Tu ți-ai dona organele după moarte?
Citind chestia asta, primită pe mail, m-a izbit bunătatea și dăruirea propovăduitorilor cuvântului domnului nostru, Iisus Hristos.
Atât donatorul, cât şi primitorul să fie creştini ortodocşi
Donatorul să nu moară prin donare
Primitorul să fie în reală nevoie de transplant, altminteri fiindu-i pusă în pericol viaţa
Transplantul nu se poate face fără […]
Să facem o campanie, copii!
Circulă un mail zglobiu, de la niște agenții, în care bloggerii sunt îndemnați cu voioșie ca duminică să își închidă blogurile, ca parte a unei ințiative cetățenești de de scoate lumea la vot. Trecem peste penibilitatea îndemnurilor de genul, care se bazează întotdeauna pe acțiunea celor din linia 1, […]
Dezbaterea titanilor – ultima parte
Fraza zilei.
Domnule Ponta, oare Traian Basescu i-a prostit pe romani cand v-a pus prim ministru?
Un Iohannis mult mai articulat si coerent, vizibil pregătit de către stafful de campanie. Dacă ieri era așa, acum era președinte.
Se joacă. E fun
LE: Klaus Iohannis nu va participa şi la dezbaterea de joi, organizată de […]
În continuare, telefoanele mobile nu au baterie
Am fost și sunt foarte mulțumit de Galaxy Note 4. E cel mai bun telefon pe care am pus mâna în această viață și, printr-un joc frumos al sorții, e al meu. O singură nemulțumire am. Bateria, care este zero barat.
Am fost mulțumit, la început. Ținea lejer 24 de […]
Am scăpat de religie, dumnezeule…
Curtea Constitutionala a decis astazi ca este neconstitutional articolul din legea educatiei care spune ca “La solicitarea scrisa a elevului major, respectiv a parintilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie”. Judecatorii Curtii au apreciat ca cei care trebuie sa faca […]
Salut, numărul 36 regular
Untergang: Dezbaterea prezidențiabililor
Poate că e bine că apar mizerii de astea, evident create de echipele de campanie ale candidaților. Pentru că se face clar diferențierea între ironia naturală și mizeriile făcute la locul de muncă. Și poate imbecilii care se ocupă de Victor Ponta vor realiza că internetul nu este locul în care împart ei găleți de […]
Așa începe domnia totala PSD, prin bătăi de jurnaliști
Cine a trăit sub domnia lui Adrian Năstase își aduce aminte la perfecție ce vremuri voioase erau pentru presă. Bătăile întâmplătoare de pe străduțe întunecoase, ciomăgeli rapide în scări de bloc sau, din când în când, accidente minore de mașină. Câte unul în fiecare zi. Serios, nu e glumă, lucrurile […]
Dezbaterea titanilor
Desenele animate trebuie interzise
Deputatul PPDD Liliana Ciobanu i-a cerut premierului Victor Ponta să precizeze ce măsuri are în vedere pentru interzicerea desenelor animate care instigă la violenţă, arătând că Lolek şi Bolek, Ciocănitoarea Woody, Mihaela sau Bălănel şi Miaunel au fost înlocuite cu monştri, roboţi sau vampiri.
Prin metoda empirică de demonstrație, am ajuns la concluzia că toți […]
Satul românesc, în forma actuală, trebuie să dispară
Mulți s-au urzicat la adresa lui Vali, când a scris că satul românesc trebuie să moară, luând mot-a-mot cuvintele sale și imaginându-și hoarde de hisperi corporatiști sugrumând țăranul român, cu firul de la încărcătoarele telefoanelor. Inclusiv Mircea Mi-am luat suturi in cur ca o fetiță Badea, alături de colegul […]
Ce se mai primește în cutia de scrisori
Câteodată regret că stau la casă. Mi-am montat la poartă o chestie cu ATENȚIE CÂINE RĂU și am lăsat la vedere cușca lui popică, prin urmare, nu mă deranjează nimeni. Poștașul răcnește respectuos din uliță, dacă are ceva să îmi dea, împărțitorii de pliante nu ajung, pentru că strada e la dracu cu cărți și […]
Quickmobile o dă de gard cu busuiocul
Să venim acum și cu completare la articolul de ieri despre măgăria făcută de quickmobile. Victor Kapra a primit un grațios email de la Tudor Tiboc, managerul general al Quickmobile. Pe lângă bullshitul obligatoriu, să spicuim o mică parte:
Din pacate, la situatia aceasta s-a ajuns dintr-o comunicare deficitara intre […]
Cum scapi de depresie?
Nu vă uitați la mine, că nu știu. Și eu întreb.
morminte ciudate04
morminte ciudate10
morminte ciudate07
morminte ciudate03
Ce mai publicăm în ultima vreme
Prima chestie ar fi că suntem pe ultima sută de metri cu tipăritul cărții #acum9ani. În ea se regăsesc absolut toate poveștile din acea zi și fiecare dintre voi, cei ce vor dori, desigur, va primi un exemplar. Țineți aproape, pentru că la începutul lunii decembrie vreau să ne […]
Cum șantajează Quickmobile jurnaliștii
Nu avem gaze de șist
Votează un președinte ortodox
Suntem un stat eminamente ortodox. Tradiția străbună ne duce pe drumul ortodoxiei încă de pe vremea când popoarele barbare au trecut năvalnic, pe aici. Goții, hunii, gepizii, avarii, slavii, bulgarii, longobarzii, ungrii, pecenegii, cumanii și, cu voia dumneavostră, tătarii au venit barbari și au plecat cu mirul domnului în suflet.
Nevoia […]