Mă gândeam la articolul Iuliei, de ieri și la comentariile ce au urmat.
Sigur, primul lucru care îți vine în minte este Bravo, ai meritat-o, trebuie să fii reală, alea. Dar dacă ne gândim puțin?

Femeia a exprimat, poate stângaci, nevoia umană de romantism. De cucerire. Pentru că da indiferent de ce epocă trăim și ce vremelnice reguli impun diverși, suntem condiționați genetic să ne cucerim femeia sau partenerul de viață. Sigur, nu prin metoda bâtă în cap și tras de păr până în peșteră, normal. Dar viața, codul genetic, în complexitatea sa, ne împinge să alegem cel mai bun specimen din sexul opus, pentru procreere și pentru evoluția speciei. Și pentru asta, fiecare sex are, la dispoziție, arme diverse.

Femeile încearcă să se facă cât mai plăcute, cât mai atrăgătoare, cât mai cambrate și mai înalte, recte tocurile, care se poartă de când primul homo sapiens a decis că e cazul să își încalce lăbuțele goale, machiaje mai fistichii sau mai naturale, coafuri de tot felul, haine etc. Știu, orice femeie îți va spune că, de fapt, face astea pentru ea. Doar că nu, instictual face astea pentru ca, la un moment dat, să facă sex cu un Costică pe care eul să interior îl aprobă și să dea naștere unui alt Costică, ciclul repetându-se la infinit.

Despre bărbați nu cred că are sens să discutăm, pentru că bărbații sunt mult mai simpli, mai simpliști și fără atât de multe nevoi.
Ideea era că, într-adevăr, Iulia dorea să fie cucerită. Și mi se pare ok și mi se pare normal. Orice bărbat apreciază, în primul rând, vânătoarea, cucerirea femeii pe care o dorește. Întotdeauna vânătoarea e mai interesantă decât rezultatul final, emoția, palpitațiile, neuronii care sunt în flăcări, căutând legături și metode interesante de a o direcționa spre capcană.

Doar că educația ultimilor ani ne-a dezvățat de asta. Suntem învățați că nu există romantism, ci doar consimțământ. Iubirea este doar un cuvânt desuet, ce nu ar trebui să își aibe locul în repertoriul uman. Nu poți suspina după dragostea unei tipe ce te-a refuzat și, cel mai important, nu poți să încerci în continuare să o cucerești și să o faci să te iubească. Pentru că, conform normelor actuale, este hărțuire, nu înseamnă nu, deci dacă a apucat să îți zică nu, nu mai ai voie să faci nimic, nu poți să încerci să îi arăți și alte laturi ale tale, nu mai poți nimic, pentru că consimțământ, maaaaan.

Sigur, sunt convins că cei ce citesc asta vor comenta că e nepermis așa ceva, acest gen de idei nu cadrează cu secolul 21 și restul, unde trebuie să ne aliniem, scandinavi, pe marginea camerei și să decidem, din ochi, care tip sau tipă ne place.

Dar uite, Iulia este unul din oamenii care ne arată că, undeva, cumva, romantismul nu moare. Într-o relație nu ai nevoie doar să îți placă să vorbești cu celălalt și, din vorbă în vorbă, ajungi în pat. Trebuie să mai și simți fior, emoție, anticipație, ușoara fericire și teamă pentru ziua de mâine, mă sună, nu mă sună, mă place, nu mă place?

Despre asta e vorba, de fapt.
Dacă vreți să fiți fericiți, cuceriți-vă partenerul. Și fiți mai insistenți, nu îi dați block pentru că v-a zis o dată NU.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.