Scris de Radu Vestemean
Buna dimineata. Am vrut sa-ti spun ca nu mai suport oamenii care nu vor sa aiba grija de cei din jurul lor si gasesc pretexte pentru a nu (mai) purta masca. Am scris un text iar daca tu consideri ca e ok pentru guest post iti multumesc!
Anul 2031… Pandemia a ajuns la […]
Chimia alimentară nu e tocmai punctul meu forte (și nici chimia organică nu m-a dat pe spate), dar o să vă povestesc azi despre maioneză, că o puteți face în mai puțin de un minut dacă știți care e șpilul din spate.
Maioneza e o emulsie de ulei în apă
Din punct de vedere chimic, substanțele sunt […]
Ca niște provinciali cu pedigree, am mers la târg, la București, să ne luăm opinci noi și să trecem pe la jude, să ne facă dreptate într-o pricină mai veche.
Ne-am îmbrăcat cu hainele de duminică și am plecat la întâia cântare a cocoșului, că Valea Prahovei, că trafic, că să ajungem la 12 la Aviatorilor. […]
Serios, a înnebunit lumea și au înnebunit salcâmii cât am lipsit eu. La distanță de câteva zeci de ore, 2 nebuni încearcă să omoare, cu mașinile, alți oameni, fără nicio jenă, ziua, cu relaxare. Sunt curios cât de rapid îi eliberează judecătorii pentru că nu sunt pericol public. Mai ales la mizda care a vrut […]
Când e vorba de a fi bolnav de ceva, sunt unul din cei mai ghinioniști oameni din lume. Toate crizele și atacurile mi se declanșează în weekend, sărbători legale sau când sunt la dracu cu crăci pe la țară, fără niciun mijloc de transport. Așa am avut prima criză de rinichi, la Corlăteni, în Botoșani, […]
“Gătește” e mult spus, că-s bruschete, dar noah: tai câteva felii de pâine în fâșii groase de 3 degete, le ung cu ulei de măsline, pun sare și piper, pe unele usturoi, pe altele parmezan ras (puțin) și pe unele nimic.
Le rumenesc la cuptor, cu atenție să nu se facă biscuiți (maxim 10min la 180-200 […]
Pentru cei ce inunda social media cu poze de pe A2, munte, Dealu Negru, cu texte in care se plang de aglomerație, am o singura intrebare:
Voi ce faceti acolo? Era o graba mare urgență medicala, v-a murit mama, chestii de astea, sau erati la fel ca ceilalti, plecand la munte si la mare?
Nu esti in […]
Filmul asta e atat de bine facut (desigur, pentru cei carora le place genul si tipologia), incat nu pot sa ma uit la el binging, pentru ca, daca se termina prea repede, nu as mai sti ce sa fac si la ce sa ma uit, e prea […]