Sună a titlu de influensăr de succes, dar vă dau un singur sfat: să nu vă vopsiți barba că vi se închide contul bancar.
Scuzați-mi iambii impreciși, derulăm un pic în urmă ca să înțelegeți contextul.

De ceva vreme încoace, coana Tanța tot insistă să-mi las cioc.
Nu-mi plac pilozitățile, defect profesional, dar ea zice că cică așa par și eu a bărbat serios și sexy.
Asta cu “bărbat sexy” m-a pus pe gânduri.
Hai s-o ascult: mă bărbieresc frumos, cu contur și mă prezint în fața ei.
Nu i-a plăcut că se văd fire de păr alb…
– Uatdăfaaaaa…?!
– Lasă că ți-l vopsesc, super-sexy te fac!
Și cum ea se grăbea – să nu întârzie când deschid ăștia ușa la Costco – alerga cu pensula după mine: stai așa să-ți dau și sub nas.
– Păi și-acuma spui? după 20 de ani de căsnici…
Și-a luat șalul și s-a dus. Mi-a strigat din parcare:
– Să ții vopseaua 20 de minute să se prindă!
În fine, a plecat, am dat un pic drumu la televizor, ăștia cu alegerile lor care nu se mai termină, pe HBO era un film SF cu copii cuminți, părinți care uită de griji și aleargă bezmetici pe miriște, aerul care e curat, apa proaspătă, libidoul atinge cote alarmante, oraș malefic, #pfaidecapulmeuceatrecuttimpul, să vezi că întârzii și la muncă, ‘ț’ai dreacu cu filmele voastre.
Mi-aduc aminte ce mi-a zis coana Tanța.
Mă duc să mă spăl, când mă uit în oglindă, am avut primul infarct din viață.
Tot ciocul meu era portocaliu, de ziceai că m-am pupat cu Trump.
Ce-a făcut băi femeia asta, și-a bătut joc de mine?!…
Ce fac eu acuma? Că întârzii la muncă…
Ce să mai… Am înhățat șapca din cui și-am fugit.

Plec.
Pe drum mă gândeam la ale mele, că de vreo două zile îmi dă eroare un card și-am uitat să-i zic la coana Tanța…
La birou am două colege.
Una Lolita și una mai nașpa.
Nu vă zic de Lolita că e toată lumea acasă.
Vă zic de ailaltă.
Din păcate ființa respectivă e atât de ștearsă încât nici măcar poreclă nu i-am dat. E așa, fără semne distinctive, nici urâtă, nici frumoasă, nici prea grasă, nici prea slabă … e nedefinită.

A venit la birou și când a dat cu ochii de mine a început să plângă.
Aveam de lucru așa că n-am băgat în seamă suferința ei decât foarte târziu când a devenit zgomotoasă – că plângea cu muci.
Mi-am manifestat imediat simpatia de proporții aproape homeopatice punându-mi căștile.
Până aproape de sfârșitul orelor când, n-am mai rezistat și am întrebat-o:
– Da’ ce-ați pățit, doamnă?
– Nimic… îmi pare rău, nu sunt în dispoziție să vă explic…
Dacă nu erau lacrimile între noi i-aș fi spus că în general ea nu e în dispoziție să explice ceva, dar așa am lăsat-o în pace.
– Dar defapt mai bine vă spun: l-am pierdut pe Țuțu.
– Aoleu! Doamne ferește, dar cine-i Țuțu? Soțul?
Primesc imediat un cot de la Lolita și aud o șoaptă printre dinți:
– Nu-i măritată, fraiere!

– Țuțu e motanul meu.
– Aaaa, așa da… unde l-ați pierdut?
– A ieșit pe geam și nu s-a mai întors…
– Sunteți sigură că era motan?
– Eu am tot sperat că se întoarce, sunt 2 ani de-atunci — și cu ochii la ciocul meu — vă stă bine, să știți… și iar începe să plângă.

Coană Tanțo, vezi ce mi-ai făcut?
Am botul ca vulpea și fac nedefinitele să plângă, le-aduc aminte de motani care fug pe geam…
Stai s-o sun, să vezi ce râde.
Scot telefonul, 5 apeluri pierdute.
Nu știu cum e la voi, dar la mine e grav.
Un apel pierdut mai e cum mai e.
La 2 apeluri pierdute mă ia cu călduri.
La 3 sun avocatul.
Acum aveam 5.
Telefonul pe vibrații.
Fuuuuuuuck!
O sun.

– Spuneți doamnă, care-i baiul?
O voce suavă începe să-mi exfolieze ușor timpanul.
Am auzit dumnezei, card, tu și cu mă-ta, supermarket, să te duci la bancă…
– Unde ești acuma? întreb.
– Sunt la casă, mi-a plătit un domn.
– Te-a plătit un domn la casă?!…

N-am apucat să mă concentrez maximum la explicație că nedefinita a început iar să plângă și să sughită.
Plec la bancă.
Când ajung la ghișeu, o domnucă plesnind bine din bluziță blindată într-un cilindru de sticlă tocmai încheia o convorbire telefonică:
– Hai te pup, fată, vorbim.
Opa – zic – româncă.
Îi întind actele și-mi dau masca jos.
– Shalom! zice ea.
– Nu, că nu e natural, zic.
Schițez un zâmbet cu aromă de bărbat serios.
După reacție îmi dau seama că nu e aroma potrivită.
A pufnit-o râsul, eu tot serios, c-o fi c-o păți, cardul de debit, când merge când nu merge, asta tot la ciocul meu se uita, vai domnule ce glumeț sunteți, hai să vă dau numărul meu de telefon, pe-al dumneavoastră îl am în baza de date, vă sun să vă zic ce s-a rezolvat.

Când ajung acasă coana Tanța mă vede și izbucnește și asta într-un râs isteric.
– Păi nu ți-am zis măi Iliuță să-l lași doar 20 de minute?
– Ba da, dar m-am uitat la film și…
– Păi și-așa te-ai dus la muncă?
– Da, și-am mai făcut-o și pe una să plângă după Țuțu.
– Care Țuțu?
– E lasă că-ți zic eu, mai bine zi cine ți-a plătit la casă…

Ce să mai explice că se uita la mine și râdea de a luat-o durerea de splină.
În fine, m-am ras de tot și aia a fost, am revenit la normal.
Nu și contul.
Vreo două zile am stat așa în suspans.
Până la urmă a mers, a fost coana Tanța iar la piață, totul bine.
Azi mi-a trimis doamna de la bancă un SMS și nu știu ce să cred.
O fi vreun cod de deblocare, ceva, că mi-a trimis două emoji:

Nici nu știu ce să răspund, mi-e frică să nu se blocheze iar.