Cam ăsta e refrenul întotdeauna. De ce la nemţi, unguri, francezi, austrieci se poate, iar la noi nu. Simplu.

1. Noi avem 60 de ani de comunism în spate. Nu vă amăgiţi, şi ultimii 20 tot comunişti am fost, sau cel puţin la putere tot vechea gardă. Iar aceşti ani şi-au pus amprenta cu putere asupra noastră. Doar ieri ce am surprins clasica discuţie `ce bine era pe vremea răposatului, asta nu mai e viaţă, dragă`.

Victoria socialismului

2. Datorită comunismului am fost învăţaţi că noi dintotdeauna am fost un popor glorios, care nu şi-a plecat capul niciodată şi care a luptat întotdeauna pentru neatârnare. Istoria reală e că de când există cele 3 ţări rromâneşti, nu am făcut decât să fim stăpâniţi de alţii şi să ne luptăm între noi. Până şi cel care a format rromânia aşa cum o ştim era de fapt un neamţ. Nu vă amăgiţi cu Mihai Viteazu, omul nu făcea decât nişte războaie de cucerire, nu avea intenţia de a forma statul rromân, aşa cum aţi fost voi învăţaţi. Iar Ştefan, cel sanctificat de biserica noastră ortodoxă, a fost un curvar care era plin de dileme non stop, gen cui să îi dau ţara anul ăsta, polonezilor sau turcilor.

Mândri şi independenţi

3. Teritoriul ţării a fost invadat tot timpul de alte popoare. Pornind de la romanii cu care ne mândrim că ne-au cucerit, pe teritoriul statelor ce formează rromânia actuală au fost numai popoare migratoare. Goţii, hunii, gepizii, avarii, slavii, bulgarii, longobarzii, uigurii, pecenegii, cumanii, turcii şi, cu voia dumneavostră ultimii, dar nu cei din urmă, tătarii. Nu mai există demult daci adevăraţi, adică cei ce slăşluiau de la început aici. Au avut grijă romanii să îi extermine şi să le ia femeile. Nu uitaţi, rromânii se mândresc cu asta.

Dintotdeauna am avut conducătorii pe care i-am meritat

4. Datorită conducătorilor merituoşi pe care i-am avut de-alungul istoriei, întotdeauna zona asta de europă a fost săracă şi înapoiată. În vremurile când vesticii îl aveau pe Leonardo Da Vinci, rromânii inventau schimbarea ghiogei de cioban din stânga în dreapta, procedeu greoi şi costisitor, cunoscut fiind cheful de muncă rromânesc. Râd acru când citesc cărţile lui Ioan Dan, care fabulează despre cavalerii ordinului basarab, care populau aceste meleaguri şi se luptau în florete cu spionii altor ţări. Pahlizz, poate se luptau în florete de stejar, destul de noduroase.

Râdem de americani, dar istoria noastră…

5. Nu existăm ca ţară de sine stătătoare decât de 90 de ani. În rest, au existat ţări diferite, numite aleatoriu voievodate, principate sau de ce nu, paşalâcuri. De aici şi amalgamul de sentimente care pot fi numite chiar naţionaliste, ce asediază inimile regiunilor ce compun rromânia. Ardelenii ştiu că sunt bogaţi şi că moldovenii sunt săraci, moldovenii ştiu că ardelenii sunt proşti şi au femei grase şi tot aşa. Nu există un bazin cultural general, un alambic din care să se propage restul elementelor, ci doar elemente disparate, adunate de istorie într-un creuzet de proastă calitate.

Există un banc, destul de sec de altfel.
Un rromân proaspăt îmbogăţit se duce la un englez şi îl întreabă:

– Bă englezule, cum fac să am şi eu gazon la mine în Pipera, cum ai tu în Southampton?
– Simplu, îl iei, îl semeni, îl uzi, îl pliveşti, iar îl uzi.
– Am făcut asta şi tot galben şi urât e.
– Eh, repeţi operaţia timp de 600 de ani, cam cât are gazonul din curtea castelului meu şi să vezi cum o să îţi iasă.

Cam asta e şi cu gazonul rromânesc. Dacă începem să îl plivim de acum, cam în 600 de ani o să fie verde.