Divorțăm, măria ta!
Tot mai puțini români ajung în fața ofițerului de stare civilă și tot mai multe cupluri aleg să pună punct relației. Cele mai recente date statistice arată o scădere a numărului de căsătorii și o creștere a divorțurilor. În unele județe, diferența dintre cele două se reduce îngrijorător. De exemplu, în județul Cluj, doar în luna martie, au fost înregistrate 130 de căsătorii și 72 de divorțuri.
Chestia asta e prezentată ca un tragism desăvârșit, în țara unde, dacă ești divorțat, la școală, în dosarul copilului, scrie că provine dintr-o familie dezorganizată. Sigur, odată ce ai decis că te căsătorești, gata, rămâi acolo, că e păcat. Dacă nu faci parte din congregația cu păcatul, stai acolo pentru copii, te sacrifici, pentru că așa au făcut și părinții tăi, se urau de moarte, dau au stat împreună pentru copii, să aibă copiii exemplu personal, plus, după ieșirea din adolescență, să aibă motiv de mers la psihiatru, pentru a-și vindeca traumele.
OAMENII SE SCHIMBĂ. Până și celulele din corp se schimbă. În 15 ani și celulele osoase se schimbă. Așa că e absolut normal să îți schimbi păreri, opinii, vederi despre viață și despre comportamentul partenerului. Valabil și invers, e posibil să te schimbi ca om, să devii un idiot, să te faci de 150 de kile, să devii un balast pentru familie.
De ce ar trebui să stai acolo, în ceva ce nu mai e bine pentru tine, ceva în care nu mai ești fericit? Pentru că așa zice biserica? Pentru că așa zice gura lumii? Nu vă dă nimeni înapoi anii ăia pierduți. Viața, tinerețea, visurile, nimic nu se mai întoarce. Și o zi de libertate și de închis ușa după tine ușurat și fericit și merită.
Vreți să divorțați? Divorțați. Copiii nu vor fi mai fericiți dacă vă văd că urlați zilnic unul la celălalt. Nu vor fi mai fericiți admirându-vă ura din priviri și din gesturi. Lăsați-vă liberi, nimeni nu trăiește pentru voi, nimeni nu moare odată cu voi.
E un mesaj complet neortodox si contra-roman. Chiar nu pot sa fiu de acord cu asa ceva si nu ma asteptam din partea ta.
ce treaba are ortodoxia si nația cu faptul ca doi oameni nu se mai potrivesc ?
Ortodocși sa-si vadă de pedofilia si preacurvia din interiorul organizației. Mă auzi Pomohaci ?
La un moment dat vroiam si eu sa divortez. Aveam si mai am motivele. Dar perspectiva unei vieți singure mă sperie așa ca am ales sa fiu indiferent.
Văleu, perspectiva unei vieți singure, oroarea supremă… Singurătatea individuală e întotdeauna de preferat singurătății în cuplu, iar dacă ai cu adevărat înclinația, necesitatea chiar, de a împărți spațiul personal cu cineva, poate ar fi mai folositor să cauți o persoană care îți poate trezi mai mult decât indiferență. Opinie din perspectiva cuiva pentru care o relație prelungită e doar o sumă de compromisuri, acceptabilă după un punct numai în cazuri deosebite.
@W, @brosky, s-a dus pe p**a si comunitatea de aici daca am ajuns sa nu mai intelegem sarcasmul…
“La un moment dat vroiam si eu sa divortez. Aveam si mai am motivele. Dar perspectiva unei vieți singure mă sperie așa ca am ales sa fiu indiferent.”
Asta-i trist! Este de-a dreptul deprimant.
Prietenul Peredhil are dreptate 100%.
Btw.: am vazut un film documentar care mi-a placut: The Roses cu Benedict Cumberbatch si Olivia Colman
@brosky….hai ca pomohaci e deja depasit……..mitropolitul basarabiei e deja creme- de-la-creme…..la ochishorul maro……… APV-istii oricum sunt platiti muult mrea bine pt ce stiu de fapt sa faca……..iar diversele ramuri de Garcea …fck them….. toti se pensioneaza special si imediat se reangajeaza pe pozitii de conducere……..
Poti argumenta si explica cum o familie care ajunge sa se destrame, poate creste si mentine un climat ok pentru 1 sau mai multi copii ? Nu conteaza motivele pt care se ajunge la divort…..poti argumenta real ?
Tot ce spun eu e ca, in calitate de voce publica si jurnalist, cetin are dreptul, obligatia si, de ce nu, responsabilitatea morala de a transmite mesaje care sa fie in acord cu bunele moravuri, asa cum ne-au fost ele transmise de atatea generatii si de atatea mii de milenii de ortodoxism. Asta e tot ce spun.
În schimb, el vine cu din astea păcătoase și mai face și aluzii referitoare la masa corporală.
Un prim pas a fost facut prin lipsa curvelor de vineri…
alo, alo
Daca ceva e neortodox si contra-roman, inseamna ca acel ceva e foarte bine, dupa toate definitiile mele.
Stai, c-a fost nevoie si de al doilea comentariu ca sa imi dau seama ca omul ne troleaza.
Chapeau ! Sau mai bine zis, sapca, romaneste !
de fiecare data cand lasa cate una de asta sunt tentat sa comente Hai ba, ca nu are cun sa prinda. dupa care…iata
Da, e ok, imediat apare prostul care sa ma intrebe retoric cum de mai vorbesc romaneste daca sunt asa de refractar ortodoxismului si romanismului, sterge-m-as la cur cu ambele.
Apropo, poporul roman este ortodox fix pentru ca generatii dupa generatii de parinti tampiti si-au dus copiii in mod benevol la popa sa-i boteze, iar apoi au fost trecuti in catastife.
Urat neamul asta de pitecantropi inapoiati si imbacsiti, cu traditiile lor medievale cu tot.
bă ce proști sunteți… cum pula mea să stau cu cineva pe care n-o mai iubesc, sunteți tâmpiți? v-a lovit boala altruismului? bă, sunteți proști grămadă că vreți să faceți rău altora și să vă faceți rău și vouă înșivă… bă ce proști sunteți… bă, da proști grămadă, nu așa…
Hop și Cretinortodoxul ,cum naiba să lipsiți voi?
Dacă senzația aia de ușurat și fericit e ca atunci când ai găsit o toaletă curată după două ore de căutări, eu îi înțeleg pe cei care divorțează. Numai să lase după ei curat, nu să împroaște cu căcat în stânga și în dreapta.
bro, sa mor eu, inainte, cand nu aveai blogul, erai super comentator, comentarii misto, haioase. de cand ai blogul, te scremi incontinuu sa creezi cumva atenție si iti iese fix cacat. serios, trezește-te, ca esti pe panta descendenta
Apreciez feedbackul tău și o să-l iau în considerare!
si inca ceva. daca te zbati sa atragi GENUL ALA de oameni pe site, doar cu ei vei ramane. oamenii de calitate nu se amesteca cu gunoiul. iar traficul de pe site va valora fix pula, nu vei putea face nimic cu el.
@Arhi Si eu, care credeam ca sunt pe o rampa! Da’ zau daca imi dau seama ce fac gresit, mai exact: scriu corect, nu injur, bag ironii fine, aluzii subtile, de putini intelese. Eu genul ala de oameni vreau sa atrag, nu toate zemurile care colinda prin filtrele de spam sau mai rau, cum am vazut la colegi cu greutate. Imi pare rau ca asa se vede de la monitorul tau, nu asta a fost intentia mea. Cred ca vreau sa divortez!
ma refer la comentariile pe care le lasi, incercand sa atragi vizitatori.
Păi nu știu, 75 de oameni de genul ala au apreciat mai sus, nu poți mulțumi pe toată lumea. Eu îți mulțumesc frumos pentru sfaturi și pentru că m-ai suportat chiar voi fi mult mai atent și mai discret.
Asta crezi tu. E caterinca de birt, in stilul tau de comentarii. Birt promovezi, birt vei atrage.
amin
Bineînțeles , divorțurile în masă nu sunt rezultatul a 35 ani de monopol politic al celui mai mare partid românesc “tradiționalist” și “pro-familie”, nu, nu!!!
Am avut și referendum și ministerul familiei. Și pot să pun ramasag ca AUR ca fi la fel.
Dar pe lângă divorțuri, mai e și numărul mare de mileniali care au ajuns acum la 30 ani și sunt ori necăsătoriți, singuri și chiar virgini.
La modul serios vorbesc acum: situația e mult mai dramatică ca ne-au plecat chiar și prostituatele. Cele care au mai rămas sunt ultra-selective : vor poză cu mutra (ca sa te vadă pestele) și mărimi mici, plus ca m*** e 200 euro ora.
Milenialii se mulțumesc cu jocuri cu hentai, cu VR, Of, Instagram mai nou și cu păpuși. Nu există viață sexuală activă pentru ei.
De unde mm să mai întemeiem familii când mulți dintre noi nici măcar nu au fost vreodată la un dating ? Când aplicațiile ca Tinder sunt doar puse pe jecmănit ?
Partidele care au ajuns curvele PSD, adică PNL și UDMR și chiar USR nici nu s-au sinchisit sa legalizeze, să fiscalizeze și să reglementeze ca în Germania.
Și voi aveți pretenții la întemeiat familii și crescut copii în țara asta când n-avem nici măcar bani nici măcar de o m… cu o baragdina. Nu știm dacă mai apucăm iarna fără să ajungem în război sau în colaps, dar boomerii se plâng ca de ce noi milenialii nu facem copii. Serios ???
Am vrut să scriu baragladina , să mă ierte Gelu Duminică.
Apropo , cum se face ca “aia” se împuiază la greu, iar noi românii cu job si care respectăm legile nu putem nici măcar la un dating sa ieșim ?
mă simt nevoit să intervin cu următoarele: cuplurile se despart sau divorțează de la bani și locuințe, iar în aproape toate cazurile este vinovată ea, femeia.
azi, cu toate porcăriile de woke și progresism, am ajuns la femei puternice și independente, care nu sunt altceva decât niște consumatoare de bani, mai bine zis foarte mulți bani, plus casa prostului sau a părinților lui, pentru că ea trebuie să aibă loc de muncă și casă unde să locuiască, iar el să doarmă pe străzi.
ca să nu avem discuții, VORBESC DIN PROPRIA EXPERIENȚĂ, le suntem datori americanilor pentru nenorocirea asta care s a abătut peste toată planeta.
din fericire pentru mine, acum sunt sărac că n am după ce să beau apă, n am decât o pensie militară de invaliditate de 1480 lei pe lună, din care mă chinui să trăiesc și n am nici locuință, sufăr de mai multe boli printre care reumatism și schizofrenie paranoidă, deci nicio diafană numai este interesată de mine.
preventiv declar peste tot că sunt sărac, bolnav și IMPOTENT, iar pe Facebook pun tot felul de perversiuni.
dacă ești organizat, curat și trecut prin viață, îți dai seama că expresia din engleză LESS IS MORE se aplică întocmai.
am scris cam mult, mă așteaptă acum niște femei puternice și independente pe xhamster punct com :)))
Parerea mea e ca singurul motiv real pt divort este daca unul dintre parteneri inseala. In situatia aia, direct eject, nu conteaza ce/cate bunuri se impart, bani, etc cacat, nu are importanta. In rest, daca partenerul se ingrasa, se discuta sa se afle cauza problemei, si o data lamurita, se incearca eliminarea ei. Nu stiu, da mi se pare ca prea usor si prea repede se pune capat unei relatii prin divort, in loc ca partenerii sa incerce sa faca ceva ca sa corecteze situatia. Poate sunt subiectiv dar am o experienta neplacuta in cercul apropiat, in sensul ca am asistat fara sa vreau la certuri de cuplu de prieteni apropiati, din alea urate, cele mai urate, si cuvantul divort era aruncat ca trump card (un fel de santaj emotional, nush, asa cred da nu stiu cu certitudine) si nu mi se pare ok si corect sa se dea ultimatumuri de genul asta la nervi.
Am si experienta (nu personala) insa tot apropiata din celalalt spectru in care partenerul sta intr-o relatie efectiv toxica cu o persoana narcisista, si nu vrea sa divorteze sa se elibereze de asta, de prost ce e. Nu am gasit alta explicatie, dpmdv, daca as fi in situatia asta as prefera sa dorm in strada, in sant, dar singur, sa ia casa, bani etc tot, ma doare-n pla, decat sa stau asa prizonier in relatie cu cineva toxic. Deci da.. ar mai fi si motivul asta, nu doar inselatul.
Vad o gramada de tineri singuri si nu-mi explic. De ce stati singuri ? Si relatiile se invata si nu la fara frecventa. Toate/Toti asteapta pe Fat Frumos sau pe Ileana Cosanzeana ? Nu e perfectiune si arta in relatii. Nu va mai luati dupa toti pierde vara de pe net, sfatuitorii si aratatorii de “red flags”.
Sau am devenit eu mosalau si nu inteleg ce se intampla.
ptr ca baietii vor fotomodele care sa nu fie curve, iar femeile vor oameni de afaceri cu 6pack, 6 figures si am uitat care era al 3 lea 6
@Arhi – 6 inch
asa, my bad
Aia vrea toata lumea dar… te mai uiti si in oglinda, si in buzunare si in pantaloni. Nu mai vrea nimeni sa coboare stacheta ? 😀
adib, adică vor dastia cu trotinete??? că eu am 18 inch, și mă gândeam chiar să-mi pun pe 19, și nu roiesc in jurul meu…
@Ciocanul: la bărbați ai coborât ștacheta din momentul când te îndrăgostești de Ilenei Consanzene cu silicoane , extensii, botox , unghii false etc care te iubesc doar pentru bani.
Din start e o relație moartă fără dragoste reală.
Putem sa coboram ștacheta și mai mult și să ne cuplăm cu casnice, femei de serviciu , femei care arată cam ca Merkel așa . Nu cred ca vrei sa umpli o tara cu copii făcuți cu femei grase și diforme. Mai bine acceptam sa fim invadați de migranți și asta e.
Ar fi și o opțiune sa te cuplezi cu o negresa sau cu o araboaica, dar fac spume cei de la AUR ca de ce umpl tara de mulatri.
Acum, daca vrei o femeie educata, care sa arate decent, cam trebue sa fii de calibrul ei, de intelectul ei.
Ori, ele vor oameni mai realizati profesional decat ele.
“Acum, daca vrei o femeie educata, care sa arate decent, cam trebue sa fii de calibrul ei, de intelectul ei.
Ori, ele vor oameni mai realizati profesional decat ele.”
mkay, și ce e in neregula cu asta? sau ce-i împiedică pe domni?
bam!
Cum era aia veche : Principala cauza a divortului, chiar si in cazul cuplurilor care se casatoresc din iubire profunda, este ca unul din membrii cuplului se dovedeste a fi proasta.
știam că principala cauza a divorțului este căsătoria.
personal, am văzut că amanta e problema și nu înțeleg de unde atâta discriminare! e și ea un suflet
Boomeri absoluti care ati avut 0 tangenta cu domnisoarele din ultimii 10 ani si efectiv habar n-aveti de ce vorbiti, si tu si arhi. Nu stiu cum sa o zic mai frumos, cam asta e adevarul.
Ecuatia e foarte simpla pentru toti cei care nu au avut norocul sa-si gaseasca una potabila si cat de cat normala in liceu sau cel tarziu faculta. Va lasam voua curvele reformate, stimati basinosi carora va arde acuma la cur dintr-o data birthrate-u infim. Sa faceti voi generatie noua cu ele daca sunteti asa pasionati de subiect. Pentru noi fraierii astia feminizati, unii hedonisti altii demotivati etc cum am fi efectiv nu e rentabila oferta pe care ne-o propuneti. Ghinion.
ohohohohoho that escalates quickly:)))))))))))) bro, ti-ai uitat calmantele si ai iesit pe net
Bro!!! Nu e legit să vorbești așa despre Boomeri. Acum no cap, aici nu-s boomeri. Noi ăștia din Gen X suntem slay și avem rizz fără sfârșit. Nu fi skibidi!
Eu nu am sa bat niciodata covoare
Era o replica la stimatu ciocan de mai sus btw
@arhi Just being real. Cam asta e situatia in cercurile mele de “tineri” normali in varsta de plus minus 30, prin normali a se intelege 0 ciori sau romani get beget dar cocalari. In schimb cercul meu principal tinde spre ITisti, desi ai fi surprins cat de putini se incadreaza stereotipului de tocilar autist. In orice caz chiar si semi autistii din ziua mea is social butterflies comparativ cu o buna parte din zumarii din ziua de azi dar asta e alta discutie.
Pe scurt cine si-a gasit pereche in liceu sau faculta s-au cam tinut de ele dar prea putini in situatia asta. In schimb, singurii de care as putea zice ca au cupluri care sunt cat de cat de invidiat fac toti parte din categoria asta fara exceptie.
Bossao, media de varsta pe aici e de 45 de ani, 90% dintre noi avand in jur de 30 de ani, si apoi e si Cetin.
yyyyup. cuplurile alea din liceu și faculta is on the edge.
divorțează la 40
de ce? pai in principiu ea descoperă că ar avea o viață de o calitate mai buna fara el.
Cred că încă trăiți în anii 80. Când am fost eu liceean prin 2010-2014, cuplurile din liceu se despărțeau chiar înainte de Bacalaureat. Și erau rare astfel de cupluri pentru că majoritatea colegelor din clasa a X-a (adică, de la 16 ani) erau așteptate la poartă sau la gardul liceului de bărbați de 20-30 de ani, cu mașina. Unii aveau chiar și tatuaje pe mâini, deci nu puteai să zici că sunt tații lor.
Din facultate nu știu decât un singur cuplu căsătorit.
Acum cred că e mai rău pentru că socializarea se reduce la Roblox.
@Alex Avem aceeasi varsta dar eu sunt din provincie, cred ca asta ar putea face diferenta fiindca mie mi se pare ca exagerezi pana la punctul in care am trait in 2 lumi diferite in anumite aspecte.
Nici vorba sa fi vazut sau auzit vreodata de vreun tip pe la 20-30 cu tatuaje pe maini care sa astepte pizdele la intrare in liceu. Inca nici nu era nebunia cu tatuajele in general pe atunci, era foarte la inceput practic inexistenta comparativ cu acum. Iar liceul meu a fost si ramane liceu de performanta si fite maxim pe tot judetul, nu e ca si cum am crescut la coada vacii. Faptul ca erau destule care cautau baieti mai maturi cum ar zice ele e un fenomen primordial mai degraba, in experienta mea tot era atat de grav pe cat zici tu din punctu asta de vedere.
Prin relatii care s-au format in liceu/faculta evident ma refer la relatii serioase cu perspectiva pe termen lung, nu la cuplurile de forma care se schimbau la fel de des ca si sosetele atat acum un deceniu cat si acum.
Referitor la cei care au fost parasiti de prietena imediat dupa absolvire, da cunosc de asta m-am limitat la a spune ca doar tipii s-au tinut de ele pe cat au putut de mult. Cunosc literalmente un singur caz in care prietena colegului a facut eforturi sa nu treaca pe long distance fiindca era cu un an mai mare decat el si inca sunt impreuna quelle surprise.
@My2Cents Eu le dau mult mai multe sanse decat cuplurile formate pe la 30 ani dupa o serie lunga de accidente si mai degraba din disperarea de nu ramane singuri decat orice altceva.
@ardeleanu: “Eu le dau mult mai multe sanse decat cuplurile formate pe la 30 ani dupa o serie lunga de accidente si mai degraba din disperarea de nu ramane singuri decat orice altceva”
That’s your take and it’s fine
Sunt foarte multi factori care contribuie la o relație reușită.
Da, daca respectivii sunt in primul rand la același nivel de maturitate, financiar și au același background, poate funcționa. Cum s-ar zice “cresc împreună” (grrr)
In anii de care vorbești tu, pentru multi “să crești împreună” nu era o opțiune, ci o realitate impusa.
Nici el nici ea nu-și permiteau o chirie dintr-un salariu. Oamenii au fost nevoiți să tragă la aceeași căruță.
Pe mine se încrețește pielea efectiv când aud expresiile astea cu crescutu’ împreună și cu căruța.
Eu cresc când cresc și mă duc cu căruța mea. Daca cineva vrea sa vina in aceeași direcție, vedem.
Din ce am văzut în jur crescutul asta împreună a funcționat până când doamna a avut un venit suficient sa se mute singura. Bravo ei!
Și eu am avut în faculta un boyfriend care avea pretenția că după job sa configurez laptopuri și să instalez Windows, că cică “lucram pentru noi” (aka firma lui) și ” ce mare lucru, doar apeși niste taste”.
Asta pe langa curățenie și mancare, că prințu’ mamikii nu mișcă un deget.
Prințu’ mamikii provenea dintr-o familie clasica de muncitori, iar ai mei găseau o plăcere deosebită să-i facă de rahat cu orice ocazie. Plăcere la care am achiesat și contribuit și eu de fiecare data. Discuții la masa despre călătorii, arhitectura, filozofie, cu orice ii băgau in ceata pe bieții oameni.
TLDR nu a mers. Nu a mers pentru ca in primul rand baiatu’ asta se lupta pentru niste firimituri, banii mei de buzunar erau mai mulți, plus ce câștigam din job era și mai mult. Și asta la 20 și un pic de ani.
TLDR2: nu merge daca oamenii nu provin din același mediu – aici e discuția despre cărți, călătorii etc. in general nevoia de actualizare
TLDR3: da, daca amândoi au trăit în familii abuzive și sărace și amândoi vor sa lucreze la asta, it may work.
TLDR4: daca s-ar întâmpla ceva acum și aș rămâne singura, sub nicio forma nu m-aș muta cu cetățeanul respectiv. Tot ce vreau e sa nu-mi scadă calitatea vieții pe care mi-o permit lejer.
Greu de urmat, având în vedere ponderea de cretinortodocși din Românica, Mulțimim BOR și educație comuniste
Stiti ca pe certificatul medical constatator sl nou-nascutului exista o rubrica care specifica ” legitimitatea copilului-da/nu”??
Nu mai stiu exact la cei cu tata necasatorit cu mama, dar in cazul mamelor singure este “nu”!!
“Specialiștii apreciază că aceste evoluții reflectă transformările sociale din ultimii ani. Tot mai multe cupluri aleg să amâne căsătoria sau renunță complet la acest pas, în timp ce separarea este percepută din ce în ce mai des ca o soluție acceptată în cazul relațiilor care nu mai funcționează. Schimbările de mentalitate, independența financiară mai mare a partenerilor și modificarea priorităților personale sunt printre factorii care contribuie la această tendință.”
… doamnelor aș vrea aici să vă văd cum comentați… vă iubesc pe aproape toate… știți asta dealtfel…
… mi-aș dori de la @Arhi un articol despre cât ar trebui să fie pensia alimentară și cum se face partajul când averea depășește suma bunului simț în accepțiunea femeilor…
Eu cred ca divorțurile apar pt ca femeile sunt mult mai educate și independente decât au fost mamele și bunicile lor. Când ai o viață bună singură, ești mult mai selectivă. Și când decizi să faci un copil, dar îl vezi pe canapea cu berea la bot și șosetele aruncate lângă ușă, te gândești de două ori dacă e el « alesul «
Eu tot nu înțeleg rostul ministerului Familiei sau a conferințelor pe teme ca scăderea natalității și îmbătrânirea populației. Ce se rezolvă prin asta? Încerc să-mi imaginez un scenariu când politicienii îngrijorați de scăderea natalității nu se arată doar preocupați, ci chiar implicați.
Să presupunem că se duce un politician sau un inspector de la „familia tradițională” să caute pe forumul nimfolabe …. o „nimfetă” pentru a o convinge să își întemeieze o familie și să renunțe la prostutiție. Și nimerește să întâlnească în fața la un coafor o blondă cu extensii, ochii albaștri (cu lentile de contact bineînțeles), cu silicoane, botox, tatuaje, cu unghii false. Tipa face 200 euro/oră și 5 clienți pe zi.
Ea își mai scoate pârleala și din Onlyfans (nu 2.000 euro ca-n 2021, dar sigur vreo câteva sute de euro cât pentru o geantă) și mai face ocazional Videochat. În total, poate să scoată 1.000 euro pe zi, deci fără zilele libere, cam ajunge să câștige numai din prostituție 26.000 euro.
Chiar și dacă are o lună proastă, 10.000 de euro tot scoate, deci tot ia mai mult decât un senior IT-ist. Probabil are și pește care o ține cu forța și învârte alte femei sau chiar alte cuiburi în cadrul rețelei, dar totodată, BLONDEI îi convine să-și petreacă vacanțele în Ibiza, în Barceloneta, la Monaco, Riviera, Mikonos, Malta etc. Și sigur are o mașină scumpă + o vilă. Plus mers în cluburi.
Și vine inutilul de la ministerul Familiei Tradiționale să-i zică:
– Domnișoară, natalitatea țării noastre este în scădere. Nu se mai nasc români. Populația e îmbătrânită. Vom avea multe pensii de plătit în 10-20 ani, inclusiv pensiile părinților tăi și avem nevoie de cât mai mulți tineri care să muncească pentru ca statul român să plătească pensiile părinților și bunicilor + salariile la bugetari, inclusiv la medici, profesori și polițiști de care avem mare nevoie. Suntem nevoiți să chemăm migranți din Africa și de prin India, Pakistan, Bangladesh dacă nu facem ceva. Vreți să nu mai fie România populată de români?
Măritați-vă, uite, luați-l pe blegul ăsta nerd care trece întâmplător pe stradă (ADICĂ, PE MINE :))) că sigur o să fie un soț bun și faceți minim 5 COPII ROMÂNI.
Renunțați la prostituție, scăpați de peștele ăla care vă ține cu forța și vă ia din bani.
Blonda:
– Adică, stai, eu renunț la vacanțele scumpe în care mă duce iubi, la ieșit în cluburi cu prietenele, la haine și genți scumpe, la cumpărături la mall-ul din Milano ca să fiu cu ăsta și să fac copii? Și să stau după aia să șterg, să schmb scutece, să fac curățenie, să fac mâncare, să bag rufe în mașina de spălat , să spăl vase și să educ copii? Să-i ajut la teme?
-Ah, păi vă împărțiți sarcinile în mod egal.
Blonda:
-Dar eu nu vreau să fac nimic. Dacă trebuie să renunț la prostituție și la destrăbălare pentru o CĂSNICIE DE RAHAT, măcar acel bărbat are bani?
-Nu, dar câștigă cam sub 1.000 euro, n-are mașină, dar nici carnet fiindcă e prea scump pentru el și încă stă cu părinții că nu-și permite chirie. Așa că va trebui să vă căutați și dumneavoastră un job tot sub 1.000 de euro pentru a întreține o familie cu 5 copii.
Blonda:
-Ah, păi scuze, dar îmi bag picioarele. N-ai decât să chemi africanii și indienii să muncească să le plătiți pensiile bunicilor, eu nu renunț la Onlyfans și la prostituție ca să ajung casnică. Poate migrez eu de aici de supărare dacă vreau. Și îl chem și pe iubi să vă bată dacă mă mai deranjați.
Mă doare în pizdă de natalitate, mai important e ca eu să ajung la coafor, că am programare. Poate mă supăr și plec să fac mai mulți bani , îmi caut un moș italian cu bani și îmi întrețin eu părinții internându-i pe amândoi la azil. Hai, sictir, valea!
Și cam atât de inutilă e preocuparea politicienilor din țara asta pentru „SCĂDEREA NATALITĂȚII” și „FAMILIA TRADIȚIONALĂ”.
Bineînțeles că genul ăsta de inițiative nu sunt făcute pentru a mai șifona niște bani de la bugetul public, nu, nu, nu, absolut nu….
Da, poti si sa dai cu ajutoare si tot felu de alte incentive financiare cum au incercat ungurii si alte tari mult superioare noua deja.
Problema asta e multifacetica si globala, chiar si daca am avea politicieni capabili si onesti nu o sa rezolve absolut nimic atata timp cat monocultura americana ramane dominanta. Daca se poate numi cultura.
nu toata lumea se schimba. unii sunt constanti. uite, eu stiu pe una care e aceeasi curva de 30 de ani de cand o cunosc.
have you tried therapy?
sunt si pe pastile chiar 🙂 dar pe partea cu traume din copilarie / de la parinti
Dar eu mai mult glumesc, nu am tresariri in ceea ce priveste divortul. e ca gluma cu statia.
Therapy? Maybe Iron Maiden.