Nu știu pe ce-am dat că am deschis un sait cu horoscoape iar la una dintre zodii – probabil a mea, că n-am apucat să calculez – zicea că “așezarea celestă vă este favorabilă, mai puțin în domeniul relațiilor dintre oameni”.
Bine, ăsta e horoscopul meu de-o viață, dar astrele abia acuma s-au prins.
Zic asta că am avut o ceartă monstru cu o gingașă învățătoare de școală primară care cică de ce i-am scris eu compunerea copilului, iar eu am jurat cu mâna în buzunar că n-am scris-o eu, iar ea mi-a dat exemple de necontestat ale unor fraze pe care numai un adult ar putea să le scrie, ceva cu dumnezo-cristoși-tuz’gura… niște înjurături greu de copiat aicea că are și blogul ăsta o prestanță.

Vă zic pe scurt că nici acuma nu mi-am revenit și nu știu ce calmante am pe-acasă.
A venit ăsta cel mai mic la mine acum câteva zile:
– Tati, tati, trebuie să facem o compunere. Avem două teme, trebuie să aleg una, despre un bun român sau despre un hipopotam. Eu am ales hipopotam. Ce să scriu?
– Întreab-o pe soacră-mea că ea e mai…
N-am apucat să termin că mi-a țiuit urechea ca la ăia de le explodează o grenadă lângă ei.
Nu știu exact ce-a fost dar a sunat a teflon îndoit.

– Păi dragul tatei, începi așa cu împrejurimile, cu ce frumos e la grădina zoologică, bagi și-un desen cu girafa, te descurci tu.
– Mnaaaah! Se strâmbă el dezamăgit. Trebuie să fie despre cum a fugit hipopotamul de la grădina zoologică. Unde a fugit? Asta e întrebarea… zice el cu o mână ridicată hamletian.
– Păi zi și tu, pădurea e aproape, a fugit în pădure.
– Hipopota… mnaaaaah! Tatiiiii… ăla nu trăiește în pădure, tu nu știi?
– Atunci zi de vulpe. A fugit vulpea în pădure.
– Trebuie să fie hipopo… mnaaaaaah! Nimica nu știi! zice el și înhață de-afară iepurele din cușcă și se duce cu el în camera lui.
Ne-am uitat – și eu și coana Tanța – după el, dar am zis că poate-a luat iepurele ca inspirație.

Se face liniște.
Dar nu pentru mult timp că Universul trebuie să aibă o balanță.
Și-aud un urlet.
– Mufă! Mufăă! Mufăăă! Tatiiiiiii!
(Mufă e numele iepurelui – să nu confundați)
– Tatiiiii! Mi-a mâncat Mufă compunerea!
Când intru, hârtii ronțăite peste tot, iepurele fericit cu cracii-n sus…
Pfaidemine, ce facem noi, bagă-i degetul pe gât la iepure, nu că mușcă, mai scrie o dată, nu mai țin minte, treburi de-astea.
Până la urmă ne-a dat ăsta mic afară din camera lui că are nevoie de LINIȘTE să scrie compunerea despre un bun român.

Vă redau mai jos din lectura învățătoarei – că eu n-am văzut compunerea la față.
Dacă aș putea să vă redau și vocea ei ar fi și mai bine dar citiți și voi așa pițigăiat și cu lacrimi în ochi.

E 1 decembrie. Noi românii sărbătorim ziua națională.
Un român s-a dus la grădina zoologică să vadă hipopotamul.
În loc de hipopotam el a văzut un leu.
Românul a vrut să fie bun și i-a dat o bomboană dar leul l-a zgâriat.
Românul nu e rău dar s-a enervat și l-a înjurat.

– Băi f&%t%$i g^!$@(ă$&… Ce p*$#@ m~%^^…
Atuncea leul l-a prins pe român și l-a mâncat.
După ce l-a mâncat a zis “mnioam mnioam mnioam, ce bun este românul ăsta!”
Punct.