Rugăciune pentru părintele Pornohaci

Rugăciune pentru părintele Pornohaci

Revin cu sfinția sa, părintele Pornohaci, pentru că am uitat niște chestii și, dacă tot m-am infiltrat pe grupul de rugăciune dedicat suferinței părintelui Pomohaci, am făcut și niște print screenuri.

Rugăciune pentru părintele Pornohaci

Deci, ca să ne înțelegem.
Pomohaci nu este, din punct de vedere legal, pedofil. Legea spune că ești pedofil doar dacă bagi mădularul învârtoșat prin părțile…în fine. Cât timp doar poftești la copii, ești doar un om care se dă preot, deși nu este, care iubește mult copiii. Pentru că acuzațiile de pedofilie s-au prescris. Ele există, dosarul există, omul a futut, la propriu, copii. Doar că fapta nu mai e incriminată de codul penal, pentru că politicienii noștri au considerat că orice infracțiune se vindecă, cu timpul, că doar nu i-a făcut altă gaură.

Din punct de vedere uman, noi știm că e pedofil. Știm că fapta s-a întâmplat. Că au suferit copii din cauza leprei ăsteia furăcioase.

Sumele de bani găsite în urma percheziției domiciliare la Pomohaci:
7.911.000 lei
239.500 euro
10.400 lire sterline
10.470 dolari canadieni
3.630 dolari americani
1.240.000 forinți
1.000 franci elvețieni
350 șecheli israelieni.
Astfel, convertind aceste sume, totalul banilor găsiți la Pomohaci depășește 9,2 milioane de lei (1,85 milioane de euro).

Și dacă știm, dacă suntem adulți, cum putem, băi, oameni buni, să ne împingem copiii în preajma poponautului ăsta cu dulceață la băieței? Indiferent cât de religios ai fi, indiferent cât de imbecil ai ieșit la maturitate, cum să îți împingi copiii lângă reprezentantul NAMBLA în românia, când și doar zvonul, ZVONUL, nu un dosar penal care s-a prescris, ar trebui să te facă să îți protejezi copilul?

În rest, da, românii sunt, ca de obicei, o șleahtă dezgustătoare de spălați pe creieri.
Și sunt foarte, foarte curios ce înseamnă relații sexuale consimțite cu minori de sub 16 ani?

Cristian Pomohaci, în vârsta de 57 ani, este acuzat de procurori că începând din anul 2022, ar fi întreținut relații sexuale consimțite cu minori (băieți) cu vârste de până la 16 ani

Mulțumesc că ai citit postarea.

Poți să îmi susții eforturile pe Patreon.

Susține pe Patreon

Susține-mă direct lunar.

Patreon, dar fără comision.

18 COMENTARII

  1. Marin

    Emilia Baduca – cred ca e medic primar. 🙂 🙂
    Deci, medic. Te gandesti ca daca are studii mai avansate decat multi altii, are si mai multa inteligenta, dar si intelepciune. 🙂

  2. Popescu

    Ba, da’ il ajuta si memeaca!

    In alta ordine de idei: asta avea 2 milioane de euro in casa? in tailanda rupea in doua juma’ din copii la banii astia! si legal…

    1. E nu mai e chiar legal. Dacă vroia ladyboys putea. Dar la băieți sau fete underage chiar nu prea mai merge. Apărea prin vreun canal la 7 dimineața cu burta în sus și mădularul în gură.

  3. edelweiss

    A băgat dar a și cântat.

    1. A luat, dar si a violat…

  4. Doberman

    Rugăciunea mea este ca loaza cîntăcioasă să-și ia vreo cîțiva ani cu executare. Rezidenții titulari din așezămîntul de înalte studii vor avea o grijă deosebită de el.
    În rest, tradiții și obiceiuri strămoșești: să urmăm învățăturile campionului mondial, olimpic și galactic la acupunctură, Vlad Țepeș

    1. N-o să pățească nimic în pușcărie pentru că are bani, pușcăriașii noștri sunt mai pe interes. La americani, ar fi fost bătaie pe cine să apuce să-i spargă capul primul.

  5. DanV

    ati observat ca pomocraci are o gramada de videoclipuri muzicale in care apar oi. pa care asta le mangaie. io cred ca asta futea si oi. de fapt cred ca futea tot ce misca, nu ca avea ceva cu minorii. pare genu care ar fute si-un arici calcat de masina.

  6. Neoamenii astia il iubesc pe un pedofil dovedit mai mult decât își iubesc copiii?
    Și se costumează ca de carnaval (made in China) ca să pună pozele pe net? Voi aveți bunici care se încălțau în opinci? Eu nu am văzut pe nimeni niciodată în opinci sau în ie pe la țară.. zona de sud, ce-i drept.
    Mă întorc înapoi în grotă.

  7. Lucifer

    “Și sunt foarte, foarte curios ce înseamnă relații sexuale consimțite cu minori de sub 16 ani?”
    adica bestiile alea de minori l-au convins, nu l-au luat cu japca

    1. practic, sfintia sa a consimtit sa fie atras in pacatul pidosniciei

  8. Jean Luc Melenchon

    Prostia romanilor e direct proportionala cu sumele de bani gasite cash la Pomohaci;oricum,asta e nimic,am auzit ca are nu stiu cate apartamente/case pri tara,asta practic din muzica/preotie/prosteala la fraieri a ajuns milionar,si ma gandesc cum niciodata saracii angajati ANAF care plang la greu ca li se taie salarii nu l-au intrebat niciodata de unde are averea.

    Acum ca asta era bolnav,si probabil in seminarul teologic si poate si inainte a supt de si-a facut vocea de cantetet e una,dar cum plm,dupa ce milostivii si credinciosii politisti,procurori judecatori au avut grija la primul dosar sa o frece pana se prescrie,cum naiba a reusit statul roman sa il lase pe asta sa recidiveze?se dadea doar la minori saraci si tigani,si aia nu meritau protectia statului??
    Cat despre grupul de rugaciuni si doamna Emilia Baduca,ar trebui,in mediul lor socio-profesional intrebati daca vor sa sustina un pedofil infractor,cum vad ei conflictul de interese cu meseriile lor.
    Pentru deviationismul mistico-religios e de vina statul,si poporul in totalitate,care nu vrea si nu poate sa traseze o limita intre legi,norme sociale,si religie,indiferent care este aceea.

    1. Circula vorba in targ ca la divort a pasat fostei neveste si de comun acord vreo 8 apartamente in cluj si alte orase din Ardeal. Momentan ar avea pe numele lui vreo 2, plus ceva case in Mures si la el acasa, comuna Rebra, Bistrita Nasaud. Plin de cascaval, preacinstitul….

  9. singurul om pe care poti sa il ameninti si sa il bucuri in acelasi timp.daca ii spui de ciocanul judecatorului

  10. Dispar 80% din bani la a doua numaratoare si iar scapa animalu’, din pacate.

  11. Ce bou. Pe langa ca da la ochiul maro si ramane o enigma cum de e chemat la atatea cantari de romani hauristi, Pomohaci nu isi declara nici veniturile desi stie ca e luat de mult in vizor.

  12. Folosirea cuvantului “poponautului” in textul postarii nu iti face cinste si spune ceva despre cum gandesti.

    1. u gay?

ADAUGA COMENTARIU

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam