Baupartner Group, prin membri săi Bauelemente și Baupartner Construct, se alătură eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19 cu donație de 500.000 de lei. Această donație este direcționată pentru achiziția de echipamente destinate medicilor și cadrelor sanitare, prin platforma Donează pentru linia întâi.

Toate aceste echipamente vor fi achiziționate sub directa îndrumare a Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) și distribuite prin Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

„Sănătatea oamenilor din linia întâi este cea mai mare prioritate, în aceste momente. Medici, personal medical sau pacienți, cu toții au nevoie acum de un sprijin real. Nu putem sta departe de aceste evenimente și nu putem fi indiferenți față de efortul lor. Este momentul pentru implicare și responsabilitate, dincolo de cuvinte frumoase. Ne alăturăm platformei Donează pentru linia întâi, pentru că întotdeauna am construit cu oameni, pentru oameni. Vrem ca implicarea noastră să fie mai mult decât o simplă donație, vrem să aducem încrederea că știm și putem să fim uniți”, a spus Michael Dietrich, proprietarul Baupartner Group.

Încă este nevoie de ajutor, încă nu este prea târziu pentru implicare! Toți cei care pot să doneze sunt așteptați să se implice în proiectul Donează pentru linia întâi.

Donează pentru linia întâi este o inițiativă aparținând Băncii Transilvania, Mobexpert, Bitdefender și eMAG, dezvoltată cu scopul de a-i susține pe medici și personalul medical, pe jandarmi și polițiști, precum și pe toți cei care luptă direct cu pandemia COVID-19.

Până acum, prin acest program, 350.000 de măști N95 (FFP2), cu grad ridicat de protecție, au fost donate medicilor din spitale și peste 5 milioane de măști cu trei pliuri au fost distribuite către medici de familie, polițiști, jandarmi sau militari, prin intermediul Departamentului pentru Situații de Urgență.

Două ventilatoare de înaltă performanță Mindray SV600 au ajuns la Spitalul Județean Suceava și la Spitalul Clinic Victor Babeș din București, sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență. Acest proiect a reușit să atragă peste 25.500 de oameni, care împreună au donat peste 8 milioane de lei.

Cei din linia întâi au nevoie în continuare de donații pentru a se putea proteja. Donațiile se pot face online sau prin transfer bancar, pe www.emag.ro/doneaza. Pe platformă sunt centralizate și publicate în timp real informații despre sumele donate, produsele și prețul lor, precum și despre beneficiarii către care au fost distribuite.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.