anukoi Boshorock

      Uite un comentariu care nu se ia de detalii anatomice doar așa, la mișto, cum fac alții. Bun!

  41. Renault Austral – Facelift

  42. Ok, vad ca nu zice nimeni nimic de marea problema de la Austral. Am vrut sa imi cumpar eu, marea lor problema este ca intra benzina in ulei. Toti au problema asta iar cei care nu o au, nu au verificat de fapt. De 2 ani cel putin se plang oamenii.

    Eu Austral am vrut pentru ca are Google automotive integrat, dar am ajuns la noul Nissan Qashqai pentru ca nu voiam sa ajung de 2 ori pe luna la service pentru schimb de ulei.

  43. Ford Kuga nu place? 🙂
    Dintre cele doua, RAV4, daca esti intr-adevar dispus sa lucrezi sa o insonorizezi si sa ii schimbi boxele ca default suna ca radioul lui mamaie. Preferabil varianta cu facelift, daca mergi pe SH generatia anterioara.

  44. singurul Renault care imi place ca si SUV e Arkana, un fel de Austral, dar mai coupe 😀

  45. Dintr-o intamplare am avut ocazia sa conduc recent, pentru o saptamana, Citroen C5 Aircross.
    Desi in viata de zi cu zi conduc un Mercedes, trecerea la C5 Aircross a fost OK.
    Masina era ceva versiune hybrid si mi-a placut. Spatioasa, pozitie de condus buna, interior mai fain ca masina mea personala si are tot felul de briz-briz-uri moderne (nu sunt fan).
    De mers, atat pe autostrada cat si in oras, se misca excelent.
    Singura chestie negativa ar fi ca pe autostrada, la peste 170 km/h, daca bate vantul, simti cum se leagana barcuta. Nu e cea mai simpatica senzatie pe care vrei sa o simti la 180 km/h (mai mai ca am avut nevoie de o schimbare de pampersi).
    Desi nu sunt fan masini franceze, o pot recomanda cu inima curata. E o masina cinstita.

  46. Eu am Austral asta nou, facelift, 1.3 160cp, mild hibrid, 4 cilindri. Pentru mine este ce trebuie. Partea de multimedia si de sisteme, ACC si etc e forta.

    Exista si un buton numit PERSO, care dupa ce iti configurezi toate sitemele (poti sa dai off la toate), apesi pe el si ti le scoate automat la fiecare plecare de pe loc. creier mare adica.

    Antifonarea e oke la modelul asta facelift. Nu stiu cum este RAV4 la interior, dar. Australul e misto.

    Folosesc ACC si in oras si pana acum nu am avut probleme cu frane dubioase sau alte lucruri, mi se pare foarte bun momentan.

  47. Eu as alege RAV4, pare mai rezistenta “in timp” si are garantie destul de lunga. Dar m-as uita si la Outlander PHEV inainte.

  48. Intre timp a venit si un articol raspuns de la Vali:

    zoso.ro/toyota-highlander-hybrid-2024-luat-mers/

    😀

    1. pai rav4 nu e highlander

    2. au aceeasi tehnologie, doar ca rav e facut in Japonia, iar highlander in sua

    3. Da dar…….

  49. Mare sef, mai adaug un detaliu la care ma uit ca prostu de fiecare data. Capacitatea totala pe care o pot baga in masina. Adica cate kilograme pot sa bag in ea.
    Rav4 e pe la 400 de kg. Ceea ce e frumi si bine si zici ca e de ajuns. Renault habar nu am, insa nu cred ca e mai mult de atat.
    Nu vreau sa fiu rautacios, insa o plecare cu familia si bagajele aferente cam ar putea sa ajunga acolo si eventual peste. Si nu vrei sa mergi cu masina cu arcurile pe spate comprimate de tot. Been there, done that, schimbat tot ca nu se mai pupau unghiurile pe spate.

    1. nu mai sunt acolo. 50 de ani, copii mari, lectii invatate. nebun sa fiu sa ma mai car mii de km cu masina incarcata la refuz. eu vreau suv ptr ca efectiv imi plac si le prefer

    2. de ce esti rau? omu’ a fost la sala si se vede, limita aia de 400kg nu mai e relevanta 🙂

  50. daca ai deja raspuns la intrebarile astea atunci baga in ecuatie pretul de intretinere anuala si pretul de achizitie.
    – ce face una si imi trebuie musai si ce nu face alta ?
    – in care ma simt confortabil si asta pentru mine conteaza mult si in cealalta nu ?
    – care are motor cu cilindree mai mare pentru viata lunga ?

  51. Eu (fost posesor si fan Toyota) te sfatuiesc sa iei varianta care bifeaza criteriile:
    – acoperirea geografica mai buna cu retele de service in Europa si in orasul in care locuiesti.
    – costul si frecventa reprizelor de service-are standard
    – perioada garantie
    – spatiu si confort interior superioare
    – motorizare (CP/kg si cuplu)
    – pretul cel mai bun (vorbim de diff vizibile)
    – usurinta si valoarea mai buna in cazul revanzarii (vorbim de diferente de mai mult de 2-3% la pret revanzare vs pret de nou la acelasi nr de ani).
    Calitatea s-a dus pe pwla de vreo 10 ani la Toyota, nu mai are legatura cu ce stiam.
    Masina e un consumabil acum. Sunt facute sa le schimbi in 3-7 ani, perioada de garantie spune fix la ce sa te astepti.
    Toyota, Renault, Alfa Romeo, Opel, Fiat, Peugeot, Mercedes, BMW, etc, cam tot aia e. Sigur, sunt si cazane care, oricat s-ar prabusi calitatea la concurenta, se vor stradui sa-si asigure fara emotie ultimele locuri in clasamente, gen Audi, VW, Seat, etc.

    1. Calitatea s-a dus pe pwla de vreo 10 ani la Toyota, nu mai are legatura cu ce stiam.

      Niste argumente aici, te rog ?

    2. Aaa, nu, ziceam doar ca sa ma aflu in treaba.
      Bai, scuza-ma, voi care v-ati nascut dintr-un joc de computer si continuati sa traiti intr-unul gasiti dificil sa intelegeti ca sunt oameni care au condus Toyote mai multi ani decat ati calcat voi pe planeta, ca s-au indragostit de marca, ca stiu EXACT ce oferea si ca lucrurile alea NU se mai regasesc in modelele de azi.
      Motiv pentru care au si renuntat, cu mari regrete, la aceasta marca.

      Pe scurt:

      Tabla proasta, subtire.
      Insonorizarea, praf, praf.
      Vopseaua si mai proasta.
      Foaia de geam/parbriz subtire.
      Materialele de interior la concurenta cu tomberoanele produse de VAG daca e un model de gama superioara, altfel Logan, direct.
      Electronica, nu atat de multa ca unele modele europene, ceea ce e de bine daca n-ar fi cu macar 1 generatie in urma celorlalti, deci incete, dar cu mai putine bug-uri.
      Motorizari mai slabe ca fiabillitate din cauza incercarilor grabite de a alinia la tendintele pietei motoare de generatie mai veche. motoarele mai noi de mic litraj la fel de bune/proaste ca la concurentele europene.
      Solutii de cost-cutting peste tot. Sigur, inca nu am vazut la Toyota piese din scartaietoare (sau cum se numeste) in compartimentul motor ca la Seatul meu ultra-dotat, altfel o basina ordinara pe 4 roti de la muribundul concern german VAG.

      Am avut Corolla 1.8, Avensis 2.0, Land Cruiser 120L 3.0, toate de noi cu exceptia Corollei, cumparata la 3 ani si 50,000mile in US. Condus Yaris, CH-R, Yaris Cross, penultimul model de Land Cruiser, fara sa le detin. Am condus si Lexus IS300, RX400h.

      Pana la CH-R, tot ce am detinut sau incercat pe durata cat de cat relevanta, au fost masini fara moarte, fara cusur, fara zgomote, batai, greierasi, fara mari pretentii dar si fara surprize neplacute, confortabile si perfect inchegate, cu facturi de service ridicol de mici (cu exceptia pieselor mai scumpe DACA aveai nevoie). Masini in care pielea tapiseriei mirosea si arata ca nou si dupa 10 ani, fara cine stie ce intretinere. Fara piano-black dar cu suprafete suferitoare de plastic mat care-si pastrau aparenta dupa 10 ani ca in prima zi.

      Astea noi insa, inclusiv Land Cruiserul pe care-l admiram, s-au simtit ca niste jucarii ieftine, cu finisaje, confort sub medie si multa electronica dubioasa, care nu mai inspirau INCREDERE, nici CALITATE prin nimic ce definea marca Toyota pe care o stiam si o indrageam.

      Daca vei incerca un Lexus azi, cam pe acolo era calitatea Toyota cu care eram obisnuit si care azi a coborat in derizoriu.

