uber alles
Arhi Arhi 10.10.2017

Și legal, și cu sufletu-n rai, nu se poate, așa că Uber

În ultimele două săptămâni am fost văduvit de mașină, de câteva ori, cu diverse prilejuri care, în 100% din cazuri se decide că eu sunt cel care nu are nevoie stringentă de mașină, iar nevastă-mea are. Așa că am fost nevoit să iau taxiul de câteva ori. Primul, când am pus senzori de parcare la […]
drumul cetatilor 10
Arhi Arhi 11.04.2016

Drumul Cetăților cu Bitdefender, punct final

Weekendul acesta am fost plecat într-un program de vizitat cetățile româniei, împreună cu Bitdefender, cu prilejul lansării aplicației dedicate, Drumul Cetăților (Android|iOS). Recunosc, sunt ușor terminat fizic, după ce am urcat și coborât până mi-a dat sângele pe nas. Mi-a plăcut mult. Cu adevărat, înainte de a ieși din țară, pentru a […]
ebola
Arhi Arhi 23.09.2014

Așa au început și filmele cu zombie

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și-a reafirmat luni opoziția față de restricțiile de călătorie spre țările din Africa de Vest afectate de epidemia de Ebola Deci, ca să fim înțeleși, experții OMS vor ca lumea să poată circula relaxată prin țările unde bântuie ebola, pentru că, nu-i așa, altfel țările respective sunt afectate economic. Ebola fiind […]
frumusetile lumii09
Arhi Arhi 18.09.2014

Vis de călător

Când o să fiu foarte bătrân, dacă o să apuc să fiu și o să am banii lui manafu, o să merg și o să văd, înainte de a închide ochii definitiv, toate chestiile astea. Toate.
hoteluri din lume24
Arhi Arhi 01.07.2014

Vrem turism de lux, dar ieftin

Nu reușesc să îmi aduc aminte unde am citit ieri fraza de mai sus mai sus și îmi pare teribil de rău. Pentru că este genială și sintetizează perfect concepția noastră, a scăpaților din comunism, despre turism. PĂ BANII MEI EU SUNT STĂPÂN AICI, BĂ! Pentru românul de rând a fost prima oară când s-a întânit cu […]
pasaport
Arhi Arhi 23.08.2011

Iarăşi cu paşapoarte

Luna viitoare plec la Sankt Petersburg, revin eu cu o informare despre asta mai încolo. Aşa că, hai la paşapoarte, că până acum am voiajat prin ţări unde merge să intri cu buletinul. 2 chestii pentru azi, de la serviciul paşapoarte. 1. Pe situl serviciului rromân de paşapoarte, scrie mare că paşapoartele se eliberează în 30 de […]
patras andrei jpg
Arhi Arhi 16.06.2010

Legile imuabile ale fizicii şi barierele de cale ferată

Mie mi-a plăcut în şcoală cel mai mult fizica. Dacă nu aş fi fost varză la matematică, probabil acum prestam pe la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, cercetător 2 şi muream de foame cu reducerile lui Boc, în loc să fiu un blogger de mare succes Aşa că, din ce îmi amintesc eu, […]