traci lords
Arhi Arhi 20.08.2012

Cum se spune la târfă în americănește

Aseară, într-un puseu de melancolie, mă uitam pe imdb, să văd de soarta unor actori care mi-au marcat adolescența. Și am ajuns, din întâmplare, la Traci Lords. nu știu ce relevanță are numele ăsta în anul 2012, dar pe vremurile mele, Traci Lords era mama lor, când venea vorba de filmele porno. În fine, ideea e […]
Arhi Arhi 22.02.2012

Vasile Țintaș`s life sau america`s cocalars

Spooful cu Maria Dinulescu a trecut oceanul, la rromânașul nostru Vasile Țintaș, care s-a gândit și el să ne arate ce înseamnă viața simplă de american, cu copii și merțedes. Nu râdeți, că îmi tai o mână dacă jumătate dintre voi nu ați face la fel…. via
richard o dwyer
Arhi Arhi 23.01.2012

SOPA și PIPA nu sunt chiar de râs

Un video foarte interesant, despre subiectul cenzurii USA pe internet. Chiar nu e de luat în râs. Pentru că tipii își arogă drepturi universale. Tioul de la Megaupload este un neamț finlandez, arestat în Noua Zeelandă la decizia unui tribunal american. Deși ce făcea el nu era hostat în america, nu avea nici o treabă […]
us marines urineaza pe morti
Arhi Arhi 12.01.2012

Acesti eroi americani

Acești oameni minunați, care merg și cu prețul plecării de acasă, salvează vieți și civilizează țări, smulgându-le din bezna lipsei de cultură americană. Aștept cu interes fotografii interesante de la Deveselu, eventual filme. Știți că toți militarii americani campați pe teritoriul rromâniei au imunitate totală la legile rromâne, nu? Va fi fun fun […]
life of gaddafi01
Arhi Arhi 03.11.2011

Bunul meu prieten Muammar

Poate unii dintre voi nu știau ce bun prieten era Ghaddafi cu cei care l-au ucis. Cum Sarkozy îl numea bunul său prieten Muammar și îi punea la dispoziție pajiștea de la Luvru să își întindă corturile. Cum Berlusconi îl ducea la curve, Tony Blair îi închina Londra și îl elibera pe autorul atentatului de […]
criminalul care l a ucis pe teo peter
Arhi Arhi 10.10.2011

Remember Teo Peter?

Îl mai țineți minte pe pușcașul marin american care l-a ucis pe Teo Peter, după care a fost scos pe furiș din rromânia și absolvit de orice vină de către un tribunal american? Știți ce făcea ambasada americană atunci? Lăsăm justiția să își facă datoria, nu avem alte comentarii. Un baschetbalist american a fost ucis într-un […]
IMG 04951
Arhi Arhi 07.09.2011

Suporterum Intelectualissimus Cocalarissimus

Cei doi cocalari din imagine, intelectuali de renume mondial, au fost foarte nesatisfacuti ca pe scaune era praf. Desi nu era, dar ramanem la ideea ca era. Asa că doamna cocalar a scos un pachet de servețele umede Winny, pe care i le-a înmânat domnului cocalar, cu misiunea de a-i șterge scaunul. Normal, fiind șervețele UMEDE, […]
violator de babe si mosnegi
Arhi Arhi 16.05.2011

Ce înseamnă tentativă de viol?

Sunt curios, ce înseamnă tentativă de viol, în cazul bătrânelului Dominic Ştraus Can? I-a pus mâna după umeri? I-a şoptit suav în ureche fă, vreau să ţi-o trag? Sau a alergat-o cu mătărânga scoasă, prin hotelul de 3000 de euro pe noapte? Următoarea întrebare ar fi de ce e suficient în america ca […]
heimdall
Arhi Arhi 06.05.2011

Thor the God of thunder la IMAX

Am văzut, în sfârşit şi THOR, la IMAX. Nu cred să existe film care să nu dea bine pe ecranul IMAX. Bine, eventual Ursul lui Dan Chişu, această Monica Tatoiu a gastronomiei rromâneşti. Ador filmele la IMAX. Revenind, Thor e un film pentru copii. Copii foarte mici. Eroii pozitivi sunt pozitivi, dar nu ştii de ce […]
posta romana
Arhi Arhi 19.03.2011

Cum e mai avantajos să primesc un pachet din america?

Să presupunem că ar trebui să primesc din USA un pachet cu diverse obiecte de îmbrăcăminte, pachet ce cântăreşte vreo 60 de kilograme. Cum e mai avantajos pentru mine, să îl primesc în mai multe pachete separate, sau într-unul singur? Cum se face vama la aşa ceva, pe obiect sau pe greutate? Unde e vama? […]
salvie
Arhi Arhi 08.03.2011

De ce nu drogurilor legale?

Probabil măcar jumătate dintre voi sunteţi de acord cu legalizarea marijuanei. Legaliiiiise lalala. Marijuana e bună pentru sănătate, marijuana nu e drog, marijuana nu dă dependenţă. Statul este un nenorocit că ne îngrădeşte drepturile şi nu avem voie să fumăm cum fumează ăia în Amsterdam. Şi atunci, băi băieţi, de ce sunteţi toţi aşa porniţi să […]
viza de sua
Arhi Arhi 22.02.2011

Cine primeşte viza de america?

Pornind de la articolul ăsta, sunt foarte, dar foarte curios de-o chestie, după tot şoul care e acum prin lume, cu arabii, egiptenii, evreii, musulmanii în general, libienii care se împuşcă precum mistreţii de către Ţiriac la Balc şi Hillary Rodham Clinton, care a lăsat deoparte trabucul soţului şi acum face […]
meet the spartans movie
Arhi Arhi 25.01.2011

Nu mai sunt idei de filme

Nu mai sunt idei de filme la Hollywood sau pur şi simplu cer eu prea multe? Sunt sătul de aceleaşi filme cu zombi, care se trezesc brusc şi devastează un oraş, după care apar ei, eroii buni, care au armele şi priceperea, îi ucid pe toţi şi readuc viaţa şi buna dispoziţie pe planetă. S-a fumat […]
eroi
Arhi Arhi 07.01.2011

Bravii noştri soldaţi

Mă întreb eu aşa, în sinele meu, când îmbuibaţii ăia de americani se referă la soldaţii lor din trupele de ocupaţie din diverse ţări ca la `bravii noştri soldaţi ce ne apără ţara`, nu le plezneşte obrazul de […]
CLINTON 298976e
Arhi Arhi 05.12.2010

Welcome to the land of the free

Da, ţara celor cu adevărat liberi. Pot să înţeleg că cei din conducerea US să îi dorească moartea lui Julian Assange şi că vor închiderea Wikileaks. Dar Amazonul de când s-a transformat în bastionul democraţiei? Ei, care îşi condamnă angajaţii la sclavie? Ei s-au găsit să explice că wikileaks a încălcat terms of service? Acelaşi lucru […]
coran
Arhi Arhi 15.09.2010

Am ars şi eu Coranul

Fir-ar ei ai naibii de musulmani nenorociţi care vor ei libertate religioasă şi moschei!!