  52. O să-mi iau în bot dar tot m-aș uita la un Lexus NX cât mai nou. Poate 1 an de zile vechime, sub 30k km. Garanție destulă, hibridă, cai destui, motor relaxat, problema insonorizării rezolvată fiind Lexus, nu-și permit să-și bată joc.

    Iar la revânzare și peste 10-15 ani o să iei niște bani ok pe ea.

    1. Voi astia care va luati masini pentru altii chiar sunteti reali, nu? La restaurant cum faceti, iei friptura si daca nu o termini o revinzi la vecinu’?
      La haine cum e? Dai sute de eur pe o geaca si o tii in dulap ca sa o revinzi la pret bun?
      Voi astia care va luati masini pentru altii chiar sunteti reali, nu? La restaurant cum faceti, iei friptura si daca nu o termini o revinzi la vecinu’?
      La haine cum e? Dai sute de eur pe o geaca si o tii in dulap ca sa o revinzi la pret bun?
      Lasati omul sa isi ia ce ii place (daca ii place rosie, aia sa fie, nu ce scrie pe ea)

    2. @add

      Ce te-ai aprins așa fratele meu? :))

      Da, suntem reali, pentru că nu vorbim aici de fripturi și haine, mi se rupe de alea, evident.

      E vorba de 50k euro totuși banul jos. Aici da, recunosc, mă mai uit un pic și la revânzare. Sunt absolut împăcat cu ideea că o să pierd bani, dar una e să pierd 50% din bani, alta e să pierd 90% din bani. Dacă pentru tine asta nu e o problemă foarte bine.

      Și unde l-am obligat eu să ia una sau alta, am făcut o sugestie, la cererea lui. Nu m-am dus peste el sau pentru tine-n casă din neant să-i dau sfaturi auto.

      Mai ales că propusese Toyota Rav4 care e fratele lui Lexus NX, doar că varianta bine insonorizată și mai de calitate pe termen lung. Am zis asta și în ideea că dorește să o țină ani și ani de zile, și un Lexus rezistă mai bine de obicei pentru că sunt obligați să folosească materiale mai de calitate, fiind cică ‘luxury’.

  53. Dacă chiar crezi că e ultima ta mașină eu aș sugera un SH de calitate și tehnologie mai de bază. Eu aș alege un Lexus RX – poți găsi ceva benzină (nu hibrid) în stare bună la 30-40k și nu o să mai ai nevoie de altceva. Ca fiabilitate, ținută de drum și calitate interior nu există nimic mai bun.

  54. Oricare din ele ai lua-o, vei regreta. Poate ar fi fost mai bună cealaltă, vei zice ulterior. Dar dacă Renault ai mai avut, încearcă Toyota – măcar câștigi experiență.

  55. Rav4, dupa cum zicea si goodman in ” The gambler ” : a indestructible jap economy shitbox :)))

  56. Cum se face insonorizarea la Rav4 btw, fiecare cu ce are pe acasa sau profi asa la un service gen?

    1. le service. poți sa o faci și acasă, kituri se găsesc pe situri de specialitate sau amazon

  57. Mă bag și eu ca mucu’ sub unghie aici și zic că niciuna. Pe de-o parte, bricolerul șef a făcut un scurt review la RAV și mi-am dat seama că nu mi-ar plăcea. Pe partea cealaltă, nu am încredere în nimic Renault, cu atât mai puțin la tehnologii mai noi, iar asta bazat pe diverse mărturii ale oamenilor care au modele gen Arkana.

    Eu conduc un Seat Ateca de prin 2018 (e de-o vârstă cu fiică-mea). Încă merge perfect, dar pe bune că sunt un pic pierdut când încerc să mă gândesc cu ce mașină aș putea s-o schimb.

  58. bicicleta boss. a zis si dna oana ca ar putea sa vina cu bicla in contextu actual.
    acu la masini o iei logic, alea electrice iau foc si o sa creasca si pretu la curent nu ca acu ar fi gratis, alealalte is toate la fel. o cheltuiala inutila. motoreta e periculoasa, scuteru cam la fel desi consuma putin. o bicicleta cargo e ideala. chiar zilele astea m am nimerit prin milano la ziua bicicletei cargo, plm habar n aveam ce e alea. ia cauta sa vezi ce belea sint, cari marfa, copii tot ce vrei.
    apropo, prin milano gasesti benzina si la 1.77 euro per litru mai ieftin ca la noi.

  59. Cred ca pana la urma o sa faci un test drive cu BYD Seal U Dmi.

ADAUGA COMENTARIU

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam