Stiti ca mai sunt oameni care preaslavesc binele ce ne-a fost facut de comunism in romania? Daca nu ma credeti, mergeti la Morar in comentarii, si cititi, sa vedeti ca de fapt a fost bine.
Iar eu, o sa scriu, foarte putin de cum am vazut lucrurile, prin ochii unui copil.
Ma trezeam dimineata la ora 3, ca sa ma duc sa stau la coada la lapte. Aveam doi frati mici, care aveau nevoie de lapte. Mama pleca la coada la ulei. Ne desparteam pe drum, ca laptaria era in fata scolii si magazinul in directie opusa. Pe la vreo 6 dimineata venea si tovarasa care vindea lapte. Intai isi servea cunostintele, punea deoparte niste sticle si pentru diferiti tovarasi de bine, si abia apoi catadicsea sa se intoarca si spre pleava de la coada. Oamenii erau salbateci. Nu de putine ori am ramas fara lapte, pentru ca se calcau in picioare la coada, iar in general cel care pierdea era copilul dintre ei. DACA APUCAM SI IAURT, ERA ZI DE SARBATOARE.
Mama ajungea mai tarziu acasa. Coada la ulei era uriasa. Trebuia sa cumperi si creveti, sau hartie igienica, odata cu uleiul, dar macar aveam ulei. Era el de rapita, dar…era mancabil.
Si se facea ora 7 si pleca la scoala. Pe la 12 scapam, veneam acasa, si incepeam sa cutreieram magazinele din oras. In doi, eu cu mama, pentru ca se dadeau doua portii de salam, daca erai doi. Singurele care erau la liber erau adidasii si calculatoarele, adica picioare si capete de porc. Salamul era salam de vara, plin de zgarciuri, oase, grasime si resturi de carne. Dar era singurul care se gasea. Daca aveam noroc sa gasim si niste tacamuri, eram facuti.
Cateodata se raspandea vestea. LA AMZEI SE ASTEAPTA CARNE. Si ne urcam repede in 135, si fugeam in piata Amzei, la coada la carne. Cele mai lungi cozi din lume erau acolo. Sute de oameni se calcau in picioare, se impingeau si spargeau vitrine, sperand sa prinda un kilogram de grasime cu putina carne. Nu prindeai intotdeauna. Iesea tovarasul macelar afara, numara, si decreta : pana aici ajunge, restul plecati acasa. Cel nominalizat ca fiind ultimul tremura de fericire, pentru ca pusese mana pe el tovarasul macelar. Cei din spate normal ca nu plecau, sperand ca poate ramane inca ceva, si tovarasul s-a inselat.
Tovarasul nu se insela niciodata.
Inainte de paste, trebuia sa gasim oua. Doamne, ce cozi se formau in spate la alimentara de cartier, unde se vindeau ouale. Oamenii se inghesuiau sus pe o rampa de beton, incercand sa ajunga la un ghiseu metalic, unde le dadea cartonul de oua, mai intregi sau mai sparte, depinde cum te privea tovarasa vanzatoare. Coborarea se facea pe o rampa de beton, foarte abrupta si lunecoasa. Am vazut oameni plangand, pentru ca dupa ce au stat la coada 4-5 ore, sa ajunga la oua, la iesire alunecasera pe rampa, si au cazut, spargand ouale. Si nu mai aveau dreptul sa mai cumpere, pentru ca tovara i-a vazut cazand, si nu e vina ei ca sunt prosti.
Portocale se aduceau iarna. La fel si bananele sau vestita ciocolata chinezeasca, cu ambalaj de staniol. La astea degeaba stateai la coada. Se vindeau numai pe sub mana, la preturi exorbitante. Desigur, trebuia sa te intelegi bine cu tovarasa vanzatoare, ca sa ai dreptul de a cumpara ciocolata sau portocale la suprapret.
Observati, viata atunci se invartea in jurul omniprezentei nevoi de a face rost de mancare. Toata lumea avea „frigiderele pline”, si oamenii au si acum obsesia asta.
De restul vietii, in afara de partea in care cautam mancare, nici nu merita sa mentionez. Era o taraiala de azi pe maine, in care telurile se limitau la a ajunge sa depui 5000 pe un CEC de masina, sau sa ceri de la partid o casa mai mare.
Era bine pe vremea tovarasului, nimeni nu murea de foame si eram toti egali….