Pe vremuri, cel mai important om dintr-o redacție era corectorul. Corectorul era omul care reușea să pună ordine în textele haotice trimise de ziariștii de pe teren și nu numai. Nu existau calculatoare, articolele erau câteodată notițe pe niște șervețele sau texte scrise în picioare în fața unui eveniment și transmise cuvânt cu cuvânt, telefonic, în redacție. Unde corectorul intra în funcțiune, punea virgule, făcea ca frazele să aibă sens, lucruri de astea. Evident, era un tip tobă de carte și cultură, iar ziariștii erau tot niște lepre și atunci, și acum.

Problema ziarelor, sau a mizeriilor online numite ziare, de astăzi, este două, ca să fiu în ton cu G4Media. Nu mai există corectori în nicio redacție, pentru că se presupune că jurnaliștii au școală și tehnologie la dispoziție, nu se ține cont de faptul că școala românească scoate analfabeți pe bandă rulantă, și doi, ziariștii nu mai fac teren, sunt obișnuiți să facă articole din postări youtube, poze de pe net, traduceri de articole din presa adevărată, dar străină, chestii de astea.

Așa ajungem la formulări ca cea de mai sus (ușor cu pianul pe scări, cacofonia există doar în capul proștilor care au ca singură mândrie faptul că pot decela atunci când ca apare după ca, ca și cum ar conta care ca e înaintea lui ca.) Formulare care ne spune că oamenii de la salvare au ucis-o pe femeia din accidentul 3some de ieri, făcându-i niște manevre de resuscitare. Evident, nu îi pasă nimănui, s-a livrat la hectar, s-a semnat Redacția, în 15 minute deja e old news, poate fi băgat la arhiva sau un delete rapid.

Și așa mai moare o meserie în românia.