Contul meu
Mă uitam la circul cu Musk și TACO Trump, doi oameni care sunt, efectiv, miliardari, din păcăleală și supraevaluare. Dar, în primul rând, păcăleală și guilt trip pentru consumatorii finali.
În primele nouă luni ale anului 2024, 43% din profitul net al Tesla a provenit din vânzarea de credite de reglementare, aducând companiei 2,1 miliarde de dolari.
Pe parcursul întregului an 2024, veniturile din aceste credite au atins 2,76 miliarde de dolari, reprezentând o creștere de 54% față de anul precedent.
carboncredits.com
Deși aceste credite au reprezentat doar aproximativ 3% din veniturile totale ale Tesla, ele au constituit peste 30% din profitul net al companiei în ultimul deceniu, datorită costurilor minime asociate.
Sursa: www.eenews.net/articles/musk-made-a-fortune-on-climate-credits-trump-is-targeting-them/
Dar sunt 100% convins că nu mulți dintre voi știu care e faza cu certificatele verzi. Și poate sunteți curioși cum a început.
Ce sunt certificatele verzi de carbon?
„Certificatele verzi de carbon” sunt niște instrumente financiare care, în teorie, ar trebui să salveze planeta. Cum funcționează? Simplu: o companie care poluează cumpără un certificat care atestă că altcineva, undeva în lume, a făcut ceva verde — cum ar fi să planteze un copac, să oprească defrișările sau să instaleze panouri solare.
Un certificat corespunde cu o tonă de dioxid de carbon (CO₂) absorbită sau ne-emisă. Cu alte cuvinte, e o promisiune că planeta respiră puțin mai bine. În teorie.
Cine a inventat certificatele verzi?
Răspuns scurt: Națiunile Unite și Uniunea Europeană, dar cu mult sprijin din partea marilor companii petroliere.
Protocolul de la Kyoto (1997) a pus bazele pieței globale de carbon, introducând Clean Development Mechanism (CDM)
Joint Implementation (JI)
Comerțul cu emisii
Sursa: ONU – Kyoto Protocol Overview
Uniunea Europeană a lansat în 2005 EU ETS (EU Emissions Trading Scheme), primul și cel mai mare sistem „cap-and-trade” din lume. Companiile mari primesc o cotă de emisii; dacă o depășesc, trebuie să cumpere certificate.
Sursa: EU ETS Explained – European Commission
Dar cine a făcut din „amprenta de carbon” o problemă personală?
La începutul anilor 2000, British Petroleum se confrunta cu o presiune tot mai mare din partea publicului și a activiștilor de mediu. Era o perioadă în care schimbările climatice intrau pe agenda globală, iar marile corporații din sectorul combustibililor fosili erau criticate dur.
În loc să reducă emisiile sau să investească semnificativ în surse de energie curată, BP a ales o strategie mai eficientă, doar că de PR.
În 2004, BP a angajat agenția de publicitate Ogilvy & Mather pentru a lansa o campanie globală de imagine. Ideea centrală: să mute responsabilitatea pentru criza climatică de la companii pe umerii indivizilor.
Așa a apărut pentru prima dată calculatorul de amprentă de carbon personală – o unealtă interactivă care îți spunea cât CO₂ emiți zilnic în funcție de alegerile tale (transport, mâncare, electricitate etc.).
Strategia era genială: dacă cetățenii se simt vinovați, nu mai au energie să pună presiune pe adevărații poluatori.
Campania BP este considerată azi un exemplu emblematic de greenwashing – adică spălarea ecologică a imaginii unei companii poluante, prin campanii superficiale sau înșelătoare.
În timp ce milioane de oameni se gândeau dacă să mai ia mașina până la birou, BP și alte corporații petroliere continuau să extragă și să ardă combustibili fosili la scară industrială. I-au urmat, cu frenezie, toți producătorii auto, toți producătorii de baterii. Un raport publicat de organizația CDP (Carbon Disclosure Project) în 2017 a arătat că doar 100 de companii sunt responsabile pentru peste 70% din emisiile globale de gaze cu efect de seră produse din anii 1980 până în prezent.
Printre ele? BP, Shell, ExxonMobil și alte companii petroliere.
Și totuși, conversația publică a fost deturnată spre gesturi individuale: becuri economice, reciclare, evitarea pungilor din plastic, bea cu paiul de carton la mec, ca să salvezi broasca țestoasă de Galapagos.
Dar să ne reîntoarcem la certificatele verzi.
Pe hârtie, pare o idee bună:
Statul stabilește un plafon total de emisii.
Companiile primesc sau cumpără certificate în limita acestui plafon.
Dacă depășesc, trebuie să cumpere de la alții care au poluat mai puțin.
Rezultatul teoretic? O presiune economică pentru reducerea emisiilor.
Poluarea continuă – doar că legal și „eco-friendly”
Realitatea?
Companiile nu își schimbă comportamentul; doar cumpără certificate și își spală imaginea. Coca-Cola, de exemplu, spune că face „compensare climatică” prin cumpărarea de credite, dar continuă să producă miliarde de sticle de plastic. Coca Cola este CEL MAI MARE POLUATOR CU PLASTIC DIN LUME.
Credite „fantomă” sau inutile
Peste 90% dintre certificatele de la Verra (cel mai mare furnizor mondial) nu reprezentau reduceri reale de emisii.
Sursa: The Guardian – Investigation into Verra Carbon Credits
Greenwashing masiv
Avioane „eco”, bănci „verzi”, benzinării „neutre în carbon” — toate susțin că și-au „compensat” emisiile. Dar emisii reale tot au loc.
Proiecte distructive
În Africa și Asia, comunități întregi au fost expulzate pentru a face loc proiectelor „verzi”, cum ar fi plantațiile de arbori pentru credite.
Sursa: Survival International – Carbon colonialism
Prețuri de nimic
Un certificat verde voluntar poate costa mai puțin decât o cafea. Deci… cât valorează cu adevărat planeta?
Shell, Chevron, TotalEnergies și alți giganți energetici au investit masiv în credite verzi — dar emisiile lor nu au scăzut semnificativ.
Delta Airlines a pretins că oferă „zboruri neutre în carbon”, dar în 2023 a fost dată în judecată pentru publicitate falsă.
Sursa: CBS News – Delta sued over carbon neutrality claims
Dar cred că am deviat puțin, enervându-mă, pentru că mi-am adus aminte cu câtă impetuozitate, mulți dintre voi, se ceartă pentru salvarea planetei, separă gunoiul, pentru ca procesatorii să nu cheltuie bani cu sortarea și să aibă și ei un profit decent, pun plasticul deoparte și îl spală, pentru ca fabrica de microplastic, pardon, fabrica de reciclare a plasticului…dar stați, voi nu știți de unde provine microplasticul ăla despre care se tot alarmează guvernele și ne atrag atenția, că poluăm și ne ucidem singuri. Păi…
În timpul reciclării mecanice, plasticul este sortat, spălat, mărunțit și topit. Aceste procese generează frecare și abraziune, ducând la formarea de particule de plastic foarte mici — microplastice. Acestea pot ajunge în apele uzate și în aerul din jurul fabricilor. Un studiu realizat la o fabrică modernă din Marea Britanie a constatat că până la 13% din plasticul procesat se transformă în microplastice care ajung în apele uzate.Chiar și cu sisteme de filtrare, nivelul a rămas la 6%, echivalentul a până la 75 de miliarde de particule pe metru cub de apă.
Majoritatea particulelor au dimensiuni sub 10 microni, iar peste 80% sunt sub 5 microni — suficient de mici pentru a fi inhalate sau ingerate de organisme.
Nu, serios, nu știați că, de fapt, microplasticul e realizat de reciclarea plasticului, acea reciclare pe care o faceți voi cu sfințenie, respectând planeta? Heh, funny.
Sincer să fiu, după ce am scris toată polologhia asta, am și uitat ce voiam să zic, că m-am ambalat, as usual.
Ideea finală e Go Musk, save us from the…adică era acum cât pe ce să mă apuc să vă scriu despre minele de cobalt și litiu, unde mor copii, cu carnea desprinzându-se de pe oase, ca să strângă mineralele necesare bateriilor curate care salvează planeta, baterii complet non reciclabile și care…în fine, hai să nu ne mai întindem.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
NOU
Ai uitat sa bagi advertorial la certificate verzi 🙁 daca tot murim macar sa traim bine
NOU
#ajdalagreta
NOU
Don’t Stick Your Dick In Crazy!
NOU
Daca mai atarna mult pe langa ciuhapii aia cu baticuri patratele o sa primeasca intr-o zi mai mult decat poate duce.
NOU
Acum dupa ce am citit tot, imi doresc sincer sa vina peste noi asteroidul ala mare si consistent care sa ne rezolve, parca Apophis se numeste barosanul.
NOU
”Realitatea?
Companiile nu își schimbă comportamentul;”
pentru ca nici consumatorii nu o fac.
industria petroliera polueaza mai mult cand nu ne miscam curul per pedes pana la coltul strazii sau cand aglomeram soselele fara motive reale. daca plecam in city break saptamanal, toate industriile din lant vor polua mai mult.
daca am vrea sa reducem microplasticele, macar cele de pe ogoarele patriei, nu am mai cumpara atatea pet-uri. exista apa ambalata si la 2 l, la 5 l, la recipiente de sticla, exista filtre performante.
revolta impotriva certificatelor e ca o revolta impotriva sistemului returo. adica, cum, noi platim 50 de bani pe recipient si corporatiile nesimtite le fabrica in continuare?
NOU
“pentru ca nici consumatorii nu o fac”
pai asta era si ideea British Petroleum, daca citesti textul lui Arhi: “vina e la consumator”. Vina nu e nici la Firma, nici la Parlamentul care incurajeaza prin lege modul de a face afaceri BP, ci la Consumator.
BP se comporta ca o institutie religioasa sau ca un partid( nu cumva avem cazuri si in Romania de partid care sa dea vina pe simpatizant nu pe modul cum e condus partidul?) care muta toata atentia pe greselile fidelilor.
NOU
s-a aflat acum sute de ani despre relatia cerere-oferta, iar mai nou despre parghiile financiare pentru corectarea unor fenomene nedorite. alegerea este intre covorul de peturi care sa acopere piciorul de plai si sistemul returo sau intre certificatele verzi si nimic pentru descurajarea poluarii.
pari mandru posesor de tdi.
NOU
Hai sa avem un pic grija sa nu condamnam aiurea lumea si sa dam vina pe noi insine in teermeni absoluti pentru ca nu e chiar asa. Cine are mai multa putere sa schimbe lucrurile in bine sau rau, Gigi sau o companie care valoreaza miliarde?
Tu ca producator care imi vinde produsul (pentru care imi ceri cat vrei tu) esti responsabil de acel produs din momentul in care il produci si din momentul in care eu, ca si client, il arunc. Scrie cola pe sticla aia, scrie adidas pe bocancul ala, scrie apple pe carcasa aia de cauciuc. Pai aaia sunt responsabilii de waste, nu ala care a cumparat produsul si apoi l-a aruncat cand a ajuns la end of life.
Toate companiile astea arunca cu produse in nou pe banda rulanta, marketing in cantitati industriale, efectiv iti sunt bagate pe gat. Toate aceste produse sunt gandite sa nu te tina, sa nu poata fi reparate, si sa te repezi sa cumperi unul nou in cel mai scurt timp posibil, si acum brusc, tot clientul e responsabil, in capul tau?
Ce este mai probabil? Consumatorii au comportamentul pe care il au pentru ca asa vor ei, pentru ca nu le pasa? Sau consumatorii au comportamentul pe care il au pentru ca a fost pervertit in ultimul hal de companii care au ingropat miliarde in psihologi, lobbying, reclama, manipulare, marketing, pr cu scopul de a maximiza vanzarile si de a spala pe creier clientul?
Mai coase cineva un ciorap rupt, o camasa? Mai merge cineva cu pantoful la cizmar? Mai stie cineva cu ce se ocupa un cizmar? Mai merge cineva sa isi faca adidasi sau ghete la comanda, fix dupa marimea piciorului lui, pe care ii poarta apoi nspe ani? Mai refoloseste cineva o sticla de plastic daca vrea sa isi care apa cu el, sau cumpara separat un recipient pentru asta, tot din plastic, dar care arata mai cool?
Cati dintre voi au avut experiente pozitive cu produse trimise in garantie unde se incearca mereu sa se gaseasca chichite pentru a nu se repara nimic deoarece si cea mai banala piese presupune inlocuirea a jumate din produs deoarece in designul sau aspectul repararii sale este complet ignorat.
De ce oare se intampla asta? Ca am decis noi, clientii, sau pentru ca aceste companii au eliminat orice competitie dpdv pret, si apoi au impus standardul lor de produse care maximizeaza profitul in defavoarea clientului, care apoi capata aceleasi apucaturi, fortat de producator?
Cu privire la masini, dupa un secol de reclama directa si indirecta (f1, filme, can can, fite, reviste de moda si control absolut a unui grup tot mai restrans de companii) care au facut lobby masiv pentru a se investi in infrastructura care sprijina transportul cu masina personala, te astepti ca oamenii sa renunte la ea, asa, te miri ce, peste noapte? Uite doar un exemplu. In Romania, daca vrei sa mergi de la Calarasi la Pianu de Jos este efectiv imposibil fara masina personala. Nu ai transport in comun care sa rezolve acest aspect.
In absolut orice scenariu, pentru turism in Romania in afara localitatilor importante nu exista optiune de transport public sau privat care sa te duca acolo.
Apoi transportul public si benzile dedicate pentru bicicleta sau motoreta sunt asa, o chestie la misto.
Cu exceptia catorva tari europene, nicaieri in lume nu poti merge din locatia A pana in locatia B intr-un timp rezonabil si in siguranta fara aivion si automobil.
Respectiv, cu exceptia tarilor nordice unde ai statii de incarcare peste tot, inclusiv in parcari publice si in blocuri, infrastructura de incarcare pentru masini electrice este un mare chin si un mare joc de noroc. Efectiv, nu este o optiune care nu vine cu riscul de a ramane in drum daca nu planifici cu grija ruta, distanta si popasurile de incarcare a bateriei.
NOU
cat de frumos condamni firmele private pentru ineficienta sectorului public, nici greta nu reuseste atat de bine!
NOU
Romania: Partide politice care promovează ideea că există corupția în primul rând din cauza deficiențelor morale ale cetățenilor individuali (de exemplu, bacsisul, lenea), nu din cauza instituțiilor nereformate si legilor proaste
Efect: Cetățenii sunt făcuți să se simtă responsabili personal („Dacă nu ai da mită, sistemul ar funcționa”), în timp ce cauzele reale – clientelismul, lipsa de transparență, legile care protejeaza marii infractorii, sistemul judiciar politizat – rămân neatinse.
NOU
sigur, partidele alea nefiind alcatuite din romani si votate de romani.
clasa politica este oglinda cea mai fidela a unei natii.
NOU
Cred ca va inselati amândoi corupția nu este pana la urma decât o modalitate directa de finanțare a instituțiilor și de plata a funcționarilor publici. Cea mai eficienta, atunci cand resursele lipsesc, pentru ca elimina intermediarii, care ar trebui plătiți și ei. Când statul este sarac si are ambiții mici, este modalitatea ideala dacă nu singura disponibila. Probabil ca corupția a făcut posibila supraviețuirea multor state eșuate. E la fel ca exploatarea muncii, în unele condiții este mai eficienta exploatarea directa-salarizarea, în altele cea indirecta comisionari, arendasi, în cazuri extreme munca forțată, sclavia. Totul tine de context.
NOU
Fain articol, pe intelesul oricui.
NOU
Exploatarea fricilor a fost dintodeauna profitabila. Este similara cu afacerea cu indulgente a bisericii catolice, cu ajutorul căreia s-a ridicat Sf. Petru și Capela Sixtină. Taxa pe paranoia cu alte cuvinte.
Este doar o perceptie falsa aceea ca CO2 ar polua mediul. Sigur este doar ca acesta afecteaza cumva schimbările climatice. În ce mod nu este foarte clar, sistemul fiind mult prea complex pentru mintea noastră. Ce știm sigur este ca concentrația acestuia în atmosfera a crescut de la 180 ppm acum 20.000 de ani la nivelul de azi de 400 ppm. Este o creștere semnificativa. Bănuim ca aceasta creștere relativ rapida poate determina schimbări mari. Care sunt inevitabile, schimbarile fiind o caracteristica a sistemului. Noua ne este insa teama de schimbări și l-am dori predictibil. Sigur ca este imposibil sa il tinem pe loc, dar nimeni nu ne poate împiedica sa încercam.
NOU
textul tau este aproape la fel de coerent ca biblia.
NOU
Inevitabil as zice, având în vedere rolul istoric al religiei in management-controlul fricilor colective. In privinta exploatarii eficiente a vinovatiei si a fricilor nimeni nu se poate lauda cu o experienta mai îndelungată.
NOU
Revenind la Cola-cola, în Franța de ex sunt obligați să reducă din plastic, și ghici ce, chiar o fac. Si aici intervine pe de o parte statul (fast-foodurile au vesela care se spală, nu mai găsești chestii de unică folosință în supermarket, toate manifestațiile publice au obligația să folosească eco-cup, chestii de-astea) și responsabilitatea individului de a recicla, ca doar infrastructura există: nu poți să recuperezi bani pe sticle goale, ca în Germania, pt ca statul le vrea în pubelele de reciclare ale primăriilor, pt a le revinde la Coca-cola, pe care o obligă să folosească nu știu ce procent de plastic reciclat în compoziție. Concluzia scurtată e ca statul menține într-o mare măsură greenwashingul. Și, într-o mai mică măsură, împacă și setea cetățenilor de politici verzi.
NOU
Am scris prea mult, am tăiat, concluzia pare trasă de păr. Aia e.
NOU
Franța fiind țara aia in care pet-urile sunt peste tot. E plin de plastice aruncate la întâmplare. Deci Franța, da… Bun exemplu…