Mie mi-a plăcut în şcoală cel mai mult fizica. Dacă nu aş fi fost varză la matematică, probabil acum prestam pe la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, cercetător 2 şi muream de foame cu reducerile lui Boc, în loc să fiu un blogger de mare succes :mrgreen:

Aşa că, din ce îmi amintesc eu, ştiu sigur că fizica are nişte legi imuabile. Cum ar fi de exemplu acceleraţia gravitaţională. Sau legea lui Ohm (Sunt ohm cu tine, eşti ohm cu mine) Sau legea lui Coulomb, a lui Einstein, Newton şi alţi clasici, mai mult sau mai puţin în viaţă.

De unde rezultă că a calcula distanţa parcursă de un obiect care are o viteză constantă, ce nu ţine seama de frecare, este destul de simplu. Iei viteza obiectului, propulsat sau autopropulsat, iei distanta ce o are de parcurs respectivul obiect, faci o împărţire mică, ba chiar o regulă de 3 simplă şi voila, ai timpul în care obiectul parcurge distanţa respectivă.

Deci, dacă suntem cu toţii de acord cu ce am postulat eu mai sus, să mă lămurească şi pe mine cineva de ce stau eu seara la bariera de cale ferată de pe şoseaua Andronache circa 15-20 de minute, ca să treacă o locomotivă zbanghie? Pentru că gândesc că ar fi destul de simplu să vezi când mai sunt maaaaaaxim 5 minute până la sosirea trenului şi să închizi bariera atunci.

Cumva locomotivele alea sunt scăpate în sălbăticie şi cineva îi anunţă ‘Bă, vedeţi că avem o locomotivă în libertate prin zona Bucureştiului, puneţi şi voi bariera în caz de ceva“?

Foto: Cuvioasa Casiana

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.