Încă un accident de tren în Spanea

Două trenuri de mare viteză s-au lovit în jurul orei 8:54 (ora Spaniei), în zona Urda – Los Yébenes (Toledo). Un AVE Renfe (plecat la 8:00 din Madrid spre Sevilla) a lovit din spate un Iryo care mergea în aceeași direcție. Două vagoane ale Iryo au căzut pe taluz. Circulația pe linia Madrid-Andalucía a fost oprită, iar pe loc intervin salvatorii. Sunt răniți, bilanțul oficial nu e încă clar.

În primul rând, Spania e campioană mondială și la asta, nu doar la fotbal. Nu există atâtea accidente de tren la nivel mondial, câte a avut spania în decurs de 2 ani.
Și dacă accidentul de anul trecut, anul trecut a fost, nu, cel de la Adamuz sau cum se cheamă? am înțeles că a fost o problemă tehnică de execuție, o sudură proastă în șina care a cedat (trenurile spaniole nu merg cu 80 la oră, cât e în românia, ca să ne înțelegem), la acccidentul ăsta chiar nu înțeleg.

În infrastructura feroviară sunt niște senzori pe curenți, integrați în șine. De zeci de ani, nu de azi, de ieri. În clipa în care un tren ocupă o porțiune de șină, semaforul din acea zonă devine roșu și în cabina conductorului trenului din spate se aprinde ditai becul roșu (vorbim de locomotivele alea antice și dedemult, nu am idee ce se aprinde acum) Cum naiba să intri cu toată viteza în spatele trenului din fața ta, când ai toate chestiile astea implementate? Și nu, nu au furat țiganii cuprul, pentru că dacă furi cablurile, se pornește o alertă care blochează, iarăși, automat, circulația pe acel segment de drum.

De aia eu sunt de părere că cineva sabotează intenționat infrastructura feroviară a Spaniei, nu știu cu ce intenție.

Mulțumesc că ai citit postarea.

Poți să îmi susții eforturile pe Patreon.

Susține pe Patreon

Ce a mai cautat lumea pe Google

  • cadou pentru sefa
  • camioane polonia
  • cap dus cu filtru
  • omega 3 doppelherz 120+60 farmacia tei
  • aspirator care spala
  • anghinare pastile beneficii
  • "orășelul cunoașterii" "s-a închis"
  • casa lui mugur mihaescu
  • bicicleta 5 ani baieti
  • "afiseaza pin" "smart mobile" raiffeisen
My Story

ADAUGA COMENTARIU

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam