Masa caldă în școală

Scris de Ștefan

 

Salutare la toată lumea! Nu ne-am mai văzut de mult. Mă rog, eu v-am văzut, că nu m-am oprit din citit blogul, dar nu am mai comentat. Asta e, n-ai ce-i face, eu sunt tipul de observator care foarte rar vorbește. Și acum s-au adunat lucruri pe care simt nevoia să le împărtășesc, cu permisiunea șefului cel mare.

Pentru început, haideți să facem un mic unboxing.

 

 

Înainte să citiți mai departe, stați câteva secunde și încercați să estimați prețul.

Gata? Hai să mergem mai departe.

Ceea ce vedeți în pozele astea este un meniu de „Masă caldă” care se dă într-o școală din România, în cadrul unui proiect PNRAS (Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar – parte din PNRR). Scopul proiectului este să desfășoare tot felul de activități care să aibă ca rezultat final o mai mare atractivitate a școlii pentru elevi. Pe românește, se cheltuie bani într-o grămadă de direcții (echipamente IT, mobilier, cursuri de perfecționare pentru profesori, servicii de consiliere psihologică pentru elevi și părinți, excursii pentru elevi, ateliere de lucru, întâlniri diverse pe diferite teme) cu scopul „ca să le placă mai mult copiilor să vină la școală”.

Printre activitățile derulate sunt și niște așa-numite ore remediale, direcționate către elevii aflați în risc de abandon școlar; adică fix către cei care sunt beneficiarii finali ai PNRAS și care, cel mai adesea, sunt copii proveniți din cele mai sărace medii sociale. Cei care au gândit formatul activităților de ore remediale n-au avut deloc tărâțe în cap: ca să aibă șanse de reușită programul, trebuie să ai în vedere că un copil care a stat deja la școală 4-5 ore într-o zi n-o să dea randament la încă 1-2 ore de activități școlare dintr-un motiv foarte simplu – îi e foame. Hai să îi dăm noi să mănânce ceva, de preferință un fel de mâncare gătit, sănătos, consistent. Dacă-l trimiți acasă să mănânce și apoi să se întoarcă, statistic vorbind, unii copii n-o să mai vină. În plus (și cred că ăsta-i motivul principal pentru existența diferitelor programe cu mâncare în școli) copilul ăla s-ar putea să nu aibă acasă nimic de mâncare.

Cum nu vreau să mă întind prea mult cu textul ăsta, n-o să intru în detalii legat de celelalte componente ale proiectelor PNRAS. Puteți să extrapolați ce v-am spus legat de mâncare sau să căutați informații pe subiect dacă vreți să aflați mai multe. Ca idee generală, PNRAS este un program minunat când vine vorba de idee și planificare. Ca multe alte proiecte pe care le-am „implementat” noi în țara asta, undeva pe parcurs, între idee și implementare, se întâmplă ceva. Ceva ce mulți am ajuns să numim „românism” – o combinație de hoție, incompetență, răutate, indolență, descurcăreală și șmecherie.

Hai să revenim la mâncarea noastră. Ați văzut ce conține. O chiflă, un măr și o porție de paste fierte peste care au fost puse o pulpă de pui făcută la cuptor, cu două linguri de sos din roșii și ardei. Pentru că nu puteți mirosi și gusta doar cu ochii, o să vă spun eu. Comestibil. Comparabil cu mâncarea de spital – un pic mai bună cea pentru elevi: are suficientă sare, bucata de carne este mai mare decât ce primești în spital. Chifla este proaspătă, nu de ieri. Mărul este un măr.

Bine, nu vă mai fierb. 40 de lei. Atât costă „meniul” ăsta. Furnizorul este o cârciumă locală. Locală, adică cu bucătăria aflată la o distanță de 3km de școală, nu locală „din satul vecin”. Numărul de porții zilnice este de 200.

Atât. Nu mai am deocamdată nimic de spus despre asta.

Mulțumesc că ai citit postarea.

Poți să îmi susții eforturile pe Patreon.

Susține pe Patreon

Susține-mă direct lunar.

Patreon, dar fără comision.

33 COMENTARII

  1. Valentin Petrescu

    N-am mai fost de mult timp la cârciumă să mănânc, dar mi se pare că este cam mult 40 de lei pentru un felul doi, un măr și o chiflă.

    1. 28,5 lei
      Meniul zilei la ghereta la job.
      Ciorba + fel principal + bucata mica de dulce. Pâine și tacâmuri.
      Altceva zilnic și 80% din timp ajunge întreagă.
      Baia Mare, dar no
      Mai de fițe meniul zilei e un 35 lei.

  2. Calitate decenta doar pretul pare mare (8 EUR/zi), comparabil cu ce e in Belgia. M-am uitat si in menu e cam acelasi lucru, Chicken leg, Vegetables/Pasta, Fruit. Poate e mai mare varietatea ca se schimba meniul in fiecare zi, “Lentils with poultry, meatballs and vegetables. e in alta zi ”

    Pretul in Belgia pt meniul zilei platit de parinti:
    For the current school year, the fixed price for a meal is €5 for kindergarten pupils, €6 for elementary school pupils and €7 for junior/senior high school pupils.

    Probabil ca pot fi comandate dintr-un oras mai mare cu mai multa concurenta, prin Belgia se fac licitatii – mai multe scoli au acelasi furnizor. E alt pret daca produci 200 portii zilnic si alt pret daca produci 20.000 de portii zilnic (si pt scoli, si pentru firme).

    1. VladM

      Nu stiu cu ce lături esti tu invatat dar aia e calitate batjocura sa nu mai vorbesc ca din punct de vedere nutritional este o porcarie. Ai macaroane cu paine, niste carne si un sos facut direct din cea mai ieftina conserva.
      Ah si un mar, probabil cu vierme pt extraproteina.
      Batjocura aia din poza merita 1e si-o flegma in gatul furnizorului. Cum sa trimiti ba asa ceva stiind ca merge la copii defavorizti?

    2. @alex nicolae.
      1. Belgia nu e etalon pentru nimic. poate cu excepția numărului de arabi și țigani dar și acolo cred că UK ia premiu.
      2. macaroanele alea ar fi refuzate și de un porc flamand, se vede din poza că sunt probabil cele mai proaste găsite pe piață
      3. mâncarea aia merge la copii pentru care este probabil singura masă decentă din timpul zilei. de fapt ar trebui sa fie, pentru că ce se vede in poza nu e nici aproape de decent.
      4. nu e “a la carte” ca să coste atât.
      5. daca fi-miu ar primi masa ceva la masa de prânz a doua zi școală ar căuta bucătar nou.

  3. Pretul este la limita, nici prea mare nici prea mic.Realistic vorbind 30 de lei era mai aproape de realitate.Dar banueisc ca firma este a unui PSD/PNL-ist si trebuie sa imparta mai departe.

  4. Dragoș Fan USR până la moarte [P]

    Nu ar trebui sa coste mai mult de 10-15 lei meniul respectiv, mai ales ca se face in regim de catering, pentru un numar foarte mare de portii.

    Cornul si laptele mai exista ?

    1. Da, cornul și laptele mai există ca program național, dar nu mai este obligatoriu; fiecare școală alege dacă-l implementează sau nu.
      Ceea ce este minunat, am văzut prea multe animale hrănite cu laptele de la școală, de la pisici până la viței. Am locuit câțiva ani într-o zonă în care foarte mulți localnici aveau măcar o vacă. Din 10 cutii de lapte care se distribuiau la școală, 5-6 erau folosite ca proiectile prin clase și pe holuri, restul erau adunate de cei mai sărăcuți și duse acasă pentru hrănit animalele.
      Cornurile (extrem de sănătoase dpdv nutriționist – făină integrală, fără adaosuri, fără zahăr, doar cu foarte puțină sare în compoziție) erau chestii care ajungeau în proporție de 70-80% direct la gunoi, mulți nu voiau să le ia nici măcar pentru animale.

  5. taman ce mi luai un meniu ca asa se numeste de la bodega din colt. o mana de cartofi prajiti un piept de pui (nu tot pieptu-n plm, doar o fasie) si o mana de salata de varza. 35 lei.
    un rahat, mi e mai foame dupa ce am mancat astea decat inainte. oricum ce vream sa zic este ca 40 lei e mult cat costa pastele alea mai ales ca ala vinde engros. da nici atat de mult totusi gen 100 lei.
    mi e foame.

  6. Jean Luc Mélénchon

    In Franta meniul/meniurile sunt stabilite/agreate de primarie/autoritati locale, pe baza unor principii nutritionale (mai nou, influente de la diversi terti, asa ca incet dispare porcul din meniuri, sa nu supere musulmanii sau francezii musulmaniti).Toate scolile sunt dotate cu cantine/spatii de servit masa, deoarece copiii stau la gradinita/scoala de la 8.30 pana la ora 16.30, deci vor manca pranzul la scoala (cine nu doreste, il recupereaza parinti/bunici in intervalul 11.30/13.30.Mancarea este fie gatita pe loc/fie distribuita, in general cantinele sunt administrate de firme mari, ca sodexo.Miercuri, copii mai mici de clasa 5-a echivalent nu au scoala.
    Pretul este stabilit de catre primarie/scoala, iar suma platita tine cont de veniturile parintilor/subventia acordata, asa incat poti plati de la 6.70 euro pe zi, pana spre zero (daca parintii au satra de copii si sunt asistati sociali).

    Mai jos un exemplu de meniu:

    Lundi 01

    Midi :
    Betterave et pomme râpées
    Chili sin carne
    Vache qui rit
    Pêche plate

    Goûter :
    Baguette
    Beurre 1/2 sel
    Jus de fruits

    Mardi 02

    Midi :
    “Menu Savoyard”
    Salade verte bio local aux noix
    Tartiflette F (pommes de terre bio) /Tartiflette au fromage
    Fromage blanc et confiture de myrtilles

    Goûter :
    Gâteau de Savoie maison
    Lait bio

    Mercredi 03
    Menu servis sur les centres de loisirs

    Midi :
    Melon
    Filet de limande citron
    Blé et haricots verts
    Cantal
    Crêpe au chocolat

    Goûter :
    Baguette Confiture ou miel
    Banane
    Eau

    Jeudi 04

    Midi :
    Salade piémontaise (pommes de terre bio)
    Bruschetta tomates, mozzarella et basilic
    Edam
    Abricots

    Goûter :
    Gâteau
    Compote
    Eau

    Vendredi 05

    Midi :
    “Menu choisi par les Enfants”
    Carottes bio local râpées et maïs
    Steak haché F + ketchup /Omelette bio
    Pommes de terre Smile
    Tartelette aux fraises

    Goûter :
    Gâteau
    Pastèque
    Eau

    1. Bre, Picard, nu vrem să fie ca-n Franța. Înțelegem realitățile locale. Dar parcă începe să-ți fiarbă puțin sângele când vezi măgării de-astea. Măcar să se fure mai puțin. La dracu’, asta ne tot dorim de 36 de ani încoace…

    2. W

      As adauga si meniu specific unei scoli din Japonia, si sa imi spuneti voi mie daca e dreptate in lume.

      ご飯(ごはん)
      焼き鮭(やきざけ)
      味噌汁(みそしる)
      ほうれん草のおひたし
      牛乳(ぎゅうにゅう)
      みかん

      今日の給食

      カレーライス
      キャベツサラダ
      牛乳
      りんご

      Eu unul sunt de-a dreptul revoltat

    3. grumpy Patron de Patreon

      Rice
      Grilled salmon
      Miso soup
      Blanched spinach
      Milk
      Orange
      Today’s school lunch
      Curry rice
      Cabbage salad
      Milk
      Apple

      W ai milk de doua ori acolo. absolut revoltator.

  7. Dark_Age

    Se dă una bucată chiflă de 1.2 lei, una bucată măr calitatea 1, mărime medie la hai 2.5 lei, cca. 200 grame paste fierte în apă ( e 5 lei o pungă de 500 grame , uscate , presupunem ca nu le ia pe cele mai scumpe ) deci cca 3 lei cu tot cu fracția de gaz consumată pentru fierbere , una bucată pulpă pui ( e cam 25 de lei o caserola cu 5-6 bucăți din alea ) la 8 lei cu tot cu curentul/gazul consumat pentru coacerea acelei pulpe și probabil 3 linguri de sos la borcan, semipreparat ( un borcan la 6-700 de grame sa zicem ca e maxim 10 lei și are multe linguri de sos in el ) de maxim 3 lei cu tot cu gazul folosit la preparare . Mai punem caserola 1,5 lei și punga 0.5 lei. Ajungem la un fabulos total ( maxim ) de 19.7 lei. Bucătarul și locația presupun ca nu sunt deschise și ținute special deschise strict pentru aceste meniuri..mai adăugăm costuri de hai 10 lei/porție cu tot cu transport la școală ( e tras rău de par, include și pierdere în procesul de preparare ..poate scapă o pungă pe jos, poate scapă un borcan în sacoșă, poate “ uita” bucătarul o caserolă în portbagaj..din astea ) ..ajungem la 29.7 lei /portie ..restul e profit +parandarat . Eu zic ca daca nu s ar fura nimic și ar fi doar producție + profit decent, nu ar avea de ce sa coste mai mult de 26-27 de lei porția..dar, recunosc ca stau prost cu matematica .

  8. Chifla cu paste e ca supa de taietei/galusti cu paine. Prea multi carbohidrati. Dar care e scoala din Romania, ca una e sa fie o scoala din Vascauti, alta e sa fie din Sectorul 5.

  9. Ștefan

    Nu răspund unui comentariu anume, chiar dacă mă leg inițial de ce spune RobertD.
    Fix asta mi-a “mângâiat în răspăr neuronii” și mie: prețul. Și nu, realist vorbind, prețul de 30 de lei nu este mai aproape de normal decât dacă faci o singură porție de mâncare. Pentru că la 200 de porții zilnic (și cu ingredientele de față, aș adăuga) nu are cum să-ți iasă la prețul ăsta. Bineînțeles că agentul comercial trebuie să aibă profit, nu contest asta, dar de la un anumit procent încolo parcă devine nesimțire…
    Câteva detalii pe care nu le-am adăugat în articol, pentru că sunt multe ușor de intuit și extrapolat:
    – ingredientele principale se cumpără en-gros (pastele la sac, pulpele la “bax” etc.)
    – fructele (invariabil mere) sunt cumpărate pe raport preț/aspect; ca o mică picanterie, fructele (mere) din programul național de fructe în școli sunt luate de la producători locali (adică din România, nu întotdeauna din zona în care e școala) și se vede că sunt “naturale” – mai mici, aspect mai puțin comercial, un pic mai scumpe decât cel mai ieftin măr din supermarket, dar gustoase și (poate) mai sănătoase.
    – alte meniuri din același program (mai mult de jumătate) nu se încadrează deloc în definiția de “sănătos”: cartofi congelați prăjiți, pui pane prăjit, ketchup etc. Mâncare de tip fast-food.
    – da, cineva a intuit foarte bine, contractul a fost dat cu dedicație politică. Cineva, nu spun cine, care e primar, a vorbit cu directoarea școlii și i-a “explicat” că firma doamnei X va face mâncarea pentru proiectul ăsta.
    – au existat două persoane implicate în proiect care s-au luptat până le-a dat sângele pe nas ca să scadă prețul inițial de la 50 de lei pe porție (maximul acceptat în proiect); au găsit variantă cu preț de 20 de lei pe zi – nu s-a putut…

    @Kronwurst, tu ești mai proaspăt pe aici, eu mai am câteva articole pe blog acum vreo 2-3 ani, vorbim de o școală rurală, zonă defavorizată. Nu, nu o să dau exact localitatea, depinde prea mult supraviețuirea mea de anonimatul pe care vreau să mi-l păstrez.

    1. @Stefan Sunt mai vechi ca pulpa aia de pui, dar nu eram carnat pe cand am inceput sa comentez pe aici. Mi-aduc aminte acum, dar sunt prea multi Gwen Stefani. Nu pot scrie nici eu public cine de pe aici mananca meniurile de afterschool, cornurile, “laptii” si merele si in ce ordine ierarhica, ca-mi sare mustarul unde nu trebuie.

  10. Citesc postarea asta in timp ce mananc meniul zilei la o cantina din pipera: ciorba de pui, chifla, pulpa de pui cu piure si salata 31 lei. Am specificat Pipera pentru ca, indiferent de calitate, preturi mai mari nu am vazut in alte zone ale Bucurestiului.
    Meniul prezentat are materie prima de maxim 10-11 lei. Bataie de joc.

  11. grumpy Patron de Patreon

    40 de lei pentru alea e in domeniul “adaos comercial consistent” dar nu exagerat. in mod normal meniul ala costa in jur de 30 de lei, dar de obicei cu cartofi in ceva forma gatita, nu macaroane. asta mai scade pretul.
    dar poti si gasi caserola (doar caserola) la 52 de lei. in cluj.
    asta este romania. unde se pot fura bani de la stat, se vor fura bani de la stat. cu adaosuri consistente dar nu atat de mari ca sa se sesizeze cineva.

  12. Pot sa compar cu meniul zilei de la școala fiului meu, 16 lei/meniu de copil, fel 1 și fel 2 sau de unde îmi comand eu la job, restaurant de centru și fițe, 35 lei tot așa fel 1 și 2. Dacă vrei doar fel 2 e 25 de lei.

  13. Dani Corban Patron pe Patreon [Olanistul]

    Tocmai am terminat meniul zilei, la mine la birou, compus dintr-o ciorbă de porc drească cu smântână și tarhon (am găsit 100-150 pulpa porc prin ea) plus 4 aripioare de pui și fleică (150-200 gr) la cuptor cu piure de cartofi plus 2 pâinici.
    30 de lei.
    Și sunt la timpuri noi residence, zonă fițoasă :))
    Mă și cunosc cu bucătarii și am reduceri; cred că resul lumii plătește 35. Chiar ș-așa, proiecția calitate-preț a câhului din poză ar fi la un maximum-maximorum 15 lei.

  14. Dar cand luam pe glovo o margherita (deci doar blat, sos, branza si busuioc) de 400 de grame (deci de o persoana) la 60 de lei de la Centrale, atunci “se merita”?

  15. As vrea sa adaug aici meniul zilei din Monte Carlo pt persoane defavorizate la cantina sociala de langa casino la doar 2 euro si 50 cent:

    1) Ciorbita de prepeliță cu smantana de capra batrana
    2) steak de vita wagyu pe pat de icre negre de sturion virgin cu legume inabusite in lapte de camila
    3) dolce italiano la alegere, tiramisu, panetone sau ce vrea p..a dvs.

    Bautura:
    Vodca ruseasca de 7 ani vechime, vin rosu de 50 de ani pastrat in butoi de plastic folosit la varza murata acum un an.
    Cola cu zahar fara colesterol din plante alpine!

  16. Ciorba de perisoare
    Fajitas de pui wrap + cartofi steakhouse

    42 de lei in Pipera, Dimitrie Pompeiu. Mancare buna, portii decente.

    Da-o in mm de 40 de lei caserola aia de paste cu ketchup

  17. Nu arată deloc grozav.
    Maxim 20 de lei ar trebui să coste mîncarea aia.
    Restul se fură de către cine trebuie, clasic în RO.
    Majoritatea firmelor de catering sînt așa.
    Citești meniul – wow!
    Cînd vezi și guști mîncarea – cam bleah…
    Dar prețul e umflat, să facă profit de pe fraieri e cuvîntul de ordine.

  18. Hai sa-mi iau suturi in cap.
    Unu: 40 de lei este pretul licitat, sau pretul efectiv platit pe portie dupa licitatia de livrare? Ca poate fi o diferenta, daca este licitat cu maxim 40, de fapt platit sa fie mai putin 😉
    Doi: N-am vazut nici unul dintre voi sa calculeze ca in pretul ala intra si motorina pentru livrare la masa copilului, si ambalajele etc.

    1. Ba am vazut, dar tarziu. Si tot nu-s de acord nici cu calculul la cel mai ieftinelu, nici cu 40 de lei pe portie…. Se putea mai ieftin, dar in lipsa concurentei se intampla uite asta. Cate alte carciumi din zona aia au capacitatea sa livreze la fel, doar ca mai ieftin? Abia atunci e discutia.

    2. Băi, ai poză cu caserola de mâncare și mai jos ai text scris:
      ”Bine, nu vă mai fierb. 40 de lei. Atât costă „meniul” ăsta. Furnizorul este o cârciumă locală. Locală, adică cu bucătăria aflată la o distanță de 3km de școală, nu locală „din satul vecin”. Numărul de porții zilnice este de 200.”
      Tu: poate au costuri cu motorina&livrarea… Plm.

    3. Daca a zis autorul ca-s 3 kilometri, fix atat sus. Poate-s in deal, pana mea. Si oricum, 500 de mtri sa fie, si tot costa transport. Faceti voi firme care sa mearga in pierdere, ete fleosc.

    4. @7: Nici nu știu exact ce anume să-ți răspund, că pare că înțelegi de fapt toată situația dar vrei neapărat să fii Gică Contra.
      – Prețul de 40 lei per porție este stabilit prin contract, ăsta e prețul plătit indiferent de ce se află în porția aia; cum s-a ajuns la prețul ăsta cred că am explicat deja într-un comentariu anterior. Dar, special pentru tine, o să mai explic o dată, mai clar: s-a plecat de la prețul maxim și în urma unor negocieri informale s-a ajuns la asta.
      – Înțeleg că ce am spus mai devreme ridică alte întrebări (dacă ai idee măcar despre achiziții publice), dar credeam că suntem toți aici oameni maturi care știm cum merg lucrurile. Din nou, pentru tine, explic: nu a existat licitație, prețul total al contractului s-a încadrat sub baremul de la care nu mai poți face achiziții directe. Cum s-a făcut? Cum se face! S-au adus trei oferte, celelalte două erau cu preț mai mare, s-a ales cum trebuie, ura! și la gară!
      – Pe aceeași rază de 3 km mai sunt cel puțin 2 posibili furnizori. Habar n-am dacă ar fi putut oferi preț mai mic, poate da, poate nu. N-o să știm niciodată. Le-au fost cerute oferte de preț? Au știut măcar de acest contract? Întrebări la care te rog să răspunzi tu. Hai, că nu e greu…
      – “Se putea mai ieftin, dar in lipsa concurentei se intampla uite asta. Cate alte carciumi din zona aia au capacitatea sa livreze la fel, doar ca mai ieftin? Abia atunci e discutia.” Da, așa e. Binefacerile pieței libere, nereglementată în niciun fel. Nu e prost ăla care cere. Dacă nu există concurență eu stabilesc prețul. Și alte asemenea mirobolante idei de turbo-capitalism. Ești sigur că vrei să trăiești în lumea asta? Nu uita că întotdeauna va exista un pește mai mare… Acum aștept eu șuturi în cap, că sunt prea de stânga pentru gusturile multora.
      – Aș fi perfect de acord să se vândă meniul cu 180 de lei pe bucată. Dacă înțelegerea ar fi între două entități private. Nu, nu m-am exprimat bine: nu aș fi de acord, pur și simplu nu m-ar interesa subiectul.

    5. Normal ca imte;eg situatia, normal ca inteleg dedicatia, dar nu inteleg de ce cautati voi unicorni.

  19. Practica ne omoara…. Se stabileste cam cat profit ar trebui sa iasa , se face o simulare cat sunt dividendele dupa taxe si aceste dividene se impart la doi: jumatate patronul firmei si jumatate cel care da contractul. Asa se ajunge la pretul de livrare, in opinia mea pretul de productie la produsele prezentate poate sa oscileze intre 12 si 16 lei.

  20. Eu am o intrebare: cum se poate ca exista in Oradea (or fi si alte orase, nu neg, dar aici stiu exemplu concret) care ofera tot la 40 de lei all you can eat ?
    Ok, adaugi transportul, adaugi caserola, adaugi punga…dar still cum ?

ADAUGA COMENTARIU

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam